Acum citești
INTERVIU. Partea a II-a. Antoaneta Opriș: ,,Copiii mei au învățat că trăitul autentic al emoțiilor este ceva corect“

INTERVIU. Partea a II-a. Antoaneta Opriș: ,,Copiii mei au învățat că trăitul autentic al emoțiilor este ceva corect“

Cartea Mami? Da, dragoste!, scrisă de Antoaneta Opriș – creator de conținut cu experiență în mass-media, relații publice și comunicare și coautor al filmului documentar Colectiv – și publicată la editura Curtea Veche Publishing prezintă povestea experienței sale de părinte, prin prisma discuțiilor avute de-a lungul a 13 ani cu cei trei copii ai săi: Iacob, Timon și Filippa.

Comunicarea onestă, deschisă și fără artificii conturează perfect relația părinte-adult cu toate etapele ei: de la momentele haioase, replici trăsnite și o copilărie fericită, până la lucrurile serioase și responsabilitatea care unesc și sudează o familie.

Experiențele cu ei, în toate formele lor, au transformat-o, au modelat-o, au relaxat-o și au făcut-o să înțeleagă că părinții care îți țin copiii în brațe, nu-i judecă și au încredere în ei au o viață mult mai ușoară.

Discuțiile cu Iacob, cu Timon și cu Filippa sunt de-a dreptul spumoase. Antoaneta se ferește să dea sfaturi – pentru părinți și nu numai. Ea crede că copiii cresc cu lapte, cu iubire și cu respect.

Publicăm mai jos cea de-a doua parte a interviului cu Antoaneta Opriș. Prima parte o puteți citi tot pe cărțicheie.ro.

Reporter: Cei mai mulți părinți încearcă să le ofere copiilor lor tot ceea ce-și doresc. Crezi că răsfățul acesta material ține de fapt locul comunicării autentice dintre părinte și copil?

A.O.: Sunt parte a unei o generații de copii care au cunoscut lipsurile, frigul, uneori foamea. Eu nu am trăit într-o familie în care să fi avut toți copiii bicicletă, deși nu am trăit într-o familie săracă. Jucăriile erau puține și lucrurile astea materiale erau foarte greu de procurat pentru părinții noștri.

Ei au avut o uriașă grijă în a ne pune mâncare pe masă, în a ne îmbrăca, în a ne încălța. Astea erau prioritățile lor, acest gen de nevoi erau grija principală a unei familii în acei ani. În lipsă și în sărăcie, cred că nouă ni s-a transmis cumva o importanță mult prea mare a acestor lucruri, ajungându-se astăzi ca oamenii să muncească pentru a le oferi copiilor obiecte, prin extensie orice ar putea pretinde aceștia. Mai există niște și presiuni sociale la care generația noastră este foarte sensibilă.

Reporter: Cum se întâmplă lucrurile la voi în familie?

A.O.: Eu vin dintr-o familie destul de atipică pentru generația ei. La noi existau niște saci de haine, pantofi și jucării care mergeau între verișori, între fini etc. Au fost generații întregi care s-au îmbrăcat cu aceleași haine, care s-au plimbat cu aceeași bicicletă.

Noi am făcut la fel. Am dat și am primit, am reparat, am refolosit. Da, ok, trăim un timp în care este vorba foarte mult despre branduri, trăim un timp în care este vorba despre gadgeturi, copiii discută și discută uneori cu jind. Dar asta pe noi nu ne chinuie absolut deloc.

Copiii mei cer lucruri foarte diferit și nevoile lor sunt foarte diferite

Reporter: Cum reacționează Iacob, Timon și Filippa când li se refuză ceva?

A.O: Atitudinea lor față de lucrurile astea este foarte diferită. Adică, deși trăiesc în aceeași familie, în același mediu și cu aceleași valori, copiii cer lucruri diferite și nevoile lor sunt și ele diferite.

Ai unul care nu mai vrea cadouri de ziua lui și spune asumat că nu își mai dorește obiecte inutile. În același timp, în aceeași casă cu el, în aceeași poveste cu el, trăiește unul care dorește pe moment toate lucrurile pe care le vede la televizor, pe stradă și la alții. Și noi îi spunem foarte sec nu. La unele refuzuri, se frustrează.

De exemplu, Timon se frustrează că, dintre toți copiii din jurul lui, este singurul care nu are smartphone. Noi credem că asta este alegerea corectă. Scopul meu în viață nu este să adun laude și admirație de la copii, ci să fac ceea ce este mai bine pentru ei.

Reporter: Ești mama de 3. Cel mai mare, Iacob, împlinește 15 ani, Timon împlinește și el 11, iar Filippa face 6 ani. Cum au fost cele trei experiențe?

A.O.: Iacob a fost un copil care nu mi-a pus niciun fel de problemă logistică. A mâncat orice, a dormit oriunde, s-a simțit bine peste tot. Pentru mine, lucrurile au fost extrem de ușoare, iar 4 ani de zile am judecat toate mamele și toți părinții cărora le era greu. Am judecat gravidele care vomitau și cărora le era rău, am judecat părinții cărora nu le dormeau copiii.

Apoi a venit Timon. Și Timon a venit nu ca o palmă, ci ca un set de pumni care m-au lovit și care mi-au dărâmat statuia propriei persoane care s-a descurcat atât de bine în a fi mama lui Iacob, încât nu a avut niciuna dintre problemele pe care toate celelalte femei le aveau. Patru ani mai târziu, eu, suprema, am avut o sarcina greu de dus, foarte greu de cărat la modul fizic și un copil care nu a dormit 2 ani mai mult de 40 de minute consecutiv.

Oricât de complicată, experiența asta mi-a prins foarte bine pentru că m-a trezit la realitate. Mă urcasem singură pe soclu, mi se părea că sunt nemaipomenită. Ei bine, nu eram nemaipomenită, fusesem doar norocoasă! Altfel, eram la fel de nepricepută și la fel de depășită ca orice mamă care are un copil care nu doarme cu zilele sau un copil care nu mănâncă.

Reporter: Cum este să fii mamă de băieți?

A.O.: A fi mama de băieți te poate schimba foarte mult pe tine ca femeie. Feminitatea ta e alta, relația ta cu tine este alta, relația cu partenerul este alta, relația cu femeile este alta. Eu eram o altă persoană până în momentul în care a venit în viața mea această fetiță.

Reporter: Ce a schimbat Filippa?

A.O.: A schimbat cam tot. Trăiam într-un mediu dominant masculin, trăiam cu trei bărbați puternici în casă. Treaba asta era foarte plăcută și foarte relaxată pentru că bărbații sunt niște prieteni foarte buni, cu care poți trăi extrem de simplu, cu drumuri drepte și clare.

Când a apărut Filipa lucrurile au început să se complice, pentru că ea este profund emoțională și empatică, simte lucrurile intens, dar are și o nevoie extraordinară de a trăi experiențele astea foarte specific femeiești, de a se îmbrăca cu rochii, de a-și schimba hainele tot timpul, de a ne face unghiile împreună…

Reporter: Adică Filippa a schimbat, pe ici, pe colo, prin punctele esențiale, regulile jocului…

A.O.: Da, Filippa a scos la iveală niște lucruri uitate în mine. Pur și simplu, prin forța lucrurilor, a fost mult mai puțină ojă la mine acasă și mai puține rochii în timpul în care trăiam cu trei bărbați. Și a venit această fetiță care a vrut toate rochiile și ojele, în timp ce juca fotbal și se cățăra în copaci.

A restabilit un pic echilibrul și ordinea cu o mână foarte fină, dar foarte puternică. Deși tot bărbații din casă sunt mai mulți, noi două la nivel de influență, de putere și de personalitate cred că echilibrăm lucrurile, dar datorită ei, nu datorită mie.

Provocările unei mame

Reporter: Iacob este deja adolescent. Cum este această nouă etapă din viața lui? Te întreb pentru că știu că mulți părinți susțin că adolescența este o etapă problematică. Copilul devine rebel, îi respinge pe părinți, are în el un soi de revoltă la absolut orice. Cum este la voi?

A.O: Începutul pubertății și adolescentei lui Iacob pentru mine a fost un șoc, dar mai ales pentru că am reușit din nou să mă pun pe mine în centrul adolescenței fiului meu. Nu m-am gândit la el, ci m-am gândit la mine, la cât te tânără sunt eu cu un băiat așa de mare, ceea ce este sinistru de-a dreptul, dar cred că asta este o pantă pe care aluneci ușor.

Pe de altă parte, nu m-am ferit niciodată să înjur de față cu copiii, nu m-am ferit niciodată să-mi exprim sentimentele cele mai diverse, de la bucurie, la furie fără a mă jena, fără a-mi fi teamă că copilul mă vede că sunt dărâmată, mă aude că înjur sau că plâng.

Cred că ei nu trebuie feriți de aceste lucruri, iar asta a făcut ca ei să învețe că trăitul autentic al emoțiilor este ceva corect, ceva ce nu trebuie să ascundem. Așa că au crescut foarte direcți și în comunicarea dintre ei, dar și în comunicarea cu noi.

Reporter: Cum adică? Dă-mi un exemplu.

A.O.: Când i-a început perioada asta complicată, după niște luni în care ne chinuiam toți, Iacob a venit la mine într-o seară și mi-a spus în cuvinte puține că nu știe ce este cu el, că se simte complet altfel decât era ieri și că de la un minut la altul i se schimbă starea. Că are sentimente contradictorii față de lucrurile cele mai simple. Că nu știe ce să facă cu el însuși.

Reporter: Ce i-ai răspuns?

A.O: I-am spus: și mie îmi este greu, așa cum și ție este greu. Așa că hai pornim de aici și să stabilim că este o perioadă complicată, în care în tine se întâmplă schimbări, în care dacă mă urăști este ok să-mi spui că mă urăști, în care dacă îți vine să-ți iei lumea-n cap e normal, dar spune-mi ca să știu ce e cu tine și poate pot să te și ajut.

Articol recomandat

Da, perioada asta a adolescenței este una complicată și complexă, dar o trăiesc cu mult optimist pentru că nu ne ferim nicio clipă să ne spunem în ce hal ne scoatem din sărite eu pe el și el pe mine, adică explicăm mereu ce simțim.

Reporter: Când au fost totuși cele mai mari provocări pe care le-ai avut de a lungul celor 13 ani pe care îi regăsim în această carte?

A.O: Cred că cea mai mare provocare în creșterea copiilor este să-ți dai seama că nu despre tine este vorba, ci despre ei. În a face diferența între nevoia ta, între ceea ce ți-a lipsit ție când erai copil sau adolescent sau ce vrei tu ca adult să vadă lumea în copilul tău și nevoia lor reală.

Dar, mai ales să le acorzi exact doza de respect de care au nevoie, deoarece copiii cresc cu lapte, cu iubire și cu respect. Dacă tu ca părinte nu le acorzi respectul necesar, ei nu-l vor acorda altora și nu și-l vor acorda nici lor înșiși.

Trebuie să-și găsească singuri drumul, să greșească, să se dea cu capul de pereți. Trebuie lăsați să-și trăiască experiențele așa cum vin și așa cum sunt ele, nu așa cum am dori noi să fie.

Reporter: Crezi că mediul în care trăiesc copiii voștri – unul artistic – i-a făcut pe copii mai curioși, mai dispuși să afle lucruri, să citească? De fapt, contează mediul în care trăiesc copiii?

A.O.: Nu-mi dau seama. Primul copil este un tocilar când vine vorba de știință. O persoană care să conteste mai mult decât Iacob formarea noastră artistică și mediul artistic în care trăiește nu există.

Cred ca atâta vreme cât casa în care cresc copiii este un mediu de oameni curioși, contează foarte puțin către ce se îndreaptă curiozitatea lor. Că este o curiozitate artistică, că este o curiozitate științifică este mai puțin important.

Reporter: Îți dorești ca această carte să îi ajute și pe alți părinți să se bucure de copiii lor, așa cum faci tu și partenerul tău? Știu că te ferești să dai sfaturi, însă un mesaj pentru cei care vor citi cartea ta ar fi binevenit.

A.O: Trăim într-o lume în care absolut toată lumea dă sfaturi. Toată lumea dă sfaturi cum să te măriți, cum să slăbești, cum să fii o mamă bună. Peste tot sfaturi. Eu nu mi-aș permite să dau sfaturi nimănui. Ce mi-ar plăcea ca oamenii să știe este că oricât de mari sau mici, ei, oamenii au nevoie să ai încredere în ei și au nevoie să nu-i judeci. Treaba asta se aplică mai ales copiilor. Iar părinții care îți țin copiii în brațe, nu-i judecă și au încredere în ei, au o viață mult mai ușoară.

Reporter: Ca să încheiem așa într-o notă amuzantă și optimistă, mie cel mai mult mi-a plăcut replica lui Timon. Citez: Școala transformă orice prinț într-un porc.

A.O.: Da, asta este și preferata mea.

Reporter: Lista perlelor rămâne deschise, așa că vă invităm să citiți cartea Antoanetei Opriș!

Cine este Antoaneta Opriș?

ANTOANETA OPRIȘ este creator de conținut cu experiență în mass-media, relații publice și comunicare. Membru fondator al Code for Romania, coautor al filmului documentar Colectiv și mama lui Iacob, a lui Timon și a Filippei.

Volumul de față prezintă povestea experienței sale de părinte, aproape exclusiv prin prisma discuțiilor avute de-a lungul anilor cu copiii. Discuții oneste și necenzurate care radiografiază cu umor și ironie relația adult-copil.

Citate din cartea Mami? Da, dragoste!

„Jurnalul ăsta va rămâne cel mai prețios lucru pe care vi-l voi da în viața asta. El este adevărul dintre noi. Este ceva care nu vă va lăsa niciodată să uitați cât de mult am putut noi să râdem. Și să ne culcușim.“

,,Ani întregi nu am făcut aproape deloc poze. Dar am notat în agende, în telefoane, pe Facebook sau în caiete lucrurile care mi s-au părut cu adevărat importante în povestea noastră. Discuțiile. Certurile. Întrebările. Certitudinile. Îndoielile. Micile secrete. Marile secrete. Mi-a fost o mare teamă că taman pe astea le voi uita, că taman astea se vor pierde.“

,,Am citit și am scris, retrăind 13 ani, privindu-mă din afară, împrietenindu-mă cu mine, apropiindu-mă timid de mama atât de imperfectă care sunt, abandonând femeia – minune care voiam să fiu.“

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus