Ai fluturi în stomac, capul în nori și te simți de parcă nimeni și nimic nu îți stă în cale? Atunci, ești îndrăgostit! Ce faci însă cu acest sentiment care pare să nu fie iubirea aceea adevărată la care visăm toți? Drumul către tine însuți a lui M. Scott Peck, o carte publicată la editura Curtea Veche Publishing, ne ajută să înțelegem de ce ne comportăm euforic atunci când ne îndrăgostim.
Cuprins
Așa încep poveștile…
Au trecut mai bine de zece ani de atunci și în momentele în care scriu aceste rânduri mă cuprinde un val de emoție. Momentele acelea în care alergam ca o nebună după autobuzul 104 – aș fi dat orice să am un avion care să mă ducă mai repede la destinație – și tot ce-mi doream era să-l văd pe El.
Aveam fluturași în stomac cât să umpli o întreagă pajiște, iar viața părea că este un superlativ absolut. Sunt îndrăgostită, strigam în gura mare prietenilor! Cu fiecare zi mai mult eram cuprinsă de o stare suspectă, dar îngrozitor de plăcută, din care nu prea mai puteam să ies. Nici nu cred că voiam. Nu am voce și nici ureche muzicală, însă pe vremea aceea fredonam orice melodie auzită din întâmplare, de parcă mă pregăteam să studiez Conservatorul.
De ce am scris aceste rânduri? Pentru că nu m-am întrebat niciodată – până când am citit cartea Drumul către tine însuți a lui M. Scott Peck – cât de reală este starea aceea euforică și ce anume se întâmplă cu un om în acele momente. Ce anume din inima noastră ajunge la creier, astfel încât să ne facă să fim cei mai fericiți dintre pământeni? De fapt, nu m-am întrebat ce înseamnă să fii îndrăgostit. Este oare iubire?
Îndrăgostirea nu este iubire!
În capitolul dedicat iubirii, autorul distruge elegant, dar și argumentat, mitul veșnicei îndrăgostiri. Mai exact, spune așa: ,,Dintre toate concepțiile greșite despre iubire cea mai înrădăcinată și mai răspândită este credința că îndrăgostirea este iubire sau, cel puțin, una dintre manifestările ei.”
După ce trăim la maximum sentimentul de înamorare – ne comportăm ca și cum am fi recuperat tezaurul de la ruși – în scurt timp apar și primele probleme în paradis. ,,Prima este aceea că experiența îndrăgostirii este una specific erotică, legată de sex. Suntem îndrăgostiți doar când suntem conștient sau inconștient motivați sexual.”
Un alt aspect dureros al faptului de a fi îndrăgostit este că sentimentul este unul temporar. Aflați, doamnelor, că ne putem îndrăgosti și de Brad Pitt și sentimentul tot să dispară, dacă relația durează îndeajuns de mult.
Luna de miere se sfârșește la un moment dat
Ce se întâmplă însă după ce dispare mirajul care ne-a captivat inițial? Îl părăsim pur și simplu pe cel în care nu demult vedeam infinitul? Autorul ne răspunde și la această dilemă. ,,Nu înseamnă neapărat că încetăm s-o mai iubim pe persoana de care ne-am îndrăgostit. Înseamnă doar că sentimentul estetic al iubirii care a caracterizat experiența îndrăgostirii trece întotdeauna. Luna de miere se sfârșește la un moment dat. Bobocul romantismului se ofilește întotdeauna.”
Tot din cartea Drumul către tine însuți – o carte în care autorul aduce în discuție teme precum gândirea, conştiinţa, cunoaşterea, evoluţia spirituală etc – mai aflăm că a fi îndrăgostit nu este un act al voinței. Mai exact, nu este o alegere conștientă.
Așa că, oricât de deschiși am fi la această experiență și oricât de mult ne-am dori să întâlnim persoana care să ne dea peste cap universul nostru monoton și banal, s-ar putea să nu avem parte de asta niciodată.
,,Dimpotrivă, experiența aceasta ne poate captiva atunci când categoric nu o căutăm, când e nepotrivită sau indezirabilă. E la fel de probabil să ne îndrăgostim de cineva cu care în mod evident nu ne potrivim ca și de cineva mai potrivit.”
Apoi, îndrăgostirea nu are nevoie de efort. Degeaba te bați tu cu pumnii în piept – și, uneori pe bună dreptate – că ești muncitor și strângător și că achiți întotdeauna nota de plată la restaurant. În procesul îndrăgostirii, aceste aspecte sunt niște detalii insignifiante.
,,Indivizii leneși și indisciplinați au aceleași șanse să se îndrăgostească precum cei energici și dedicați unui scop. Odată ce momentul prețios al îndrăgostirii a trecut, iar granițele au revenit la locul lor, individul poate fi deziluzionat, dar, de obicei, nu îi va fi lărgit perspectivele. Când limitele sunt extinse sau lărgite, ele tind să rămână astfel. Iubirea reală este o experiență de extindere permanentă. Îndrăgostirea nu este”, ne explică autorul.
De vreme ce îndrăgostirea nu este iubire, ce altceva poate fi?
,,Cu alte cuvinte, colapsul temporar al granițelor eului care apare odată cu fenomenul îndrăgostirii reprezintă un răspuns tipic al ființei umane la o serie de impulsuri sexuale interne și la stimuli sexuali externi, al cărui scop este creșterea posibilității de împerechere și slujind astfel la supraviețuirea speciei. Mai precis, îndrăgostirea este un truc prin care genele păcălesc prin diferite mijloace mintea rațională sau o prind în capcana mariajului”, explică autorul.
Când alergi la întâlnire mai ceva ca un tren japonez, când visezi cu ochii deschiși la îmbrățișări și dezmierdări, când ți se pare că ai găsit persoana pe care ai așteptat-o dintotdeauna, pare că ți-ai pierdut mințile. Poți să te bucuri de acest moment de efuziune, dar drumul până la iubirea adevărată este lung.
Abia acum am înțeles că în vremurile în care alergam să prind 104 ca să ajung la locul întâlnirii eram îndrăgostită. Între timp, mi-a trecut. Acum, am descoperit iubirea reală.
Îndrăgostirea îți dă aripi, iubirea te învață să zbori. Citiți cartea lui M. Scott Peck și veți găsi cu siguranță drumul către voi înșivă.