Acum citești
Merită să ne părăsim zona de confort intelectual/sufletesc? 5 cărți care te provoacă să o faci într-un mod interesant

Merită să ne părăsim zona de confort intelectual/sufletesc? 5 cărți care te provoacă să o faci într-un mod interesant

carti care te scot din zona de confort

„Perfecționarea și confortul nu călăresc același cal.”

(Dr. Margie Warrell, autoare, speaker, coach)

În psihologia populară, termenul „zonă de confort”, inventat de autoarea și consultanta în management Judith Bardwick în 1991, se referă la starea în care o persoană funcționează la un nivel de performanță constant, fără evoluții notabile și fără riscuri. Ne simțim bine în zona de confort întrucât totul ne este cunoscut, totul e predictibil, și-atunci nivelul nostru de stres și anxietate e foarte scăzut. Iar pentru că suntem total familiarizați cu ce se întâmplă în zona de confort, avem, de asemenea, sentimentul că stăpânim bine mediul/situația, că deținem controlul.

Foarte convenabil, nu? Există însă o mare problemă: în zona de confort nu transpiră experiențe noi. Provocările nu răzbat până acolo. Lucrurile nu se mișcă și nu evoluează. Ambiția de autodepășire e stinsă, plafonarea – lăbărțată la orizont, și riscul de a nu ne mai asuma riscuri – de mult uitat.

De la a te simți comod și în siguranță la a te simți rutinat și dezinteresat e doar o chestiune de timp și nuanță. De aceea tot în anii ’90 a răsărit și imperativul, în literatura motivațională, de a „ieși din zona de confort” (leave your comfort zone). Îndemnul era și este încă formulat în principal în contextul vieții profesionale: părăsește-ți zona de confort pentru a te dezvolta, pentru a continua să înveți, să te perfecționezi; pentru a crește profesional și a deveni mai performant (urmând un curs de formare, dobândind o abilitate nouă). El se referă însă, ocazional, și la viața personală: ponturile privind părăsirea zonei de confort pentru a ne pune în formă (de exemplu, prin antrenament de fitness), pentru a slăbi sau pentru a ne schimba obiceiurile și a adopta un stil de viață mai sănătos (dietă, meditație, mișcare) abundă pe internet. Există chiar grafice cu etapele ieșirii din zona de confort și liste cu modurile de a o face.  

Totuși, rareori se vorbește de zona de confort și de ieșirea din ea în relație cu viața intelectuală și/sau sufletească. (Deși una dintre prescripțiile recomandate pentru părăsirea zonei de confort atinge această problematică, de vreme ce ne îndeamnă „challenge your beliefs” – „pune-ți la încercare credințele”.) În mod clar, putem vorbi de plafonare și aici. Atunci când opiniile vii devin idei fixe, atunci când dilemele, mirările și întrebările se necrozează în certitudini imuabile, atunci când convingerile și credințele ni se osifică în dogme, ne aflăm în plină de zonă de confort, etanșă, conservantă și neaerisită, a intelectului și a spiritului.   

De ce am vrea însă să ne supunem vreunui test convingerile și credințele? De ce să le expunem unei provocări care ar putea arunca o umbră de îndoială asupra lor și le-ar putea fisura? Mai concret: de ce ne-am angaja în dialog cu un interlocutor, fie acesta și o carte, care ne provoacă certitudinile la duel și ne pune în discuție poate însăși viziunea asupra lumii și configurația sufletească?

Ei bine, pentru că o provocare adresată zonei noastre de confort intelectual/sufletesc

1) ne obligă să ne reexaminăm convingerile și valorile,

2) ceea ce inițial ne poate face să ne simțim temători și nesiguri,

3) dar teama are puterea de a ne îmboldi să ne reconstruim viziunea

4) luând în calcul noua perspectivă cu care vine provocarea,

5) și ajungem astfel la o reașezare a credințelor noastre

6) bazată pe exercițiul fundamental al (auto)analizării.

Cu alte cuvinte, să ne lăsăm provocată inclusiv zona de confort intelectual/spiritual înseamnă să acceptăm să ne întoarcem gândirea critică asupra propriilor convingeri, cu șansa de a le reconfigura și perfecționa sau, dacă nu, de a ni le consolida și reasuma ca atare pe temeiul (mai) solid al revizuirii riguroase, mature, productive la care le-am supus.

Articol recomandat
romane de citit in vacanta

În fond, în termeni digitali e vorba de un „upgrade” sau „refresh” al ideilor, valorilor ori credințelor noastre. Iar în termeni religioși e vorba de un tip de demers din paradigma „Toma necredinciosul”, unde te îndoiești și cercetezi ca să crezi, literalmente, din nou.

Iată cele câteva cărți din portofoliul Curtea Veche care au potențialul de a stimula o asemenea „operațiune” lăuntrică:

Scrisoare către o națiune creștină, de Sam Harris

Dacă dispozițiile veterotestamentare privind modul de a-i trata pe adulteri sau pe străini ar sta la baza politicilor sociale, într-un stat majoritar creștin? Dacă, în același stat, factorii de decizie din guvern ar avea drept principii călăuzitoare viziunile din Apocalipsă? Avem aici o colecție de argumente raționale care supun unui temeinic test al absurdului soliditatea literalismului biblic și a fundamentalismului creștin.

Cum să-ți pierzi mințile și să devii înțelept, de Alan Watts

Autodefinit drept un „animator spiritual” (expert, totuși, ca puțini alții în dialogul dintre budism și creștinism), autorul ne poftește, în 12 prelegeri lejere și plăcute, să trecem dincolo de legile logicii și de hotarele rațiunii. Vom descoperi, ne promite el, un univers croit nu după disciplinata gândire occidentală, ci fluid, în continuă mișcare, unde fiecare dintre noi suntem un proces, mai degrabă decât un ins: procesul prin care Big Bang-ul, joc cosmic al devenirii, încă se desfășoară.   

După Dumnezeu. Ghidul ateistului începător, de Richard Dawkins

Exponent exemplar al mișcării britanice umaniste ateiste, acest biolog și autor multipremiat ne provoacă să acordăm evoluționismului ascendentul pe care, ne asigură el, îl merită în raport cu creaționismul. Sunt scrutate prin mijlocirea rațiunii darwiniste minunile ce funcționează ca verigi-lipsă în argumentările teologice asupra dezvoltării speciei omenești, iar concluzia este imperturbabilă: nu avem nevoie de ele pentru a ne explica nimic din cele ce există.   

Dumnezeu, o amăgire, de Richard Dawkins

Un riguros și pasionat discurs demitizant ajuns bestseller internațional. În el, cel care e probabil cel mai elogiat ateu al lumii publicistice susține că credința în Dumnezeu ține de iraționalitate și, cu o abundență de exemple marcante (de la cruciade la jihad), critică impactul dramatic asupra societății al manifestărilor religioase extreme, deplângând totodată resuscitarea radicalismului religios în lumea de azi.

Psihologia minciunii, de M. Scott Peck

„De ce există rău?” E întrebarea multimilenară pe care și-o pune și acest psihiatru creștin în volumul ce poartă subtitlul „Speranța de a vindeca răul uman”. Răspunsul care se conturează prin discutarea a numeroase cazuri de pacienți ajunși la terapie cu Scott Peck șochează: există un paralelism între exorcism și psihoterapie, iar răul, a cărui esență este, potrivit autorului, minciuna, se prea poate să fie chestiune de diagnostic psihiatric.  

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus