Nu știu de unde să încep cu noutățile de non-ficțiune de luna aceasta. Mi-e greu să mă hotărăsc care m-a entuziasmat mai tare. Mă gândesc să fac niște bilețele și să trag ordinea la sorți.
Cuprins
Ba nu, mai bine le abordez alfabetic (ia să vedem…).
Biblia vaginului
Și, primul titlu este… (*drumroll*) ,,Biblia vaginului”, de Dr. Jen Gunter. Heh, ce coincidență, chiar cu asta voiam să încep! ,,Biblia vaginului” chiar e ceea ce pare că e. Aș numi-o cartea de căpătâi a sexualității feminine. A sexualității în general, poate? Am devorat-o printre ,,a-ha!”, ,,știam eu!” și alte câteva onomatopee caracteristice.
Despre subiectul ăsta ai senzația că se vorbește mult în ultima vreme. Însă adevărul este că nu s-a vorbit niciodată mai deloc, nu s-a studiat suficient – iar subiectul este abia la început! Doar pentru că se discută din ce în ce mai deschis și au fost câteva controverse în social media românească, nu înseamnă că am terminat de zgâriat suprafața și ne-am apucat de discuții profunde. Mai e mult până departe.
Iar dacă te întrebi din ce unghi vorbește autoarea, Dr. Jen Gunter este medic ginecolog specializat în medicina durerii și afecțiunilor vulvo-vaginale și redactor la The New York Times. Este, așadar în măsură să explice detaliat (dar și cu umor) de ce miturile sunt mituri, de ce superstițiile sunt doar superstiții și care este adevărul gol-goluț despre organul sexual feminin, în cele mai mici detalii. Cumpărați-o, citiți-o și haideți să lăsăm puțin obsesia falică la o parte și să începem să discutăm în sfârșit deschis despre sex și din perspectivă feminină.
Concret, poți afla din ,,Biblia vaginului” informații esențiale despre ,,mitologia” pornografică, îngrijire și igienă, despre menstruație și menopauză, despre contracepție, simptome, afecțiuni, dar și despre caracteristicile organelor sexuale în tranziție, alimentație, ce să te îngrijoreze și ce nu. Deși tehnică, ,,Biblia” e scrisă cu umor și e o plăcere să o parcurgi. Mi-aș sfătui toate prietenele să o citească cât mai rapid, cred că e un volum esențial pentru schimbarea de mentalitate pe care o dorim.
Fițuici de parenting
Facem un pas mai la dreapta, coborâm în alfabet și ne oprim la următoarea recomandare din lista de noi apariții Curtea Veche. ,,Fițuici de parenting”, de Emily Oster este acea carte de parenting care nu este doar ,,încă o carte de parenting”.
Mi-am întrebat prietenele care au născut de curând ce și-ar dori de la o carte de parenting, ca să înțeleg în ce fel acest volum răspunde nevoilor cititoarelor. Mi-au răspuns că își doresc claritate, dar mai ales că își doresc să nu li se mai dea sfaturi pe care nu le înțeleg, pe care nu și le pot asuma cu ușurință – și mai ales să nu mai fie învinovățite la fiecare pas pentru orice mișcare pe care aleg să o facă în creșterea copilului lor.
Ce bucurie, țin în brațe o recomandare care chiar simt că le-ar putea ajuta! ,,Fițuici de parenting” e scrisă de o mamă curioasă, care în ,,viața de zi cu zi” are ocupația de economist și care are capacitatea de a transpune totul în informații clare, argumentate. În grafice, statistici și adevăruri ușor de înțeles. În loc să-ți spună ce crede ea că e mai bine să faci ca să fii un părinte bun, îți oferă toată informația de care dispune, ți-o afișează într-o formă extrem de ușor de înțeles și te lasă pe tine să iei deciziile pe care le consideri corecte. O face cu blândețe, cu umor, cu povești din propria realitate – într-o manieră în care nu vei simți că a intrat această nouă persoană în viața ta să-ți spună cum e mai bine să-ți crești copilul.
Hackingul creșterii economice
Următoarea carte despre care am să-ți vorbesc nu este despre parenting și nici despre sexualitate, ci despre… sănătatea afacerii tale! ,,Hackingul creșterii economice”, de Sean Ellis și Morgan Brown este acel ghid de care ai nevoie când pornești un start-up.
Orice antreprenor știe că atunci când pornești o afacere nu este suficient să copiezi modelul altuia. Nu există rețete care să poată fi aplicate cu succes pentru toate business-urile dintr-un domeniu. Trebuie mai întâi să-ți analizezi audiența, să-i înțelegi motivația și apoi să construiești un model compatibil cu datele relevante pentru tine și afacerea ta.
Teoria e simplă. O știm cu toții, o împărțim cu generozitate și altora. Dar, oare, dacă am vrea să dezvoltăm un start-up am ști cum să o facem doar pornind de la această teorie? Probabil că nu. Și aici este marele merit al ,,Hackingului” – îți spune, pas cu pas, exact ce ai de făcut. E un ghid excelent pentru toți cei care au nevoie de el, acompaniat de studii de caz.
Tot deodată
Mai lasă loc în coșul de cumpărături și pentru restul de… tot! Curtea Veche tocmai a lansat ,,Tot deodată”, de Bill Nye. Titlul e, cred, destul de clar – așa cum Seinfeld este un serial despre nimic, tot așa cartea lui Bill Nye este despre absolut tot. Și cum să nu vrei să citești părerea lui The Science Guy despre absolut tot?
Contextul lui ,,Tot deodată” este autobiografic. Nu m-am hotărât încă dacă autobiografia e pretextul dezvoltării teoriilor asupra mediului, inteligenței artificiale, cu o stație în spiritualitate – sau dacă lucrurile stau fix pe dos și Bill Nye se folosește de lucruri pe care le stăpânește pentru a vorbi despre viața lui. Cert e că dacă-l iubești pe Bill Nye e musai să citești această carte. Și dacă nu știi cine e (cum se poate să nu știi cine e?!), poate e momentul să afli.
Filozofie umoristică
Am lăsat intenționat la final cele două propuneri ,,filozofice” de la Curtea Veche. Ordinea nu se potrivește în abordarea mea alfabetică, dar mi se pare că sunt ce trebuie pentru gluma de final.
Nu știu dacă ai făcut filozofie la școală. Eu am făcut. Cu un profesor ale cărui unice povești erau despre cum a fost subiectul răpirii de către extratereștri. Iar asta, din păcate, nu este o glumă și nici măcar o metaforă. Am ieșit din liceu știind la fel de puține despre filozofie ca înainte să intru. În timp, am simțit acest domeniu ca pe un gol, ca pe o piesă lipsă în puzzle-ul cunoștințelor mele generale cu care in mod normal mă mândresc. Și mi s-a părut dintotdeauna greu. Nu e ca și cum ,,te apuci puțin de filozofie”, nu-i așa?
Două vaci pasc pe pajişte. Una se întoarce spre cealaltă şi spune:
– Deşi valoarea lui pi este scrisă de obicei cu cinci zecimale, de fapt numărul lor este infinit.
A doua vacă se uită la prima şi răspunde:
– Muu.
PLATON ȘI UN ORNITORINC INTRĂ ÎNTR-UN BAR, DANIEL KLEIN ȘI THOMAS CATHCART
Dar când citești pe copertă ,,Platon și un ornitorinc intră într-un bar” sau ,,Heidegger și un hipopotam intră pe Poarta Raiului” – c’mon! Parcă e momentul să dai o șansă filozofiei în viața ta! Daniel Klein și Thomas Cathcart au simțit la marele fix atât golul de cunoștințe generale din viața oamenilor ca mine, dar și motivația (sau mai bine zis lipsa ei) de a umple aceste goluri cu concepte filozofice. Umorul e probabil cel mai bun lucru din lume – și când împănezi filozofia cu el, totul alunecă la vale mai ușor.