Acum citești
Ce se întâmplă în creierul nostru după despărțire?

Ce se întâmplă în creierul nostru după despărțire?

Joe Dispenza, în cartea Antrenează-ți creierul!, publicată la Curtea Veche Publishing, oferă, printre multe alte informații, explicația la o întrebare care ne-a bântuit pe toți de-a lungul vieții: de ce rămânem lângă oamenii care ne fac rău, sub pretextul că îi iubim și că nu putem trăi fără ei?

Așa începe totul…

„Nu mai aveam sentimente pentru el, însă mă obișnuisem cu ideea că era acolo în fiecare seară. Că cineva mă aștepta acasă. Că, din când în când – atunci când își mai aducea aminte de mine – mă suna să mă întrebe de sănătate. Acum o lună de zile, ne-am despărțit. După zece ani, am pus punct.

Într-un final, am avut curajul ăsta nebun. Nu mă credeam în stare. Însă, de atunci, am rămas cu un mare gol. Târăsc după mine toate amintirile și toată lumea mea s-a năruit. El nu m-a căutat deloc. Nici nu cred că l-a afectat cu adevărat despărțirea noastră. Eu…parcă mi-aș dori să se întoarcă. Tot aștept să mă sune. Nu aveam viața pe care mi-o doream, dar de ce simt că îmi este mai rău fără el? De ce? Nici nu-l mai iubeam cu adevărat…”

Sunt cuvinte în care ne regăsim mulți dintre noi. Și noi am iubit, am suferit, am sperat, am pus punct. Apoi, fără să ne explicăm de ce, ne-am întors. Tot la acea poveste și tot la acea persoană care nu mai aduceau nimic bun existenței noastre. Dar cu care ne obișnuisem până la a fi dependenți.

Creierul nostru, prieten sau dușman?

De ce rămânem lângă oamenii de care nu ne mai leagă nimic? Ce anume se întâmplă în creierul nostru, astfel încât suferim enorm după un lucru care ne produce suferință? Joe Dispenza vorbește în cartea Antrenează-ți creierul! despre dependența care ajunge să ne conducă viețile într-un anumit moment al existenței noastre. Este ca și cum victima se întoarce, de bunăvoie, la călăul său.

Autorul dă poate cea mai simplă definiție a dependenței: „este ceva ce nu te poți opri să faci”. Și, dacă mă despart de el/ea ce să fac, să stau și să sufăr singur? Așa își spun oarecum resemnați cei care s-au confruntat cu astfel de situații.

Iubirea trece, conexiunile nervoase rămân!

De ce suferim totuși după o relație în care exista orice alt sentiment mai puțin iubirea? În paginile cărții lui Joe Dispenza găsim informații importante care ne ajută să conștientizăm cum funcționează creierul nostru în astfel de cazuri.

Astfel, Joe Dispenza explică faptul că, pe durata unei relații, chiar și a uneia defectuoase, „cele două persoane activează sinaptic rețele nervoase care produc neurotransmițători chimici și peptide, ceea ce dă experiențelor lor o anumită notă afectivă, stările reafirmând personalitatea fiecăruia. Cei doi devin atât de obișnuiți cu relația, încât deși se decid să o rupă, nu pot distruge conexiunile nervoase și atașamentele de natură chimică dintre ei”.

După despărțire, el sau ea, sau mai bine zis organismul în cauză, are senzația unei pierderi. De aceea suferim în fiecare zi, așteptând ca celălalt să ne dea un semn, să ne spună că îi pare rău, că îi este dor. Când nu se întâmplă asta, creierul nostru prelungește această așteptare, obișnuit să mai urmeze ceva.

Suferința destrămării unei relații poate fi provocată de întreruperea unui obicei neurologic. Este și motivul pentru care atâtea cupluri se despart, apoi se reunesc și pe urmă reiau ciclul. „Nu pot rezista fără el/ea”, auzim în multe cazuri de relații complicate.

Cum ne alegem relațiile?

Cei mai mulți oameni își aleg relațiile în funcție de ceea ce au în comun cu persoana respectivă. Sau de ceea ce cred ei că ar avea în comun. Dar în jocul iubirii, creierul nostru joacă un rol mult mai important decât ne-am putea închipui. Tocmai de aceea, atunci când ne despărțim de partenerii nostri, rămânem dependenți chimic de stările afective generate de relația respectivă. În unele cazuri, după despărțire căutăm să găsim imediat o altă relație, vrând parcă să umplem golul rămas. Însă ne îndreptăm – așa cum ne explică și Joe Dispenzo – spre un alt potențial candidat despre care știm, la nivel inconștient, că va produce acel șoc chimic cu care ne-am obișnuit și a cărui lipsă o resimțim.

Articol recomandat

Autorul ne oferă un exemplu concludent. El spune așa: „imaginați-vă ce efort ar fi dacă vi s-ar cere să rupeți o relație cu cineva care de 15 ani vă atacă sistematic respectul de sine. Dacă ne-am obișnuit să ne simțim lipsiți de valoare, vrem să ne simțim așa în continuare pentru că ne-am format obiceiul neuro-chimic de a fi lipsiți de valoare.

Stoparea unui astfel de contact împiedică eliberarea de substanțe specifice din creier care alimentează organismul ca să producă o emoție. Aceasta, pozitivă sau negativă, apare în urma eliberării anumitor substanțe. Și atunci înseamnă că e într-adevăr posibil ca dragostea – sau ceea ce credem noi că este dragoste – să nu fie altceva decât o problemă de chimism”.

Învață să ieși din relațiile nocive!

Joe Dispenza ne explică cât de simplu este să ajungi să te complaci într-o relație nocivă, deoarece creierul tău pur și simplu s-a obișnuit cu acea situație.

Autorul ne devoalează și un secret important: ține de tine să-ți stimulezi creierul, să-i arăți că se poate trăi și iubi altfel. Să te simți cu adevărat valoros și înțeles de omul de lângă tine.


Așadar, treci repede peste „îl/o iubesc și nu pot fără el/ea” dacă viața ta nu este cum credeai tu că va fi alături de persoana respectivă. Sfaturile și exemplele pe care le găsești în cartea Antrenează-ți creierul! pot face diferența atunci când ești pus în situația să alegi între a iubi cu adevărat sau a deveni dependent de acea persoană/ lucru/situație.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus