Care sunt „calitățile cinematice” ale unui roman? Ce îl face ecranizabil? Să fie personajele? Dialogurile? Descrierile de locuri ce pot fi ușor vizualizate? Intriga? Orice ar fi, scriitorul canadian Iain Reid pare să știe foarte bine: căci trei romane a scris, și pentru toate trei a vândut rapid drepturile de ecranizare. Iar ultimul film bazat pe thrillerul său Intrusul (traducere Andreea Florescu) se intitulează Foe și va apărea în cinematografe (în SUA) pe 6 octombrie anul acesta.
Cuprins
Despre autor
Iain Reid n-avea de gând să devină scriitor. Mai degrabă, se gândea să se facă, asemenea tatălui său, profesor universitar. Doar că, în timp ce studia istorie și filosofie la Queen’s University (Kingston, Ontario), s-a dus la un curs de scriere creativă care l-a influențat atât de mult, încât și-a întrerupt studiile și s-a apucat să scrie pentru reviste (National Post, The New Yorker), apoi o carte autobiografică, apoi încă una… Înainte să se poată dezmetici, s-a trezit cu surprindere că ajunsese scriitor full-time. De o valoare în scurt timp recunoscută prin acordarea premiului RBC Taylor Emerging Writer (2015).
Întrebat dacă, așa cum transpare din romanele sale, are cumva o fascinație pentru izolare și singurătate, Iain Reid recunoaște că e un solitar. Crede în solitudinea cu sens și miez, crede că ar trebui să avem cu toții parte de ea mai des, în această lume supraaglomerată, sufocantă. Pe de altă parte, se declară foarte interesat de relații, pe care le plasează în centrul poveștilor sale și la care observă o tensiune între libertate și îngrădire – exact ecuația pe care și-a propus să o exploreze cu finețe și perspicacitate în Intrusul.
Trei sunt, susține Reid, lucrurile care l-au influențat decisiv în viață și în carieră: faptul că a crescut în mediul rural, la o fermă izolată din Ottawa, unde încă se duce să îngrijească animalele, atunci când părinții lui sunt plecați; faptul că fratele său a lucrat la NASA, oferindu-i consultanță amicală pentru cărțile în care scriitorul glisează spre zona SF; și muzica punk rock a trupei Metz din Toronto. Un hobby? Baschetul, clar. Și o curiozitate: este cumnatul președintelui actual al Islandei, țară a cărei Primă Doamnă este, deci, sora sa.
Despre „Intrusul”
A fost încadrat în specia thrillerului. A fost etichetat drept „apocaliptic”. A fost descris ca „distopic”. Totuși, Iain Reid preferă să se refere la această carte ca la o „poveste filosofică cu suspans”. Structurată, asemenea unei piese de teatru, în Actul I – „Sosirea”, Actul II – „Ocuparea”, și Actul III – „Plecarea”.
Intriga, pe scurt: într-un viitor nu foarte îndepărtat, Henrietta și Junior sunt căsătoriți de șapte ani și locuiesc la o fermă izolată înconjurată de lanuri de rapiță, cu câtva găini pe post de orătănii. Într-o bună zi, ei primesc o vizită: un tânăr venit cu mașina de la oraș, Terrance de la compania public-privată OuterMore, care îi anunță că Junior a fost selectat prin tragere la sorți să petreacă câțiva ani pe o stație spațială ce orbitează în jurul Pământului, numită Instalația, pentru a pregăti mutarea permanentă a oamenilor acolo. Foarte atent la confortul cuplului, Terrance îi asigură că pe durata absenței lui Junior Henrietta nu se va simți singură, fiindcă i se va repartiza o dublură perfectă a lui Junior. Pentru realizarea acesteia, Terrance se mută cu cei doi, studiindu-le amănunțit rutina zilnică, măsurând prin senzori după senzori parametrii fiziologici ai lui Junior, observând, înregistrând, monitorizând continuu. Până într-o zi, când apare (celălalt) Junior. Iar lucrurile se vădesc a nu fi ceea ce păreau… Indiciu: atenție la liniile de dialog.
Minimalistă până la a deveni existențială, povestea cu suspans a lui Reid, care se declară mare fan al finalurilor intenționat dilematice și al operelor deschise interpretării, se lasă digerată pe cel puțin trei planuri:
1) relația maritală – calitatea și evoluția ei, cu micii contratimpi, micile disonanțe, fantomaticele senzații de înstrăinare și de stagnare
2) puterea corporatistă – rolul companiei în viața personală a individului, cu diluarea dramatică a intimității și a voinței proprii
3) prezența inteligenței artificiale – gradul de sofisticare al formelor de viață non-biologice (sic!), etica problematică a conviețuirii omului cu ele
Despre film
Regizorul australian Garth Davis (nominalizat la șase Oscaruri pentru Lion) s-a concentrat în special asupra primei direcții interpretative, făcând din Foe un „brutal studiu marital”: „căsătoria lor se degradează, în multe feluri, odată cu casa”, explică Davis. Aceasta e un simbol rural, patriarhal transmis din generație în generație, un mediu ce impune teme cărora Henrietta li se împotrivește, pe care le vrea eliminate, de care vrea să scape. În același timp, căminul celor doi protagoniști este sugestiv plasat într-un context ecologic dezastruos: caniculă, umiditate, nivel extrem de radiații UV, furtuni cu descărcări electrice, incendii și inundații uriașe. „E ca un Pământ sângerând”, punctează Davis, care anticipează realitățile deceniilor ce vor să vină.
Cu acțiunea petrecându-se în anul 2065 și decorul dezolant asigurat de localitatea Wangaratta din Australia, cu aportul a doi actori nominalizați la Oscar (Saoirse Ronan o interpretează pe Henrietta, iar Paul Mescal – pe Junior), filmul, al cărui scenariu e co-scris de Davis și Reid, se vrea, într-un fel, un semnal de alarmă: el ne arată „unde ne îndreptăm, ca societate”, susține Davis. Puterea corporatistă și declinul ecologic ne decimează efectiv lumea naturală, ne decimează societatea și umanitatea. „Avem o groază de probleme în relații, cu mediul și cu tot felul de lucruri care ni se întâmplă fiindcă dormim la volan”. Filmul „amintește publicului că timpul pe care îl avem aici e prețios, iar dacă ne tratăm frumos unul pe altul, tot așa ar trebui să tratăm și planeta”. Mesajul principal este: „Treziți-vă. Viața voastră e prețioasă, iar dacă o luați de-a gata v-o veți pierde”.
Dar să punem și întrebarea clasică: e mai bun filmul decât cartea, sau viceversa? După experiența sa ca producător executiv și consultant pentru pelicula bazată pe precedentul său roman ecranizat, I’m Thinking of Ending Things/Mă gândesc să-i pun capăt, Iain Reid constată că realizarea unui film presupune colaborare, în contrast cu scrisul, activitate solitară. „Romanele și scenariile de film sunt atât de diferite”, observă el, „și poți reparcurge aceeași poveste într-un mod nou. Într-un roman există lucruri pe care le poți încerca și care nu merg într-un scenariu, fiindcă e limitat de lungime și buget. În roman, singurele constrângeri țin de imaginație. Dar e, deci, amuzant să reparcurgi [poveștile] într-un fel nou”.
Un răspuns mai clar de-atât presupune 1) să vezi filmul, 2) să citești cartea. Sau viceversa. 😊
Romanul „Intrusul” costă 52,50 lei și poate fi achiziționat online de AICI.