Nu se învață în principal la școală. Ci mai degrabă alternativ și aleatoriu, din mass media, de pe internet, prin social media și mai ales din cărți. Nu e deloc obligatorie. Mai degrabă, are de-a face cu o opțiune personală de a petrece timpul liber. Nu se deprinde doar până la o anumită vârstă. Deși ar fi bine să se acumuleze în copilărie și adolescență, în realitate o asimilăm atâta timp cât trăim. Nu se concretizează nemijlocit în diplome sau titluri academice, dar e cu certitudine vitală pentru dezvoltarea noastră intelectuală. Și joacă un rol esențial în desfășurarea unor emisiuni TV de alfabetizare culturală precum „Câștigă România!” 😊
Cuprins
Cultura generală: cunoștințe din mai multe domenii, pe care le dobândim treptat de la televizor, din cărți, etc. Printre domeniile respective se numără, de obicei, geografia, fizica, artele plastice, astronomia, muzica, cinematografia, moda, teatrul, medicina, sportul.
Termenul, se pare, a apărut pentru prima oară, cel puțin în spațiul anglo-saxon, în scrierile cărturarului Thomas Browne și ale publicistului Samuel Johnson. Este, în orice caz, un concept al epocii Iluminismului, perioada lui de maximă întrebuințare fiind între 1750 și 1850, cu o utilizare mai scăzută, dar constantă, până în zilele noastre. Iar dacă e să îi găsim o mică slăbiciune, aceasta este că pare să favorizeze discret științele umaniste: când spunem „cultură generală”, tindem să ne gândim la cunoștințe despre literatură, istorie, filosofie, arte.
Și la ce folosește, propriu-zis, cultura generală celor mici? – s-ar putea întreba un adept al pragmatismului radical. Iată câteva avantaje de care se pot bucura un copil sau un tânăr cu o bună cultură generală.
✅ probabilitatea de a obține un rezultat bun la testele de inteligență
✅ asimilarea cunoștințelor pe termen lung, neafectată de vârstă, prin memoria semantică
✅ formarea opiniilor informate, a punctelor de vedere avizate, a convingerilor valide
✅ o mai bună înțelegere a lumii înconjurătoare
✅ ușurință în acumularea de cunoștințe noi prin asociere cu cele generale existente
✅ capacitatea de a susține conversații interesante, cu miez, îmbogățitoare
✅ dezinvoltură în a socializa, a se integra și a se adapta la un mediu nou
✅ stimularea curiozității de a pune întrebări noi, de a cerceta și descoperi mai multe
✅ lărgirea orizontului, deschiderea către experiențe noi
✅ lărgirea paletei de opțiuni în viață (de exemplu, pentru alegerea meseriei)
✅ abilitatea de a oferi informații și răspunsuri, având ca efect consolidarea încrederii în sine
Presupunând că toate aceste beneficii pledează foarte convingător în favoarea formării culturii generale încă din copilărie, oferim prompt mai jos și câteva „unelte” pe care Curtea Veche le pune la dispoziția celor mici în acest scop. Sunt cărți din seria Real Reads care sporesc cunoștințele copiilor despre literatură… and more! Căci este vorba de povești din principalele epoci culturale ale mileniului trecut, care îi vor familiariza pe cei mici nu doar cu personaje fermecătoare, nu doar cu mari teme și cu desfășurări narative bine meșteșugite, ci și cu întregul bagaj cultural implicit: istoria timpurilor în care se desfășoară intriga, conducătorii acelor vremuri, psihologia, valorile, ideile și moravurile acelei perioade. Pentru că o poveste este, în definitiv, un cuprinzător tablou de epocă, istoria ei „romanțată”…
Povești orientale
O mie și una de nopți cuprinde basme în limba arabă din Orientul Mijlociu, culese în Epoca de Aur a islamismului (sec. VIII-XIII). Cadrul general al acestei multitudini de povești e bine cunoscut: Șahriar, rege în India și China, își execută soția pentru adulter și își ia în fiecare seară o nouă consoartă, virgină, pe care în zori o ucide. Când în regat nu mai sunt de găsit fecioare pentru el, apare o voluntară neașteptată pentru fatidica sarcină. Este chiar fata vizirului, Șeherezada. Isteață și neînfricată, în fiecare noapte ea începe să depene o poveste care îl captivează într-atâta pe rege, încât nu se îndură să o trimită și pe Șeherezada la moarte, înainte de-a auzi finalul poveștii. O mie și una de nopți este deci, în sine, povestea poveștilor care reușesc să îmblânzească o inimă înrăită.
Varietatea colecției e delectabilă: avem eroi personaje istorice (Califul Harun al-Rashid) sau creaturi supranaturale (djinni); avem narațiuni în proză și narațiuni în versuri; temele și registrele variază de la romantic la tragic sau burlesc; iar despre tâlcuri, interpretări și învățături… sunt o comoară de descoperit tacticos.
Sindbad Marinarul. Până să ajungă un preabinechivernisit proprietar de palat din Bagdad, care se milostivește de un hamal sărman și îl poftește înăuntru, ca să-i depene, pilduitor, povestea vieții lui, Sindbad a întreprins șapte călătorii pline de pericole. Să le retrăim cu el!
Ali-Baba și cei 40 de hoți. Frate al unui hulpav care i-a luat toată moștenirea rămasă de la tatăl lor, Ali-Baba e un modest tăietor de lemn care, într-o zi, descoperă pur accidental comoara ascunsă în peșteră a 40 de hoți cruzi. Ce i se va întâmpla, dacă-și însușește o parte din ea?
Literatură medievală
E greu să nu ai o imagine sumbră despre Evul Mediu (sec. V-XV). Sminteala sângeroaselor cotropiri și războaie fratricide – Cruciadele. Sărăcia mizeră, înfricoșată a celor mulți, versus cruda prepotență a celor foarte puțini. Foametea. Excesele condamnabile ale religiilor instituționalizate, vârtejul de erezii și dogme, convertirile forțate, epurările. Molimele secerătoare de vieți; valurile de ciumă. Tortúrile și execuțiile publice, cu ororile lor neomenești.
Printre astfel de calamități de proporții (pentru oamenii epocii) apocaliptice, cultura totuși și-a croit admirabilă cărare: ne-au rămas de la medievali picturile sublime ale lui Giotto, temeritatea descoperitoare de lumi a lui Marco Polo, eleganța impozantă a arhitecturii gotice, înțelepciunea revelatoare a lui Toma de Aquino și Meister Eckhart, forța literară fondatoare a lui Petrarca, Chaucer, Boccaccio și, maestru milenar, Dante.
Infernul. Tânărul Dante nu știe cum se face că a adormit într-o pădure și s-a trezit în Infern. Simplu vizitator avându-l călăuză pe marele poet Virgiliu, Dante emartor neputincios la chinurile suferite de sufletele ce regretă de-abia tardiv că au respins valorile spirituale. Vreo speranță?…
Teatru elisabetan
Domnia Reginei Elisabeta I (1558-1603) a fost, prin consens aproape absolut, Epoca de Aur a Angliei. Acum a fost spulberată marea Armada spaniolă, acum s-au domolit luptele catolicilor cu protestanții și s-au creat condițiile propice pentru viitoare unire a Angliei cu Scoția, acum a navigat de jur împrejurul lumii Francis Drake, lansând epoca marilor explorări marine, marilor cuceriri ale Angliei. Și acum a înflorit complet Renașterea engleză: poezia, muzica, literatura și mai ales teatrul, cu fantasticul lui rol în distrarea, dar și emanciparea, emoționarea en masse, dar și lăudabila educare a publicului. Pentru eternitate merituoși: Ben Jonson, Christopher Marlowe, William Shakespeare.
Hamlet. Un tânăr prinț își vede mort preaiubitul tată. Iar mama sa, în loc să jelească, se cunună degrabă cu fratele răposatului. Prințul se simte trădat. Iar când începe să aibă vedenii în care tată-său îi spune că a fost omorât de frate, viața lui se otrăvește de patima răzbunării.
Romeo și Julieta. Se iubesc chiar dacă li se interzice să se iubească, fiindcă dragostea lor e de o mie de ori mai puternică decât ura smintită dintre familiile lor. Bazându-se pe câțiva aliați de taină, vor fi ei destul de isteți cât să dejoace planurile familiilor și să fie împreună mereu?
Literatură victoriană
Puține epoci au fost mai fertile pentru Anglia decât epoca victoriană. Trăgându-și numele de la Regina Victoria, care a domnit din 1837 până în 1901, această perioadă a fost martora unor evenimente cu adevărat schimbătoare de lume: Imperiul Britanic ajunge cel mai mare din istorie, stăpânind puțin peste un sfert din suprafața pământului; 15 milioane de emigranți din Marea Britanie se duc să populeze teritorii din Statele Unite, Canada, Australia și Africa de Sud; Revoluția Industrială consolidează clasa de mijloc (burgheză), care își impune normele culturale, moralitatea și valorile, stilul său de viață; populația Britaniei se apropie de o rată a alfabetizării de 100%; beneficiind de apariția electricității, telegrafiei și transportului feroviar, industria cărții ia un avânt fără precedent; câștigă teren ideea (la acea vreme foarte îndrăzneață!) că mariajele trebuie încheiate din dragoste, și nu ca urmare a unor aranjamente familiale sau financiare.
Mai presus de orice, timpul acesta de bunăstare și relativă pace stimulează extraordinar dezvoltarea artelor și științelor. Fermentul intelectual se cristalizează nu doar într-o curiozitate insațiabilă a publicului pentru cunoștințe, noutăți și descoperiri, ci și în opera unor gânditori și eseiști de excepție (Thomas Carlyle, John Stuart Mill, Matthew Arnold). Însă cel mai spectaculos înflorește romanul, specia literară absolut dominantă spre sfârșitul perioadei, cu o pleiadă de autori magistrali: Lewis Carroll, George Eliot, Thomas Hardy, Mary Shelley, Oscar Wilde, Jane Austen, Charles Dickens, Charlotte și Emily Brontë.
Rațiune și simțire. Elinor și Marianne sunt surori, dar diferite ca inima de rațiune. Prima visează la un soț înflăcărat, cea de a doua prețuiește cumpătarea, la un bărbat. În tumultul emoțional născut în familia lor când apar pretendenții, ce va prevala: inima sau rațiune?
La răscruce de vânturi. Pe tărâmurile mlăștinoase din Yorkshire, familia Earnshaw (soți, o fiică și un fiu) adoptă un orfan taciturn: Heathcliff. El se îndrăgostește de fiică, însă e urât și umilit de fiu. Se va împlini dragostea în căsătorie, sau vor învinge prejudecata și resentimentul?
Jane Eyre. O orfană nevoiașă nu poate avea decât un destin onorabil: să devină guvernantă. Angajatorul ei, domnul Rochester, e un bărbat magnetic. Va reuși Jane să îi reziste? Și ce evenimente va precipita descoperirea, în mansarda casei, a unei femei ascunse de Rochester?
Marile speranțe. Pip e un biet orfan care stă la sora lui și s-a îndrăgostit fără speranță de fata adoptivă a bătrânei bogătașe din împrejurimi, Miss Havisham. Bunul Pip e mai prejos de Estella, dar asta doar până îi pică din senin o avere. Oare nu îi va face aceasta mai mult rău decât bine?
Literatură clasică rusă
Secolul XIX găsește Imperiul Rus (1721-1917) în plină glorie. Este al treilea cel mai mare imperiu al lumii, stăpânind peste 125 de milioane de suflete, și teritorii ce se întind din Basarabia în California, de la Marea Neagră la Oceanul Arctic. Domnesc Romanovii. Dintre ei, Alexandru I și trupele sale resping armata lui Napoleon, deși cu pierderea a un milion și jumătate de vieți omenești, și ocupă Parisul, asigurându-și un rol diriguitor la Congresul de la Viena (1814-1815). Nicolae I, în schimb, are de luptat acasă cu revolta nobililor liberali indignați de gradul de înapoiere și subdezvoltare economică a țării, și optează pentru o soluție reacționară forte: „Ortodoxie, autocrație și naționalitate”. Alexandru II face reformele multașteptate, abolind iobăgia și eliberând astfel 23 de milioane de suflete din mizerie, reorganizând sistemul judiciar, eliminând pedeapsa capitală și… vânzând Alaska Statelor Unite. Iar Alexandru III revine la crezurile reacționare ale bunicului său, asumându-și misiunea de a apăra Rusia de influențele Vestului; îi vânează pe toți posibilii sabotori ai acestui proiect și impune rusificarea populațiilor de pe întreg teritoriul imperiului.
În tot acest timp, pe plan intern Rusia mustește de frământări sociale și intelectuale. Două mari mentalități se înfruntă: slavofilii conservatori, promotori ai satului și ai comunităților rurale, și filo-occidentalii progresiști, susținători ai liberalismului. În sânul intelligentsiei înfloresc deopotrivă nihilismul, anarhismul, misticismul și simbolismul. Iar literatura rusă le va oglindi pe toate spectaculos, convertindu-se într-un adevărat fenomen sub condeiul giganților de Cehov, Dostoievski, Turgheniev, Pușkin, Tolstoi.
Anna Karenina. Căsătorită cu un bărbat cu 20 de ani mai în vârstă decât ea, tânăra Anna nu va putea să nu se îndrăgostească de șarmantul conte și ofițer de cavalerie Vronski. Urmându-și liberi impulsurile, cei doi au totuși de înfruntat nemiloasa judecată a lumii. Îi vor supraviețui?…
Literatură modernă
Modernismul este un curent cultural de final de secol XIX și început de secol XX, mai degrabă afiliat Occidentului – deși estici excepționali precum Marcel Iancu sau Tristan Tzara au avut contribuții majore la conturarea valorilor și paradigmei sale intelectuale. Cu un gust senzațional pentru nou, cum se cuvine unui produs de lux al industrializării, modernismul s-a orientat spre sfera urbană, prețuind arhitectura și tehnologia, și sfidând ori parodiind cumințile norme burgheze. Artele vizuale s-au apropiat de abstract, romanul a descoperit potențialul subconștientului și tehnica narativă a „fluxului de conștiință”, poezia s-a scăldat în simbolism și experimentalism. Intuiția a întâlnit intelectul, iar supranaturalul – vizionarismul. Tradițiile au fost reluate, revizuite, recondiționate, reșapate, rescrise. Iar viitorul a început să se audă bătând la ușă.
Câinele din Baskerville. Soarta familiei Baskerville e pecetluită de legenda unui dulău demonic care bântuie pe terenurile mlăștinoase din jurul conacului, zice-se că l-a omorât pe patriarhul familiei, Sir Hugo, iar acum pare că va lovi iar. Va reuși Sherlock Holmes să-l prindă?
Mașina timpului. Un călător în timp se urcă în mașina lui specială și se deplasează tocmai în anul 802.701. Pământul e locuit de Eloi, o rasă delicată și îngrozită de întuneric. Iar în subteran viermuiesc Morlocii, niște brute care fură mașina timpului. Cum se mai întoarce acum călătorul?