Acum citești
Dacă pandemia ar fi un roman… „Acumulare” de David Duchovny

Dacă pandemia ar fi un roman… „Acumulare” de David Duchovny

thriller psihologic

„Faceți-vă o favoare și cumpărați-v-o. E grozavă și se citește repede.” (Whoopi Goldberg)

În prima jumătate a lui 2020, când devenise clar că noul virus care declanșase o pandemie globală și băgase planeta în carantină nu avea să fie un simplu (și singur) val trecător, în spațiul public circula o dilemă: urma oare COVID-19 să frângă cursul până atunci grosso modo postmodern, post-industrial al culturii și să impună un fel de a face artă… pandemic? O tematică, o simbolistică, un ethos întreg configurat prin și de către pandemie? Astăzi, când aceasta din urmă încă nu a fost oficial declarată încheiată, răspunsul se conturează și este afirmativ: SARS-CoV-2, ca sămânță culturală, începe să dea roade. O dovedește „recolta” anului 2022, cu, printre alții, un Gary Shteyngart în Our Country Friends (traducerea în română apare în curând la Curtea Veche), un David Duchovny în The Reservoir.

Multitalentatul domn Duchovny

David Duchovny nu e „un frumușel”. Spre deosebire de Brad Pitt, nu face furori ca star de cinema. Nici nu și-a propus asta. De fapt, își amintește că a avut dificultăți în a-și face treaba bine ca actor, fiindcă aborda rolurile prea intelectual și prea puțin instinctual, precum o cere actoria cu har. Iar asta pentru că Duchovny chiar are în primul rând formație de intelectual: e licențiat în literatură engleză la Princeton și are un masterat tot în literatură de la Yale. Teza de doctorat, despre magie și tehnologie în literatura contemporană, a rămas însă neterminată. De-acum, „nădăjduiesc la un doctorat onorific”, glumește el.  

Cum a virat spre film? Povestește că actoria a început să îl intereseze în timp ce se gândea să se facă scenarist: „Am vrut să știu cum e să rostești scriptul”, își amintește. „Așa că am început să mă învârt pe lângă facultatea de teatru ca un câine vagabond și să merg pe la cursuri.” Azi e celebru în special pentru că i-a jucat pe agentul FBI Fox Mulder în The X-Files și pe scriitorul Hank Moody în Californication, ambele roluri aducându-i premii Golden Globe, pe când pentru alte producții a primit patru nominalizări la Emmy Awards.

Un actor de succes, deci. Dar și compozitor și cântăreț (chiar dacă, potrivit criticilor, destul de plăcut, dar mai degrabă mediocru): a susținut un concert cu trupa sa inclusiv la București, în februarie 2019, la Sala Radio, în cadrul turneului Every Third Thought. Și totuși, precum afirmă, adevăratele sale pasiuni sunt regizatul și scrisul, căruia i se dedică cu precădere din 2017 încoace, publicând până acum o carte de benzi desenate și cinci romane: Holy Cow: A Modern-Day Dairy Tale (2015), Bucky F*cking Dent (2016), Miss Subways (2018), Truly Like Lightning (2021) și The Reservoir (2022) – acesta din urmă tradus în limba română deIulia Gorzo sub titlul Acumulare și apărut în 2023 la editura Curtea Veche.

Made in Covidlandia

Acumulare este, foarte posibil, prototipul romanului pandemic. Acțiunea se petrece în New Yorkul aflat în lockdown și surprinde o serie de realități și reflexe tipice acelei situații: ieșitul la ferestre sau balcoane, seara, pentru a-i aplauda pe angajații din sistemul de sănătate; purtarea măștilor „personalizate” ca (aproape) accesorii de modă; ieșitul din casă fără mască, din insuficientă obișnuință; mișcarea retractilă automată și crisparea dezaprobatoare, atunci când cineva se apropie la mai puțin de 1,5 metri.

De notat și unele dintre temele sau simbolurile atribuibile unui eventual ethos al pandemiei:

• fereastra, simbol contradictoriu, problematic și frustrant, ca portal către un exterior cu acces interzis care ne conectează la lume și totodată ne separă necruțător de ea

• distanțarea care impune privitul drept singura „atingere” permisă, iar ochii ca principal „organ de contact”, ochii ca „epidermă” non-tactilă – toate circumscriind o tiranie a intangibilului

• nevoile emoționale cărora li se refuză satisfacerea, acumulându-se în „lacuri” de tensiune psihologică ce riscă să debușeze oricând în crize, tulburări, halucinații, psihoze  

• singurătatea forțată, impusă de carantină, care ne expune total „radiațiilor” emise de un eu devenit exacerbat, singurul companion rămas, singurul permis, cu care acum ne formăm o relație ca și cum ar fi altcineva, colocatarul, interlocutorul

• înclinația spre conspiraționism, cedarea în fața forței seducătoare a teoriilor conspirației, predarea armelor rațiunii în fața fabulației teribile, credința în secretoșenie, sentimentul apartenenței la un „conciliabul” special alături de ceilalți „credincioși”

Produs al pandemiei, așadar, cel mai recent roman al lui Duchovny reprezintă, cu cele doar 144 de pagini ale sale, o lectură de vacanță ușor de parcurs și totuși reflexivă despre vulnerabilitățile realității noastre de azi.    

Sinopsis și extrase reprezentative

Aceasta este povestea lui Ridley, un bărbat divorțat de vârstă mijlocie, fost finanțist pe Wall Street, retras din activitate și având ca fond de economii o sumă formată din șase cifre. Aflat de ceva vreme în izolare în apartamentul lui de la etajul 20, cu vedere spre lacul din Central Park, New York, Ridley observă într-o noapte un semnal luminos dintr-un bloc de pe Fifth Avenue, de pe malul celălalt al lacului. La început intrigat, începe să își pună întrebări care treptat devin obsesive. Iar obsesia prinde forță cât să îl scoată din casă, în plină carantină, să îl determine să stea la pândă la intrarea blocului respectiv și să urmărească noaptea, în parc, o femeie misterioasă care, e convins, este autoarea semnalelor luminoase. Alunecarea din realitate în fantezie e imperceptibilă. Iar trezirea la realitate va fi, în final, șocantă.

• „… știa că înainte să devină parc și un cadru pentru nenumărate scene blurate de filme romantice, Central Park fusese un cimitir nemarcat pentru sclavi și nevoiași, un fel de groapă comună pentru cei fără drepturi. Probabil că pe-acolo umblau fantome care nu-și găsiseră liniștea, își închipuia el, și energie care putea fi surprinsă cu un telefon. Suflete neîmpăcate de afro-americani, bărbați și femei, care nu fuseseră comemorați sau despăgubiți așa cum s-ar fi cuvenit. Deși era un om rațional, spera întrucâtva ca obiectivul său să surprindă asta, un fel de ectoplasmă istorică revizionistă în ceața sinistră a lacului.”

• „Deși suferind, orașul era unit în acele zile într-o frăție a victimizării, așa cum nu mai fusese de la atentatele din 11 septembrie, era pornit împotriva unui dușman comun într-un fel mai presus de diferențe și identități. Îi plăcea solidaritatea asta obidită. El nu prea participa direct la ea, nu ieșea mai deloc, dar se posta mândru la fereastră în fiecare seară la ora șapte, ca să aplaude, să strige și să zăngănească oale pentru cei din prima linie. În unele zile, acel spirit de comuniune îi smulgea un mic suspin, pentru că era foarte emoționant să fii recunoscător și să iei parte la ceva în acele vremuri de izolare.”

Articol recomandat

• „Parcurse etapa cea mai scurtă a triatlonului pandemic de interior care de câteva luni îi ținea loc de activitate fizică – din bucătărie în living (sprint – cincisprezece pași), din living în baie (semifond – douăzeci și patru de pași), din baie la bucătărie (maraton – treizeci și opt de pași). Îi plăcea să aibă mereu telefonul la el, ca să-i numere pașii, așa cum numără Dumnezeu fiecare fir de nisip.”

• „Ridley îmbrăcă un costum, își puse masca și ieși în parc. […] Aerul străzii îl lovi ca o invenție ultimul răcnet. Era un prizonier care fusese eliberat. Toate mirosurile alea dintr-odată! Trișă, lăsând în jos masca, trase aer în piept adânc, pe îndelete, și luă la rând notele ca un somelier – umami de la eșapamentul unui autobuz, însoțit de pipi de animal de companie cu iz citric și note efemere de covrig cu ceapă. Simți brusc că înțelege câinii pe care-i vezi că scot capul pe geamul mașinii, într-un extaz animal tâmp, cuprinzând întreaga lume prin bulbul olfactive.”

• „Apăsă ușor pe umerii femeii, ca s-o întoarcă spre el, dar ea păru să opună rezistență, așa că-și slăbi strânsoarea și, în loc să-i dea drumul, fără să-i mai dea drumul deloc, își lăsă mâinile să alunece până pe talia ei, mai făcu un ultim pas în față și o cuprinse, o înconjură, îi strânse talia cu totul într-o îmbrățișare. Ea se lăsă pe spate spre el, receptivă în sfârșit. El îi simți iar mirosul de paciuli și scoica urechii pe obraz. Rămaseră așa o vreme, ore întregi, i se păru lui Ridley, respirând în ritm unul cu celălalt, unul pe celălalt. Fără cuvinte, nu era nevoie de cuvinte. Timpul se tot dilata, fiecare moment se lungea nedefinit, pentru că fiecare moment ar fi putut fi cel dinainte ca ea să se întoarcă în sfârșit și să-l privească pentru prima oară în ochi, să-l vadă, să-l întâlnească. Era extraordinar de palpitant. Stătea agățat de o străină fără mască, de o străină fără chip, de fapt, pentru că încă nu-i văzuse chipul clar. Era atât de impersonal, încât părea cel mai intim moment pe care-l trăise vreodată.”

• „Privi vrăjit cum ea își întoarce fața spre el, cu încetinitorul, i se păru lui Ridley, sau în secvență, se corectă el. Luna reapăru de după un nor, plină, aproape, ca un reflector sincronizat s-o lumineze. Dumnezeule, arăta trăsnet. Ședea acolo, sub luna hibernală, ca o frumusețe în costum de baie bronzându-se la lumina nopții, făcând plajă sub razele lunii care sclipeau pe suprafața apei ca niște diamante negre. Îmbrăcată într-o rochie roșie, o, era tot ce-și dorise el vreodată – întruchipa întreaga gamă de atribute feminine de care fusese obsedat în lunga sa viață amoroasă, adunate toate într-un singur loc și pe un singur chip; era indescriptibilă, insondabilă și totuși, întrucâtva familiară.”

• „Mii de ferestre luminându-se ca bătăile unor inimi dreptunghiulare, molipsindu-se unele de la altele, crescând exponențial, până când păru că întregul oraș fantomatic, carantinat, și toți locuitorii săi îngrădiți și singuratici reîncep să comunice, să strige – te văd te văd te văd –, schimbând între ei mesaje peste șanțul cu apă întunecată care era parcul. I se păru o priveliște frumoasă, orașul care se credea pom de Crăciun căutând să se conecteze prin viteza luminii, sătul de acritura aia de pandemie înăbușitoare și de distanțele ei prudente, puritane.”

• „Când presiunea din adâncime deveni insuportabilă, mintea îi explodă, iar creierul i se dilată mult dincolo de marginile osoase ale țestei, în orizonturi de materie întunecată și, deși se temea că nu mai are loc să primească nimic, totul intră cu ușurință. Erau nenumărate minunății, mari și mici – unui pește îi înmuguriră picioare, un dinozaur se micșoră până se făcu pasăre și o maimuță se transformă în om.”

Thrillerul „Acumulare” costă 27,50 lei și poate fi achiziționat din librării sau, online, de AICI.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus