Suntem Homo fictus în aceeași măsură în care suntem Homo sapiens. Omul care narează. Omul cu minte povestitoare, care deapănă, brodează, născocește, ticluiește povești. Am crescut cu povești și respirăm povești. Ni le împărtășim zilnic, în conversații. Le sorbim cu nesaț din cărți și din filme. Le plăsmuiește creierul nostru noaptea, în vise, și ni le povestim a doua zi. Le lansăm în politică, le votăm. Le aruncăm în joc la prezentări și în marketing. Facem business din ele. Facem propagandă cu ele. Facem terapie prin ele. Și istorie. Și arte. Și religii!
Cuprins
Poate că a început totul cu desene rupestre precum acelea, celebre, care înfățișează scene de vânătoare. Poate că primul povestitor s-a născut când privitorul a încercat să transpună imaginile în cuvinte, să le dea fluiditate, să le imprime sonoritate, tonuri, suspans, patos ori mirare… Cert este, antropologic vorbind, că povestitul a fost, întâi și-ntâi, o artă tribală orală. Practicată (ei, da, poate în jurul focului) cu mult, mult înainte ca omenirea să aibă măcar noțiunea de alfabetizare. Acum zeci de mii de ani, când scrisul încă nu exista, povestitul capta întâmplări. Conserva amintiri, disemina informații, perpetua exemple, fixa învățături și cunoștințe, transmitea valori, educa. Ba chiar lega comunități prin liantul invizibil al cunoașterii împărtășite – năștea, adică, culturi.
Astăzi, la câteva milenii distanță de când povestea a căpătat corporalitate prin scris, arta povestitului a atins, în milioanele de povești publicate, de la basme culese din folclor la romane SF, un grad de sofisticare uluitor. Povestim în proză, poezie, pilde, fabule, muzică, benzi desenate, desene animate și chiar jocuri video. Folosim fel de fel de tehnici: cu un singur narator ori cu naratori multipli; la persoana întâi sau la persoana a treia; la timpul prezent, la perfect compus sau la modul gerunziu; fără adjective; fără litera „e”; fără virgule. Iar poveștile noastre sunt de o multitudine de feluri: de dragoste, noir, polițiste, cu suspans, de groază, utopice, distopice, fantasy, psihologice, comice, hagiografice, satirice, absurde, ș.a.m.d.
Dar de ce anume sunt poveștile și povestitul benefice pentru tânăra generație? Mai presus de orice, ele sunt esențiale pentru învățare: s-a dovedit că atunci când ascultăm sau citim o poveste, ne implicăm atât mental (creierul nostru își creează reprezentări ale locurilor, personajelor ori evenimentelor descrise și lucrează intens pentru a înțelege sensul celor povestite), cât și emoțional (rezonăm cu personajele, reacționăm la întâmplările narate). Iar acest gen de implicare, doar el, asigură cu adevărat învățarea – „Dacă îmi spui, uit. Dacă mă înveți, poate îmi amintesc. Dacă mă implici, învăț.” (Xun Kuang)
Mai detaliat, poveștile și povestitul
✅ combat plictiseala, amuză și captivează
✅ dezvoltă imaginația și empatia
✅ alimentează procesul de formare a identității
✅ accelerează culturalizarea copilului
✅ formează minți educate să cunoască atât prin imaginație, cât și prin logică
✅ clarifică diferențele și corespondențele dintre realitate și lumea imaginară
✅ încurajează reflecția asupra societății și a lumii înconjurătoare
✅ pot corija ideile preconcepute și prejudecățile
✅ inspiră un set de valori
✅ conferă o identitate culturală
✅ favorizează formarea competenței multiculturale
✅ asigură apartenența la o conștiință colectivă
Pentru ca și copilul tău să beneficieze de virtuțile poveștilor, îți recomandăm câteva dintre marile povești ale omenirii, care emoționează și înțelepțesc în egală măsură. Repovestite pentru a fi mai accesibile copiilor de azi sub aspectul limbajului, dar și pentru a rezona mai bine cu sensibilitățile contemporane, ele se vor lăsa devorate cu ușurință de tinerii cititori – deși, pentru ca și povestitul să fie povestit, poți să i le citești chiar tu copilului, cu voce tare.
Iliada
De zece ani se războiesc aheii conduși de Agamemnon cu troienii regelui Priam. Cetatea Troiei rămâne însă mândră în picioare, în vreme ce oastea care o asaltează cu turbare și-a făcut tabără în împrejurimi. Zeii s-au implicat și ei. Apolo îi pedepsește cu un potop de săgeți pe ahei, pentru că îl sfidează. Iar Atena își folosește înțelepciunea pentru a ține sub control certurile izbucnite în tabăra aheilor. Dar dacă cele două oștiri sunt de forțe perfect egale, susținute ambele de zei, cine oare va putea învinge vreodată? Să stea rezolvarea epuizantului conflict în puterea a doi mari eroi, doar? Ahile și Hector au curajul – dar au și soluția?
Odiseea
După războiul troian, Ulise o pornește pe mare înapoi spre Itaca, unde e așteptat de soața Penelopa. Însă zeul apelor, Poseidon, îl dușmănește și îi pune piedici la tot pasul. Naufragiind și reîmbarcându-se din insulă în insulă, Ulise are de-a face cu Circe, care îi preface jumătate din echipaj în porci, cu sirenele și al lor cânt irezistibil și letal, cu Scila, monstrul cu șase capete, ș.a. Zeița Atena, pe de altă parte, socotește că e timpul ca Ulise să fie ajutat și îl determină pe fiul lui, Telemah, să pornească în căutarea tatălui. Chiar dacă cei doi se regăsesc, vor reuși ei să ajungă la timp în Itaca, înainte ca Penelopa să fie forțată să cedeze mulțimii de pețitori agresivi?
Povestea Regelui Arthur și a cavalerilor săi
Arthur este singurul fiu al regelui Uther-Pendragon, căruia bunul vrăjitor Merlin îi prezice un sfârșit apropiat urmat de lupte aprige pentru stăpânirea regatului. Pentru a-și proteja copilul de aceste pericole, Uther i-l încredințează lui Merlin. Vor trece optsprezece ani de război, până când Arthur să își reintre în drepturi, revendicând tronul. Înarmat cu sabia vrăjită Excalibur, sprijinit de frumoasa-i soție Guinevere, sfătuit de Merlin și înconjurat de cei mai bravi, loiali și respectați cavaleri (Sir Lancelot, Sir Kay, Sir Gawain, ș.c.l.), el va cuceri spectaculos noi și noi teritorii. Dar va reuși apoi să protejeze Britania de oștirile cotropitoare ale maleficului Mordred?
Omul cu masca de fier
Phillippe a fost ținut în temniță de când era bebeluș, pentru ca nimeni să nu-l poată vedea la față vreodată. Iar asta fiindcă e fratele geamăn al însuși Regelui Ludovic al XIV-lea. Foarte puțini știu de existența lui. Printre aceștia, și Aramis, vestitul mușchetar. Iar Aramis plănuiește să îl elibereze pe Philippe, să îl pună pe tron, să îl arunce pe Ludovic în închisoare, iar el însuși să devină Papă. Cum-necum, îl convinge pe Porthos să îi fie complice. Ce vor face însă Athos și mai ales D’Artagnan, legat de rege cu jurământ de loialitate pe viață și pe moarte? Nu vor sfârși oare cei patru vechi prieteni luptându-se între ei? Iar din așa luptă cine poate ieși învingător?…
Cocoșatul de la Notre-Dame
Nimeni nu e ceea ce pare, în Paris, 1482. Aparent, o tânără țigancă frumoasă, Esmeralda, frânge inimile a patru bărbați: Quasimodo – aparent, un diform manipulat de Frollo – aparent, un arhidiacon pios ros însă de patimi și gelos pe Căpitanul Phoebus – aparent, un cavaler care însă o seduce fără scrupule pe Esmeralda. Fata e acuzată de uciderea căpitanului (înjunghiat în realitate de Frollo) și condamnată la moarte. Frollo pozează în salvator, cu condiția ca Esmeralda să îi cedeze, și o ascunde la Sora Gudule, care urăște țiganii, dar care se dovedește a fi… mama biologică a Esmeraldei. Va fi măcar Quasimodo de bună credință și o va o salva?
Black Beauty
Aceasta este autobiografia (evident, fictivă) a unui cal, din care s-au vândut peste 50 de milioane de exemplare, de la publicare, ajungând în topul bestsellerurilor din toate timpurile. Black Beauty ne povestește cum a crescut ca mânz fericit la o fermă, alături de mama lui, de la care a primit povețe de folos pentru toată viața. Odată ce soția fermierului devine grav bolnavă, însă, Black Beauty ajunge cal de trăsură în Londra. Vândut de la un birjar la altul, biciuit, chinuit de hățuri, zăbală și ochelari de cal, va reuși el să se agațe de sfaturile mamei suficient de puternic cât să reziste greutăților, să rămână bun și să iasă, în final, la un fel de liman?
Micuțele doamne
Soțul doamnei March a plecat la război, iar ea a rămas singură acasă cu nu mai puțin de patru fiice: Meg – mare fană a modei, Jo – iubitoarea de romane, Beth – amatoarea de muzică și mezina Amy (12 ani) – pasionată de desen. Sărăcia le forțează pe toate să facă sacrificii, iar frustrarea și umilința stau să bată la ușă. Totuși, cele patru surori găsesc mereu resurse de bunăvoință și voioșie, se sprijină și se îmbărbătează una pe alta, sunt grijulii, devotate și drăgăstoase cu mama lor. Vor reuși însă ele să rămână unite atunci când intră în scenă nepotul unui vecin bogat și tânărul lui profesor? Cum oare le va schimba prima dragoste?