Acum citești
De la Adam și Eva la „shame ed”. 4 cărți care îți schimbă perspectiva asupra rușinii

De la Adam și Eva la „shame ed”. 4 cărți care îți schimbă perspectiva asupra rușinii

carti de educatie despre rusine

„Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut șorțuri din ele.” (Geneza 3:7)

Rușinea e ruptă din Rai…

Prima emoție pe care au simțit-o Adam și Eva după ce au mâncat din rodul unuia din cei doi pomi care le fuseseră interziși, în Grădina Edenului, ar fi putut să fie un fel de mândrie triumfală – reușiseră, în fond, o „upgradare” magnifică, devenind mai asemănători lui Însuși Dumnezeu! Sau, dacă nu, ar fi putut să fie un fel de bucurie ghidușă, ca a copilului neascultător care face o trăsnaie, dar măcar își răsfață papilele gustative cu o delicatesă. Dar n-a fost nici așa. Adam și Eva au simțit rușine. În primul rând, înainte de orice altceva. Și-au dat seama că erau dezbrăcați și, jenați de goliciunea lor, au găsit de cuviință să se acopere îndată. 

Rușinea e prima emoție resimțită de perechea primordială. Ea pare (aproape prea facil) consecința directă primă a nesocotirii avertismentului divin: „«Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.»” (Geneza 2:16-17) Despre ce moarte e vorba, însă? Nu cea fizică, cu siguranță, de vreme ce cei doi continuă să respire și după ce gustă din fructul oprit. Ne aflăm în plină metaforă aici, și pare nimerit să presupunem că moartea despre care îi avertiza Dumnezeu pe strămoșii noștri era moartea lor ca ființe inocente, total neconștiente de sine și libere de problema individualității – moartea lor ca ființe neseparate de Ființă.

În acest ancadrament biblic, rușinea are de-a face cu divizarea/individualizarea, cu conștiința desprinderii nefaste a eului de Întreg. Are de-a face, de asemenea, cu liberul arbitru: în ciuda instrucțiunilor Făcătorului, Eva alege să îl asculte pe șarpe, Adam alege să se ia după Eva și amândoi aleg să mănânce din fructul acelui pom. Și ar mai fi, aspect cel puțin contrariant, legătura dintre rușine și relația interpersonală, ba chiar de cuplu, a lui Adam cu Eva: odată dezgoliți unul în fața celuilalt, odată conștienți fiecare de goliciunea sa, cei doi simt nevoia să se acopere – nu se (mai) lasă înfățișați celuilalt fără un strat ascunzător protector, nu se (mai) lasă expuși celuilalt; firescul legăturii lor absolute a fost contaminat.

Psihologia, fiziologia și… antidotul rușinii

Toate acestea constituie țesătura culturală în care se află plasată rușinea, în paradigma noastră iudeo-creștină. Rușinea, însă, se lasă abordată și prin prisma areligioasă și mai „tehnică” a psihologiei: o emoție conștientă (ca și vinovăția sau mândria) numită și „emoție auto-evaluativă”, neplăcută, izvorâtă în contexte sociale din conștiința că există ceva dezonorabil, indecent sau nepotrivit în purtarea sau în situația noastră. Cu următoarele componente:

• socială – „ceilalți mă cred un om inferior și de nimic”

• lăuntrică – „sunt un ratat, un om nevrednic și urât”

• emoțională – apar senzația de a fi expus/ă, condamnat/ă, ridiculizat/ă, ca și disprețul de sine

• comportamentală – apar reacții defensive, dorința de a te ascunde, evitarea contactului social

• fiziologică – înroșirea feței, senzație de căldură datorată vasodilatației, coborârea ochilor și a capului, transpirație, amețeală, greață, amorțeală, dificultatea de a vorbi, gândi și acționa, plâns

În special componenta emoțională a rușinii face ca acest sentiment, în forma sa acută, să implice niște riscuri psihologice deloc neglijabile: în mod caracteristic marcată de izolare, rușinea poate afecta relațiile interpersonale și capacitatea de adaptare socială a individului, cauzând sociofobie, sociopatie subclinică, depresie, anxietate, scăderea stimei de sine ori tulburări alimentare.

O emoție adamică, o pleiadă de simptome contemporane. Poate forța distructivă a rușinii să fie ținută în frâu? Combătută? Cu siguranță: ne-o dovedesc volumele de mai jos. Ce poate fi  spus pe scurt aici, deocamdată, este că, dacă există 3 elemente potențatoare ale acestei emoții (secretoșenie, tăcerea și judecata), există și un antidot pentru ea: empatia. Atunci când, călcându-ne temerar pe rușine, rupem tăcerea și povestim ce ne rușinează unui ascultător empatic, rușinea se topește ca zăpada atinsă de foc, în îmbrățișarea com-pătimirii.

Cărți care ne fac educație despre rușine

Dată fiind scala riscurilor psihologice asociate rușinii (în fond, un număr scăpat de sub control de suferinzi de anxietate se traduce în costuri tot mai greu suportabile de către sistemele de sănătate publică – nemaimenționând și impactul negativ asupra pieței muncii), tot mai mulți cercetători acordă atenție crescândă studierii rușinii, în prezent. Iar ceea ce unul dintre autorii menționați mai jos numește shame ed, educație despre rușine, devine tot mai mult o necesitate a zilei și omului de azi. Iată, așadar, 4 cărți care contribuie la educarea noastră în ce privește rușinea, fiecare cu perspectiva sa interesantă și revelatoare asupra acestei emoții.

Credeam că problema e doar la mine

Ce vor spune colegii, dacă nu rămân și eu la serviciu o oră, două peste program în fiecare zi? Ce va zice lumea care mă vede zilnic, dacă port două-trei zile la rând aceleași haine? Ce vor gândi vecinii, dacă mă văd intrând în bloc seară de seară cu altcineva? Ce vor crede comesenii, dacă mă apuc să le relatez ultima discuție despre rușine pe care am avut-o cu psihoterapeuta?

Consumăm enorm de multă energie pentru a ne feri de rușine, pentru a părea fără cusur în ochii lumii. Chiar cu prețul vătămător al sacrificării adevărului nostru, autenticității noastre, stării noastre de bine. De ce lăsăm rușinea să ne croiască viețile în asemenea măsură? Cum putem începe să ne vorbim despre ea? Și ce se cere spus? Aflăm din această nouă bijuterie de dezvoltare personală marca Brené Brown.  

Nicio rușine

„Psihiatra fără de rușine” Lea Lis ne oferă aici nu atât o carte despre rușine, cât una în care lipsa de rușine constituie o abordare: abordarea benefică și eficientă de adoptat în anii în care avem a le vorbi copiilor noștri despre sex cu sinceritate și cu folos.

Fiindcă o educație sexuală ne-rușinată, desfășurată în familie și dozată potrivit vârstei (de la cea preșcolară la adolescență), le va permite copiilor

✅ să se raporteze la sexualitate ca la ceva pozitiv

✅ să înțeleagă conceptul de „spațiu personal”, precum și limitele corporale/fizice

✅ să își aleagă bine modelele de viață de sex opus

✅ să învețe ce și cât este necesar din experiențele sexuale ale părinților

✅ să învețe cum să flirteze, cum să curteze, dar și cum să facă față cu bine respingerii

Articol recomandat
roman postmodern

✅ să își construiască relații sexuale împlinite emoțional

✅ să își gestioneze bine, responsabil relațiile chiar și în perioade mai dificile

De mână cu rușinea la psihoterapie

Volumul acestei experimentate psihoterapeute, autoare de articole de popularizare pentru Inside și Pscychologies, se adresează atât psihologilor, cât și clienților lor, și are avantajul specific unic că tratează subiectul rușinii în context socio-cultural românesc.

Ni se desfășoară spre analiză mecanismul rușinii, de la eveniment la „placa stricată” a vocii lăuntrice auto-depreciative; ne sunt reamintite efectele fiziologice ale rușinării; suntem avertizați cu privire la tendințele de auto-anihilare ale rușinii; ne este lămurit contextul emoțional în care se încadrează ea, precum și diferența dintre rușine și vinovăție; ne este trasată granița dintre rușinea sănătoasă și cea toxică. Iar cu aceasta din urmă suntem poftiți delicat în cabinetul de psihoterapie, unde ne sunt generos împărtășite studii de caz și insight-uri ce ne ajută să gestionăm fiecare mai bine „emoția care mănâncă sufletul”, cu vorbele lui Jung.   

Inconfortabil

Aceasta este povestea rușinii spusă cu tact din perspectiva mai puțin cunoscută a cuiva care se luptă să își recunoască, accepte și afirme o orientare sexuală pe care societatea încă o condamnă, disprețuiește sau desconsideră.  

Cu o sinceritate de invidiat, însă evitând în mod inspirat nișarea studiului său asupra rușinii, autorul se bazează solid pe experiența sa personală de auto-acceptare, pentru a ne dezvălui  

✅ în ce împrejurări apare rușinea (traumă, mentalități rigide, condiționări)

✅ cum ne deformează rușinea percepția de sine, inducându-ne sentimentul lipsei de valoare

✅ motivele evoluționare pentru care specia umană și-a dezvoltat sentimentul rușinii

✅ de ce din perspectivă evoluționară rușinea nu ne mai e de folos azi

✅ cum ne putem educa să ne „dez-rușinăm” prin recunoștință, omenie și alegeri avizate

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus