Cum vin sărbătorile și avem, poate, timp să ne cuibărim undeva călduț cu o carte în brațe, e momentul să reflectăm, măcar ca loisirs, la markerii lingvistici ai preaiubitei noastre îndeletniciri. Nu de alta, dar limba revelează mentalități. Și ar putea fi interesant să descoperim ce mentalitate însoțește nobila ocupație, în cultura noastră.
Cuprins
Pentru un bibliofil, cele mai relevante cuvinte sunt un substantiv și un verb: „carte” și „a citi”. Dacă cel din urmă provine, conform DEX, din slavul čitati, primul este de origine latină. Cu implicații grăitoare. Căci charta le-a dat pe carta, „scrisoare” în spaniolă (și nu e funny că prima „carte” în română este „Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung”, de la 1521?), precum și pe carte în franceză și chart în engleză, ambele având sensul primar de „hartă”.
Așadar, săltând în plan speculativ, cartea este și o „scrisoare” de la un autor către un cititor, un mesaj adresat, menit recepționării, îndreptat către cineva (într-adevăr, care scriitor nu scrie cu un cititor în minte?); dar și o hartă care te ghidează, te ajută să străbați fără să te rătăcești un teritoriu nou pe care tocmai îl descoperi – altfel spus, un cititor care parcurge pentru prima oară o carte este, într-un fel aparte, un deschizător de drumuri.
Până la acest punct, mentalitatea românească vis-à-vis de carte, așa cum este ea depozitată în aceste două cuvinte-cheie, pare că valorizează pozitiv cartea ca pe o cale de a purta pe cineva pe un traseu exploratoriu, într-o aventură revelatoare de nou. Să vedem însă ce ne-ar putea dezvălui, mai departe, și expresiile din care fac parte cele două cuvinte.
A citi.
Pe lângă faptul că unii citesc în stele sau în palma cuiva, întrezărind acolo „ce va să fie”, un viitor în ceață care, prin tălmăcirea astrologului sau chiromantului, ne devine mai limpede, avem în română și următoarele expresii: „a i se citi pe chip”, „a i se citi în ochi” – unde cititul devine chestiune de fină percepție psihologică a stărilor emoționale, de deslușire a dispozițiilor sufletești.
Să adăugăm și observația că poți „citi pe cineva”, însemnând că îi poți ghici intențiile, că mintea lui îți devine transparentă, că îi poți intui următorul pas, și ajungem la frumoasa concluzie că, în mentalul românesc, există o legătură subtilă între citit și clarviziune. Cititorul e un fel de descifrator de taine, fie că ele sunt ascunse în astre sau în inima omului pe care îl privește. Într-adevăr: și atunci când citim o carte, nu pătrundem oare, la limită voyeuristic, în cugetul omului care a scris-o?
Cititorul, prezicătorul. Cititorul, clarvăzătorul…
Carte.
Dacă te porți sau faci ceva „ca la carte” ori „cum scrie la carte”, înseamnă că ești Ms/Mr Perfect! Comportamentul sau fapta ta sunt fără de cusur, croite după tiparele impecabilității, și nimeni nu are a-ți reproșa nimic, ba dimpotrivă: ești admirat pentru adecvare, pentru performanță, etc. Cartea, așadar, e garantul perfecțiunii, reperul suprem al desăvârșirii.
Dar poate cea mai răspândită expresie ce conține cuvântul-cheie în chestiune este „Ai carte, ai parte”. În accepțiunea populară, acest proverb se referă la beneficiile materiale pe care le aduc studiul și învățătura: cine se educă, prosperă; cine citește și învață, are parte de succes, bunăstare, recunoaștere, etc. Aceasta, se pare, e o interpretare interbelică a expresiei, sensul originar fiind însă altul. El provine din Transilvania secolului XIX, când pentru a intra legal în posesia unei parcele de teren aveai nevoie de cartea funciară. Acel act, emis de autoritățile habsburge, dovedea dreptul de proprietate al deținătorului asupra parcelei de pământ. De-aici, cine avea documentul respectiv, era oficial înstărit, avea parte de avuție.
Ce ne spun ambele interpretări despre mentalitatea românească privind cartea este că aceasta din urmă e privită cu respect și asociată cu un statut social superior – fie că el se datorează erudiției, deci prestigiului intelectual-moral al celui învățat, citit, fie că are legătură cu starea materială confortabilă a împroprietăritului ori proprietarului.
Iar noi, acum, să profităm de popularitatea interpretării interbelice și, frunzărind oferta de carte a editurii Curtea Veche, să selecționăm volumele ce rezonează cu proverbul:
• Învață să înveți – explicând cum ne funcționează creierul atunci când (vrem să) învățăm, cartea aceasta scrisă de trei autori care, între ei, însumează expertiză de învățare în nu mai puțin de șapte domenii, de la limbi slave la fizică, e atrăgătoare și utilă pentru elevi și studenți întrucât le împărtășește ponturi despre cum pot învăța nu doar mai bine, ci și mai cu plăcere!
• Tehnici de învățare – să înveți eficient înseamnă nu doar să reții mai repede informația sau să îți asiguri rezultate mai bune la examene, ci și să îți eliberezi mai mult timp liber, după studiu. Greu de crezut că toate acestea se pot obține printr-un număr definit de tehnici – dar adevărat. Acest volum ți le dezvăluie și te echipează să devii învățăcel de performanță!
• Lecții dintr-un secol de viață – un filosof-sociolog francez aproape la fel de longeviv ca al nostru Mihai Șora, deținător al 38 de titluri de Doctor Honoris Causa, are a-ți depăna lecții de viață învățate timp de un veac. Amfitrion fermecător, lucid și înțelept, el va revizita alături de tine Noaptea de Cristal și anii Rezistenței Franceze, Războiul Rece, 11 septembrie, pandemia…
• Lecții de italiană – intrând pe tărâmul ficțiunii cu acest roman scris de o laureată a premiului „Bolșaia Kniga” și excelentă cunoscătoare a limbii române (l-a tradus în rusă pe Mihail Sebastian), viețuim în Moscova contemporană în pielea unui doctor sătul de tot ce-i comme il faut în viața lui și dăm o tură nebună de dragoste prin minunata, răsfățătoarea Toscana.
• O nouă cale. Lecțiile coronavirusului – Au vorbit despre un decisiv „înainte” și „după”, despre „noul normal”. Dar adevărul e că încă nu ne dăm bine seama ce ruptură a produs în epoca noastră pandemia de COVID-19. Care sunt caracteristicile noii epoci în care am intrat încearcă să ne spună această carte-jalon ce propune 15 lecții pandemice și un nou ethos.
• Un alt fel de a învăța – folositor profesorilor, ca și oricărui adult care își propune să învețe continuu, acest volum explorează procesele cerebrale care deservesc un tip sau altul de memorare și ne revelează tips & tricks deștepte pentru o învățare mai cu spor – de la tehnica subliniatului la lumina propice în timpul unui curs online.