Greta Gerwig, regizoarea lui „Barbie”, primul film realizat de o femeie care a atins cele mai mari încasări globale pe 2023 și a ajuns pe locul 14 în clasamentul succeselor de box office din toate timpurile, include în topul personal de 10 cărți pe care le-ar lua cu ea pe o insulă pustie un roman apărut în 2019 la editura Curtea Veche: Idioata, de Elif Batuman (traducere Ina Cassandra Halichias, redactor Raluca Davicenco). Pentru că, explică Gerwin, autoarea reușește „să facă mundanul extraordinar nu înzorzonându-l, ci prezentându-l așa cum e”, cu umor sec și romantism în egală măsură.
Cuprins
O îndrăzneală literară
Precum sugerează din prima titlul și așa cum devine evident din secțiunea de Mulțumiri de la final, romanul lui Batuman este o replică peste timp dată Idiotului creat de nimeni altul decât marele Dostoievski. În loc de bărbat (Mîșkin), o femeie (Selin). În loc de prinț, o studentă care aspiră să devină scriitoare. În loc de descendent al vechii aristocrații, un copil de emigranți. În loc de Rusia secolului XIX, afiliații întrepătrunse și afinități transnaționale (SUA, Franța, Ungaria, Turcia – ba chiar și România e pomenită în repetate rânduri). În loc de dragoste creștinească, o țesătură interreligioasă în care doctrina se evaporă, normele se corodează sub efectul sarcasmului, iar spiritualitatea se convertește în empirică devenire existențială. În ambele opere, totuși, aceeași inocență a protagonistului/protagonistei în fața complexității aiuritoare și adesea malițioase a lumii. Și aceeași derivă a intrigii deșirate, aleatorii, lăsând în schimb ideile și opiniile personajelor în prim-plan.
Replică feminină la Idiotul, așadar, Idioata reprezintă, fie și din acest singur motiv, un fel de duel literar cu un gigant – demers literar foarte temerar. Dar nu doar pentru asta, desigur, a ajuns romanul de debut al lui Elif Batuman, la nici un an după publicare, pe lista volumelor finaliste în competiția pentru Premiul Pulitzer. Cartea e, înainte e orice altceva, un deliciu intelectual. Pentru umorul infuzat cu ironie de salon literar, pentru dezinvoltura cu care jonglează cu referințe culturale (cărți, filme, personalități), pentru problemele filosofice pe care le atinge (inclusiv dinspre matematică și lingvistică), pentru comentariul avizat asupra experienței universitare de nivel Ivy League, pentru dialogurile ce par descinse din teatrul absurdului, pentru perspicacitatea acută cu care surprinde suprarealismul comic din estul post-comunist al Europei (în speță Ungaria), ca și pentru situațiile culturale încărcate de sens pe care le creează (o americancă de origine turcă percepe repere istorice și înrudiri lingvistice într-un teritoriu cotropit în trecut de otomani).
În alt plan, Idioata poate părea la fel de bine un „roman studențesc” cvasi-autobiografic care urmărește desfășurarea unei idile printr-un spațiu multicultural, pe durata unui an. Personaj principal și naratoare este Selin Karadağ, studentă la lingvistică în anul I la Harvard, care se înscrie la un curs de limba rusă unde întâlnește două persoane semnificative: pe sârboaica Svetlana, studentă la psihologie care are să-i devină prietenă apropiată, și pe ungurul Ivan, student în ultimul an la matematică. Acțiunea se petrece în epoca de început a emailului, așa că legătura dintre Selin și Ivan prinde consistență, după retragerea acestuia de la cursul de rusă, prin mesaje electronice la început amicale, treptat tot mai orientate spre delicat flirt – punctat, în afară de spațiul virtual, și de întâlniri între cei doi, în campus. Vine vacanța, însă, și, confruntată cu perspectiva de a-l pierde pe Ivan, care urmează să se întoarcă în Ungaria, Selin se înscrie într-un program pentru profesori de engleză amatori, urmând să predea în sate ungurești timp de cinci săptămâni. Alături de Svetlana, eroina pleacă spre Ungaria via Paris, degustând atentă din culturile întâlnite în călătoria ei și petrecând alături de Ivan, în Ungaria, momente frumoase, momente ambigui, momente derutante și dulci-dureroase din care, vai, aripile firave ale îndrăgostirii nu izbutesc să ia avânt spre înălțimile împlinite ale relației. Povestea lui Selin și a lui Ivan e o poveste de dragoste ratată. Dar ce ratare fermecătoare!
Un roman lejer ca o briză, cu ale cărui trimiteri istorice și culturale cititorul român se va identifica plăcut, despre tinerețea care caută maturitatea prin autentice mirări și ironii cu rol protector, într-o scriitură profund reconfortantă presărată cu tropi proaspeți, surprinzători.
10 fragmente reprezentative
• „A început să vorbească despre felul în care muzeele, pe care ni le închipuiam ca pe o poartă către artă, constituiau de fapt principalii agenți care ascundeau arta de ochii publicului. Fiecare muzeu deținea de zece, douăzeci, o sută de ori mai multe tablouri decât fuseseră expuse vreodată. Curatorul era ca un supraeu, îngropând 99% din gânduri în întunericul din spatele unei uși pe care scria PRIVAT. Curatorul avea puterea de a promova sau nu artistul – de a ține pe cineva într-o stare de su-primare sau re-primare pentru întreaga viață.”
• „Niciodată în viața mea nu mai văzusem un film atât de plictisitor. Am mestecat consecutiv nouă lame de gumă pentru a-mi dovedi că încă mai trăiesc.”
• „Era interesant să vedem atât de multe lucruri rusești: brânzeturi noi și maturate, caviar roșu și negru, sarmale, foi de clătite, pateuri cu carne, ciuperci murate, heringi muraţi, un acvariu murdar cu crapi vii, dar poate că doar la un pas să moară, și un butoi plin cu dulciuri rectangulare, cu aspect ademenitor, în ambalaje imprimate cu scriere chirilică sentimentală și imagini cu veverițe. În secțiunea produselor conservate era un întreg șir dedicat produselor turcești: halva Koska, pastă de ardei iute Tat, dulceaţă de trandafiri Tamek, și frunze de struguri conservate, și biscuiți Eti. Eti însemna hitiți – a existat o reclamă, pe vremea când eram copil, în care copiii cântau „Hitiţi, hitiţi, hitiţi“. Hitiții fuseseră iubiți de toți copiii turci, deoarece Atatürk spusese că turcii erau descendenţi ai acestora […].”
• „Am învăţat despre ipoteza Sapir-Whorf, care spunea că limba pe care o vorbești îţi afectează modul în care procesezi realitatea. Am învăţat că era greșită. Whorf […] credea că oamenii tribului Hopi percepeau timpul diferit decât îl percepeam noi pentru că nu aveau timpuri verbale. El spunea că tribul Hopi nu considera două zile ca pe două lucruri diferite, ci mai degrabă ca pe un lucru care s-a întâmplat de două ori. […] În sinea mea, știam că Whorf avea dreptate. Știam că gândesc diferit în turcă și în engleză – nu pentru că gândirea și limbajul ar fi fost la fel, ci pentru că limbile diferite te forțau să te gândești la lucruri diferite. Turcii, de exemplu, au un sufix, ‑miș, care trebuia adăugat verbelor pentru a raporta orice lucru la care nu ai fost martor. Întotdeauna îți afirmai propriul grad de subiectivitate. […] Sufixul ‑miș nu avea un echivalent englezesc. Ar fi putut fi tradus ca «se pare» sau «am auzit» sau «aparent».”
• „Camera mea era incredibil de tăcută – puteai auzi zăpada căzând.”
• „După 1990, toate monumentele lui Lenin de la Budapesta au fost adunate și depozitate într-un parc dincolo de periferia orașului. Acolo au format o comunitate minunată: mult mai plăcută decât și-au imaginat vreodată că ar putea fi comunismul. Lenin îl saluta pe Lenin în fața altui Lenin […]. O altă statuie a lui Lenin, un dar din partea poporului sovietic, a fost distrusă în trenul care o aducea de la Moscova. Creștetul capului căzuse și se pierduse. Sculptorii unguri i-au făcut în grabă lui Lenin o pălărie, sculptată din cea mai bună marmură. La ceremonia magnifică în timpul căreia a fost dezvelită statuia, a fost evident că Lenin avea două pălării: una pe cap și una în mână.”
• „Ivan a căutat în buzunarul blugilor – o priveliște uimitoare, cineva de care ești îndrăgostit încercând să pescuiască ceva din buzunarul blugilor – și a găsit 15 cenți.”
• „Stătea uitându-se la bagaje cum trec pe lângă noi ca butoaiele pe fluviul timpului.”
• „Două figuri veneau către noi prin întuneric: Reni și prietenul ei.
— Bună, Reni, am spus eu.
— Bună, a spus Reni.
— Zoltán, ea e Reni. Reni, el e Zoltán.
— Bună, a spus Reni.
— Bună, a spus Zoltán.
— Laci, a spus prietenul.
— Zoltán, a spus Zoltán.
Am stat un moment în tăcere.
— Bună, a spus Reni într-un final.
— Bună, a spus Zoltán.
— Bună, a spus Laci.
— Bună, a spus Reni.
— Bună, am spus eu.
Reni și prietenul ei au continuat să meargă mai departe.”
• „Ori de câte ori am încercat să le vorbesc ungurilor despre asemănările uimitoare dintre limba turcă și cea maghiară, ei refuzau să creadă că gramaticile ar fi avut ceva în comun și aduceau în discuţie, în mod invariabil, prezența în limba maghiară a cuvintelor de împrumut turcești, cum ar fi cuvintele pentru bici și cătușe. De fapt, cu toate că termenii pentru bici erau într-adevăr similare – kırbaç și korbács – cuvântul turcesc pentru cătușe (kelepçe) era de fapt termenul unguresc pentru capcană, în timp ce cuvântul unguresc pentru cătușe (bilincs) era termenul turcesc pentru conștiință. Nu știam cu adevărat cum să interpretez asta, deși era cu siguranță adevărat că puteai considera conștiința o capcană.”
Romanul „Idioata” costă 41,25 lei și poate fi achiziționat online AICI.