Pe cât de iuți pare că suntem în a repera prostia omenească, pe-atât de greu ne e să definim exact inteligența. Prima beneficiază de o vastă și străveche popularitate în rândul maselor, cu vedete folclorice precum prostul satului, eroi dedicați în mai toate culturile (vezi Păcală la noi) și chiar momente festive cum ar fi încoronarea Prostului în carnavalurile medievale. În schimb, despre inteligență s-ar putea spune: câte capete, atâtea definiții.
Cuprins
Creatorii primelor teste IQ (începutul sec. XX) considerau inteligența „o capacitate mintală primară” care stă la baza tuturor proceselor cognitive și „determină ușurința cu care învățăm, înțelegem conceptele complexe și rezolvăm probleme” (Capcana inteligenței). Testele se concentrau îndeosebi pe memorare, observarea tiparelor, deducție logică și vocabular. O persoană cu un scor de 100 era considerată de inteligență medie, dar rezultatul testului depindea de diverși factori, dintre care nu cel din urmă era cultural: un copil din spațiul occidental putea obține un rezultat bun la un astfel de test IQ, și totuși într-o cultură precum cea kenyană, care măsoară inteligența prin, de exemplu, abilitatea practică de a recunoaște remediile naturale împotriva bolilor comune, el ar fi fost considerat neinteligent…
Cultura, deci, era un factor de luat în calcul pentru articularea unei definiții a inteligenței care să fie universal aplicabilă. Pe lângă cultură, mediul (familial, social) și ideea de abilitate trebuiau și ele avute în vedere. (Aceasta din urmă pentru că, deși inteligența în sine nu e o abilitate, ea se manifestă printr-una – abilitatea de a deduce, abilitatea de a învăța, de a raționa, etc.) Iar cum o definiție suficient de cuprinzătoare tot nu apărea, s-au lansat, în schimb, diverse teorii bogate în tipuri de inteligență, pentru care adjectivul însoțitor are un rol calificator clar. Dintre ele, teoria triarhică a inteligenței propune o inteligență practică, inteligență analitică și inteligență creativă. Iar teoria inteligențelor multiple propune nu mai puțin de 8 tipuri de inteligență: corporal-kinestezică, muzicală, vizual-spațială, verbal-lingvistică, logico-matematică, naturalistă, interpersonală și intrapersonală.
Toate acestea au contribuit, dacă nu la o definiție unanim acceptată a inteligenței, cel puțin la evidențierea elementelor care intră în componența ei. Acestea:
• înțelegerea ideilor complexe
• adaptarea eficientă la mediu
• învățarea din experiență
• angajarea în diverse forme de raționament
• depășirea obstacolelor prin gândirea de soluții
Și deci ce e inteligența? Ei bine, deși oaccepțiune universal valabilă „definitivă” întârzie să apară, putem invoca măcar două tentative de a o defini absolut lăudabile. Una publicată în 1994 în The Wall Street Journal, având 52 de eminenți semnatari, majoritatea profesori universitari; ei susțin că „inteligența este o capabilitate mintală foarte generală care implică, printre altele, abilitatea de a raționa, planifica, rezolva probleme și gândi abstract”. Nu e vorba doar de a fi citit/ă sau de a avea performanță academică. Mai degrabă, inteligența „reflectă o capacitate mai profundă și mai cuprinzătoare de a ne înțelege mediul – de a «ține pasul», de a pricepe sensul lucrurilor, de a «te prinde» ce să faci”. Iar a doua încercare de definiție universal aplicabilă vine natural în continuarea acesteia, de la Encyclopaedia Britannica: „inteligența umană e o calitate mintală ce constă în abilitatea de a învăța din experiență, de a te adapta la situații noi, de a înțelege și mânui concepte abstracte și de a-ți folosi cunoștințele pentru a-ți influența mediul”. Centrală pare ideea de adaptare, iar definitorie pentru inteligență pare combinația de abilități mobilizate pentru o adaptare eficientă.
Nu strică, poate, să menționăm explicit un fapt de altfel evident: toate cele de mai sus se aplică inteligenței umane. Inteligența animalelor și inteligența plantelor urmează ușor alte coordonate. Iar despre inteligența artificială (IA) dezbaterea de-abia s-a deschis, la acest început de mileniu 3… Ce se conturează însă cu destulă certitudine este că, în fața ponderii crescânde a IA, am face bine să ne cultivăm acele tipuri de inteligență ce pot fi considerate specifice ființei umane și care contrabalansează IA. Iată, așadar, patru cărți care se concentrează tocmai asupra lor.
Inteligența pozitivă, de Shirzad Chamine
Autorul, profesor la Stanford și fost Director al prestigiosului Coaches Training Institute, pornește de la observația că mintea omenească își autosabotează funcționarea în așa măsură, încât doar 20% dintre noi reușesc să își împlinească potențialul de dezvoltare. Ești și tu, probabil, familiarizat cu Sabotori precum Judecătorul, Controlorul, Victima sau Eschivatorul, care ne subminează încrederea de sine, planurile și aspirațiile. Acești „dușmani interni” pot fi însă înfrânți prin inteligență pozitivă: atitudinea mentală „prietenă”,care ne servește scopurile, în loc să ni le pericliteze, și ne capacitează să stăpânim factorii autosabotori.
Cartea ne permite să
✅ ne măsurăm Coeficientul de Inteligență Pozitivă (PQ)
✅ aplicăm tehnici de îmbunătățire a PQ-ului în 21 de zile
✅ facem exerciții de activare a puterilor mintale
✅ învățăm din studii de caz despre PQ în vânzări, în echipe de lucru, în relații interpersonale
✅ atingem o rată a succesului profesional și personal cu 30-35% mai mare
Inteligența emoțională, de Daniel Goleman
Se fac aproape trei decenii de când autorul a detaliat în acest volum revoluționar conceptul de inteligență emoțională definit în 1990 de John Mayer și Peter Salovey – iar revoluția continuă! Azi, inteligența emoțională e tot mai extensiv inclusă în programa școlară, în strategiile de dezvoltare profesională, ca și în politicile de prevenire a criminalității.
Din această carte aflăm
✅ cum ne putem îmbunătăți coeficientul de inteligență emoțională (EQ) de-a lungul vieții
✅ care sunt beneficiile empatiei
✅ cum aplicăm inteligența emoțională în căsnicie și în familie
✅ cum aplicăm inteligența emoțională în leadership
✅ ce legătura există între emoțiile noastre și starea noastră de sănătate
Inteligența socială, de Daniel Goleman
Premiat pentru Career Achievement de către American Psychological Association, acest autor de top se bazează pe descoperiri recente din biologie și neuroștiințe pentru a ne asigura că suntem făcuți să ne „interconectăm”. Felul cum relaționăm cu ceilalți, fie membri ai familiei sau colegi, fie simpli trecători de pe stradă, ne determină existența cu totul, de la nivel celular la nivelul societății. Avem inteligența socială necesară pentru a ne construi o viață comunitară de calitate?
Citind această carte
✅ conștientizăm existența oglinzilor neuronale care fac ca emoțiile să fie „contagioase”
✅ realizăm ce impact pozitiv sau negativ au relațiile asupra sănătății noastre
✅ devenim mai responsabili în ce privește calitatea interacțiunilor noastre
✅ aflăm ce rol are inteligența socială în exercitarea carismei, în detectarea minciunii, în flirt
✅ învățăm să cultivăm inteligența socială pentru formarea de comunități incluzive, pașnice
Inteligența ecologică, de Daniel Goleman
În epoca avidului consumerism de-abia ponderat de recenta pandemie, ce și cât cumpărăm are, socotind toate cele 8 miliarde de locuitori ai planetei, un impact major asupra mediului înconjurător. Chiar și optând pentru produse etichetate drept „verzi”, cădem adesea în capcanele marketingului „selectiv”, riscând să dăunăm și mai mult mediului.
Extrem de bine documentată și precisă în punctarea aspectelor relevante, această carte
✅ ne prezintă defectele și dezavantajele pentru mediu ale produselor frecvent consumate
✅ ne semnalează blocajul informațional asupra nocivității bunurilor și serviciilor consumate
✅ pledează pentru transparență totală, până la raft, a modului de fabricare a produselor
✅ susține schimbarea raportului de forțe dintre vânzător și cumpărător, cu reatribuirea puterii de decizie acestuia din urmă (astfel încât alegerea produsului să fie ecologică, iar producătorul să își adapteze procesul de fabricație la cerințele ecologice ale consumatorului)