Ajunge să o urmărești vorbind câteva minute, pentru a constata că nu există dram de neautenticitate în ea. Figura temperat expresivă, gestica potolită și totuși elocventă, vorba curgătoare, timbrul plăcut și mai ales mesajele la obiect, de-o limpezime fermecătoare și prietenos formulate – prin toate acestea, Ariane Calvo radiază înțelegere și deci imprimă calm și încredere interlocutorului.
N-ar putea fi altfel, fiindcă avem de-a face cu o veritabilă admiratoare a sufletului omenesc. A devenit psihoterapeută din pasiune, iar după aproape două decenii de experiență e încă fascinată de visurile pe care oamenii și le făuresc, încă impresionată de căile pe care și le croiesc spre devenire, mereu captivată de întrebările pe care și le ridică, de răspunsurile și adevărurile pe care le descoperă. Și inepuizabil de devotată în a-i însoți, modest și competent, în călătoria lor unică spre împlinire.
Licențiată în psihologie clinică și având un set consistent de specializări (psihotraumă, autonomie emoțională, reziliență, mindfulness, terapie de cuplu ș.a.), Ariane Calvo a co-fondat cabinetul colectiv de psihoterapie L’Atelier Thérapies (Paris) și a publicat până în prezent nouă volume despre subiecte din domeniul psihologiei. Dintre acestea, în special unul (tradus în limba română de Ioana-Gabriela Dumitrescu) vine să suplinească un gol pe piața de carte din România: Violența psihică, manual de autoapărare.
Titlul necesită imediat atenție. El conține două componente ale căror implicații merită evidențiate, discutate. Întâi, sintagma „violența psihică”, întrucâtva atipică, evocă două noțiuni mult mai frecvente în spațiul public, „violență fizică” și „violență domestică”, punând-o pe prima pe același plan, ca gravitate, cu acestea din urmă. De fapt, manualul lui Calvo e prefațat de un citat ce menționează că, deși violența psihică, spre deosebire de cea fizică, nu lasă urme vizibile, ea produce ceva chipurile insesizabil, însă la fel de vătămător: „vânătăile sufletului”. În al doilea rând, termenul de „autoapărare” duce cu gândul la artele marțiale. Acestea, se știe, au un rol defensiv extraordinar, stopând și descurajând atacul. Prezența acestei sugestii subtile în titlul lui Calvo, susținută, pe parcursul cărții, de 23 de tehnici de autoapărare, indică faptul că volumul le capacitează pe victimele violenței psihice să respingă cu succes agresiunea și să se autoprotejeze în mod eficient – ceea ce poate spori de la bun începutul lecturii încrederea în sine a victimei, convingerea ei că este aptă să facă față cu succes asaltului violenței psihice.
Dar ce anume constituie un act de violență psihică? Cum se manifestă aceasta? Și cum se parează? Să „prelevăm”, în premieră, câteva idei esențiale din acest volum curajos, practic și folositor.
• Violența psihică face parte din orice relație care include o formă de dominare, este adesea însoțită de violență fizică și are drept scop anularea celuilalt, distrugerea lui psihică și emoțională prin atacuri verbale, jigniri, denigrări, critici permanente, umilințe, amenințări, hărțuire, izolare, presiuni, șantaj, intimidare, manipulare.
• Violența psihică are întotdeauna ca scop controlarea și dominarea celuilalt, a gândirii, voinței, acțiunilor și deciziilor sale. Ea este cauzată de faptul că agresorul însuși are răni din copilărie nevindecate care îl împiedică să își formeze relații sănătoase și echilibrate, îi insuflă furie și convingerea că nu poate fi iubit – ceea ce atrage empatia victimei și crește posibilitatea de exercitare a violenței.
• Cel care apelează la violență psihică îl folosește pe celălalt pentru a reface o identitate degradată sau pentru a-și conferi valoare prin umilirea sau degradarea identității celuilalt. Exercitând violență psihică asupra cuiva, agresorul evită cu succes să intre în contact cu suferințele sale, cu amintiri dureroase sau cu lumea sa interioară.
• Există un stereotip conform căruia violența psihică apare cel mai adesea în relația de cuplu în care un bărbat tiranic distruge o femeie supusă. În realitate, însă, abuzul psihologic se poate manifesta în orice relație: între părinți și copii, între colegi, între prieteni și între apropiați.
• Violența repetată induce victimei o stare de apatie (lipsă de emoții) care generează următoarele comportamente paradoxale: banalizarea faptelor agresorului, dependența de acesta, imposibilitatea de a-ți exercita autonomia și liberul arbitru, confuzie, pierderi de memorie pe termen scurt și amnezii parțiale. În acest stadiu, despărțirea de agresor devine pentru victimă cel mai greu lucru din lume.
• Un om care te iubește te vede și te acceptă așa cum ești. Vrea să te dezvolți, să te simți în siguranță, să fii fericit/ă și are încredere în tine când vine vorba despre identificarea mijloacelor de a reuși. Te ajută doar în condițiile exprimate de tine și doar dacă i-ai cerut ajutorul. Îți lasă deplina responsabilitate și libertate de a decide, chiar și atunci când deciziile ar putea avea urmări greu de suportat pentru el/ea.
• Pentru o victimă a violenței psihice, comunicarea reprezintă primul pas în vindecare, deși consecințele pot fi dureroase, mai ales dacă destăinuirea se produce în public. Ca să poată vorbi (unui prieten, unui apropiat), victimele au nevoie de empatie și să nu se simtă judecate.
• La baza violenței psihice stau niște mecanisme inconștiente prezente întrucâtva în orice relație, în copilărie și la maturitate, în cupluri noi sau rodate. Important e să conștientizăm funcționarea acestor mecanisme, să ne cunoaștem mai bine, să restabilim o stimă de sine deteriorată și să ne creăm relații autentice și sănătoase. Mai ales, să nu impunem violența psihică niciunui alt om, în special când este mai fragil sau mai mic și deci nu se poate apăra.
Volumul „Violența psihică, manual de autoapărare” costă 55 de lei și poate fi achiziționat din librării sau, online, de AICI.