Întrebat „qui est-tu?”, Fabrice Midal cade pe gânduri câteva momente bune. În cele din urmă, schițează un răspuns precaut: e imposibil de spus cine suntem, pentru că nimic nu ne definește vreodată cu adevărat. La întrebarea aceasta „nu se poate răspunde decât printr-o mare liniște”.
Cuprins
Miniprofil Fabrice Midal
Pentru conformitate, însă: Fabrice Midal e de formație filosof. Precum se vede din seriozitatea și totodată naturalețea cu care reflectează asupra fiecărei întrebări ce i se pune, înainte de a articula o reacție. Și din convingerea că ceea ce ne face umani este recunoașterea vechii realități socratice că știm că nu știm, ca și faptul că ne punem întrebări. Midal e, de asemenea, editorul care a introdus psihologia pozitivă în Franța și autorul bestsellerului Foutez-vous la paix! Et commencez à vivre, pe lângă alte peste 20 de volume, dintre care patru sunt disponibile în limba română. În plus, realizator al podcastului Dialogues, unde explorează alături de scriitori și gânditori invitați cele mai fertile idei noi din domeniul științelor umaniste. Nu în ultimul rând, e fondatorul școlii occidentale de meditație, formator și profesor de meditație.
Scopul de ansamblu al tuturor acestor direcții profesionale: să ajute publicul larg să trăiască mai bine.
Hipersensibilitatea, de la clișeu la „superputere”
Cine a fost etichetat drept hipersensibil nu trăiește tocmai bine. Termenul este folosit, și nu doar în cultura noastră, mai degrabă peiorativ. Hipersensibilul este, nu-i așa?, o persoană slabă care cade pradă numaidecât emoțiilor, incapabilă de atitudini raționale și de stăpânire de sine, considerată, la limită, isterică – precum amintește Midal în volumul său dedicat special hipersensibilității, Oare sunt hipersensibil? (traducere de Ioana Manolache). Prin urmare, hipersensibilul se confruntă cu hărțuire și bullying, ca elev, cu sentimentul inadaptării ca adolescent și cu senzația de continuă inadecvare ca adult. Mai presus de orice, individul hipersensibil are, în contextul actual, permanent de furcă cu sine, probleme ca auto-blamarea, auto-admonestarea corozivă și neacceptarea de sine persistând de-a lungul vieții sale.
Oare sunt hipersensibil? îndrăznește să încerce să răstoarne această percepție și să modifice efectele ei negative. Se vrea un volum-interogație fiindcă, pe de o parte, în ea Midal rezumă și examinează cercetările despre hipersensibilitate întreprinse în domenii precum neuroștiințele sau psihologia. Pe de altă parte, însă, avem de-a face cu un volum-manifest care afirmă că hipersensibilitatea este un dar și detaliază convingător și emoționant valențele ei pozitive pe fundalul întregului spectru al cunoașterii: aflăm cât de valoroasă este (și câte valori produce) hipersensibilitatea în arte, în etica muncii, în dragoste, în management, în societate ș.a.m.d.
În 35 de capitole, cu exerciții de conștientizare și puncte de reținut rezumate la finalul fiecăruia, autorul dezvăluie cu generozitate și înțelepciune o sumedenie de trăiri personale, invitându-te să observi în ce măsura experiența lui e relevantă și pentru tine sau pentru cei apropiați ție –probabil cel mai onest și totodată gentil mod de a te implica și (co)interesa, ca cititor. Abundă, de asemenea, trimiterile livrești și comentariul pertinent, revelator despre iluștri oameni de cultură, de la Aristotel la Descartes, Proust și Kant, dar și despre eroi din cultura populară, cum ar fi cowboyul justițiar de benzi desenate Lucky Luke sau super celebrul Om Păianjen.
Dezvoltare personală? Da, dar altfel. Literatură motivațională? Sigur, însă diferită. În loc de pagini minate cu dictoane și imperative, avem aici o carte neintruzivă, neimpunătoare unde fermentul descoperirii e întreținut de binevoitoare (auto)chestionare și de sugestii bine polizate. O carte care reușește să lumineze și să „contagieze” cu entuziasm și încredere. Nu nepoetică, pe alocuri. O carte de psihofilosofie – mostră de terapie filosofică. Per ansamblu, o lectură deosebit de agreabilă: lejeră dar nu nesubstanțială, ușoară dar nu lipsită de profunzimi, conținând la răstimpuri mici oaze de amuzament.
10 extrase relevante
• „Aveam deja senzația că nu mă pot controla. Eram neputincios în raport cu mine însumi. Când mă enervam, mereu în stilul acesta «excesiv», ai mei mă întrebau dacă mă cred cumva pe scenă, la teatru. Eu nu le răspundeam, însă adevărul este că nu se înșelau. Până și acum, în unele zile, mai am impresia că mă aflu pe scena aceea și că trec, într-o clipită, de la Shakespeare la Louis de Funès, și de la cea mai devastatoare tragedie la romantismul cel mai exacerbat. Este jenant câteodată, dar mereu incitant. De câte ori nu m-am învinovățit, nefiind în stare să îmi înțeleg trăirile! M-am învinovățit pentru toanele mele, pentru accesele de furie, lacrimile, entuziasmul, incapacitatea de a fi «calm», «rezonabil», «zen». Am târât după mine acest exces ca pe o povară.”
• „Mi-am reamintit toate apelativele din copilărie, toate etichetele pe care mi le pusesem eu însumi pentru a denumi fenomenele pe care le trăiam: inadaptat, idiot, paranoic. Fusesem neînduplecat și tot așa fuseseră și ceilalți. Aceste judecăți de valoare m-au împovărat, m-au făcut uneori să îmi pierd încrederea în mine. Pe măsură ce îmi derulam trecutul în minte, m-am lăsat cuprins de o nespusă ușurare. În zori, jubilam: puteam, în sfârșit, să le dau un nume acelor fenomene pe care nu reușisem să le sintetizez până atunci. Nu, nu eram un OZN rătăcit într-o lume formalizată, doar simțeam prea mult. Descoperirea propriei hipersensibilități mi s-a părut un dar extraordinar.”
• „Cinci întrebări în care te poți recunoaște: 1. Ești ușor de rănit prin critici, reproșuri, conflicte și, prin urmare, încerci să le eviți? 2. Starea emoțională a apropiaților, a colegilor te afectează până într-acolo încât ai senzația că ești ca un burete sau că trăiești totul fără «filtre»? 3. Ești deranjat de mirosuri, sunete, senzații care în mod obiectiv nu sunt supărătoare, iar pe alții nu-i deranjează? 4. Te implici emoțional în majoritatea sarcinilor pe care le ai de îndeplinit? 5. Simți câteodată că mintea îți fuge în toate direcțiile, că ești asaltat de idei, de gânduri, până când aproape că ajungi la epuizare?”
• „[…] suntem unici. Și totuși, indiferent de natura ei, această unicitate ne displace. Mai cu seamă atunci când vine vorba despre hipersensibilitate. Avem strania iluzie că trăim într-un univers normat din care am fi singurii excluși, iar unicitatea noastră ne supără atât de mult, încât preferăm să o evităm, să o ocolim, să ne prefacem că nu există. Dar soluția aleasă nu este doar greșită, ci și periculoasă. Renunțând la natura noastră profundă, înfruntăm lumea dezarmați și riscăm să îi supraviețuim într-o stare de rău care, pe termen lung, duce la depresie și burnout.”
• „O foamete, un război, o catastrofă naturală dintr-o țară îndepărtată sunt fapte care nu rămân pentru el simple informații abstracte: hipersensibilul simte suferința umană care le însoțește și suferă la rândul lui, sincer. Bucuria unui prieten îi produce și lui bucurie sinceră. Posedă o calitate rar întâlnită: hiperempatia. Faptul că deține acea inteligență proprie sensibilității, care este adevărul inteligenței, îl apropie foarte mult de lume și-l face să înțeleagă în mod unic ceea ce reprezintă lumea.”
• „Istoricul Jules Michelet povestește că Sfântul Ludovic, regele Franței [Ludovic al IX-lea al Franței, 1214–1270], nu primise darul lacrimilor și că suferea din cauza aceasta: era incapabil să fie mișcat până în adâncul ființei sale. Într-o zi, ale cărei circumstanțe exacte ne rămân necunoscute, a simțit, în sfârșit, că din ochi îi curg lacrimi. «I se păreau atât de gingașe, că îi îndulceau nu numai inima, ci și gura.» Tradiția creștină vorbește pe drept cuvânt despre darul binefăcător al lacrimilor, gratia lacrimarum: harul izvorăște din suflet, pe care îl adapă pentru a-l vindeca mai întâi de uscăciune, de starea aceea pe care o numim în prezent depresie. Apoi, lacrimile ajung din suflet în ochi și încep să curgă.”
• „Trăim cu jumătăți de măsură, pentru că sensibilitatea ne este complet amorțită. Hipersensibilitatea e un miracol, fiindcă numai ea singură are puterea să ne deschidă către o lume minunată și nesfârșită.”
• „Aflată în strânsă legătură cu creativitatea, inventivitatea și capacitatea de corelare cu realitatea pentru a deschide ușile către ea, performanța este solul fertil în care se formează campionii − fiecare dintre noi poate fi campionul propriei vieți. Hipersensibilii care citesc aceste rânduri vor înțelege. Am învățat și eu să-i recunosc după criteriul pasiunii, al implicării lor totale, după curaj, după capacitatea cu care se dedică ore în șir, zile în șir unei sarcini, fără să se miște, fără să mănânce, fără să doarmă. Prinși de o mișcare interioară, cu toate antenele deja întinse, ei uită de ei înșiși ca să exprime, să inventeze, să aibă succes, să iasă din context și să găsească profunzimea vieții.”
• „Departe de a fi un domeniu rezervat doar câtorva oameni, hipersensibilitatea este o stare pe care orice ființă omenească o cunoaște într-o etapă sau alta a vieții sale: cu prilejul unui doliu, al unei crize, fragilități… sau când se îndrăgostește. Brusc, ne trezim complet deschiși, descoperiți, receptivi, fremătând de nerăbdare, de dorință, de entuziasm, de teamă, de emoție, de sensibilitate multiplicată peste care se suprapun fericirea, angoasa, elanul și teama de a nu fi la înălțimea situației. Ieșim din regimul obișnuit și din sistemul său de filtre de normare.”
• „Când două ființe fac dragoste, cerul și pământul se întâlnesc. […] Sexualitatea devine un act hipersensibil prin natura sa.”
Volumul „Oare sunt hipersensibil?” poate fi achiziționat din librării sau, online, de AICI. El e disponibil acum cu o reducere de 25%, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de existență a Editurii Curtea Veche.