Acum citești
Antrenează-ți creierul și schimbă-ți viața!

Antrenează-ți creierul și schimbă-ți viața!

Creier, plasticitate mentală, conștiință, alegere, noutate, sinapse, lobul central. Antrenează-ți creierul, scrisă de Joe Dispenza și publicată la editura Curtea Veche Publishing, reprezintă o carte despre funcționarea creierului și despre cum îl putem ajuta să transforme realitatea prin descoperirea de noi posibilități.

Personajul principal al cărții este creierul, mai precis lobul său central, acel sediu al schimbării și al plasticității. Miza acestei cărți este posibilitatea de a te schimba și de a îți depăși mediul prin exerciții ale imaginației care duc la autoperfecționare și determină capacitatea individului de a depăși o situație dată. Schimbarea se petrece oricum, fie că noi vrem fie că nu, pentru că toate elementele din univers sunt într-un profund proces de schimbare, inclusiv noi, celule noastre și lumea noastră. Dacă tot suntem supuși schimbării, de ce să nu fim noi cei care controlează aceste schimbări?

Lobul central, dirijorul creierului nostru!

Personajul principal al acestei cărți este lobul central, mai exact, acea parte a creierul, responsabilă atât cu producerea de noul, cât și cu decizia liberă. Omul doritor de autoperfecționare, cel care vrea să evite rutina nesănătoasă, fie că este vorba de viața profesională, cea sentimentală sau cea fizică poate afla din această carte cum să își controleze procesele mentale pentru a obține ceea ce își propune.

Unul din conceptele importante prezentate aici este cel de neuroplasticitatea, adică, capacitatea noastră de a determina creierul să renunțe la circuitele sale interne obișnuite și să se activeze electric în noi modele și combinații. Această carte îmbină elemente de popularizare științifică cu elemente care te învață cum poți folosi aceste informații în favoarea ta.

Relația minte-creier

Joe Dispenza propune o înțelegere profundă a relației între minte și creier folosind atât experiența sa practică cât și cunoștințele sale teoretice. A început să se intereseze de acest domeniu în urma unui accident la coloana vertebrală, când toți medicii îi recomandau să se opereze, dar cu riscul de a paraliza. Totuși, el a refuzat acest lucru și a propus o tehnică de vindecare prin meditație aprofundată și prin exerciții mentale prin care și-a recuperat mobilitatea coloanei vertebrale fără intervenție chirurgicală. Acest eveniment personal l-a determinat să își costruiască o întreagă carieră în jurul acestei metode ajutându-i pe alții să facă aceste exerciții mentale.

Creierul prelucrează milarde de informații pe secundă

Primele capitole descriu ce se întâmplă propriu-zis în creierul nostru; ce parte este responsabilă cu auzul? Dar cu simțirea? Cum arată harta senzorială a creiului ? Știați că, conform unei cercetări recente s-a demonstrat că în creier se prelucrează 400 de milarde de informații pe secundă, dar noi nu conștientizăm decât vreo 2000 care țin de spațiu-timp și de corpul nostru? Apoi, urmează o descriere a evoluției creierului de la naștere până la maturitate: 5/6 din creier se formează abia după naștere și acest proces de dezvoltare are nevoie de toată energia pe care bebelușul o poate primi prin hrană.

Partea a doua a cărții cuprinde abordarea practică, care explică cum creierul se modifică în timpul procesului de învățare prin căutarea de experiențe noi și prin modificarea comportamentului care permite remodelarea creierului. Multe desene și imagini ajută grafic procesul de înțelegere al cititorului și fac ca lectura să fie însoțită de o imagine clară care să impune mai ușor.

Cartea Antrenează-ți creierul descrie pas cu pas și ce se petrece pe hard-ul creierului și cum funcționează procesul soft de înregistrare a experienței în rețelele neuronale.

De exemplu, capacitatea mărită de activare a schemelor sinaptice mărește memoria unei persoane. Așadar, cu cât se acumulează mai multe experiențe, cu atât aceastea se transformă în circuite noi care pot fi accesate prin memorie atunci când este necesar. Transformarea prin procesul de acumulare de experiențe și de extindere a memoriei reprezintă înțelepciunea dobândită prin înțelegerea emoțiilor produse de experiențe. Potrivit autorului, inclusiv emoțiile noastre sunt tot o formă de amintiri, de natură chimică, pe care le înregistrăm și prin urmare, există o conexiune puternică între amintire și emoții.

Ceea ce ne distinge ca specie este capacitatea de a folosi concepte familiare pe care le legăm de altele necunoscute – este ceea ce autorul numește plasticitate sau neuroplaticitate – adică, capacitatea de a se adapta plecând de la vechi către nou. Toți știm că procesul de învățare presupune asocierea de informații noi cu cele vechi, dar cartea explică și ce se petrece la nivelul sinapselor, cum se modifică terminațiile postsinaptice, cum sunt ele activate de influența altor neuroni în acest proces de transformare al creierului.

De ce respingem ceea ce este nou

Cartea lui Joe Dispenza explică în detaliu și de ce indivizii au obișnuița de a respinge noul și de a reproduce comportamentele deja făcute pe care le accesează prin memorie. A înțelege acest lucru ajută individul să facă față senzației de disconfort pe care o are în momentul în care încercă să propună un comportament nou, explicând de ce este nevoie de un efort mai mare decât alegerea căii vechi pentru a produce noul depășind legea inerției.

Când vine vorba de pura supraviețuire, informația cunoscută este esențială, pe ea se bazează reacțiile rapide extrem de importante: cu cât recunoști stimuli mai repede și reacționezi mai rapid, cu atât ieșirea din zona de pericol e mai rapidă.

Articol recomandat
roman de familie

În acest context, o situație necunoscută creează adeseori o senzație de disconfort care dă un semnal creierului, este deci firesc, conform principiului conservării, refuzul de a se angaja în experiențe noi despre care nu putem prezice cu certitudine ce emoții vor produce.

Această reacție de supraviețuire care refuză noul vine din fondul nostru animal. Totuși, atâta timp cât reproducem experiențe vechi nu putem evolua și nu ne putem îndrepta către succesul sperat.

Tu ce alegi: succesul sau supraviețuirea?

Adeseori, ne rulăm rețele nervoase pe pilot automat, în regim de supraviețuire, bucurându-ne prostește de euforia chimică a propriilor dependențe. Totuși, există o categorie de oameni care nu caută reproducerea vechilor reacții, pentru care scopul este succesul și nu doar supraviețuirea.

Eroii inhibă dorința de gratificare imediată pentru a-i permite creierului să-și păstreze obiectivele pe termen lung. Ei sunt cei care știu cum să activeze lobul central, centrul de comandă al schimbării și al deciziilor libere. Ei sunt cei care gândesc în afara sertarelor – „out of the box” – adică, a gândi în afara sistemului cunoscut, ceea ce presupune forțarea creierului să acționeze schemele sinaptice într-o altă ordine și conform altor tipare decât cele obișnuite.

Activând lobul central, creierul eroilor simte adrenalina soluțiilor noi, a posibilităților și a speranțelor infinite. Activând lobul central o persoană iese din schemele vechi și aduce pe lume o soluție nouă. Conștiința sa creează realitate în sensul cel mai propriu termenului, căci ea alege din infinitele posibilități pe cea care va deveni reală. Dacă vrei să știi cum se petrece acest lucru și cum poți și tu să reușești, citește Antrenează-ți creierul al lui Joe Dispenza.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus