Acum citești
Ce delicatese culturale îți aduce Bookfest 2023? 12 cărți de răsfoit la standul Curtea Veche

Ce delicatese culturale îți aduce Bookfest 2023? 12 cărți de răsfoit la standul Curtea Veche

Carti pentru adulti la Bookfest

Un târg de carte e o celebrare specială a acestui obiect din hârtie între coperțile căruia aflăm adesea o lume mult mai vie, complexă, bună sau interesantă decât a noastră, cea reală. Oamenii se mișcă ca printr-un vis vaporos de la un stand la altul, pierzându-se minute în șir în vreo carte. Iar în atmosfera nestrident festivă vibrează o curiozitate și un entuziasm domolite de solemnitatea muzeistică pe care tinde să o impună cultura: căci scriitori, istorici, psihologi, poeți celebri și fel de fel de personalități vor putea fi văzuți în carne și oase, de aproape, la standul Humanitas sau Polirom sau Curtea Veche

Așa, cel puțin, sperăm să fie și anul acesta universul Salonului Internațional de Carte Bookfest, ajuns la ediția a XVI-a. Organizat de Asociația Editorilor Români (AER) sub egida Federației Editorilor din România, Bookfest București se desfășoară între 24 și 28 mai 2023 la Complexul Expozițional Romexpo, pavilionul B2. Invitatul de onoare este, de data aceasta, o țară cu o eminentă contribuție la patrimoniul literar mondial: Italia, la standul căreia se vor organiza, cu sprijinul Ambasadei Italiei la București și al Institutului Italian de Cultură, dezbateri, lansări de carte și întâlniri cu oameni de litere și de cultură. Programul complet al evenimentelor va fi curând disponibil aici.

Ca în fiecare an, Curtea Veche Publishing (CVP) va fi prezentă la această marcantă sărbătoare a cărții, punând la dispoziția publicului o paletă de titluri extrem de generoasă: de la proză sud-americană la literatură self-help de clasă, de la volume autobiografice pline de șarm la ghiduri istețe de upgradare a creierului, de la romane istorice publicate în premieră în România la cărți de psihologie practică ce umplu un gol de pe piața de profil de la noi. Să purcedem la a pre-degusta 12 volume noi din oferta CVP de la Bookfest.

1) Numărătoare inversă, de Shanna H. Swan și Stacey Colino

Un semnal de alarmă tras de una dintre cele mai respectate epidemiologe ale lumii nu poate fi nicicum ignorat. Mai ales când mesajul esențial este pe cât de fascinant, pe-atât de tragic: majoritatea cuplurilor vor trebui să recurgă la reproducere asistată în 2045, deoarece fertilitatea bărbaților, cel puțin în Vest, a scăzut cu mai mult de 50% din cauza chimicalelor din plasticul atotprezent în lumea noastră contemporană. Ne îndreptăm spre un viitor steril marcat de o dezvoltare sexuală defectuoasă atât la om, cât și la animale, dacă nu facem acum ceva pentru schimbarea stilului nostru de viață și pentru reducerea expunerii la chimicale.

2) Secretele succesului, de Dale Carnegie

Supranumită „biblia managementului”, cartea s-a vândut în 30 de milioane de exemplare de la publicarea ei în 1936, fiind unul dintre bestsellerurile de top ale tuturor timpurilor. Aceasta este ediția recent actualizată, care atrage astăzi inclusiv generația Z. Subiectul din subtitlu, „cum să îți faci prieteni și să devii influent”, este tratat printr-un adevărat slalom de exemple din lumea businessului, dar și din istorie și cultură, precum și prin numeroase recomandări esențiale, ușor de aplicat și de maximă eficacitate, din patru perspective: relația cu celălalt, moduri de a te face plăcut, moduri de a convinge, leadership.

3) Violența psihică, manual de autoapărare, de Ariane Calvo

Un subiect aproape absent în spațiul editorial românesc, tratat aici pe larg cu inteligență și empatie. Această carte-ghid ne spune, înainte de toate, că „vânătăile sufletului” nu sunt mai puțin vătămătoare decât cele fizice, așadar manifestările de violență psihică nu trebuie trecute cu vederea, ci identificate ca atare: atacuri verbale și insulte, amenințări și șantaj emoțional, intimidare, comportament pasiv-agresiv, indiferență și neglijare voite, hărțuire, manipulare. Câte probleme, tot atâtea soluții. Acestea din urmă sub forma a 23 de tehnici de apărare specifice, ușor de practicat și eficace.

4) Drum fără prioritate, de Marian Godină

Polițistul altfel care ne-a mobilizat acum câțiva ani în lupta anti-corupție și ne ține în priză pe rețelele de socializare cu ultimele probleme sociale de interes ajunge, cu această carte, la al doilea volum autobiografic. Întâmplările sunt altele, umorul sec, adresarea frustă și proza viguroasă rămân aceleași. Avem aici ceea ce am putea numi „momente și schițe” dintr-o viață de familie colorată, de pildă, de figura unui bunic slobod la gură, dar și dintr-o viață profesională presărată cu provocări ca-n filmele cu NYPD și cu evenimente publice filtrate prin experiența personală a autorului (summitul NATO 2008, accidentul lui Șerban Huidu ș.a.).

5) Tot mai deștept, de Elizabeth R. Ricker

Specializată în neurologie și tehnologie la reputatele MIT și Harvard, autoarea ne asigură în această carte câștigătoare a Nautilus Book Award că creierul nostru este „upgradabil”. O dovedesc descoperirile din medicină, neurologie și psihologie amintite aici. Și o ilustrează exemplele a zeci de sportivi olimpici, câștigători de concursuri TV, directori de companii. În fine, suntem îndrumați să acționăm: să testăm pe propria piele 20 de experimente, să alegem dintre ele ce ni se potrivește și să ne antrenăm 15 minute pe zi, timp de 12 săptămâni. Rezultatul? Vom gândi mai rapid, ne vom concentra mai bine, vom învăța mai repede, vom fi mai creativi.

6) Ești un badass! de Jen Sincero

Scrisă cu umor incisiv care distrează și motivează în egală măsură, cartea aceasta rămasă în Top 10 bestselleruri timp de 5 ani cuprinde 27 de capitole cu titluri spumoase, cu sfaturi percutante și cu pilde de viață hâtre. Norocosul cititor e ghidat pas cu pas pe tot parcursul unei schimbări radicale de atitudine, de la eliminarea comportamentelor autosabotoare și activarea voinței de transformare la menținerea unui nivel ridicat de automotivare și la… făcutul de bani!  Cea mai clară foaie de parcurs între punctul de plecare „Loserville” și destinația „Awesome City”, pentru cea mai profitabilă schimbare de sine.

7) Semizei, extratereștri și oameni obișnuiți, de Paul J.R. Renaud

Poate că doar eroii mitici și extratereștrii au superputeri, însă la fel de cert este că oamenii obișnuiți sunt capabili de fapte ieșite din comun. Fiecare dintre noi, cei „banali”, suntem în stare să atingem excelența, dacă ne echipăm cu următoarele elemente: o aspirație puternică, o țintă clară, perseverență și un coach bun. Subintitulat „lecții din coaching pentru performanță”, acest volum scris de un consilier de carieră cu peste 35 de ani de experiență ne oferă o viziune de 360 de grade asupra performerului profesionist, de la stăpânirea stresului și alimentație la angajament și atitudine, și ne inspiră să țintim sus și să obținem rezultate remarcabile. 

8) Matrix, de Lauren Groff

Marie de France, personaj inspirat de poeta medievală cu același nume (sec. XII), are șaptesprezece ani când Eleanor de Aquitania o anunță că trebuie să-și facă bagajele și să părăsească viața de la Curte, pentru care, înaltă și bine clădită fiind, frustă și dintr-o bucată, mai pricepută la călărie și contabilitate, decât la brodat și cochetat cu pretendenții, tânăra e total nepotrivită. Ajunsă la abația la care e surghiunită, un lăcaș dărăpănat bântuit de foamete și de o boală de plămâni care face ravagii printre măicuțe, Marie poate să-și plângă de milă sau poate să apuce frâiele mânăstirii și să facă ceva la care cu adevărat se pricepe: să conducă.

Articol recomandat
Festivalul NARATIV 2024

9) Mecanismele încrederii în sine, de Ian Robertson

Încrederea, s-a dovedit prin cercetări recente, are efect asupra corpului, creierului și psihicului nostru. Dacă o avem în măsura potrivită, evitând extremele lipsei de stimă de sine și, respectiv, aroganței, ea ne conferă o stare de sănătate bună, motivație și creativitate, ne permite să devenim mai binevoitori, mai performanți, mai prosperi, și chiar mai longevivi. Iar vestea cea mai bună este că, mai degrabă decât un dat din naștere, încrederea este un skill, o abilitate pe care oricine o poate deprinde, dezvolta și antrena, cu beneficii fără limită – de la împlinirea potențialului individual la imprimarea viziunii proprii asupra unei comunități, culturi sau societăți.

10) Minus. Știința reducerii la esențial, de Leidy Klotz

Volumul acesta de debut descris de colegi autori drept „genial” pornește de la constatarea, în urma experimentelor, că atunci când vor să facă o schimbare, oamenii o fac în mod preponderent adăugând; scăderea, deși la fel de utilă pentru a genera schimbare, este constant neglijată, subutilizată. Partea întâi a volumului ne convinge de existența unui „instinct de a adăuga” în civilizația noastră și punctează consecințele lui. Partea a doua susține „scăderea în Antropocen”, propunându-ne o schimbare de paradigmă bazată pe practicarea sistemică a lui „mai puțin” și arătându-ne cum să ne simplificăm și optimizăm demersurile, operațiunile.

11) Oameni de porumb, de Miguel Ángel Asturias

Poveștile despre mayași sunt rarisime în literatura modernă. Avem aici una de o stranie, hipnotizantă frumusețe, în care istoria nemiloasă a colonizării de către omul alb își află contrapunctul în străvechi legende indigene. Gaspar Ilóm este eroul pe care indienii îl văd scăldat în magie, ca și conducător al ripostei împotriva lacomilor cultivatori de porumb care distrug pădurile. Colonelul Gonzalo Godoy e șeful mult prea încrezător al detașamentului de o sută cincizeci de călăreți trimiși să le țină piept. Două lumi se înfruntă, cu forțe diferite ca blestemul și binecuvântarea, iar câștigătoare cu adevărat care poate fi?

12) După sfârșit, de Adrian Sângeorzan

Ceasuri cu cuc centenare și ochi de icoană care veghează de pe pereți sufletele încrezătoare. Scrisori către Dumnezeu semnate cu arătătorul de analfabeți. Prune pe care aproape le auzi pârguindu-se în pom. Cercuri magice din piele de căprioară, împănate cu pene de păsări, făcute de indienii Cherokee. Un narator android într-o lume post-tehnologică unde timpul s-a terminat, iar oamenii trebuie să reînvețe să trăiască în carne și oase. Prozele scurte ale medicului român-american Adrian Sângeorzan amalgamează tradiționalul cu SF-ul, pitorescul cu absurdul, metafora cu formularea tehnică într-un univers literar mustind de încântătoare surprize.   

Ca să poți răsfoi în voie toate aceste cărți și să îți dai seama de care te îndrăgostești, vino la standul nostru de la Bookfest București 2023: C07. Te așteptăm cu bucurie!

Vezi comentariul (1)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus