Acum citești
INTERVIU cu psihoterapeutul Lucian Negoiță. Când POFTELE MINȚII devin dependențe periculoase

INTERVIU cu psihoterapeutul Lucian Negoiță. Când POFTELE MINȚII devin dependențe periculoase

Cartea Poftele minții, scrisă de Judson Brewer și publicată la editura Curtea Veche Publishing, este un adevărat ghid despre cum se formează dependențele, despre rolul mindfulness-ului în renunțarea la obiceiuri greșite, dar și despre Judson Brewer și studiile sale.

Cum reușim să oprim poftele minții, mai ales când ele se transformă în dependențe periculoase? Despre dependența de tehnologie. Dependența de iubire. De gândire, de distragerea atenției, de noi înșine. Cum se formează aceste dependențe și cum reușim să luptăm cu ele?

Lucian Negoiță, fondator HepicHub, a răspuns, într-un interviu acordat site-ului carticheie.ro cum reușim să ne înfrânăm aceste pofte ale minții și cum ne conștientizăm dependențele, înainte de a ajunge pe marginea prăpastiei.

Despre cum ne poate ajuta cartea Poftele minții și cum învățăm să spunem: gata, de azi, lupt cu dependența mea, vom afla de la psihoterapeutul Lucian Negoiță.

Pornind de la cartea lui Judson Brewer , în această seară (marți, 26 mai), începând cu 20.30, Miruna Meiroșu, PR Manager la Curtea Veche Publishing va fi live cu psihoterapeutul Lucian Negoiță de la HepicHub pe pagina de Instagram @curteavechepublishing.

Reporter: Îmi place – dincolo de faptul că este o carte în care cu siguranță ne regăsim fiecare dintre noi – titlul Poftele minții, care este extrem de sugestiv. Și așa și este: ori de câte ori mintea nostră are o poftă, nu prea îi putem rezista. Ce se întâmplă în creierul nostru, ce legături, circuite se produc pe acolo de nu prea putem combate aceste pofte care nu ne fac bine și care, pe termen lung, ne schimbă în rău întreaga existență?

Lucian Negoiță: Creierul are o misiune dificilă. Este închis într-o cutie (craniană), nu vede nimic, dar trebuie să ia decizii și să ajute corpul în diverse misiuni. De la alergat la executat o operație chirurgicală, de la tocatul cepei la ajutorul dat copilului la lecții. Cum reușește asta? În cazul dependențelor vorbim de un circuit, nu de un centru, cum greșit se credea: un întreg circuit al plăcerii, cu mai multe secțiuni din creier, nu doar o singură zonă. Regăsim nucleul accumbens (unde este secretată dopamina), paladiul ventral, zone din sistemul limbic (în care sunt reamintite informații despre plăceri), inclusiv o zonă din cortexul orbitofrontal care se inhibă dacă plăcerea este în exces. Când mâncăm o ciocolată, zonele se activează; când postăm ceva pe FB, iarăși se activează. Judson Brewer, autorul cărții Poftele minții, este un cunoscut medic, profesor la catedra de psihiatrie de la University of Massachusetts Medical School și cercetător afiliat la Massachusetts Institute of Technology. Studiile sale urmăresc procesele prin care se formează obiceiurile și dependențele.

Tocmai de aceea, el știe să îmbine perfect medicina cu lucrurile care țin de eliberarea minții noastre. Adică apasă niște butoane care să ne ajute să renunțăm la obiceiurile de care suntem dependenți, să reducem stresul sau, pur și simplu, să trăim din plin. Ce mi se pare cel mai important din mesajul pe care Judson îl aduce în legătură cu dependențele / viciile/ obsesiile noastre?
Să observăm! Să rămânem focusați pe momentul prezent și să observăm comportamentele pe care dorim să le schimbăm. Să acordăm atenție când fumăm sau mâncăm compulsiv. Este un proces de disciplină și asumare.

Reporter: Cum definim dependențele? Mi-a plăcut mie cândva o definiție dată dependențelor: ceva ce nu te poți controla să faci. De unde pornește această forță de necontrolat către ceva, către cineva?

Sunt multe definiții. Prefer să privesc dependențele ca fiind acele comportamente în exces cu consecințe negative. Apar mai multe variabile aici. În gambling sau shopping compulsiv ne uităm la banii cheltuiți. În alte dependențe, ne uităm la consecințele auspra propriului corp, vezi alcoolul, drogurile, fumatul și la consecințele lor asupra rolurilor noastre. Rolurile de părinți, parteneri sau profesioniști ne pot fi afectate de consumul de substanțe și nu numai. Acum știm că și munca este un drog.

Reporter: Îmi mai place că autorul cărții Poftele minții vine cu ceva interesant. El ne explică cum ne ajută mindfulness-ul să interpretăm busola stresului și cum să ne folosim de aceasta pentru a găsi drumul cel bun atunci când ne rătăcim. Așadar, cum găsim busola și dacă poți să le explici celor care ne urmăresc ce înseamnă acest concept de mindfulness despre care ne vorbește atât de mult autorul cărții?

Definiția conceptului de mindfulness ne este oferită de către cel care l-a introdus acum 42 de ani în lumea occidentală, defrișându-l de canoanele și perceptele religioase: Jon Kabat Zinn. Acesta definește mindfulness-ul ca fiind o atitudine, aceea de a ne îndrepta atenția focusată pe momentul prezent, cu acceptare, deschidere și fără a judeca. Sunt peste 6000 articole și de studii până în prezent care ne arată că focusarea pe momentul prezent reduce comportamentele adictive, reduce suferința psihică, stresul, durerea sau dependențele.

Reporter: Autorul vorbește și despre folosirea meditației, relaxarea creierului și ne spune că descoperise un număr destul de mare de învățături budiste străvechi care puneau accentul pe gestionarea poftelor. Explică simplu: Țintiți pofta și puteți învinge dependența. Sună bine, dar cum facem asta cu adevărat? Ce ți se pare că merită să rețină un om dependent de droguri, dependent de fumat, de mâncare, dependent de dragoste din această carte?

Dincolo de explicarea mecanismelor prin care creierul învață, eliberează endorfine, dopamine și activează circuitul plăcerii, rețin modalitățile prin care putem lupta cu dependențele: să fim prezenți, să fim atenți în momentele când mâncăm compulsiv sau fumăm, să nu fim implicați în alte activități – ne va ajuta să reducem cantități și kilograme.
O focusare pe ceea ce simt și gândesc mă ajută în timp să devin mai puțin reactiv, să sparg automatisme care întrețin suferința. Pare puțin, pare ușor, dar necesită o disciplină interioară și multă muncă. Fără perseverență nu o să reușim. Este o luptă între creierul ce a învățat plăcerea și propria voință.
Autorul descrie o renumită tehnică de lucru, RAIN:

Recunoaște ceea ce simți, gîndești,
Acceptă aceste stări,
Investighează și
Notează.

În timp, se va produce o disociere de stările negative, o non-identificare cu ele. Și se vor reduce.

Reporter: Autorul atinge în carte și segmentul dependenței de tehnologie. Așadar, de ce suntem atât de obsedați de fotografierea propriei persoane?

Nu facem nimic dacă nu avem nevoi nesatisfăcute. Poate încă din copilărie. În cazul de față, putem vorbi de o stimă de sine scăzută și de nevoia de a fi apreciați, văzuți. Te văd, exiști, ești important pentru mine. Aceste nevoi poate nu au fost acoperite suficient de către părinți. Aceste persoane care petrec excesiv de mult timp pe rețelele de socializare devin dependente de un like, de așteptarea aceea plină de promisiuni. Uităm că acest comportament poate să producă și suferință, tristețe, atunci când ne uităm la viețile minunate (în aparență) din pozele altora.

Reporter: Dependența de Facebook ca tulburare psihică este un lucru pe care îl găsim analizat în cartea Poftele minții. Oare așa să fie, oare suntem dependenți pe Facebook ca să ne simțim mai bine? Să fi devenit Facebook-ul un substitut pentru trăirea aceea reală, adevărată, pentru interacțiunea față în față? Cât de bine ne face să ne simțim un like primit la o fotografie! Autorul vorbește despre toate aceste lucruri. Chiar contează atât de mult like-ul acela pe care-l primim la o poză?

Like-urile ne ajută doar pe moment în satisfacerea nevoilor de atenție și de apreciere. Simțim plăcere, există o așteptare pozitivă, creierul eliberează dopamină. Primim acele like-uri, ne încărcăm momentan rezervorul emotional, însă ce se întâmplă mai departe? Mai departe ne vom dori și mai multe like-uri, bineînțeles. Din păcate creierul învață acest circuit și ne va atrage în capcană. Pofta lui este enormă. Va vrea și mai mult, și mai mult.

Reporter: Oare aceste dependențe – fie că vorbim despre mâncare, despre Facebook, telefon, droguri, tutun, dragoste– sunt ceea ce autorul numește acea stare de fericire greșită? Cum ai descrie sentimentul ăsta?

Fericirea greșită este acea exaltare, acel entuziasm care ne cuprinde când avem un comportament adictiv. Fericirea nu se obține din droguri sau din ciocolată. Este o păcălire a minții și a creierului. Este o bulă în care trăim și care se sfârșește prin depresie, sinucideri, multiple suferințe. Ca psihoterapeut, știu că avem nevoie și de amăgiri ca să rezistăm. Dar aceea nu este fericire. În sinea noastră, știm că ceva este în neregulă, dar preferăm să ne mințim. Fericirea implică autocontrol, compasiune, bucurie calmă, iubire.

Reporter: Ce ne poți spune – găsim și în cartea Poftele minții acest concept – despre dependența de noi înșine? Când apare și cum reușim să o tratăm?

Autoreflecția poate da și ea dependență. Ne simțim bine când oamenii ne vorbesc de bine și așteptăm asta din nou și din nou. Default mode este un circuit al creierului, multiple zone care se activează când ne observăm, gândim despre noi, despre preferințele noastre. Noi și iar noi – iată mecanismele egoismului și al orgoliului la nivel de creier.
Reușim să reducem această dependență când gândim pozitiv și despre ceilalți oameni, când ne implicăm în activități caritabile, când practicăm compasiunea sau o meditație numită loving kidness, bunătate iubitoare.

Articol recomandat
carte de dezvoltare personala

Reporter: Dependența de gândire, iarăși o noțiune pe care-o întâlnim în această carte. Cum ne aducem mintea înapoi, tocmai pentru a nu o lăsa să hoinărească cine știe pe unde și să se întoarcă cu tot soiul de gânduri negative și obsesii?

Budiștii au o metaforă pentru această minte care hoinărește. Este ca o maimuță care zboară din cracă în cracă. Când ne observăm gândurile care zboară fie spre trecut, fie spre viitor și devenim anxioși, ne putem întoarce și să ne focusăm atenția pe respirație sau pe un alt stimul din prezent, un obiect, o melodie, o culoare. Din nou și din nou.

Reporter: Un subiect care este atât de actual în zilele noastre și o dependență plăcută am spune noi (dacă nu ar ajunge, atunci când este transformată în obsesie, extrem de periculoasă): dependența de iubire. Când începe pericolul unei iubiri dependente?

Pericolul unei iubiri toxice prin dependența ei poate începe încă din copilărie. Când nu suntem iubiți și îngrijiți de către părinți, când nu ne sunt satisfăcute nevoile primordiale de siguranță și îngrijire. Ba mai grav, dacă suntem abuzați, agresați fizic, sexual sau emotional, avem mari șanse să intrăm în relații căutând obsesiv îndeplinirea acelor nevoi. Să fim iubiți, acceptați, apreciați. Omul poate fi cel mai mare drog pentru om.

Reporter: ,,Până nu ne definim singuri fericirea, văzând limpede diferența dintre exaltare și bucurie, probabil că obiceiurile noastre nu se vor schimba. Ne vom întoarce mereu la roadele dorințelor noastre ”, spune autorul. Cum facem asta, cum reușim să facem această diferență și până la urmă ce este fericirea?

Un prim indiciu ar fi intensitatea emoțiilor noastre. Unde este prea mult nu-i semn bun. Nici în panică, furie sau exaltare. Fericirea este calmă, liniștită. Pot vorbi de un echilibru eu cu mine, eu în relațiile mele și în rolurile mele. Nu cu viteza de a simți, de a trăi, nu cu presiunea lui trebuie, nu cu exaltarea maniacală. Există o stare de flux când facem ceva cu plăcere. Când privim un apus, când văd pe cineva drag, când savurez o cafea dimineața. Este nevoie însă de o maturizare emoțională pentru a ne domoli perfecționsimul și vocea critică internă. Mai mult sau trebuie să obțin tot ce mi-am propus sunt inamicii noștri interni. Dorința naște suferință. Excele aparțin patologiei.

Reporter: Haide să facem un top cu 5 lucruri din această carte care ar ajuta un om cu orice dependență. Și, din păcate, există o întreaga paleta de dependențe, nu?

Să înțelegem mecanismele, procesul prin care creierul activează circuitul plăcerii.
Să știm că dependența înseamnă a face în exces ceva care ne aduce prejudicii.
Să ne focusăm atenția pe momentul prezent. Să conștientizăm și să alegem să ne schimbăm, fiind blânzi cu noi. Există dependențe interioare, vezi gânditul în exces la propria persoană, și există dependențe în relația noastră cu mediul extern: mâncarea, fumatul, alcoolul, alt om, lectura. Există dependențe valorizate social, cum ar fi sportul și altele, pedepsite prin lege. Creierul nu știe să facă diferența.

Reporter: Ce crezi că trebuie să facă întâi și întâi o persoană care simte că este acaparată de o anumită dependență? E adevărat că la început cei mai mulți neagă?Care sunt pașii?

Întâi trebuie să ne asumăm, să recunoaștem că există în viața noastră acea dependență. Există descrise în literatura de specialitate 6 etape ale schimbării. Într-adevăr, prima este negarea sau pre-contemplarea. Urmează contemplarea, etapa în care îmi pot pune întrebări: dar dacă am ceva?, dacă exagerez, dacă ceilalți au dreptate? Decizia este a treia. Vreau să fac ceva, să schimb. Merg la medic, psiholog, la sală, de luni, de la 1 ianuarie. Putem petrece aici luni și ani de zile, pendulând. Abia în etapa a patra, a acțiunii, încep să schimb cu adevărat – dar aici este și cel mai greu. Mulți renunță. Nu sunt beneficii. Creierul poate învinge. Este nevoie de disciplină, perseverență, ajutor speicalizat uneori. Poate dura luni până creăm noi automatisme, până când creierul elimină toxinele. Menținerea este etapa în care avem beneficii, când ne-a crescut stima de sine, avem încredere, ne simțim bine, am mai slăbit, avem alt tonus, primim aprecieri de la prieteni și familie. Fiindcă suntem cu toții supuși greșelilor și slăbiciunilor, uneori unii dintre noi recad. Și procesul se reia.

Reporter: De ce ai recomanda cartea Poftele minții? Cu ce îl ajută pe omul care o citește? Este o carte doar pentru cei care au picat în capcana dependențelor de orice fel sau pentru orice persoană?

Depinde și cine o citește și când. Dacă este în negare, nu are rost. Nu va avea acea minte a începătorului, va fi critic, pesimist. O recomand profesioniștilor din domeniul sănătății mentale, o recomand părinților și tuturor oamenilor curioși și deschiși care vor să-și cunoască mai bine mecanismele de autosabotare și care vor să învețe cum funcționează creierul, cum ne păcălește adesea. Sfântul Augustin spunea cândva că este mai greu să fii cumpătat decât să fii abstinent. Dar informați putem fi cu toții!

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus