Acum citești
E timpul să chestionăm monogamia

E timpul să chestionăm monogamia

Cum ne raportăm la fidelitate în ziua de azi? Cum privim monogamia în contextul cultului individualității și al eliberării sexuale? Edificiul cuplului tradițional devine din ce în ce mai vulnerabil sub presiunea emancipării, iar celula primară a familiei trebuie reformulată conform coordonatelor omului modern ca să poată supraviețui.

În cartea Inteligența erotică, publicată la editura Curtea Veche Publishing, autoarea Esther Perel ne ajută să înțelegem aspectele contradictorii ale intimității: ce avem nevoie versus ce ne dorim, ce suntem învățați să căutăm versus ce ar trebui să învățăm să dăm și să primim.

Idealul romantic al căsniciei exclusiviste perpetuează perspectiva duală asupra vieții, promițându-ne că există pentru fiecare o jumătate care să-l întregească. Dar oare nu suntem ființe întregi și fără un altul care să ne completeze, oare ființa nu este întregită de tot ceea ce o înconjoară, de toate celelalte persoane din cercul său intim și de toate aspectele care îi configurează realitatea?

Cum se reflectă imaginea cuplului tradițional în oglinda timpului prezent?

Ceea ce ni se vinde astăzi drept viață ideală este în sine o contradicție. Iubirea romantică pe care suntem îndemnați să o căutăm, jumătatea care să ne înțeleagă și să ne accepte așa cum suntem, care să ne sprijine și să ne protejeze, cu care să putem construi o familie fericită e mult mai mult decât simplul parteneriat care definea căsătoria în trecut.

În mod tradițional, cuplul avea, în primul rând, o rațiune funcțională cu scopul de a procrea și a crește copiii într-un cămin stabil, de a împărți responsabilitățile gospodăriei și de a colabora în așa fel încât să se poată crea un fundament de confort material.

Nu înseamnă neapărat că nu exista spațiu pentru iubire între cei doi parteneri, dar pasiunea era mai degrabă căutată în afara cuplului. Aventurile, amanții de-o noapte sau de-o viață suplineau nevoia erotică, înghițeau surplusul de pasiune arzătoare care altminteri ar fi zdruncinat căsnicia clasică.

Ar fi, însă, de precizat că opțiunea infidelității, deși neacceptată oficial de biserică, era acceptată social exclusiv în cazul bărbaților. Fidelitatea, de altfel, este unul dintre elementele esențiale care au susținut sistemul patriarhal timp de milenii. Știm prea bine soarta bastarzilor ai căror tați își găseau plăcerea erotică în brațele amantelor, știm prea puține, însă, despre copiii din flori ai femeilor care îndrăzneau să urmeze aceeași cale.

Odată cu balansarea raportului de egalitatea între bărbat și femeie, s-a omogenizat și raportul infidelității între parteneri. Intrusul în interiorul cuplului pare să fie acum însăși iubirea romantică și fermitatea ei în ceea ce privește fidelitatea. Astăzi, cerem de la partenerul nostru totul. Întregul univers de la o singură persoană. Oare nu creează tocmai această așteptare o presiune prea mare, care strivește sub idealul amoros sămânța de dragoste naivă după care tânjim, laolaltă cu potențialul unui parteneriat de succes?

Iluzia monogamiei

Prin definiție, monogamia ar fi însemnat literalmente un singur partener pe viață. În zilele noastre, monogamia înseamnă un partener per relație. Am diluat convenția în așa fel încât să se potrivească sârguincioasei noastre căutări a jumătății, un demers care pentru mulți ajunge aproape metafizic, ca eterna adulmecare a paradisului pierdut. Cei mai perseverenți sunt aceia care se aruncă într-un șir nesfârșit de mariaje și divorțuri, crezând de fiecare dată cu toată convingerea că au reușit să se întregească de data aceasta.

Cu toată deschiderea pe care unele cupluri o au de a-și satisface nevoile erotice prin fantezii care depășesc sfera convențională și de a intra pe tărâmul plăcerilor interzise, fidelitatea rămâne, și pentru cei mai curajoși dintre ei, un hotar de netrecut. Și astfel se întâmplă ca rata divorțurilor să depășească pragul de 50%, iar majoritatea să fie motivate de caracterul inacceptabil al infidelității. Cât să mai negăm evidența?

Infidelitatea ca stimul erotic în cuplu

În Inteligența erotică, Esther Perel ne propune să ne uităm la monogamie dintr-o perspectivă mai detașată, înțelegând propriile nevoi erotice și cele ale partenerului nu ca pe un obstacol în calea fericirii cuplului, ci ca pe un motor. Ea consideră că gelozia este puternic excitantă, fie că e resimțită de partenerul înșelat, fie de amanta care visează să ia locul soției legitime, fie chiar de soția invidioasă pe libertatea pe care și-o acordă iubitul ei și pe care ea și-a interzis-o, dar pe care acum o reevaluează.

Articol recomandat
carte de dezvoltare personala

În fiecare dintre aceste cazuri, infidelitatea poate fi un obstacol de netrecut sau un hop care odată trecut să reconfigureze legile interne ale cuplului, eliberându-l de constrângeri inutile și astfel reafirmându-i sustenabilitatea. Ea povestește despre cupluri care au integrat dimensiunile erotice individuale în intimitatea lor comună, fie că o hrănesc din fantezii cu alte persoane pe care și le împărtășesc, acceptând astfel infidelitatea la nivel de gând, fie trecând direct la fapte.

Într-adevăr, soluția pare să fie mai degrabă în deziluzionarea cu privire la idealul romantic de jumătate sortită. Poate că ar fi mai sănătos să ne uităm atât la noi înșine, cât și la iubiții noștri ca la niște ființe întregi, nu ciuntite, și în felul ăsta să reușim să-i iubim pe de-a-ntregul, cu toate resturile lor infidele.

Cum ar fi ca atunci când îți vezi partenerul flirtând cu altcineva, când observi privirile pofticioase ale celuilalt scurgându-se la vederea lui, să resimți mândrie și foc în vintre în loc de gelozie?

Cine este Esther Perel?

Esther Perel este psihoterapeut cu un interes profund pentru zona de relaționare intimă. A devenit cunoscută pentru introducerea în limbajul psihologic a termenului de „inteligență erotică“ pentru a desemna capacitatea de a gestiona conflictul inerent în iubire, între nevoia de siguranță și apropiere versus nevoia de dorință și, respectiv, depărtare.

A reușit astfel să atingă esența problemelor cu care ne confruntăm cu toții în intimitatea noastră și ca urmare, cărțile ei, „Inteligența erotică” (2006) și „Regândirea infidelității” au ajuns opere de referință în domeniu, dar și lectură obligatorie de dormitor. Podcast-urile ei se bucură de asemenea de succes, „Where should we begin?” a primit un premiu Gracie în 2018, iar din toamna lui 2019, Perel continuă seria de terapii de cuplu cu un al doilea podcast, „How’s work?”

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus