„E nevoie de un sat, ca să crești un copil.” / “It takes a village to raise a child.” (proverb african)
Cuprins
Lumea înainte de parenting
Priviți cu ochii de azi, părinții secolelor trecute făceau lucruri foarte dubioase, ne amintește autoarea Jennifer Traig. În Epoca de piatră, ei practicau ceea ce, cu un termen contemporan, se cheamă alloparenting (aloparentaj): îți dai copiii altora, să îi crească. Practica a continuat nu doar în Roma antică, unde 20-40% dintre părinți își plasau pe la alții cel puțin unul din mai mulți copii, ci și în Europa secolului XVIII, când părinții parizieni, de pildă, își trimiteau copiii să fie crescuți la țară, de către nevoiași remunerați pentru acel serviciu.
În Evul Mediu, bebelușii erau înfășați strâns, din cap până-n picioare, ca mumiile, și ținuți așa câte o zi întreagă (nici vorbă de scutece schimbate…), căci nemișcându-se, nu-i incomodau pe adulți. Se obișnuia, de asemenea, ca mamele să nu își alăpteze bebelușii, ci să îi încredințeze unor dădace, pentru asta. Iar în Antichitate nu era ieșit din comun (și nicidecum blamabil) să te descotorosești de un copil nedorit. De fapt, oroare!, în unele așezări romane existau zone special destinate abandonării copiilor, de unde micuții erau culeși de familii adoptive, de negustori de sclavi, de codoașe și proxeneți sau… de animale sălbatice flămânde.
Ce însemna a fi părinte? A face copii – nu neapărat și a-i crește.
Apariția parentingului: definiție, stiluri, termeni conecși, un plus și un minus
Cum ne creștem copiii a devenit o preocupare pentru familii și specialiști abia în secolul XX. Ideea că creșterea copiilor ar fi o știință care evoluează continuu și la care putem ajunge să ne pricepem tot mai bine a fost precedată și impulsionată de numeroase studii științifice despre dezvoltarea copilului – cea mai notabilă contribuție în domeniu fiind a lui Jean Piaget.
Cât despre termenul de parenting, acesta a început a face carieră în anii ’70 și este în continuare intens întrebuințat azi. Cu următoarea definiție: parentingul este procesul creșterii copiilor, care include îngrijirea și ocrotirea lor pentru a li se asigura o dezvoltare sănătoasă sub aspect emoțional, fizic, social, intelectual și spiritual, din copilărie până la vârsta maturității.
(De notat, pentru corectitudine, că această definiție, ca și practica parentingului însăși, se aplică mamei și tatălui biologici, dar și, după caz, părinților adoptivi, bunicilor, mătușilor sau unchilor care își cresc nepoții, fraților sau surorilor mai mari care își cresc frățiorii, și oricărei alte persoane care crește un copil sau contribuie la creșterea unuia alături de alți adulți.)
De referință, în literatura de specialitate, rămân cele trei stiluri de parenting articulate inițial de psihologa Diana Baumrind, la care se adaugă încă unul definit ulterior de Eleanor Maccoby și J.A. Martin. Având la bază două criterii, exigența părinților și receptivitatea lor față de copii, cele patru mari stiluri de parenting unanim acceptate astăzi sunt:
1) Stilul autoritar – părinte foarte exigent, care nu rezonează prea mult cu stările și trăirile copilului, impune reguli stricte, pune accentul pe disciplină, („Fiindcă așa spun eu!”) și comunică unilateral cu copilul, vorbindu-i fără să îl asculte.
2) Stilul permisiv – părinte foarte atent la sentimentele copilului, care comunică deschis cu acesta, îl lasă să ia decizii fără a-i impune condiții, face tot ce-i stă în putință pentru a-l menține fericit pe copil și fie nu stabilește limite și reguli, fie nu le respectă.
3) Stilul influent – părinte care știe să își asculte copilul, dialoghează cu el, este receptiv la trăirile și opiniile lui, însă e în egală măsură și exigent, comunicându-și așteptările și stabilind reguli clare pe care, cu înțelegere, flexibilitate, dar și fermitate, îi cere copilului să le respecte.
4) Stilul neimplicat – părinte care nu acordă prea mare atenție gândurilor, sentimentelor ori părerilor copilului, nici nu oferă prea multă afecțiune sau îndrumare, fiind mai degrabă preocupat de alte chestiuni, neștiind să se apropie de alții și/sau neavând încredere în sine.
Acestea nu sunt nici pe departe singurele concepte uzitate în domeniul parentingului. Lor li se alătură, în special în spațiul anglo-saxon, o pleiadă de alți termeni, de la folositori și relevanți la… fistichii. De exemplu:
• parenting pozitiv – accent pus pe feedback pozitiv și empatie, în loc de ceartă și pedeapsă
• co-parenting – părinții nu (mai) sunt un cuplu, dar împart responsabilitatea creșterii copilului
• free-range parenting – accent pus pe independența copilului și pe supraveghere limitată
• helicopter parenting – opusul termenului precedent, cu accent pus pe ocrotire excesivă
• slow parenting – copilul explorează lumea în ritmul lui, nu i se planifică în detaliu programul
• sharenting – accent pus pe partajarea excesivă în social media a vieții și activității copilului
Date fiind aceste concepte și nuanțe, reprezintă, până la urmă, parentingul un progres în creșterea copiilor, sau e doar o modă care ne înstrăinează de un instinct ancestral perfect natural cu care toți oamenii, bărbați sau femei, suntem înzestrați oricum? După survolarea multor puncte de vedere exprimate online, putem conchide că datorită parentingului
+ am conștientizat aspecte cheie legate de creșterea copilului (de exemplu, despre comunicare, despre etape de dezvoltare, despre reguli și limite, etc.)
– am ajuns să credem că pentru a fi părinți ne trebuie niște abilități aparte și ne simțim stresați sau vinovați că poate nu le avem
Cele 3 etape din istoria parentingului
Nu trebuie să alegem între plusul și minusul redate mai sus. Nu avem de ce. Fiindcă doi vorbitori avizați, educatorul Jai Flicker și coach-ul Deb Blum, ne propun, în podcastul pe care l-au realizat recent, The Parenting 3.0 Show, un tablou evolutiv care explică (și armonizează) multe. Cei doi susțin că, din negurile preistoriei și până astăzi, omenirea a parcurs, din punctul de vedere al parentingului, trei etape majore:
Parenting 1.0 – când ne-am crescut copiii așa cum au făcut-o înaintașii noștri, fără a ne pune prea multe întrebări, fără tehnici și strategii speciale, bazându-ne doar pe instinct și pe tradiție, cel mai adesea în contexte de tip tribal.
Parenting 2.0 – în ultimii o sută de ani, ne-am întrebat dacă felul în care am fost crescuți a fost cel optim și am apelat la sfaturile experților în dezvoltarea copilului, pentru a practica parentingul în mod intențional și conștient.
Parenting 3.0 – în secolul XXI, cercetările și recomandările experților pot fi contradictorii și derutante, de aceea e momentul să ne reconectăm la instinctele noastre naturale de părinți, folosindu-ne însă totodată de cunoștințele despre dezvoltarea copilului pe care le-am acumulat.
Cu acest deziderat pentru mileniul 3 în minte, îți prezentăm mai jos cărțile despre parenting care îți pot fi de un real și practic ajutor, în creșterea copiilor tăi astfel încât, mai presus de orice, să aveți o relație părinte-copil satisfăcătoare, afectuoasă și roditoare.
Cărți de parenting pentru grupa de vârstă 0-3 ani
Sunt anii în care îi avem pe copii doar pentru noi. În care pornim de la dependența lor totală de adulți, pentru a fi hrăniți și îngrijiți, și ne îndreptăm spre kilometrul 1 al autonomiei, cu primii pași pe cont propriu, cu explorarea inițială semi-independentă a lumii înconjurătoare.
Somnul bebelușilor, scrisă de un doctor în știința somnului, cercetătoare afiliată laboratorului unui laureat Nobel, popularizează descoperirile științifice, lămurind importanța ritmului circadian, a luminii și a mediului de somn, și schițând programul optim de somn de zi și de noapte.
Bebe, hai la joacă! Când o copywriter și bloggeriță de succes își pune mintea la joacă, niciun copil între 0 și 24 de luni nu rămâne pe tușă! Fiindcă ideile ei sunt atât de practice, activitățile propuse – atât de simpatice, iar jucăriile de confecționat – atât de eco, încât nu vrei să ratezi!
Tantrum. Ghid de supraviețuire. Fostă profesoară la Catedra de Pediatrie a Albert Einstein College of Medicine, autoarea abordează cu înțelegere și umor „crizele de nervi” ale copiilor, survenite acasă, în mașină ori la magazin, oferind sfaturi de nădejde pentru a le depăși cu bine.
Cărți de parenting pentru grupa de vârstă 4-11 ani
Sunt anii în care încep socializarea și integrarea într-un sistem educațional structurat. Ieșim din zona de confort a căminului parental pentru a interacționa cu copii de aceeași vârstă la grădiniță și la școală, iar figura educatoarei/învățătoarei devine, pe lângă a părintelui, influentă.
Primul jurnal al copilului tău – pentru băieței și Primul jurnal al copilului tău – pentru fetițe sunt două cărticele frumos ilustrate care nu doar că îi obișnuiesc pe copii cu practica notării în jurnal, benefică inclusiv pentru sănătatea creierului; nu doar că le dau ocazia de a-și exersa scrisul de mână, fie că sunt școlari sau preșcolari; și nu doar că îi ajută să conștientizeze și aprecieze ceea ce au (părinți, frați, jucării). Ci le și rămân amintire dulce pe care, peste ani și ani, o pot împărtăși cu propriii lor copii sau nepoți. Fiindcă ce-i făcut din dragoste nu se uită.
Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor. Celebrul propunător al „formulei” celor cinci limbaje ale iubirii, apreciate de milioane de cititori, declină formula și pentru copii, ajutându-i pe părinți să își exprime dragostea pe înțelesul copilului și să comunice perfect cu el.
Inteligența emoțională în educația copiilor. În epoca inteligenței artificiale, inteligența emoțională umană devine crucială. Pentru că un copil dezvoltat psiho-emoțional este un adult relevant în mileniul 3. Ai aici abordarea și exercițiile practice pentru a-l modela în acel adult.
Cărți de parenting pentru grupa de vârstă 12-18 ani
Sunt anii adolescenței în care dezvoltarea explodează. Tindem să chestionăm sau contestăm autoritatea parentală, căutăm modele de urmat alternative celor de-acasă, testăm limite, experimentăm lucruri noi și acordăm mare importanță apartenenței la grupuri.
Cum să-i asculți pe adolescenți este bestseller fiindcă captează, cu perspicacitate și empatie, esența bunei comunicări dintre părinte și copilul său adolescent. Devino-i din rival, sprijin, din „polițist” – călăuzitor, din moralist – partener de dialog.
Cele cinci limbaje ale iubirii pentru adolescenți întinde o mână salvatoare părinților tocmai la vârsta la care copiii tind să se înstrăineze. Autorul ne face conștienți de provocările cu care trăiesc adolescenții azi și ne arată cum să ne exprimăm dragostea astfel încât ei să o simtă.
Cum să-ți schimbi adolescentul până vineri propune o rezolvare practică, îndrăzneață și chiar amuzantă la „eterna problemă” a adolescentului iresponsabil. Aplică soluția și treci de la obrăznicie la respect, de la delăsare la reguli sănătoase, de la răzvrătire la cooperare.