Prea puțină, și intri în sfera de gravitație a fatalității, unde nimic nu-ți reușește, lucrurile nu se leagă, eforturile nu dau roade, iar eșecul triumfă la fiecare pas. Prea multă, și te transformi în narcisistul convins că el e infailibil, ale cărui greșeli, de multe ori la scală mare, îi absorb în vârtejul nenorocirii și pe ceilalți. Încrederea în sine e poate cea mai valoroasă resursă umană: face sau desface cariere, averi, vieți și chiar destine naționale. Așa încât o carte care îi învață pe cei lipsiți de încredere să o dobândească, iar pe cei cărora ea le prisosește, să și-o tempereze, e o carte puternic formatoare. Proaspăt apărută la Curtea Veche, această carte se intitulează Mecanismele încrederii în sine (traducătoare Alexandra Borș, redactor Diana Ilie).
Cuprins
Neurologul cu har terapeutic
Ian Robertson este creația perfectă a unui sistem educațional de elită. Absolvent al University of Glasgow, el și-a făcut masteratul în psihologie clinică și doctoratul în neuropsihologie la University of London. Odată încheiat parcursul de student, Robertson a trecut în rândurile universitarilor de profesie, lucrând, în timp, ca cercetător și/sau profesor la încă o serie de instituții de educație terțiară de mare prestigiu: University of Cambridge, University of Wales, University of Toronto. Ajuns la apogeul carierei sale, profesorul Robertson predă psihologie la celebrul Trinity College Dublin și a devenit primul psiholog ales membru al Royal Irish Academy.
Portofoliul academic al unei asemenea personalități ar putea intimida și impune acel tip de respect care se traduce adesea în distanță. Ian Robertson însă evită acest efect alienant alăturându-se acelor merituoși oameni de știință contemporani care aleg să explice și publicului larg ce se întâmplă în domeniul lor. Astfel, pe lângă sute de lucrări de specialitate, el este autorul câtorva cărți de dezvoltare personală bine vândute (vezi The Winner Effect. The Science of Success and How to Use It sauThe Mind’s Eye: An Essential Guide to Boosting Your Mental Power) și al foarte multor articole de popularizare apărute în publicații îndrăgite precum London Times, Nature, The Times, The Guardian, New York Magazine, ș.a.
Ceea ce impresionează și cucerește la Ian Robertson autorul este combinația aparte dintre expertiza teoretică a neurologului mereu la curent cu ultimele cercetări și empatia pronunțată a psihologului clinician. În scrierile sale, care rezumă de altfel impecabil descoperiri, fapte sau statistici științifice, se simte totodată o înțelegere specială pentru cazul particular, o abordare sensibilă a exemplelor discutate – în ultimă instanță, o apropiere față de om (fie el pacientul sau cititorul). Iar efectul acestei apropieri este realmente terapeutic: scrisul lui Ian Robertson vindecă neputințe și nesiguranțe, vitaminizează voința eului de a se împlini.
Totul (este) despre încredere
Definiția de lucru din Mecanismele încrederii în sine ne-ar putea surprinde: încrederea este credința că poți face un lucru și că, odată realizat, acel lucru poate avea consecințe benefice. Ea unește capabilitatea persoanei de a întreprinde o acțiune cu posibilitatea ca acea acțiune să producă o schimbare semnificativă. Legătura cu stima de sine (privind forțele proprii) și, pe de altă parte, optimismul (privind reușita) este imediat sesizabilă, și totuși diferențele dintre cele trei se mențin și sunt pe larg explicate în carte. La limită, dacă anxietatea subminează capacitatea cuiva de a acționa eficient, atunci încrederea este exact opusul anxietății.
Interesante în acest volum sunt observațiile care ne fac să conștientizăm efectul încrederii asupra corpului și creierului (aflăm, de exemplu, cum produc fluctuațiile de încredere schimbări în fiziologia creierului și în sistemul imunitar), ca și analizarea rolului încrederii la nivel micro (de individ) și la nivel macro (de echipă, comunitate, națiune). Sunt discutate legăturile dintre încredere și frică, fericire, anxietate, bogăție, senzația de control și, în mod memorabil, egalitatea de gen. Sunt prezentate riscurile excesului de încredere în sine. Nu în ultimul rând, sunt amintite curiozități științifice care completează de minune cultura (științifică) generală a cititorului: zeci de cercetări cu rezultate fie bizare, fie surprinzătoare, fie confirmative, în orice caz incitante (vezi, de pildă, relatarea motivului pentru care locuitorii țărilor ex-comuniste din Europa de Est au un nivel scăzut de încredere și, prin urmare, de fericire).
Deloc teoretică sau greoi academică, această carte e mai presus de orice practică și pendulează cu naturalețe de la exemple concrete (Venus Williams, fostul șef Nissan Carlos Ghosn, Nadia Murad ș.a.) la date statistice extrase din cercetări. Exemplele, urmărite pe tot parcursul cărții, sunt ca niște personaje a căror dezvoltare psihologică, în timp, o poți trasa, ca cititor, și de reușitele cărora ajungi să te simți tu însuți/însăți capabil/ă. Iar exercițiile practice pe care suntem pe alocuri invitați să le efectuăm (vezi, de exemplu, exercițiul de autoafirmare sau abordarea dacă-atunci pentru a depăși anxietatea și a trece de la intenție la acțiune) se traduc în tot atâtea instrumente de dobândire, menținere și exercitare a încrederii în sine.
În toate cele 12 capitole ale sale, dar în special în cel final, Mecanismele încrederii în sine se dovedește o carte cu adevărat excelentă, care privește spre viitor cu încrederea că vom fi capabili să realizăm posibilul. Ea ne asigură că vom putea face față schimbărilor pe care le avem de înfruntat (de la climatice la tehnologice) și ne schițează soluții politice și sociale pentru trecerea cu bine prin aceste schimbări.
10 fragmente relevante
• „Dacă am descoperi un lucru care ne-ar putea face mai bogați, mai sănătoși, mai inteligenți, mai buni, mai fericiți, mai motivați, mai creativi și ne-ar prelungi viața? Ridicol, ai spune, dar am descoperit deja secretul. Cum se numește această poțiune magică? Încredere în sine.”
• „Optimismul, speranța și stima de sine sunt ușor de confundat cu încrederea, dar, după cum voi demonstra, diferă fundamental – încrederea insuflă acțiunea. Poți fi un optimist care speră că lucrurile se vor termina cu bine, fără să crezi că vei juca un anumit rol în deznodământ sau fără să ai vreun motiv realist pentru acest optimism. Și poți avea o stimă de sine ridicată și să te simți bine în pielea ta, fără să crezi cu adevărat că vei realiza ceva anume. […] Încrederea creează viitorul deoarece se bazează pe acțiune.”
• „Din acest motiv, încrederea în sine reprezintă partea centrală a transpunerii ideilor în realitate. Ea constituie o punte către viitor. Este acea capacitate umană unică de a vizualiza un lucru care încă nu există și de a-l transforma în realitate. Timp de milenii, a fost motorul întregii omeniri, forța propulsoare care a stat în spatele tuturor realizărilor umanității […].”
• „… să spui pur și simplu cuvinte de încurajare cu voce tare te face mai capabil să îți atingi obiectivul, deoarece atenția este îndreptată asupra acelei ținte. […] [Iată] calitatea aproape hipnotică pe care o poate avea uneori limbajul. Hipnoza este o metodă antică de control al atenției. Din această cauză, poate îmbunătăți încrederea și, prin urmare, performanța, prin simpla repetare a unor cuvinte într-un stil hipnotic.”
• „Așadar, cum funcționează încrederea? Te ajută să fii atent la lucrurile importante, să le faci mai bine, fapt care la rândul său te face mai încrezător, ceea ce te încurajează să faci lucrurile chiar și mai bine și așa mai departe. Cuvintele pe care ți le spui leagă încrederea de atenție, chiar dacă nu crezi pe deplin în ele. De exemplu, picioarele s-ar putea să-ți tremure în timp ce stai pe podium și vorbești, însă simpla rostire a cuvintelor sunt entuziasmat te va face să ai o performanță obiectivă, iar încrederea ta pentru următoarea ocazie va crește. Astfel, încrederea este reprezentată de cuvintele pe care ți le spui singur. Și dat fiind că avem opțiunea să alegem ce ne spunem singuri, ne putem controla, într-o anumită măsură, nivelul de încredere.”
• „… încrederea este credința că poți face ceva. Am văzut că poate fi o profeție autoîmplinită datorită modurilor în care funcționează mintea umană. Un bagaj precum adjectivul bătrân sabotează încrederea, deoarece subminează credințele despre lucrurile pe care le poți realiza. Le erodează bătrânilor încrederea în performanța mintală, reducând astfel rezultatele la teste. Există multe alte bagaje asemănătoare. Rasa, genul, religia și clasa socială pot diminua performanța. Aceste etichete pe care culturile cu prejudecăți le aplică oamenilor – stereotipurile – nu există doar în capul lor. Ele se strecoară în mințile purtătorilor de bagaje menționați, reducându-le astfel încrederea și împingându-i să se comporte stereotipic.”
• „Încrederea este o resursă prețioasă, ca aurul. Oamenii vor lupta pentru ea, o vor fura, o vor aduna și îi vor invidia pe ceilalți posesori, după cum se întâmplă și cu aurul. Această luptă devine mai complicată și mai brutală când este vorba despre apartenența la un anumit gen.”
• „Căsătoriile în care soția câștigă mai mult decât soțul sunt, în medie, mai puțin satisfăcătoare pentru cupluri și mai înclinate să se încheie cu divorțul. Iar femeia va încerca adesea să compenseze faptul că este dominantă din punct de vedere financiar realizând o proporție mai mare din treburile casnice, comparativ cu femeile din cupluri cu venituri mai apropiate din punct de vedere financiar. Dominația este lupta pentru putere, iar puterea este capacitatea de a controla dorințele, nevoile sau temerile altor persoane. Dominația este o sursă majoră a încrederii în sine datorită senzației de control pe care ne-o oferă. Multor bărbați le este greu să nu fie dominanți într-o relație heterosexuală; alții resimt mai puțin această nevoie. […] Încrederea femeilor va fi întotdeauna victima acestei lupte inegale atunci când partenerul resimte o astfel de nevoie.”
• „… supraîncrederea este o formă de bluf pentru a-i convinge și a-i domina pe alții, ca mârâitul amenințător al unui câine. Ca să reușești, trebuie mai întâi să te convingi pe tine, de aici și faptul că te înșeli singur. Dacă nu te păcălești în legătură cu adevăratele tale aptitudini, această îndoială se va citi în expresie, în postură și în modul de a vorbi, sabotându-ți capacitatea de a te vinde ca supraom. […] Dar supraîncrederea excesivă este o altă chestiune, un bluf de proporții enorme care necesită o înșelăciune care depășește cu mult nevoile vieții obișnuite. Pentru a fi supraîncrezător, este nevoie de un eu de dimensiuni mari și astfel de euri ajung adesea la narcisism. Supraîncrederea este o componentă critică a personalității narcisiste, care prezintă șapte semne-cheie pentru care orice lider ar trebui să fie examinat.”
• „E clar că o modalitate crucială de a evita dezavantajele supraîncrederii, beneficiind în același timp de avantajele sale, este creșterea semnificativă a numărului de femei pe poziții de lider în întreaga lume.”
Volumul „Mecanismele încrederii în sine” costă 48,75 lei și poate fi achiziționat online de AICI.