Am să împrumut expresia Ancăi-Maria Pănoiu, pe care a folosit-o pentru a descrie ideea din spatele acestui articol – un ,,jam session” literar, în care o parte din echipa redacției și o altă parte din echipa de marketing/PR aduc sub brad câte un titlu apărut la Curtea Veche Publishing în 2021. Iată, așadar, câteva dintre cărțile care ne-au încântat pe noi în anul care aproape se sfârșește. Sperăm să vă inspire și să le puneți pe lista ,,de citit” pentru anul viitor, dacă n-ați făcut deja cunoștință cu ele.
Cuprins
Să purcedem, că ne prinde 2022:
CIBERIADA, STANISLAV LEM
,,Ciberiada este atât un regal al imaginației și al geniului literar, cât și un regal al limbii române puse în slujba unor scrieri spectaculoase, pline de o forță creativă deosebită. Fascinată de Stanisław Lem încă din momentul în care am citit pentru prima dată Solaris, m-a cucerit definitiv pentru că mesajul lui esențial este unul pe sufletul meu – înainte de a descoperi lumea din jurul nostru, avem nevoie să ne cunoaștem pe noi, cu toate cotloanele noastre întunecate, fără a fugi de ele, ci acceptându-le și explorându-le. Căci ceea ce nu știm despre noi poate deveni oricând o „armă“ împotriva noastră. Așadar, așa cum zice Stanisław Lem – „Omul a pornit în întâmpinarea altor lumi, a altor civilizații, fără să cunoască până la capăt propriile lui ascunzișuri, căile ce se înfundă, fântânile, ușile baricadate sau mascate.“ Povestirile din Ciberiada sunt încă o invitație să trăim în atâtea universuri câte avem nevoie pentru a parcurge cărările spre noi înșine.” (Cristina Drăgulin, director editorial)
,,Iubitoare de proză scurtă cum sunt, Ciberiada lui Stanisław Lem n-avea cum să nu mă ungă pe suflet. Asemenea unor Stan și Bran, cei doi roboți-constructori Trurl și Clapauțiu fac un cuplu comic care se ciondănește, de data asta, interstelar. Cei doi născocesc nu doar o mașină capabilă să nască nemărginirea și neantul, ci meșteresc, pe rând, Electrobardul care declamă poezii, Mașina de Îndeplinit Dorințe, animale plurimuritoare și sisteme de dezîndrăgostit, fericitometrul și pruncaruncătorul, ba chiar pun în aplicare Capcana lui Garganțian. Jucăușe și mușcătoare, povestirile pline de o imaginație extraordinară provoacă cititorul să le descopere tâlcurile –sociale, politice sau filosofice – ascunse și-n cele mai mici cotloane.” (Cristina Ștefan, redactor)
TĂRÂMUL CELOR FĂRĂ UMBRĂ, HASAN ALI TOPTAȘ
,,Tărâmul celor fără umbră este un roman hăituitor. Dacă i te predai, lectura te cuprinde în rețeaua fină și atent coregrafiată a mrejelor ei, te locuiește și în același timp te incită să o locuiești. Deliciile care ți se oferă sunt atât cele ale unei lumi orientale aproape fără loc și fără timp – priveliști, sunete, gusturi, texturi, parfumuri și miasme, sinestezii –, cât și cele care țin de alcătuirea unei narațiuni – legănarea din ritmul frazei, contorsionările firului epic, granițele fluide dintre lumi și relațiile alambicate dintre personaje, aluziile și simbolurile. Etajele sensului se cuceresc treptat și, mai mult decât atât, nu te constrâng să le parcurgi pe toate. Măiestria lui Toptaș se vede și în faptul că a scris un text care poate fi citit și ca poveste himerică intarsiată cu fire ale culturii islamice, și ca narațiune kafkiană strămutată într-un univers oriental, și ca alegorie politică, și ca ficțiune fantastică. Calea cea mai sigură de a o ucide e să o citești exclusiv cu instrumentele rațiunii, vrând să știi de la bun început cine, ce, când, unde, cum. Iar calea cea mai sigură de a o savura este să pătrunzi în cercurile ei mișcătoare, călătorind cu întrebarea și în tovărășia câtorva personaje care se pierd, se caută și se găsesc… sau nu.” (Anca-Maria Pănoiu, redactor șef)
CORABIA COPIILOR, MARIO VARGAS LLOSA
,,Cred că multă lume subestimează cărțile pentru copii. De cele mai multe ori, învățăturile lor sunt stratificate, cuprind înțelesuri pluridimensionale, adaptându-se pe măsura celui care le citește. Cărțile de copii sunt în primul rând pentru copii, dar nu în ultimul rând, pentru adulți. Corabia copiilor este o astfel de carte. Limbajul prețios și ilustrațiile de o eleganță minimalistă spun împreună o poveste imemorială, fără vârstă, asemenea bătrânelului care-și deapănă povestea-oglindă băiețelului Fonchito. Credința, misterul și magia se împletesc pentru a da naștere unei țesături narative unice și deosebite. Mario Vargas Llosa știe să-și aleagă cu măiestrie cuvintele, dar și cum să-i cucerească pe cei mici și pe cei mari deopotrivă.
O carte-obiect care cu siguranță își poate găsi locul dacă nu sub brad, de sărbători, pe raftul bibliotecii tale în orice perioadă de peste an.” (Andreea Florescu, redactor)
COMPASIUNEA ȘI MINTEA UMANĂ, PAUL GILBERT
,,În mod normal ne gândim la compasiune ca la ceva ce oferim celuilalt. Nu ceva care pornește în primul rând din relația pe care o avem cu sinele. Și mai des confundăm compasiunea cu empatia și cu „a fi drăguț/ă”. Ori mai rău, o considerăm o slăbiciune. Paul Gilbert nu e un vânzător de alifii și decocturi. Și Compasiunea și mintea umană nu e o carte cu formule magice pentru a ne face mai bine peste noapte. E o provocare care nu ne minte și nu ne răpește de procesul lung și asiduu atât de necesar pentru o transformare profundă a propriei persoane. Bazată pe documentare științifică solidă de câteva decade și pe cercetări și metode recente, de factură evoluționistă, din neuroștiințe și pshihanaliză, terapia prin compasiune nu e prezentată în termenii categorici ai „ultimului răcnet” din domeniu. În schimb, este oferită ca un element complementar la eforturile terapeutice pe care cineva le face deja, ca o tranziție către conștientizare și practici cognitive consecvente, ori ca ultimă metodă, când nimic altceva nu pare să mai funcționeze. Așa cum spune Gilbert, avem un creier „vechi”, proiectat în scopul supraviețuirii, care intră adesea în conflict cu un „creier” nou, capabil de operații mai complexe și mai subtile. Aceasta e cartea care ne ajută să înțelegem cum poate fi mediată relația dintre cele două, cum putem re/găsi compasiunea de sine, pe care mai apoi o putem dărui mai departe.” (Marius Motoca, PR & marketing specialist)
EU SUNT SUVERAN, NICOLA BARKER
,,Nicola Barker este o apariție surprinzătoare în peisajul literaturii contemporane, iar romanul Eu sunt suveran îi confirmă statutul de Regină a Ciudățeniilor & Împărăteasă a Cotidianului. Este un roman comic care ne îndeamnă să nu luăm prea în serios tragismul propriei existențe.” (Oana Zamfirache, editoare/traducătoare).
ZÂNA NĂZDRĂVANĂ ȘI PĂDUREA FERMECATĂ, JENA BAUER
,,Jena Bauer a moștenit talentul de povestitor de la tatăl ei, iar acum inițiază proiecte prin care să-i apropie pe copiii de grădiniță de plăcerea lecturii, de lumea poveștilor care ei i-au colorat copilăria. Povestea Zânei năzdrăvane este despre frumoasa prietenie care se leagă între ea și animăluțele pădurii fermecate, acolo unde ea ajunge răzvrătindu-se împotriva bunicii. Presărată cu întâmplări haioase, povestea îi va face să zâmbească deopotrivă pe copii și pe adulții care-o vor citi, poate chiar la căldura sobei.” (Cornelia Florea, redactor)
IMAGINI DE ALBUM, MARTHA BIBESCU
,,În contextul în care regii și reginele apar doar în povești ori în tablouri, Martha Bibescu îi expune în carne și oase, așa cum i s-au perindat înaintea ochilor de-a lungul vieții. Îi coboară din ramele poleite cu aur și îi privește prin lentile microscopice. Admirația și respectul nu ascund trăsăturile mai puțin luminoase ale personajelor care odată au condus lumea. De la a lua cina cu Charlie Chaplin, până la a-i strânge mâna regelui Carol I și a lua ceaiul împreună cu împărăteasa Eugénie, prințesa Martha Bibescu ia parte la desfacerea destinelor de viță nobilă.” (Maria Petricu, redactor)
DE CE NU SUNT FEMINISTĂ, JESSA CRISPIN
,,Dacă ar fi să îți iei tensiunea înainte și după ce citești De ce nu sunt feministă, sigur ai găsi motive de îngrijorare. Și asta pentru că Jessa Crispin mizează pe o combinație care nu poate da greș: furia față de clișee, chestionarea unor noțiuni ca statutul social, emanciparea și răul sistemic în care ne complăcem, peste care planează adevăratele mize ale cărții – libertatea femeilor, grija pentru semeni și revolta față de statu-quo. Nu te lăsa păcălit de titlu – De ce nu sunt feministă are toate datele unui manifest care să submineze societatea patriarhală și capitalistă în care trăim, ajutându-ne astfel să ne redobândim imaginația“. (Diana Ilie, redactor)
ASPECTE ALE NOULUI RADICALISM DE DREAPTA, THEODOR W. ADORNO
,,Uneori cauți o carte care să-ți explice, cât de cât, prezentul, mai ales latura lui urâtă. Și o astfel de carte poate veni chiar din trecutul îndepărtat. M-a uimit cât de mult conferința marelui filozof german Theodor Adorno din 1967, Aspecte ale noului radicalism de dreapta, are de făcut cu ziua de azi, când — ca un trend — s-au renăscut și la noi politicile de naționalism adolescentin care nu demult ne-au stricat traseul istoric. Adorno, care prin lucrări precum Dialectica iluminismului și Minima moralia, s-a impus puternic în lumea hermetică a teoriei critice, e aici scurt și foarte accesibil. El nu numai că arată cauzele sociale și economice care duc la populismul de dreapta, nu numai că anticipează diagnostica fenomenului de fake news, categorisind-ul ca o combinație greu de distins între adevăr și minciună, dar ne lasă și cu o posibilă soluție la orice nostalgie legionară. Anume, e destul a le sublinia tinerilor adepți cât de mult au chiar ei de suferit dintr-un regim de acest gen, care îi va jefui nu doar de tinerețe și drepturi, dar și de decență. La sfârșitul unui an fulminant și adeseori beteag al politicii românești, cartea lui Adorno a reușit să-mi dea speranță.” (Vlad Cristache, project manager)
VISCOLUL, VLADIMIR SOROKIN
,,Am citit-o pe timp de vară, într-un hamac. Nu-i deloc genul de carte pe care s-o răsfoiești în vacanță, deși se citește foarte rapid, pe nerăsuflate chiar, aș spune. E o carte-surpriză, din toate punctele de vedere. Ca să enumăr câteva – are acea magie întâlnită de regulă la autorii sud americani, dar într-un context cu totul și cu totul diferit (contrastant, de-a dreptul). Împletește idei filozofice cu descrieri plastice – atât de plastice, că te poți simți fiorul frigului siberian chiar și în toiul verii, într-un hamac. Are un singur capitol, deci nu-ți va oferi scuze s-o lași din mână din seria mai-citesc-un-capitol-și-gata. E de citit, notează acolo!” (Andrada Sas, copywriter)
Orașul solitar, Olivia Laing
,,Am început să citesc cartea Oliviei Laing cu oarecare circumspecție, cunoscându-i scriitura neconvențională. Dar am descoperit povești spuse armonios și închegat și mi-am dorit să o parcurg cât mai repede, ca să aflu răspunsuri la una dintre întrebările care dau tonul cărții: Ce înseamnă să fii singur? Citind despre experiențele de viață ale celebrităților pe urma cărora pornește Olivia Laing în încercarea de a-și vindeca rănile, am înțeles că singurătatea e un companion insistent și, oricum ai fi croit, oricum ar arăta viața ta, uneori nu te poți refugia niciunde, nici măcar într-un oraș cu milioane de locuitori cum e New Yorkul. Pentru că singurătatea e deopotrivă personală și colectivă, și nu te poți lepăda de ea decât atunci când refuzi să mai rămâi baricadat de lume în tine.” (Alina-Gabriela Rudeanu, corector)