Acum citești
Povestea unor vindecări miraculoase

Povestea unor vindecări miraculoase

Într-o lume în care suntem mai mereu pe repede înainte, uitând de multe ori să trăim cu adevărat, cartea Antrenează-ți creierul! de Joe Dispenza și publicată de Curtea Veche Publishing, ne devoalează nebănuitele conexiuni existente între trup și minte. În plus, cartea reprezintă un adevărat ghid către misterele creierului uman, „comandantul” existenței noastre.

Cum ne eliberăm de starea de nefericire continuă care ne acaparează viața? De ce aproape orice acțiune din viața noastră ajunge să se transforme într-un stres permanent, riscând astfel să ne îmbolnăvim? Înainte de a-și înțelege propriul comportament, propriul mod de a acționa în diverse situații, este fundamental ca omul să descopere ce fel de creier are și cum funcționează acesta.

Informațiile prezentate de Joe Dispenza – multe dintre ele din domeniul medical, bine explicate și însoțite în unele situații de imagini care să faciliteze înțelegerea subiectelor – reușesc să ne introducă într-o lume complexă și greu de decriptat: în propria minte.

„Suntem oare capabili să ne debarasăm de vechiul adagiu conform căruia boala este creată de gene? Reușim să evadăm din limitele noastre biologice și să devenim ființe umane superior dezvoltate? Cum ne coordonăm creierul și cum putem obține acel elixir chimic potrivit care să ne extragă mintea și corpul dintr-o permanentă stare de stres?”

Joe Dispenza

Rețeta se află chiar în paginile acestei cărți. Citind-o, veți descoperi cum puteți să deveniți un om nou, folosindu-vă de puterea minții. Pentru asta este nevoie de experiențe noi, dar mai ales să înțelegeți că meditația, introspecția și gândurile noastre sunt cele care dau sens lucrurilor trăite de noi.

Autorul mărturisește scopul principal al cărții: „Cartea de față va examina aceste efecte ale organismului omenesc, ceea ce îl slăbește fiind nu stările repetate de stres acut, ci perpetuarea stresului de lungă durată, cronic. Dorința mea este să vă arăt efectele stresului asupra organismului, determinându-vă să deveniți atât de conștienți de sine, încât să vă opriți și să vă întrebați: există oare ceva sau cineva care chiar să merite poate astea? ”

Auto-vindecare prin puterea minții

Autorul nu vorbește însă din cărți, ci din experiența lui de acum 20 de ani – pe la începuturile sale ca doctor în chiropractică – o experiență marcantă, dar care l-a inspirat să studieze capacitatea creierului de a schimba total viața unui om.

Totul a început cu o cursă de triatlon pentru care se pregătise intens. La proba de ciclism la care a participat, Joe a suferit un accident, în urma căruia medicii nu i-au prea dat multe șanse să mai meargă vreodată. În plus, i-au recomandat o intervenție chirurgicală complexă, o tijă introdusă pe toată lungimea coloanei pentru a o susține. După ce a ascultat opinia a patru chirurgi eminenți, Joe a luat o hotărâre care i-a făcut pe aceștia să creadă că are nevoie urgentă de un psiholog.

Mai exact, el a refuzat operația, hotărând să se trateze singur cu ajutorul minții și a gândirii pozitive. Iată ce povestește Joe despre acea perioadă care i-a marcat existența: „Am hotărât că, dacă voiam să-mi vindec complet leziunea, aveam nevoie de un plan. Urma să nu mănânc nimic altceva decât alimente crude și numai în cantități mici, în așa fel încât energia necesară digerării unor mese bogate de alimente preparate să se conserve pentru vindecare(…).”

Apoi, autorul ne dezvăluie că și-a petrecut trei ore pe zi, dimineața, la prânz și seara, făcând auto-hipnoză și meditând. El și-a reconstituit mental coloana, zi de zi, segment cu segment. Finalul a fost unul fericit. Astfel, după doar nouă săptămâni și jumătate, s-a ridicat și și-a reluat viața. S-a întors la cabinet, a început să-și primească pacienții și să se bucure de libertate, fără corset, fără diformități, fără paralizie.

Situația lui Joe Dispenza – o vindecare de la sine în care trupul se curăță singur de boală fără intervenții tradiționale – arată cum funcționează gândurile la nivel cerebral, dar și felul în care gândurile noastre ne influențează fizicul și viața de zi cu zi.

Forța minții noastre – gândurile pozitive, evitarea stresului, încercarea de a-i oferi creierului cât mai multe momente liniștite, de plăcere și de satisfacție, dorința de vindecare, de transformare – reprezintă motorul de schimbare pentru fiecare om în parte.

Colaborarea minte-trup, efecte miraculoase

Cartea Antrenează-ți creierul! arată de fapt forța cooperării dintre minte și corp. O cooperare care poate avea efecte nebănuite, chiar miraculoase. Din nou, Joe Dispenza se folosește de puterea exemplului, aducându-l în prim-plan pe Dean, un vechi pacient al său. Acesta avea două tumori mari pe față și leucemie, și prin urmare, doctorii îi mai dăduseră de trăit vreo șase luni. Dean şi-a propus însă să-şi vadă fiul absolvind liceul, iar după 25 de ani se pregătea să participe la ceremonia de începere a liceului a nepotului său.

„Ce ai făcut, trebuia să mori acum 24 de ani, iar tu, fără medicamente, fără operații ești încă în viață. Care-i secretul?” l-a întrebat frapat Joe. Răspunsul acestuia a venit cu zâmbetul pe buze: „Tot ce ai de făcut este să te hotărăști!”

De fapt, secretul este acela că puterea stă în noi. Că noi trebuie să ne hotărâm, să ne dorim cu adevărat vindecarea, să ne transformăm, să ne reinventăm. Prin felul cum acționăm, prin felul cum ne raportăm la boală sau la propria viață, mintea ne poate deveni cel mai bun prieten sau un dușman de temut. Depinde de noi ce comenzi trimitem către ea.

Mintea înseamnă creierul în acțiune. Mintea este ceea ce face creierul. Avem milioane de neuroni în acțiune, tocmai de aceea când ne schimbăm felul de a gândi, determinăm creierul să lucreze diferit. Îl antrenăm, îl stimulăm, îl punem la treabă. Îi arătăm că se poate și altfel. Că putem să alegem fericirea în locul nefericirii. Că putem să alegem curajul în defavoarea lașității, încrederea în defavoarea deprimării sau vindecarea în locul bolii.

Cei 4 piloni ai vindecării

Joe Dispenza a studiat numeroase cazuri de persoane care și-au revenit și s-au vindecat spectaculos de boli grave, de maladii cărora medicina nu le dăduse prea multe șanse. Referitor la procesele de vindecare ale corpului uman, din cartea scrisă de Joe Dispenza, putem afla că există patru piloni ai acesteia şi anume:

  1. Un nivel superior de inteligențăconsiderată de către cei care s-au vindecat un soi de scânteie divinăeste dătător de viață şi poate vindeca trupul.
  2. Gândurile sunt reale – gândurile ne influențează în mod direct corpul. Astfel, spune autorul, „în funcție de ceea ce gândim și simțim ne creăm starea. Lucrurile la care ne gândim, energia și intensitatea lor ne influențează în mod direct sănătatea, alegerile și deciziile și, în cele din urmă, calitatea vieții”.
  3. Ne putem reinventa pe noi înșine.
  4. Ne putem concentra atât de bine încât pierdem noțiunea de timp şi spațiu.

Creierul se adaptează schimbării

În unele capitole ale cărții, Joe face o descriere amănunțită a creierului, a alcătuirii acestuia şi a modului în care funcționează diversele sale regiuni. Se vorbește despre neuroni, despre sinapse, mesageri chimici, importanța lobului frontal, receptori, substanțe miraculoase, neurotransmiţători și schimburi electrochimice.

Articol recomandat
roman contemporan

Concluzia este una optimistă. Creierul nostru nu este rigid, așa cum am fi tentați să credem sau așa cum am auzit din diverse surse. Dimpotrivă, el are o calitate formidabilă, numită plasticitate, fiind capabil să se adapteze în funcție de experiențele noastre de viață. Așadar, de ce să rămânem eterni nefericiți dacă am putea să încercăm și un alt stil de viață?

Putem, cu dorință și voință, să înlăturăm acele gânduri care ne aduc suferință și ne țin pe loc prin antrenament mental, autodisciplină, perseverență, meditație, expunere sistematică la experiențe noi. Dacă toate aceste comenzi ajung la creier, existența noastră va căpăta, încet-încet, un rost.

Iubim diversitatea, dar urâm schimbarea!

Citind cartea nu putem să nu ne întrebăm: când am făcut ultima dată o schimbare majoră în viața noastră? Când ne-am orientat spre un alt job, ne-am mutat în casă nouă sau am pus punct unei relații care nu mai funcționa?

De multe ori spunem „lasă că este bine și așa“, deoarece schimbarea de orice fel și în orice domeniu ne sperie. Ea vine la pachet cu renunțarea la anumite tabieturi, situații, stil de viață, dependența de o anumită relație, de acea persoană cu care mintea ta s-a obișnuit. Să fie oare și principalul motiv pentru care oamenii rămân încremeniți în situații care îi fac nefericiți, fără să-și antreneze creierul în situații noi care să le schimbe felul de a gândi și de a trăi?

Cartea Antrenează-ți creierul! reprezintă o fascinantă pledoarie despre cum ne putem schimba circuitele cerebrale și, implicit, viața. Dincolo de multele informații care îi întregesc structura și te ajută să înțelegi procesele și circuitele propriului creier, este o poveste despre puterea minții asupra trupului și despre acele vindecări miraculoase, dar reale și profund transformative.

Cine este Joe Dispenza

Joe Dispenza, doctor în chiropractică, a studiat biochimia la Universitatea Rutgers din New Brunswick, New Jersey. Și-a obținut apoi doctoratul în chiropractica la Universitatea Life din Atlanta, Georgia.

Dispenza si-a continuat pregătirea postuniversitară în domeniul neurologiei, neurofiziologiei, funcționării creierului, biologiei celulare și geneticii. Ca ucenic al Școlii Ramtha de Iluminare, timp de 17 ani, Dispenza a făcut o cercetare aprofundată, întărindu-și convingerea că uniunea dintre știință și spirit ne poate schimba radical viața.

Ca profesor și lector, a fost invitat să vorbească în mai mult de 27 de țări de pe 6 continente. Are un stil ușor de înțeles și plin de compasiune, explicând cum oamenii își pot redirecționa creierul și recondiționa corpul pentru a face schimbări permanente.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus