Acum citești
De unde vine și încotro ne duce popularizarea științei. Cele mai incitante 3 cărți despre știință de la Curtea Veche Publishing

De unde vine și încotro ne duce popularizarea științei. Cele mai incitante 3 cărți despre știință de la Curtea Veche Publishing

carti de popularizare a stiintei

Nu s-a publicat încă vreo carte despre cum se montează gresia și faianța ori cum se construiește o casă de chirpici cu structură de rezistență, care să explice meșteșugurile respective publicului larg și să ajungă bestseller. Dar s-au publicat cărți despre atomi și despre teoria cuantică, despre radioactivitate, despre Big Bang și despre bosonul Higgs – și, da, au ajuns bestselleruri. Interesul publicului cititor pentru științe e marca unei societăți civilizate nu numai curioase să se pună la curent cu ultimele cunoștințe, ci și responsabilă în ce privește aplicarea, rolul și sensul acestora în evoluția umanității. Acel interes este servit de următoarea îndeletnicire, pe cât de necesară, pe-atât de solicitantă: popularizarea științei.  

Minim istoric al popularizării

Alintată în sfera anglo-saxonă cu termeni ca „popsci”, popularizarea științei este definită drept acțiunea de „a face știința cunoscută și înțeleasă de către oamenii obișnuiți” și, potrivit unor experți, „devine necesară când un domeniu al cunoașterii intră pe mâna unui număr limitat de specialiști, conținutul său devenind impenetrabil celorlalți”. Iar dacă astăzi ea a ajuns aproape o specie literară în sine, este pentru că a fost, în timp, susținută de oameni de știință eminenți (de la Galileo Galilei la Stephen Hawking), s-a angajat în dialoguri fructuoase pentru spiritul omenesc cu celelalte domenii ale cunoașterii, și a acumulat o istorie consistentă.

Secolul XVII. Debutează Revoluția științifică, cu o schimbare de paradigmă pentru mulți șocantă: înlocuirea credinței ptolemaice că în centrul Cosmosului s-ar afla, punct fix, Pământul, cu modelul heliocentric susținut de Copernic, care are Soarele în centrul sistemului nostru solar. Știința intră în coliziune cu religia și filosofia, întrucât răstoarnă un întreg set de credințe pe care se întemeiaseră doctrine și instituții religioase. (De altfel, Galileo e judecat pentru erezie.) Propunătorii modelului heliocentric, în special Galileo, fac toate eforturile pentru a populariza în scris noile descoperiri din astronomie și a promova un alt fel de a gândi. 

Secolul XVIII. În plin Iluminism, în cercurile de aristocrați se comentau ultimele descoperiri științifice (Isaac Newton, aclamat drept „filosof al naturii”, desăvârșise Revoluția științifică printr-o pleiadă de noi observații despre gravitație, optică, flux și reflux, comete, echinocții ș.a.m.d.), iar pentru amuzament se puneau în scenă mici experimente (de pildă, despre manifestări ale electricității). Ulterior, Revoluția Franceză duce știința dinspre o elită înspre orașe mici și târguri. Pe de altă parte, se înmulțesc expedițiile naturaliștilor în teritoriile extraeuropene colonizate. Acum, știința se împletește cu puterea politică, contribuind la alinierea masselor la noile mentalități și la aproprierea colonială a culturilor „exotice”.

Secolul XIX. Acum se profesionalizează pe deplin atât comunitatea științifică, cât și popularizarea științei. Apar organizații de profil (Royal Geographical Society), publicații specializate și, mai ales, vârfuri din branșă (de la Charles Darwin sau John Herschel la François Arago sau André-Marie Ampère) care își asumă misiunea de a-și face știința cunoscută publicului larg printr-un întreg arsenal de mijloace: articole, cărți, broșuri, demonstrații publice, conferințe, prezentări. În paralel, literatura preia și ea sarcina de a populariza descoperiri, fapte și cunoștințe științifice, prin opere precum romanele polițiste cu Sherlock Holmes sau scrierile științifico-fantastice (sau vizionare) ale lui Jules Verne.

Dintre toate aceste acțiuni de popularizare, memorabilă pentru succesul său uluitor la public este prelegerea „The Chemical History of a Candle”, ținută de Michael Faraday în repetate rânduri, până în 1860, și volumul On the Connexion of the Physical Sciences (1834), semnat de un personaj absolut remarcabil: matematiciana scoțiană autodidactă Mary Fairfax Somerville, prima femeie devenită membru onorific al Royal Astronomical Society, supranumită „Regina științei secolului XIX”.

E secolul în care e inventat cuvântul „scientist”, termen-umbrelă profesional ce desemnează toți intelectualii activi în ramurile științei, anterior separați în sub-categorii. Și secolul în care știința face tandem cu economia, alimentând cu idei și soluții elanul Revoluției Industriale.

Secolul XX. În acest veac, știința ajunge „furnizor” al războiului. Primul Război Mondial este numit „războiul chimiștilor”, fiindcă multe dintre materialele folosite atunci, de la vopseaua pentru colorarea uniformelor la explozibile, aveau la bază cercetări chimice. În schimb, Al Doilea Război Mondial a fost „războiul fizicienilor”, cu elemente mai insidioase ca radarul și bomba atomică. După traversarea deșertului „secretului de război”, popularizatorii științei au revenit în arena deschisă a agorei, cu figuri publice precum Albert Einstein făcând educație științifică publicului larg. S-au înmulțit exponențial și muzeele științifice, al căror mod de a apropia știința de public a evoluat de la simpla afișare seacă a exponatelor la interactivitate: către o experiență hands-on, minds-on și chiar hearts-on – invitând la experimentare directă, la reflecție și, nu în ultimul rând, la reacție emoțională vizavi de știință.

Secolul XXI. În prezent, vorbim despre popularizarea științei și a tehnologiei, ambele accelerându-și dezvoltarea într-un ritm care necesită publicarea masivă de lucrări de popularizare, pentru ca publicul să țină pasul. Mai degrabă decât cu religia sau politica, popularizarea științei face azi joncțiunea cu sociologia și antropologia – a se vedea foarte recenta intervenție a specialiștilor în tehnologie în favoarea sistării lucrărilor de dezvoltare a Inteligenței Artificiale, întrucât aceasta din urmă prezintă deja un pericol pentru specia umană. Popularizarea științifică a ajuns, așadar, să aibă actualmente un impact direct și puternic asupra societăților noastre. Work in progress…

Caracteristicile popularizării

Fără să piardă din protagoniștii și metodele secolelor trecute, popularizarea științei a acumulat noi actori, noi mijloace și, poate, responsabilități noi.

Rolul actual al popularizării este să explice cunoștințele științifice, inclusiv jargonul, pe înțelesul omului obișnuit; să pună la curent publicul asupra celor mai recente descoperiri; să evalueze sau anticipeze posibilele efecte sociale ale descoperirilor asupra publicului; și, opțional, să reușească să facă toate acestea într-un mod amuzant, entertaining, oferind divertisment inteligent de calitate.

Cum se face popularizarea științei: pe lângă articole și cărți, pe lângă prelegeri populare și conferințe (vezi TED Talks), pe lângă ateliere de lucru și chiar festivaluri, acum și prin emisiuni TV, filme documentare, website-uri, videoclipuri YouTube ș.a.

Articol recomandat
"Violenta psihica", de Ariane Calvo

Cine face popularizare științifică: pe lângă oamenii de știință înșiși, astăzi există comunicatori de știință și jurnaliști specializați în comunicare științifică. Se mai implică, în plus, universități, institute de cercetare, studenți, cercetători și, să nu uităm, edituri!

Iar cu aceasta te invităm să deguști popularizarea științei din portofoliul nostru de cărți de profil:

Computerul si creierul este cartea vizionară în care un matematician prodigios (cercetător la Princeton și numit în 1999 Omul Secolului de către Financial Times) trasează paralele și diferențe, în special în privința vitezei de procesare și a operațiunilor simultane, între creierul uman și computer. Aici, neuroștiințele se întâlnesc cu informatica într-o lucrare-eveniment atât de relevantă pentru… concetățenii Inteligenței Artificiale, în epoca digitală.  

Fantezia zborului e opera unui biolog multipremiat profesor la Oxford, declarat intelectualul nr. 1 al Marii Britanii (potrivit revistei Prospect) și al 20-lea din 100 cele mai mari genii în viață (The Daily Telegraph). Monografie unică și uluitoare a sfidării gravitației, cartea trece în revistă absolut tot ce zboară în civilizație și în Natură: de la Regele Solomon, Pegas și Icar la fachiri levitând, pescăruși planând, Boeing 777, molii și lilieci. Plus, desigur, propriul nostru gând.

Deviază. Știința de a privi diferit explorează teritoriul neuroștiințelor pentru a ne deschide poarta către o transformare-de-sine revoluționară. Odată ce observăm tiparele de percepție ale creierului nostru, le putem transgresa pentru a face marea inovație a secolului: un nou fel de a vedea. Ghid scris de un profesor la Universitatea din Londra, organizator al Laboratorului Inadaptaților (pentru experimentare creativă) găzduit 2 ani de Muzeul de Științe din Londra.   

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus