Cartea Curajul de a fi tu însuți, scrisă de Jacques Salomé și publicată la editura Curtea Veche Publishing, este o excelentă radiografie a momentelor care definesc viața unui om – nașterile, rănile, suferințele, infidelitatea, doliurile succesive din viața noastră, darurile vieții, reciprocitatea iubirii, dar și riscurile și obstacolele pe care le întâmpinăm în calea schimbării.
Cuprins
Drumul fiecăruia dintre noi către noi înșine nu este deloc ușor. Trebuie să renunțăm, să înțelegem, să ne dorim, să ne asumăm, să învățăm din greșeli, să iertăm, să ne acceptăm așa cum suntem, dar mai ales să avem curajul de a ni-l asuma pe Celălalt din noi.
Salvăm aparențele sau suntem noi înșine?
Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, cu provocări zilnice care te scot de multe ori din zona de confort și te aduc pe marginea prăpastiei, o lume în care contează poate mai mult să păstrezi aparențele decât să fii tu însuți, cartea lui Jacques Salomé reprezintă harta unei bune coexistențe cu sine sau cum să fii un partener chiar pentru tine însuți.
Totodată, ne învață cum să identificăm zonele de umbră ale personalității noastre, cum să depășim suferința și să înfruntăm riscurile și obstacolele presupuse de schimbare. Cu alte cuvinte, să deprindem curajul de a exista și de a ne bucura de ceea ce suntem.
În cartea Curajul de a fi tu însuți, Jacques Salomé punctează cele cinci mari relații care organizează viața oricărei ființe umane:
1. Relația cu sine însuți sau cum să fii un bun tovarăș pentru sine, să înveți să te respecți, să te valorizezi sau pe scurt, să te iubești.
2. Relația de iubire sau de cuplu, când întâlnirea se înscrie într-un proiect de viață în comun.
3. Relația cu copiii – când îi avem, când trebuie să le fim alături – căci ei sunt cei care duc mai departe viața noastră, ei sunt viitorul omenirii. Relația cu ei este una esențială, pentru că ne face să revenim mereu la copilul care există încă în noi și ne dă poate cel mai frumos sentiment.
4. Relația cu propriii noștri părinți, prin prisma noastră, a foștilor copii. O relație deloc ușoară în multe dintre cazuri, fiind mai mereu plină de dificultăți, de contradicții între sentimentele și raporturile de control sau de dependență pe care le presupun, indiferent de vârstă. Aceste relații ne consumă adesea energia și trebuie permanent redefinite, reclarificate, reafirmate în noi limite și cu multă înțelegere.
5. Relația cu divinul, altfel spus cu acea parte care rămâne neatinsă în noi și ne unește cu infinitul.
Fericirea sau nefericirea – destin, divinitate sau un simplu mit?
Jacques Salomé aduce în discuție – printre multe alte teme în care vă veți regăsi cu siguranță – ideea că omul este mereu în căutare de justificări pentru fericirea sau nefericirea sa.
,,Unul dintre miturile cele mai bine înrădăcinate în societatea noastră este credința că evenimentele ne vin din exteriorul nostru, că au o cauză dincolo de noi, uneori mai presus de noi, o cauză independent de vrerea și voința noastră. Și mai este și ideea că dincolo de noi există un responsabil pentru nefericirea noastră, pentru greutățile și disperarea noastră. (…)
Astfel riscăm să facem cu noi înșine cea mai rea dintre escrocherii: aceea de a nu înțelege că suntem partea activă din tot ceea ce ni întâmplă, că suntem în același timp inițiatorii și producătorii propriei noastre suferințe.”
Cum putem să înțelegem suferințele?
Totodată, Jacques Salomé vorbește în carte și despre rănile, violențele și suferințele pe care fiecare persoană ajunge să le cunoască la un anumit moment al vieții, acesta considerându-le purificatoare și vindecătoare.
,,Astfel, orice suferință – o redeschidere a unei răni – poate fi înțeleasă ca un semnal, o invitație de a schimba ceva în viața noastră. (…) Orice proces de schimbare implică obligativitatea de a ne purifica de violență, de violențele primate în cursul diverselor experiențe de viață, pentru a ne elibera energiile și în același timp pentru a redobândi puterea de a ne influența propria viață.”
Cum să definim fidelitatea?
Pentru că problema fidelității este aprins discutată – stârnind, nu de puține ori, controverse – Jacques Salomé aduce în discuție și această temă, tratând-o și filtrând-o prin perspectiva lucrurilor trăite de el însuși.
,,Părerea mea ar fi că fidelitatea față de celălalt este direct proporțională cu fidelitatea pe care o pot avea față de mine însumi. Dacă acceptăm că una dintre premisele esențiale ale libertății umane este de a dezvolta în fiecare capacitatea de a face alegeri, descoperim totodată că a face o alegere înseamnă a renunța.
Toată viața mea a fost marcată de aceste renunțări, adică de aceste alegeri. Dacă mă gândesc la angajamentele mele, constat că firul roșu al căutărilor mele, precum și al întâlnirilor mele importante este fidelitatea. Oricât de surprinzător ar părea cred că fidelitatea este una dintre valorile fundamentale ale vieții mele“, mărturisește autorul.
Așadar, cum găsim drumul către noi înșine, ce anume ne definește ca oameni, cum reușim să acceptăm și să trecem eșecurile, doliurile, pierderile, constrângerile din viața noastră? Cum păstrăm oare iubirea, respectul, liniștea, fidelitatea și tot ce ține de lucrurile pozitive din viața noastră?
Jacques Salomé, psihosociolog, formator, scriitor și poet, ne întredeschide o fereastră către arta de a comunica până la nivelurile profunde ale conștiinței. El se inspiră din provocările de zi cu zi ale vieții contemporane, discursul său purtând amprenta unei veșnice „stări poetice“.
Citind această carte, vom descoperi că toate transformările din viața unui om – pierderile, renunțarea, nașterea, doliul, fidelitatea, iubirea, prietenia, constrângerile sentimentele, emoțiile – oricât de grele ar părea, pavează drumul către noi înșine, poate cel mai greu drum pe care îl avem de parcurs în existența noastră.
A-l străbate înseamnă a te cunoaște și a te accepta pe tine însuți cu fiecare zi mai mult, înseamnă a avea curajul de a fi tu însuți în orice situație te-ar aduce viața.
,,Cea mai rea singurătate nu este când ești singur, ci când ești un prost tovarăș… pentru tine însuți“, este afirmația lui Jacques Salomé care definește poate cel mai bine drumul către noi înșine.