Apreciatul psiholog Daniel David publica, în 2015, un studiu cuprinzător și bine fundamentat științific despre mentalitățile existente în țara noastră: Psihologia poporului român. Una dintre principalele concluzii ale acestei cercetări era că poporul român tranzita la acea dată către paradigma occidentală, reluată după hiatusul impus de regimul comunist, evoluând spre un profil psiho-sociocultural perfect integrat în cultura europeană. Iar unul dintre elementele cheie ale acestei evoluții, un fel de „indicator de performanță”, în procesul de alipire la etosul occidental, era… încrederea.
Cuprins
Neîncrederea cronică în oameni, „trăsătură cardinală a românilor”
„Din păcate, prin raportare la spațiul vestic avem un nivel extrem, extrem de scăzut de încredere interpersonală. Din această cauză, cooperarea dintre noi este extrem de deficitară. Din cauză că această cooperare este atât de deficitară, nu putem crea mecanisme și instituții sociale puternice, care să ne valorizeze potențialul bun de inteligență și creativitate” – explica Daniel David într-un dialog cu jurnalista Andreea Roșca. Cu alte cuvinte, lipsa încrederii la români are următoarele efecte în cascadă: nu putem lucra bine în echipă, ca grup sau comunitate, deci nu putem construi instituții care, altminteri, ne-ar susține și ne-ar fi de folos în parcurgerea traseului nostru de realizare a potențialului de dezvoltare.
Încrederea – un mic element de relaționare interpersonală care are, totuși, efecte la scară socială, națională și chiar transnațională. Rotița indispensabilă din mecanismul planetar.
Ce este încrederea
Așa cum e ea definită de American Psychological Association, încrederea constă în sentimentul că te poți baza pe celălalt și are de-a face nu atât cu onestitatea, cât cu predictibilitatea celuilalt – cu certitudinea că va face ceea ce spune că va face. Încrederea poate exista (sau nu) între două persoane, dar și între două grupuri sau colectivități, și este markerul fundamental al unei relații mature.
La nivel de persoană, încrederea, ca și neîncrederea, se formează într-un stadiu de dezvoltare timpuriu, între 0 și 18 luni, în relație cu persoana care are grijă de copil. Neîncrederea apare din lipsa dragostei, din cauza neglijării bebelușului sau a unei îngrijirii neconsecvente. Ea însă este necesară formării, prin contrast, a încrederii, care alimentează mai târziu în viață stima de sine și relațiile interpersonale sănătoase.
Cum construim încrederea
Tot psihologul Daniel David, solicitat în mod expres după publicarea studiului amintit mai sus, ne oferă ceea ce a numit o „reţetă psihoculturală” pentru construirea încrederii. Cu trei prescripții importante:
1) să nu confundăm persoana cu comportamentul său specific într-o anumită situație. De exemplu, dacă cineva ne minte o dată, să nu generalizăm doar pe baza acelei experiențe, catalogând persoana respectivă drept mincinoasă. Pentru că dacă facem așa blocăm orice viitoare relaționare cu acel om, judecându-l ca fiind nevrednic de încredere. În schimb, dacă ne concentrăm, punctual, pe comportament, ne dăm șansa de a putea semnala acel comportament în acea situație, și păstrăm astfel relația cu persoana în sine funcțională, păstrăm dialogul deschis și posibilitatea construirii de încredere în persoană încă realizabilă.
2) să începem orice relație de la premisa pozitivă că celălalt este un posibil partener, și nu un potențial dușman. Să pornim de la premisa de nevinovăție, cum ar veni, și nu de la cea de vinovăție. Deși bagajul nostru istoric, ca români, indicându-ne străinul drept în mod tradițional de neîncredere, ne face dificilă sarcina de a acorda din start încredere unui om proaspăt cunoscut, merită să facem acest efort. Să ne formăm reflexul acordării de încredere, atunci când începem o relație nouă, pentru că așa punem automat bazele unei potențiale bune cooperări și ne creăm oportunități de dezvoltare prin colaborare.
3) să cultivăm în noi înșine și să urmărim în ceilalți următorii indicatori de încredere:
• competența
• bunăvoința
• empatia
• integritatea
• comunicarea sinceră, directă și respectuoasă
• congruența între ce gândim, ce spunem și ce facem
În rezumat: în loc să îi supunem pe oameni la diverse „teste” care să ne edifice dacă sunt sau nu vrednici de încrederea noastră, să le acordăm din start credit, în limite raționale. Iar dacă totuși o persoană ne trădează încrederea, să reacționăm critic, descurajând derapaje similare pe viitor.
Cărți de folos în procesul de formare a încrederii
Desigur, construirea, măsurarea și întreținerea încrederii se fac aplicat, prin relaționare cotidiană concretă și prin comportamentul nostru de zi cu zi, unul față de altul. Totuși, ceva „teme pentru acasă” putem face, fiecare, și de unii singuri: să citim cărți de self-help care ne pot învăța mai multe despre cum devenim noi înșine persoane de încredere sau cum infuzăm încredere în relațiile pe care le forjăm cu alții – familie, prieteni, colegi, manageri, parteneri, etc.
Iată câteva asemenea cărți despre încredere din portofoliul Curtea Veche:
Eu am încredere în mine îi ajută pe copiii de 4-8 ani să își acorde credit. Alături de personajul Poppy, copiii trăiesc situații care de regulă le provoacă teamă sau neliniște, și descoperă că au toate capabilitățile necesare pentru a le gestiona cu succes. Apelul la raționalitate este implicit (și benefic) la fiecare pagină, iar la finalul lecturii vei avea un copil mai stăpân pe sine și mai bine poziționat să devină un adult încrezător. Și cine n-ar vrea să facă echipă, în prietenie, în dragoste, la facultate sau la serviciu, cu un adult încrezător? 😉
Curs practic de încredere cuprinde 20 de lecții interactive, povești de viață, sfaturi practice și un program în șapte pași care te poartă din etapa întâi a formării încrederii până la stadiul de împlinire de sine. Sunt „îmblânziți” aici dușmanii tradiționali ai încrederii (anxietatea, teama de risc, furia, ș.c.l.) și traversate la pas etapele de formare ca om în care încrederea joacă un rol de frunte. Pe aceasta din urmă vei descoperi cum să o aplici optim în relații, în rezolvarea problemelor cotidiene, în abordarea provocărilor, în carieră, etc.
Despre încredere abordează tema noastră psihosocială prin intermediul surorii ei spirituale, credința. Există, potrivit cărții, o forță sădită de divinitate în fiecare dintre noi. Dacă ne conectăm la ea, dacă intrăm pe frecvența ei de undă și ne lăsăm hrăniți, infuzați de ea, ceea ce putem realiza și separat, fiecare, și împreună, în colaborare, poate fi cu adevărat extraordinar. Încrederea în sine și încrederea interpersonală se situează aici în zona acestei energii speciale, inspiraționale și pline de speranță și rezultă într-o viață trăită în stare de mulțumire.