Cât de fragilă este granița dintre adevăr și minciună? Ne face mai buni sau la fel de vinovați faptul că ascundem cu bună știință un adevăr, pretextând că îl protejăm astfel pe cel de lângă noi? Este un gest de protecție sau de privațiune modul în care unii părinți transformă adevărurile în subiecte tabu pentru copiii lor ? Și într-o lume în care trăim ancorați într-o pleiadă de minciuni – unele albe, altele negre – ce șanse de supraviețuire mai are omul care crede încă în puterea adevărului?
Cuprins
Gândire, conştiinţă, cunoaştere, evoluţie spirituală, alegeri făcute în viaţa personală, „ştiinţa“ lui Dumnezeu, dar și misterele Creației. Sunt temele pe care M. Scott Peck – medic psihiatru cu o îndelungată experienţă în psihoterapie – le decriptează rând pe rând, filtrându-le prin ochii specialistului, în cartea Drumul către tine însuți, publicată la Curtea Veche Publishing.
Minciuna, un adevăr refuzat!
Autorul aduce în discuție și un subiect care a suscitat de-a lungul timpului controverse, interpretări și analize nu doar în societatea noastră, ci oriunde în lume. Un subiect despre balanța dintre minciuni și adevăruri într-o lume în care jocurile puterii sau goana după notorietate și profit diminuează din ce în ce mai mult valoarea onestității.
M. Scott Peck definește minciuna într-un stil propriu. De fapt, el o ambalează mai frumos. O face mai dulce, mai ușor digerabilă. O umanizează, catalogând-o ca fiind acel Adevăr Refuzat.
Tot din cartea Drumul către tine însuți aflăm că minciunile pot fi albe sau negre. ,,O minciună neagră constă în a face o afirmație despre care știm că este falsă. Minciuna albă constă în a face o afirmație care nu este falsă în sine, dar nu dezvăluie o parte semnificativă a adevărului. Minciunile albe nu sunt însă scuzabile și nu înseamnă că nu pot fi la fel de distructive precum cele negre.”
De ce facem un mod de viață din jumătăți de adevăr
Până la urmă, de ce mințim? De ce folosim jumătăți de adevăruri, crezând că așa îi protejăm pe cei la care ținem? De ce oare adevărul pare întotdeauna mai greu de înfruntat atunci când trebuie să-l spunem celor de lângă noi? Sunt astfel de minciuni scuzabile?
Toți mințim în diverse situații. Depinde însă încotro se rostogolește minciuna și ce ajungi să faci cu ea. Pentru unii a ascunde sau a deforma lucrurile au devenit stiluri de viață. Există întotdeauna pregătit un ,,te iubesc, dar vreau să luăm o pauză.” Soțul întârziat pe la amantă va deveni și el victima propriilor minciuni. La urma urmei, cum ai putea să-i spui soției pe care o minți cu o franchețe dezarmantă că o înșeli? Un moment oportun să mai spui o minciună albă care se va repeta la fiecare întânire cu noua ta cucerire.
Omiterea adevărului, protecție sau privațiune?
Întâlnim și o altă categorie de oameni și anume pe cei care justifică minciuna, pretextând că nu vor să rănească sentimentele celor din jur. Cum să-i spui copilul tău, privindu-l în ochi, că mariajul dintre tine și soțul tău nu mai funcționează și că divorțul ar putea veni oricând? Sau cum să le vorbești copiilor despre o anumită boală sau să le mărturisești într-o discuție față în față că ți-ai pierdut locul de muncă?
De fapt, autorul insistă mult pe minciunile albe pe care diverși părinți le rostesc în fața copiilor. Justificarea supremă este aceea că nu-ți doresc să-i îngrijoreze, să-i supere sau să-i împovăreze.
,,Vom deplânge faptul că relațiile noastre sociale sunt în general superficiale. Pentru părinți, a-și hrăni copiii cu o mulțime de minciuni albe nu este considerat doar un fapt acceptabil, ci este gândit ca fiind un gest iubitor și benefic”, explică autorul.
M. Scott Peck devoalează însă că, de multe ori, rezultatul unei astfel de hotărâri este mai mult de privațiune și nu de protecție a copiilor, așa cum gândesc părinții. Mai exact, cei mici sunt privați astfel de cunoașterea pe care ar putea-o acumula cu privire la bani, boală, droguri, sex, căsătorie, relația părinților lor etc.
,,Pentru mulți părinți, dorința de a-și proteja copiii este motivată de o adevărată, dar prost direcționată iubire. Pentru alții, totuși, dorința plină de iubire de a-și proteja copiii servește mai mult ca acoperire și raționalizare a dorinței de a evita confruntarea cu copiii lor și a dorinței de a-și menține autoritatea aupra lor.”
După ce ne poartă pe tărâmul ispititor al minciunii, M. Scott Peck vorbește într-un final despre puterea adevărului – devenit în societatea de astăzi un fel de povară – și despre răsplata unei vieți oneste, dar dificile. Așadar, ce vor câștiga cei care rămân incoruptibili în fața minciunii?
,,Pentru că nu vorbesc niciodată mincinos, ei pot fi siguri și mândri că prin cunoașterea pe care o au nu vor contribui cu nimic la confuzia lumii, ci vor servi ca sursă de iluminare și clarificare. În sfârșit, au libertatea totală de a exista. Nu sunt apăsați de nicio nevoie de a se ascunde. Nu trebuie să se furișeze prin locuri întunecate. Nu trebuie să construiască noi minciuni pentru a le acoperi pe cele vechi. Nu trebuie să-și risipească timpul pentru a-și acoperi urmele și a menține aparențele”, mărturisește M. Scott Peck.
În carte sunt prezentate și regulile pe care le poate urma un om dedicat adevărului, fără să se lase ispitit de tentația minciunilor, fie ele albe sau negre:
- Să nu mintă!
- Să aibă în minte că actul de a se abține de la adevăr este întotdeauna o potențială minciună.
- Este important ca decizia de a se abține de la adevăr să nu se bazeze niciodată pe nevoi personale, cum ar fi nevoia de putere sau nevoia de a se face plăcut.
- Decizia de a se abține de la a spune adevărul trebuie să se bazeze cu totul pe nevoile persoanelor sau ale mulțimii de oameni pentru care adevărul este ținut ascuns.
- Un aspect important adus în discuție de autor este acela că adevărul trebuie să ajute la dezvoltarea spirituală a unei persoane, îndrumând-o, de fapt, să găsească acel drum către ea însăși.
Tu ce alegi: minciună sau adevăr?
Minciuni albe, negre sau adevărul gol-goluț? Tu ce alegi să faci atunci atunci când îți privești copilul în ochi, asigurându-l că totul este bine? Sau de ce intri în lanțul unor minciuni penibile doar pentru că te-ai învățat să fii privit ca un Don Juan? Cât de scuzabilă este minciuna spusă în detrimentul colegilor, dar care te ajută să avansezi în carieră?
Orice ai face nu uita că, într-un final, minciuna are picioare scurte. ,,Cu cât o persoană este mai onestă, cu atât îi este mai ușor să fie onestă, tot așa precum cineva care minte va avea din ce în ce mai multă nevoie să mintă în continuare. Datorită deschiderii lor, oamenii devotați adevărului trăiesc în deschidere, iar prin exercițiul curajului lor de a trăi în deschidere se eliberează de frică”, conchide autorul cărții Drumul către tine însuți.
Despre Morgan Scott Peck…
A fost un cunoscut şi apreciat psihiatru şi autor american. A absolvit Friends Seminary în 1954, Harvard în 1958 şi a obţinut titlul de doctor în medicină în 1963, la Case Western Reserve University. De-a lungul carierei sale de psihiatru, a ocupat diverse funcţii administrative guvernamentale. A fost director la New Milford Hospital Mental Clinic şi a practicat psihiatria în cadrul unui cabinet particular în New Milford, Connecticut.
Lucrările lui Peck reprezintă o sinteză a experienţei obţinute din practica psihiatrică şi a unei puternice şi distincte perspective religioase. Una dintre convingerile sale este că oamenii în care sălăşluieşte răul îşi atacă semenii, în loc să se confrunte cu propriile eşecuri.
De acelaşi autor, la Curtea Veche Publishing au mai apărut Psihologia minciunii. Speranţa de a vindeca răul uman şi Drumul către tine însuţi şi mai departe (2007, 2008). Drumul către tine însuţi este o carte devenită deja clasică, care s-a vândut în peste 7 milioane de exemplare numai în SUA şi Canada şi a fost tradusă în mai mult de 20 de limbi.