Anca-Maria Pănoiu ne scrie cu mult sentiment despre Sandor Márai și al lui Divorț în cetatea Buda, Ludovic-Ștefan Skultéty iși ia un autointerviu pe tema Fantomelor lui Dolly Alderton – în calitate de editor, dar și traducător, iar Andreea Drăghici sparge gheața cu Totul despre anxietate, în această ediție de TOP 3 al lunii februarie. Să vă fie cu plăcere lectura!
1. Divorț în cetatea Buda, Sándor Márai
(Anca-Maria Pănoiu, redactor-șef)
Prima oară când l-am citit pe Márai, aproape că mi-am ținut respirația. Lumânările ard până la capăt se numea romanul și cam la fel am ars și eu, neputând să îl las din mână până când nu am întors și ultima pagină. A doua oară când l-am citit pe Márai, am abandonat cartea la jumătate, mai curând dezamăgită de impresia pregnantă de déjà-lu pe care mi-a dat-o reluarea acelorași teme întâlnite în primul roman, doar că pe alte coordonate: în pofida forței scriiturii și a calităților ei evidente, aveam senzația neplăcută că mă aflu în fața unei rețete.
Dar l-am citit și a treia oară pe Márai, împinsă de urgența tăcută că a rămas totuși ceva nelămurit, că încă nu îmi reglasem conturile cu cel care este, probabil, maestrul reglării de conturi în literatura europeană. Și, într-adevăr, Divorț în cetatea Buda a așezat taninurile pe fundul paharului literar, dezvăluindu-mi limpezimea dureroasă și totodată luminescența unei scriituri care numai de rețetă nu poate fi acuzată. M-am gândit atunci că motivul pentru care Sándor Márai revizitează aproape obsesiv teme ca triunghiul amoros, prietenia devenită, peste timp, confruntare de viață și de moarte, intimitatea viciată de minciună și maturizarea este, poate, o încercare disperată de a pătrunde în acele straturi tainice și atât de profunde ale sufletului omenesc, încât cei mai mulți dintre noi poate că nici nu ajung vreodată să se gândească la existența lor.
Cu stăruința unui cercetător dedicat teritoriilor microscopice, cu forța unui explorator care se avântă pe tărâmuri virgine, Sándor Márai coboară în crevasele conștiinței și sondează, nemilos și sublim, tristețea deasă care se așterne după iubire, tocirea cugetului care s-a amăgit îmbrățișând comoditatea în loc să fie sincer până la capăt, durerea surdă îngropată în rutina cotidiană, mucegaiurile care înfloresc pe pământul obișnuinței și clocotul vulcanic care uneori le aruncă pe toate în aer. Personajele lui, situate într-o Ungarie interbelică – deci la întretăiere de epoci –, pot fi femei sau bărbați, tineri sau bătrâni, se pot numi Kristóf, Greiner, Konrád sau Henrik, pot iubi Krisztine sau Anne. Dar sunt, de fapt, avatarurile noastre, explorate nevralgic până la esența întrebărilor ireductibile.
***
Traducerea romanului Divorț în cetatea Buda a fost ultima semnată de Marius Tabacu pentru Curtea Veche Publishing, un motiv în plus ca să o prețuim ca testament literar și ca amintire vie a unei frumoase colaborări. Iar pe coperta elegantă, Dora Marian a așezat fragmente ale uneia dintre cele mai frumoase priveliști ale vechii cetăți ungare: Bastionul Pescarilor pe timp de noapte.
2. Fantome, Dolly Alderton
(Ludovic-Ștefan Skultéty, editor și traducător)
R.: Cum v-ați hotărât să traduceți o carte destinată mai degrabă publicului feminin?
L.S.: Dacă n-aș fi știut nimic despre Alderton, dar aș fi aflat despre ce e cartea (că nu e cu fantome, of!), nu m-aș fi atins de ea, mai ales după Regatul pustiu, care a fost deliciu total. Nu mă dau în vânt după genul rom-com. Doar că eu am o relație mai veche cu Dolly, de când am lucrat la Tot ce știu despre dragoste. Am devenit fanul ei, mi-e foarte simpatică. Am impresia că o cunosc de mult – și pe personajele ei, foarte vii, ca să folosesc un clișeu. (Nu sunt singurul cu impresia asta, evident.) Scrie bine fără s-o facă pe deșteapta. Literatura bună te cucerește fără să te anunțe.
R.: E „literatură bună“? În ce sens?
L.S.: Nu știu dacă o să intre în manuale, dar ți se cuibărește în suflet, clar. E foarte firească – nu încearcă să te dea pe spate, dar un cititor versat simte imediat talentul. Are un formidabil simț al măsurii: știe cum să dozeze suspansul, drama și mai ales umorul, (auto)ironia etc. Cei care scriu cu umor despre situații amoroase au tendința să îngroașe detalii, să introducă picanterii – ea, nu. Până și micile vulgarități firești din discuții sunt puse în pagină astfel încât să fie simpatice (iar eu sper că le-am redat bine spiritul). Și: a fost amuzant să mă regăsesc măcar parțial în bărbații de acolo. Mi-am zis: wow, incredibil ce bine ne știe! (Râde.) Serios, bărbații ar trebui să încerce și ei cartea asta.
R.: Și totuși, se presupune că „literatura bună“ are și un mesaj.
L.S.: Păi există, unul indirect – cartea nu are aerul că-ți dă lecții. E o filozofie de bun-simț legată de nestatornicia oamenilor, fragilitatea amintirilor, decepțiile în dragoste într-o epocă în care comunicăm mai puțin decât când nu aveam atâtea mijloace la dispoziție (apropo și de fenomenul ghosting-ului, de unde titlul cărții) și, undeva, în adânc, e despre realitate versus iluzie.
R.: Când ar merge citită?
L.S.: Într-un weekend de vară târzie, afară, într-un loc liniștit. Singur(ă) sau, de ce nu, în doi. O să rămâi cu un zâmbet pe față și/sau în interior toată săptămâna următoare.
A consemnat Ludovic-Ștefan Skultéty,în dialog cu el însuși (sau cel puțin așa ne-a spus nouă).
3. Totul despre anxietate, Carrie Lewis, ilustrații de Sophia Touliatou
(Andreea Drăghici, editor)
Anxietatea apare atunci când ne așteptăm mai puțin și ne face inima și mintea ferfeniță în moduri nebănuite. Multă vreme m-a speriat și pe mine. Am fugit, până când m-a prins în mrejele ei și m-a trecut printr-un proces din care, deși am ieșit secătuită de puteri, am învățat multe despre mine și lumea din jur.
Așadar, să mă ocup de această carte a fost o bucurie și o tristețe deopotrivă. Bucurie pentru că e un titlu care nu doar trage semnale de alarmă, ci oferă și speranța de a depăși momentele de frică, tensiune sau disconfort cu care se poate confrunta un copil. Cum? Învățându-l să și le explice. Iar tristețe, din simplul motiv că aceeași carte poate fi un reminder pentru cum lumea este din ce în ce mai stăpânită de frici mari și mici care, mai mult, nu țin cont de vârstă. Însă Totul despre anxietate e o carte în care frica este învăluită în candoare, iar candoarea face ce știe ea cel mai bine: îndulcește chiar și cele mai aprige bătălii. Și tocmai din acest motiv ar fi grozav să ajungă la toți acei copii care merită să afle că anxietatea e o bătălie din care chiar ai șanse să ieși învingător.
Andreea Drăghici a absolvit Facultatea de Litere, secția Limbă și literatură română – Limbă și literatură germană, apoi a continuat cu studii de masterat la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii. A publicat texte în diferite reviste online și offline, precum Iocan, scena.ro, Observator Cultural sau Dissolved Magazine. În prezent este editor de carte și, din când în când, traduce.