„Lider puternic” – o sintagmă foarte prezentă în discursul nostru cotidian, o figură foarte vizibilă în tabloul socio-politic din ultimii ani. În 2016, majoritatea americanilor voiau un lider puternic. În 2019, majoritatea britanicilor și-l doreau. La fel turcii, la fel înșiși românii. Ideea de lider puternic e-atât de răspândită, încât nici nu mai pare necesar să detaliem exact ce înseamnă, ce presupune: „lider puternic” a devenit loc comun. Trăsături ca autoritarismul, vigoarea, îndrăzneala, „bărbăția” par de la sine înțelese. Dar pentru că tocmai evidențele au cea mai mare nevoie să fie interogate, să ne întrebăm, totuși: ce înseamnă cu adevărat un lider puternic? Un răspuns mai degrabă surprinzător vine de la o persoană care a reușit să revoluționeze paradigma leadershipului. Persoana aceea se numește Brené Brown.
Cuprins
Cele 4 ingrediente subtile ale leadershipului
Brené Brown a fost una dintre speakerii de top invitați în 2019 la Brand Minds, prestigios eveniment anual care mobilizează și aduce la București cele mai strălucite minți de astăzi: pe cele care influențează mersul lumii, deschid drumuri noi, schimbă mentalități și fac istorie. Prezentarea lui Brené Brown despre puterea vulnerabilității, în cadrul TED Talks, a avut până acum 64 de milioane de vizualizări, munca ei ca profesoară la University of Houston a fost răsplătită prin premii de excelență în predare, iar cele șase cărți scrise de ea au fost bestsellere nr. 1 New York Times.
Dar ce e limpede și izbitor la această personalitate este că „practică ceea ce predică”: este ea însăși modelul de lider – de opinie, în cercetare, în domeniul dezvoltării personale – pentru care pledează. Anume, un lider îndrăzneț. Care nu își ascunde vulnerabilitățile sub o armură „impenetrabilă”, ci și le asumă; care nu e nevoit să se comporte agresiv pentru a-și acoperi emoțiile dificile, ci și le recunoaște și comunică deschis; care nu își impune autoritatea pentru a reteza o conversație dificilă, ci o poartă până la capăt cu înțelegere și curiozitate. Simplificând, am putea spune că un lider îndrăzneț este acela care conduce emoțional responsabil, fie în familie, fie la serviciu, fie într-o comunitate. Un gen de responsabilitate care are de-a face direct cu capacitatea de a delega, de exemplu, de a inova sau de a motiva și gestiona o echipă, și care se formează pe baza elementelor de mai jos.
1) Depășirea rușinii
Atunci când suntem pe punctul de a face ceva important, rușinea ne transmite mesaje precum „nu ești în stare”, „cine te crezi?” Cu reflectorul ațintit asupra sinelui, rușinea ne spune că ceva e greșit cu noi și că nu merităm apreciere sau atașament. Interesant e că femeile și bărbații resimt rușinea în mod diferit. Pentru femei, ea are de-a face cu conformarea perfectă la așteptări. Pentru bărbați, ea e legată de un singur imperativ: să nu pară slabi, în special în fața femeilor. Ce reiese clar e că rușinea este legată de relaționarea noastră cu ceilalți; procesarea ei pozitivă presupune să ne deschidem către celălalt, să ne vedem și ascultăm unul pe altul.
2) Empatia
Empatia e antidotul rușinii. Ea alimentează relaționarea cu celălalt prin următoarele: ne ajută să înțelegem perspectiva sa, să îi ascultăm povestea, să îi cunoaștem „adevărul”; ne oprește de la a-l judeca, menținându-ne deschiși față de starea și situația sa; ne face să rezonăm cu emoțiile sale, resuscitând și reconectându-ne cu propria noastră fragilitate; ne înlesnește identificarea și comunicarea acestor emoții. A empatiza este a simți împreună cu celălalt – o abilitate care poate fi exersată, dezvoltată, perfecționată și care are următoarele beneficii: celălalt se simte ascultat și apreciat, liber să își exprime emoțiile și să fie autentic/ă în relația cu noi.
3) Vulnerabilitatea
Este, așa cum explică Brené Brown, victima colaterală a unei tot mai pronunțate culturi a lui „not enough” (nu sunt destul de bun/ă, nu am realizat destule, ș.a.m.d.). O cultură în care, străduindu-te neobosit să fii – sau măcar să pari – la înălțime, îți ascunzi bine vulnerabilitățile. Or, vulnerabilitatea este izvorul tuturor lucrurilor pe care le râvnim (creativitate, fericire, dragoste) și pe care nu le putem obține decât expunându-ne riscului de a greși. Cum să faci greșeli (deci să încerci să reușești), dacă nu ești deschis/ă să greșești, dacă nu ești vulnerabil/ă? Vulnerabilitatea e cel mai precis instrument de măsurare a curajului de a acționa.
4) Curajul
Etimologic, „curaj” provine din cuvântul latinesc cor, care însemna „inimă”. Și atunci poate că a fi curajos înseamnă a trăi cu toată inima. Oamenii curajoși nu se tem să-și dezvăluie sufletul și își împărtășesc din inimă povestea. Au curajul de a fi vulnerabili, își acceptă imperfecțiunile, își asumă greșelile, sunt deschiși să învețe din eșecuri. Au curajul să ceară ajutorul, atunci când au nevoie de ajutor, au curajul să exprime ce simt și să vorbească despre ceea ce simt. Un om curajos își acordă permisiunea de a fi el însuși sau ea însăși și se lasă văzut/ă de ceilalți așa cum e.
3 volume care promovează calitățile liderului autentic
Un lider care gândește, vorbește, se comportă și acționează în concordanță cu valorile sale, care are încredere în colegi și în echipa sa, care construiește o atmosferă și un mediu unde toată lumea se simte văzută, ascultată și respectată este un lider autentic. Coordonatele acestui gen de leadership sunt creionate, întotdeauna cu însuflețire, în cărțile scrise de Brené Brown.
Credeam că problema e doar la mine
Tradusă în limba română de Ruxandra Comșa, această carte își propune să îi ajute pe oameni să își dezvolte reziliența la rușine, oferind informații, idei și strategii pentru a ne recunoaște rușinea, a o depăși și a evolua.
• „Odată ce învățăm mai multe despre reziliența la rușine […], putem depăși produsele secundare ale rușinii – teama, învinovățirea și lipsa de legături afective – și să avansăm în direcția curajului, a compasiunii și a legăturilor afective de care avem nevoie pentru a trăi cea mai bună și mai autentică viață posibil.”
• „Odată cu volumul din ce în ce mai mare de studii cu privire la, descoperim că liderii de succes manifestă adesea un nivel ridicat de empatie; că empatia este corelată cu succesul academic și profesional; că poate reduce agresivitatea și prejudecățile și că poate spori altruismul. Studiile arată și că este o componentă vitală a mariajelor de succes și a organizațiilor eficiente. Concluzia este că empatia este esențială pentru clădirea unor relații valoroase, bazate pe încredere, lucru pe care și‑l dorește toată lumea și de care toată lumea are nevoie. Dată fiind puterea sa de a învinge rușinea și rolul său cheie în clădirea a numeroase tipuri diferite de relații cu ceilalți, empatia este un lucru pe care ar fi indicat să‑l învățăm și să‑l practicăm cu toții.”
Tradus de Lavinia Gliga, acest volum urmărește ca, într-o epocă a polarizărilor, să ne îndemne să ne dezvoltăm sentimentul apartenenței, care nu ne impune să ne schimbăm, ci, dimpotrivă, să fim noi înșine – practicând zi de zi integritatea și autenticitatea.
• „Atunci am început să înțelegem cât de important e să construim o cultură care susține apartenența adevărată. Dacă liderii îşi doresc într-adevăr oameni care să fie prezenți, să-şi exprime punctul de vedere, să-şi asume riscuri şi să inoveze, trebuie să creăm culturi în care oamenii să se simtă în siguranță – unde apartenența nu le e amenințată dacă spun ceea ce au de spus, fiind încurajați să înfrunte sălbăticia, să fie singuri şi să combată vrăjeala cu adevăr.”
• „În 2010, în cartea The Gifts of Imperfection […], am definit apartenența astfel: «Apartenența este dorința înnăscută a oamenilor de a face parte din ceva mai amplu decât propria persoană. Fiindcă este o nevoie primară, deseori încercăm să o satisfacem prin conformare şi căutarea validării, care nu sunt doar nişte substitute găunoase ale apartenenței, ci chiar nişte factori ce o împiedică. […] [A]partenența adevărată există doar când ne arătăm lumii aşa cum suntem, autentici şi imperfecți….» A fi tu însuți înseamnă deseori a avea curajul de a fi singur, cu desăvârşire singur. […] [A]partenența adevărată nu e ceva ce obținem sau realizăm împreună cu altcineva; este ceva ce avem în noi. Odată ce ne aparținem cu adevărat şi credem cu tărie în noi înşine, avem parte de apartenență adevărată. A ne aparține nouă înşine înseamnă a avea curajul de a fi singuri – de a înfrunta sumedenia de incertitudini, vulnerabilități şi critici.”
Ediția a II-a a acestei cărți este tradusă în română de Liviu Dascălu și Cristina Rusu și clarifică perfect rolul esențial pe care îl are vulnerabilitatea în găsirea curajului de a face un pas în față și de a ne lupta să ne croim o viață plină de sens.
• „Vulnerabilitatea nu înseamnă doar să cunoşti victoria sau înfrângerea, ci să înţelegi că ambele sunt necesare; înseamnă să te implici cu toată fiinţa ta în ceea ce faci. Vulnerabilitatea nu înseamnă slăbiciune, iar nesiguranţa, riscul şi expunerea emoţională cu care ne confruntăm zi de zi sunt inevitabile. Singura noastră opţiune este să ne implicăm cu adevărat în ceea ce facem. Disponibilitatea de a ne asuma şi a înţelege propria vulnerabilitate determină profunzimea curajului şi claritatea obiectivului pe care ni-l propunem. Iar gradul în care ne ferim de vulnerabilitate este o măsură a fricii şi a înstrăinării noastre.”
• „Există câteva studii serioase, în domeniul leadership-ului, care arată că disponibilitatea de a cere ajutor de la ceilalţi este esenţială într-o firmă şi că vulnerabilitatea şi curajul sunt molipsitoare. Într-un articol apărut în 2011 în Harvard Business Review, Peter Fuda şi Richard Badham folosesc o serie de metafore, pentru a explora modul în care liderii iniţiază şi susţin schimbarea. Una dintre metafore este cea a bulgărelui de zăpadă. Bulgărele de zăpadă începe să se rostogolească atunci când liderul e dispus să fie vulnerabil în relaţia cu subordonaţii săi. Studiul lor arată că acest act de vulnerabilitate e perceput, după cum se poate bănui, drept o dovadă de curaj de către membrii echipei, şi-i inspiră şi pe ceilalţi să facă la fel.”
Cărțile lui Brené Brown pot fi achiziționate online de AICI.