Aceia dintre cititori care au făcut istorie la școala comunistă își vor aminti, poate, cum se preda. Cursul ei natural mergea în linie dreaptă spre o hotărâtă destinație definitivă: de la sclavagism, prin feudalism, monarhism și capitalism, la comunism. Comunismul era apexul Istoriei; împlinirea Lumii. La glorioasa sa instaurare pe toată planeta (căci, să ne amintim, capitalismul de după Zidul Berlinului era „cu un picior în groapă”), comunismul desăvârșea Istoria și, probabil, sensul Omului pe Pământ. Vom fi, deci, surprinși să aflăm că, dincolo de granița Est-Vest se practica, și asta cu mult înainte de apariția comunismului însuși, aceeași viziune asupra Istoriei, doar că corolarul ei era capitalismul răspândit triumfal pe tot globul pământesc. Ne surprinde cu această perspectivă (inedită pentru noi, „esticii”) autorul indian Pankaj Mishra, în Epoca furiei. O istorie a prezentului (traducere de Bogdan Ghiurco, 432 de pagini).
Cuprins
Ce susține această carte
Globalizarea, demers inițiat în secolul XIX prin industrializare, impulsionat prin imperialism și reluat cu vigoare sporită după căderea Cortinei de Fier, avea ca viziune o lume guvernată în întregime de democrația liberală, capitalism și piața liberă, libertăți individuale și rațiune. Acesta era modelul articulat de Vestul Atlantic (Anglo-America și Franța) și propagat pe tot mapamondul prin mimetism și colonizare.
Astăzi, însă, trăim din plin efectele secundare ale globalizării: au slăbit vechile structuri de autoritate (inclusiv social-democrațiile europene), se ridică dreapta radicală (în SUA, ca și în Europa sau Israel), apar o pleiadă de actori imprevizibili (suprematiștii albi, naționaliștii englezi sau unguri, pirații somalezi, hackerii anonimi, lupii singuratici jihadiști, teroriștii domestici ș.a.m.d.), iar instrumente ale globalizării cum ar fi internetul și social media ajung, în mâinile unora ca ISIS sau Boko Haram, mijloace de distrugere extrem de eficiente.
De unde aceste efecte? Cum a dus un proiect planetar luminos la ceea ce autorul nu ezită să numească o „criză universală”, un „război civil global”? Și care se prefigurează a fi, așa cum îi place lui Pankaj Mishra să o numească, „noua dezordine mondială”? Două explicații sunt propuse în volum, una socio-istorică susținută consistent prin exemple, date și argumente, cealaltă – cu valențe psihologice, schițată sumar și mai degrabă în treacăt:
1) Iluminismul european promitea în secolul XVII, în special prin vocea impunătorului Voltaire, libertăți individuale ca niciodată înainte. Acesta era un ideal impus de sus în jos și nu s-a realizat decât la nivelul elitelor intelectuale ale epocii, cauzând imensă frustrare la nivelul cetățeanului obișnuit, care constata că promisiunea nu i se aplica și lui; că realitățile politice și sociale ale vremii asigurau libertăți individuale depline doar unei anumite clase. De-aici, reculul: prin vocea marelui Rousseau, de data aceasta, masele erau îndemnate să nu se lase păcălite de elite, să își revendice feroce autonomia și drepturile, să se impună – cel mai fezabil, prin violență.
2) Chiar susținând ferm că libertățile individuale trebuie negreșit prețuite și apărate, autorul sugerează că „experiența reală a libertății individuale poate provoca […] o năzuință disperată după un «stăpân»” (de-aici, recursul la autoritarism) și poate da naștere „unei nevoi nesățioase de acțiune, unor emoții violente” (de-aici, refugierea în anarhism, extremism ș.c.l.). Cu alte cuvinte, libertatea poate iradia atât de puternic ființa omenească, încât devine intolerabilă și ajunge să nască monstrul cel mai veninos, puternic și violent: resentimentul.
Racilele acute ale prezentului, așadar, aparent atât de specifice contemporaneității, își au de fapt rădăcinile în Iluminismul european și se pot întrezări limpede încă din secolul XIX în Franța, Germania, Italia, Rusia, Statele Unite, etc. Imperialismul și colonialismul nu au făcut decât să le exporte în restul lumii. Cu admirabilă erudiție, e trasată influența lui Rousseau asupra naționaliștilor polonezi, influența lui Gobineau asupra lui Hitler, a lui Mazzini asupra naționaliștilor indieni, a lui Bakunin asupra jihadiștilor.
Acele influențe fondatoare explică faptul că, în prezent, „Occidentul modern nu se mai deosebește de dușmanii săi vizibili”, asemănarea dintre extremiștii albi și teroriștii islamiști, de exemplu, având una și aceeași rădăcină.
Pentru cine este această carte
Trăim, aici și acum, în condiții de război. Iar pe timp de război propaganda înlocuiește necesarmente căutarea veritabilă a adevărului, neapărat filosofică, de regulă bâjbâitoare, experimentală, desfășurată sub semnul asumat al provizoratului – când realitatea ne cere, dimpotrivă, angajament, certitudini (sau cel puțin convingeri), pragmatism și fermitate.
Dacă însă concezi să iei o pauză de la presiunile realității imediate și să te desprinzi puțin de paradigma curentă insistent ranforsată în jurul nostru, vei regăsi poate o deschidere întrucâtva eliberatoare. Dacă îți îngădui să fii un cititor pur și simplu curios, vei descoperi în acest volum o perspectivă non-occidentală și non-mainstream asupra lumii: optica unui autor indian a cărui țară e parte definitorie a Sudului Global, de unde istoria (prezentului) chiar se vede altfel.
Neapărat cu gândirea critică activată (autorul însuși nu și-ar dori altfel de receptare a cărții sale), familiarizează-te cu această altă viziune asupra lucrurilor, încearcă să o înțelegi. Căci într-un an electoral în care jumătate din populația globului votează, această carte poate contribui semnificativ la educația politică de care ai nevoie pentru a vota și tu în (mai bună) cunoștință de cauză.
Iar ca să te asiguri că treci ceea ce citești prin filtrul gândirii, te poftim să îți răspunzi, odată încheiată lectura, la următoarele întrebări:
– demonstrează autorul că e un gânditor nealiniat, lucid, asemenea, de exemplu, Hannei Arendt (pe care, de altfel, o și citează cu regularitate)?
– reușește autorul să articuleze și susțină pe parcursul volumului o perspectivă non-mainstream coerentă asupra istoriei, asupra lumii?
– clarifică autorul într-o măsură mulțumitoare tabloul mondial și viitorul propuse de „noua (dez)ordine mondială”?
De ce e importantă această carte
În primul rând: Pankaj Mishra se identifică drept intelectual de stânga. Pentru un cititor român, aceasta poate fi o calitate rară. Dar dezavuabilă. Fiindcă trăim într-un mediu politic unde „stânga” de azi e moștenitoarea naționalism-comunismului conservator, iar intelectualii noștri eminenți, de la Gabriel Liiceanu la Theodor Paleologu, sunt preponderent de dreapta. Și atunci, aportul unui intelectual de stânga precum Mishra poate fi proaspăt, dacă nu chiar inedit. De ce ne-am refuza micul răsfăț de a degusta acest aport altminteri nu foarte disponibil pe plaiurile noastre?
În al doilea rând, mai degrabă decât o istorie a ideilor, acest volum este un salon de idei unde se discută energic, angajat, dar neîncrâncenat, principiile lui Voltaire, observațiile lui Tocqueville prescripțiile lui John Stuart Mill sau Omul din Subterană al lui Dostoievski, cu egal și real interes pentru conținutul lor ideatic. Ne întâlnim, așadar, cu o carte densă de o extraordinară bogăție informativă și extraordinar de stimulantă din punct de vedere intelectual. O carte al cărei mesaj de rămas-bun este, deloc neînsemnat, acesta: lumea creată din secolul XIX încoace se destramă; avem nevoie să ne revizuim asumpțiile și credințele; avem nevoie de o gândire cu adevărat transformatoare atât despre sine, cât și despre întreaga noastră lume.
Cine este Pankaj Mishra
S-a născut în nordul Indiei. Și-a obținut în țara natală licența în Comerț și, ulterior, un Masterat în literatură engleză. A început să publice în 1995, făcându-și debutul cu însemnări de călătorie prin India rurală. Au urmat primul roman, în 2000, și apoi alte opt cărți ale căror autor sau editor a fost. Dintre acestea, From the Ruins of Empire (2012) l-a consacrat definitiv ca valoros „intelectual global”. A câștigat premiul Art Seidenbaum pentru ficțiune, Crossword Book Award, Leipzig Book Award for European Understanding și premiul Windham-Campbell de la Yale pentru non-ficțiune, iar din 2008 este membru al Royal Society of Literature din Marea Britanie. A fost invitat să predea la Wellesley College (SUA) și la University College din Londra, și a scris cu regularitate pentru prestigioasele Bloomberg, The Guardian, The New York Times, The New Yorker ș.a. A călătorit mult prin Asia centrală și de sud (Afganistan, Tibet, Nepal, etc.), dar astăzi își împarte timpul între Londra, unde trăiește cu soția, și satul lui din India.
Solicitat să ofere soluții pentru problemele contemporane pe care el însuși le-a evidențiat, Pankaj Mishra afirmă că e periculos pentru intelectuali să emită prescripții universale. Căci am atins (și chiar depășit) data de expirare a modelelor universale impuse de sus în jos. În schimb, soluțiile trebuie să vină de la oamenii locului, pentru fiecare loc și problemă în parte. Așa încât, dacă e nevoie imperioasă de ceva azi în lume, e nevoie de mai multă democrație.
10 fragmente reprezentative
• „Această carte nu își propune, așadar, să fie o istorie intelectuală […]. Mai degrabă explorează un climat specific al ideilor, o structură a atmosferei și o dispoziție cognitivă, din epoca lui Rousseau până în epoca furiei noastre. Cartea își propune să dezvăluie fenomene recurente din punct de vedere istoric în întreaga lume și sursa lor comună fundamentală în cadrul unuia dintre cele mai remarcabile evenimente din istoria omenirii: apariția unei civilizații comercial‑industriale în Occident și replicarea ei ulterioară în alte zone. Cartea încearcă să arate cum s‑a răspândit în întreaga lume o etică a emancipării individuale și colective, atât prin imitație resentimentară, cât și prin constrângere, provocând dezorganizări grave, inadaptare socială și tulburări politice.”
• „Nu există niciun loc pe pământ, nici măcar în Borneo sau în pădurile tropicale amazoniene, care să nu fi resimțit impactul Vestului Atlantic, al ideilor și ideologiilor sale materialiste și al versiunilor lor americanizate, produse în masă. Instituțiile europene ale statelor naționale și capitaliste au înlocuit formele milenare de guvernare, arta guvernării și economia de piață. Răspândirea alfabetizării, îmbunătățirea comunicațiilor, creșterea populației și urbanizarea au transformat chiar și cele mai îndepărtate colțuri ale Asiei, Africii și Americii Latine. Dorința de auto‑extindere prin succesul material domină pe deplin idealurile spirituale supraviețuitoare ale religiilor și culturilor tradiționale.”
• „Muncitorii creștini marginalizați din zona Rust Belt a Americii și din Polonia postcomunistă, precum și tinerii musulmani cu bărbi impresionante din Franța vor să fie considerați victime ale luptei eroice între credincioși și necredincioși, între autentic și inautentic. Blogurile, videoclipurile de pe YouTube și reprezentările lor de pe rețelele de socializare au multe elemente comune, inclusiv teoriile conspiraționiste despre evreii transnaționali. Scrierile lui Anders Behring Breivik, care a ucis aproape două sute de oameni în Norvegia în 2011, conțineau aceleași critici severe aduse feminismului prezente în tiradele islamiste. Adolescentul german de origine iraniană care a ucis nouă persoane în München în ziua în care se împlineau cinci ani de la atacul lui Breivik, a confirmat caracterul mimetic al violenței de astăzi, alegându‑și pentru profilul de WhatsApp o fotografie înfățișându‑l pe Breivik. În războiul civil global prin care trecem, identitatea a devenit de mult interschimbabilă […].”
• „… Rousseau este considerat pe bună dreptate omul care a înțeles cel mai bine implicațiile morale și spirituale ale ascensiunii unei societăți comerciale internaționale și care a întrezărit contradicțiile profunde ale eticii predominant materialiste și ale societății alcătuite din indivizi care îi imită cu invidie pe cei bogați și tânjesc după privilegiile acestora. […] Rousseau a anticipat omul modern defavorizat și gravul său sentiment de victimizare, precum și nevoia lui de izbăvire. […] Trecând de la victimizare la supremația morală, Rousseau a pus în practică dialectica resentimentului, care a devenit o banalitate în vremurile noastre.”
• „… jihadiștii globali, dar și teroriștii «autohtoni» sunt, fără doar și poate, o creație a erei moderne: a tehnologiilor sale de comunicare și publicitate, a temerilor sale legate de pierderea voinței și a energiei, a înăbușirii individualității și a imperativelor sale paradoxale de afirmare a unui sine unic, masculin și energic. Putem afirma fără să greșim că acești bărbați și femei, creați și distruși de capitalism, neancorați în vreo cauză sau vreun motiv anume, dar plini de visuri spectaculos de violente, se vor înmulți – acești bărbați și femei vor aduce în politică, în viața însăși, un sentiment de apocalipsă iminentă. Pentru a înțelege motivațiile acestora și pericolul pe care îl constituie, trebuie să examinăm condițiile specifice – inegalitatea, sentimentul blocării orizontului, absența instituțiilor mediatoare, deznădejdea politică generală – în care experiența lipsei de însemnătate s‑a transformat rapid în ideologie anarhistă […].”
• „Războaiele și persecuțiile endemice au lăsat fără adăpost șaizeci de milioane de oameni, o cifră fără precedent. Sărăcia interminabilă îi determină pe mulți latino‑americani, asiatici și africani disperați să pornească în călătorii riscante către ceea ce ei consideră a fi centrul modernității de succes. Cu toate acestea, tot mai mulți indivizi și grupuri – afro‑americani din orașele americane, palestinieni din teritoriile ocupate, musulmani din India și Myanmar, refugiați din Africa sau Orientul Apropiat aflați în taberele europene și solicitanți de azil arestați în insule izolate din Pacific – sunt considerați acum de prisos. Consemnați cu forța în zone de abandon, restricție, supraveghere și încarcerare, reprezentanții acestei clase de excluși îndeplinesc în societățile inegale temutul rol al «celorlalți». Ei sunt țapii ispășitori pentru angoasele privind rasa și clasa multor indivizi nesiguri și pentru rațiunea de a fi a industriei din ce în ce mai dezvoltate a violenței.”
• „Războiul civil global este, totodată, un eveniment profund intim; Linia sa Maginot trece prin inimile și sufletele fiecăruia. Trebuie să ne analizăm rolul în cultura care alimentează vanitatea nepotolită și narcisismul superficial. Pentru ca viitorul să fie mai puțin sumbru, trebuie să știm să interpretăm lumea privată de certitudini morale și garanții metafizice. Și, mai presus de toate, să reflectăm mai adânc asupra complicității noastre, sub formele cotidiene ale violenței și deposedării, și asupra cruzimii noastre în fața spectacolului suferinței.”
• „În spatele cultului violenței și autoritarismului din zilele noastre, fie el privat sau autorizat de stat, și dincolo de seria înspăimântătoare de atacuri cu bombă și decapitări, există indicii tot mai sumbre ale prezenței resentimentului la nivel mondial. […] În general, cel mai mare coeficient de frustrare este înregistrat în țările cu un număr mare de bărbați tineri educați. […] Numărul tinerilor de prisos, condamnați la așteptare în anticamera lumii moderne – un Calais la scară extinsă, caracterizat prin sărăcie și deznădejde –, a crescut exponențial în ultimele decenii, mai ales în cadrul societăților tinere din Asia și Africa. Organizațiile extremiste găsesc ușor recruți în rândul tinerilor care nu au sau nu pot obține un loc de muncă – la nivel global, aproape toți cei care luptă în războaie sau comit infracțiuni violente sunt, ca întotdeauna, tineri. Ei au suferit multiple șocuri și strămutări în tranziția lor către modernitate și, cu toate acestea, sunt incapabili să își realizeze promisiunea de autoemancipare. Pentru acești Bazarovi și Rudini, contradicția dintre promisiunea extravagantă și mijloacele neputincioase a devenit intolerabilă. […] Resentimentul este inerent structurii societăților în care egalitatea formală între indivizi coexistă cu diferențe uriașe de putere, educație, statut și proprietate.”
• „Liderii chinezi, ruși, turci și indieni au și mai puține motive să se opună sistemului economic global care i‑a ajutat să se îmbogățească cot la cot cu acoliții lor. Dimpotrivă, Xi Jinping, Modi, Putin și Erdoğan reabilitează naționalismul demodat în ochii populațiilor lor tot mai numeroase de cetățeni dezrădăcinați, care, la fel ca germanii și italienii secolului al XIX‑lea, aspiră, în mod neclar și adesea împotriva propriilor interese, la apartenență, identitate și comunitate și, totodată, la autonomie individuală, afluență materială și putere națională. Demagogii promit securitate într‑o lume extrem de nesigură. Astfel, narațiunile prin care se autolegitimează sunt, în chip inevitabil, hibride: Mao‑plus‑Confucius, Vaca sfântă‑plus‑Orașe smart, Putinism‑plus‑Creștinism ortodox, Neoliberalism‑plus‑Islam.”
• „Farmecul demagogilor constă în capacitatea de a transforma nemulțumirea generalizată, atmosfera de derivă, resentimentul, dezamăgirea și frământările economice într‑un plan de acțiune. Datorită lor, inacțiunea pare degradantă moral. Și mulți tineri și tinere ard de nerăbdare să își transforme neputința într‑o furie nestăpânită de a răni sau a distruge.”
Volumul „Epoca furiei. O istorie a prezentului” va putea fi curândachiziționat online de AICI.