George Enescu. 1881- 7/19 august, la Liveni-Vârnav (astăzi comuna George Enescu), în judeţul Dorohoi, în România, se naște George Enescu, fiul lui Costache și al Mariei Enescu. Ediția bilingvă (franceză și română) a Amintirilor lui George Enescu, o carte publicată la Editura Curtea Veche Publishing, redă, apelând la cuvântul scris, o viață care s-a confundat, de cele mai multe ori, cu muzica ce a izvorât din ea.
Cuprins
Vorbeam zilele acestea cu o persoană, foarte dragă mie, care abia aștepta să meargă la Festivalul George Enescu, aflat la cea de-a 25-a ediție. Îmi mărturisea că, atunci când se află în sala de concert, lumea întreagă pare să se oprească în loc. Că este ceva magic, că nimic nu egalează această chemare a muzicii și a trăirii sufletului.
Totodată, mi-a zis că este și un bun prilej pentru a-l descoperi sau redescoperi pe George Enescu. Geniul lui. Povestea lui. Destinul lui. Tocmai de aceea, cartea Amintirile lui George Enescu, consemnate de Bernard Gavoty – una dintre vocile inconfundabile ale criticii muzicale internaționale- publicată la Curtea Veche Publishing, ne poartă prin uimitorul destin al celui mai mare compozitor român şi unul dintre cei mai importanţi ai secolului XX.
Este și va fi întotdeauna un provilegiu să pătrunzi în tainele vieții lui George Enescu. În intimitatea lui Enescu. Copilăria lui. Descoperirea muzicii. Viena. Paris. Vremuri grele. Vioară, vioară, ce tiranică ești! Pe scenă. Idolii mei. Cele două războaie – sunt capitolele acestei cărți care te poartă cu fiecare cuvânt pe aripile muzicii, ale sufletului și ale vieții marelui cântăreț și compozitor.
,,Nimic nu este mai variat decât ţara în care m-am născut. Comparaţi lanţul munţilor Carpaţi cu câmpia Moldovei. Într-o parte, munţi imenși, abisuri, roci vulcanice. de cea-laltă, văi cât vezi cu ochii, ravene și câmpia pe care e greu să o descrii celui ce nu a văzut-o niciodată. Pare banală totuși, câmpia aceasta moldavă, cu lanurile de orz și de porumb, cu fâșiile de codru bătrân, fără vreo fărâmă de lumină la orizont, cu satele vechi zărindu-se printre mesteceni și sălcii. Satul meu este ca multe altele”, mărturisea atât de frumos în această carte George Enescu.
George Enescu, o poveste așa cum nu a mai fost spusă!
Cititorul român va pătrunde tainele unui geniu complex și îi va cunoaște povestea, așa cum n-a mai fost spusă. De la evocarea plină de nostalgie a locurilor copilăriei dintr-un sat moldovenesc, sursă de inspirație mai târziu, prin obstacolele inerente ale afirmării precoce, studiile marcate de luminoase figuri de maeștri, până la maturitatea artistică. Această carte este una dintre acele lecturi care te marchează pentru totdeauna, la care te întorci și te reîntorci cu aceea plăcere mereu și mereu.
,,Locuiam într-o casă fără etaj, cu un pridvor din lemn pictat unde stăteau să se usuce la soare funii de ceapă. Îmi amintesc ţăranii cu cămăși albe bro-date cu fir albastru, cântând pe înserate… Ţinuturile din jur au fost descrise de alţii, mai bine decât aș face-o eu. Aceștia au evocat „…melancolia infinită a drumurilor pustii și pline de gropi, catifelate de praful gros din care emană, în timpul căldu-rilor de cuptor ale verilor fierbinţi, o nedefinită și tulburătoare aromă de valeriană și vanilie… fără vreun copac, vreun tufiș, vreo bornă, ci doar, ici-colo, o fântână cu cumpănă, din cele rătăcite pe întinderea câmpiei, evocând timpuri preistorice, cu ghizdurile din lemn sau din pământ bătătorit.
Câteodată, un iepure speriat traversează drumul ca o săgeată. Nesfârșitul șir de care românești, cu boii adormiţi în jug. Şi departe, departe de tot, fluierul unui cioban…“ da, așa arată ţara mea și tot așa imaginea pe care am luat-o pretutindeni cu mine”, mărturisea George Enescu.
George Enescu. Bernard Gavoty, membru al Academiei Franceze de Arte Frumoase
Una dintre vocile inconfinable ale criticii muzicale internaționale, Bernard Gavoty a avut privilegiul de a cunoaște această artă din interior, așa cum o atestă diploma obținută la Conservatorul din Paris și activitatea sa de organist. Iremediabil îndrăgostit de muzică și de scena muzicală, Gavoty s-a pus în slujba promovării marilor compozitori și interpreți contemporani, publicând, printre altele, nenumărate biografii. Pentru merite deosebite, a fost ales membru al Academiei Franceze de Arte Frumoase.
Un geniu al muzicii universale întâlnește unul dintre cei mai remarcabili critici muzicali: din această întâlnire, care a avut loc într-un ciclu de memorabile discuții la Radiodifuziunea Franceză, s-a născut o operă biografică unică: Amintirile lui George Enescu. Unică și prin faptul că poate fi considerată o autobiografie. Însăși vocea marelui compozitor român, vorbind la persoana întâi, dezvăluie, capitol după capitol, o poveste care își încântă cititorul întocmai unei creaţii muzicale. Tumultul trăirilor personale se aranjează în teme riguroase, destinul unui geniu este înscris cu claritate în cel al artei căreia i-a fost predestinat.
Cu o empatie rar întâlnită în scrierile biografice, Bernard Gavoty își asumă și își joacă strălucit rolul de interpret al operei care este viața unui creator autentic.
George Enescu. Festivalului Internaţional George Enescu, la cea de-a 25-a ediţie
Orchestra Filarmonicii „George Enescu” a deschis, sâmbătă seara, pe 28 august 2021, cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu, pentru a doua oară în istoria acestuia de după Revoluţie. Prima dată s-a întâmplat în 1991, când Filarmonica a fost condusă de Michael Sanderling.
„Ediţia din acest an a Festivalului International George Enescu este o ediţie amendată de condiţionările sanitare impuse de realitatea momentului. Evident, cu urmări nedorite. Totuşi anvergura, valoarea artiştilor şi a orchestrelor prezente în festival reprezintă o reuşită remarcabilă, datorată organizatorilor. Filarmonica George Enescu a avut onoarea de a deschide acest important eveniment cultural ce se petrece în România. Orchestra s-a aflat sub bagheta lui Paavo Järvi, dirijor estonian remarcat de critica muzicală”, a declarat Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii „George Enescu”.
DESPRE GEORGE ENESCU…
George Enescu este considerat cel mai important muzician român. Personalitatea sa artistică s-a manifestat în multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor.
A început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, primind îndrumări muzicale de la părinţii săi şi de la un vestit lăutar, Niculae Chioru. De la vârsta de 5-6 ani datează primele sale încercări de compoziţie. Studiul profesionist al muzicii i s-a datorat, pentru început, profesorului Eduard Caudella.
Între anii 1888-1894, studiază la Conservatorul din Viena, avându-i ca profesori, printre alţii, pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) şi pe Robert Fuchs (compoziţie). La vârsta de 8 ani debuzează ca violinist. Presa vieneză l-a numit „un Mozart român“. Debutul său componisitic în condiţii excepţionale, datorat în parte protectoarei sale Elena Bibescu, are loc pe 6 februarie 1898, la Concertele Colonne din Paris, cu Poema Română, op. 1.
În acelaşi an, muzicianul în vârstă de 17 ani începe să dea lecţii de vioară şi susţine recitaluri la Bucureşti. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra protectoare a artei Carmen Sylva), este deseori invitat să cânte la Castelul Peleş din Sinaia. Enescu a compus mai multe lieduri, inspirat de câteva poeme ale reginei Carmen Sylva.
Activitatea sa muzicală alternează între Bucureşti şi Paris. Întreprinde turnee în mai multe ţări europene, alături de parteneri prestigioşi, ca Alfredo Casella, Pablo Casals, Louis Fournier.
Potrivit site-ului www.georgeenescu.ro, în timpul Primului Război Mondial, George Enescu rămâne în Bucureşti și dirijează Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiţie integrală în România), compoziţii de Hector Berlioz, Claude Debussy, Richard Wagner, precum şi creaţii proprii: Simfonia nr. 2 (1913), Suita pentru orchestră nr. 2 op. 20 (1915).
În 1913, are loc prima ediţie a Concursului Naţional de Compoziţie fondat de el cu scopul stimulării creaţiei muzicale autohtone. Decernat din venituri proprii şi constând din sume generoase, premiul oferea câştigătorilor şansa de a se specializa la Paris, precum şi de a-şi auzi interpretate în concerte piesele laureate. În 1936, pe 13 martie, a avut loc la Paris premiera operei Oedip, pe un libret de Edmond Fleg, cu un succes răsunător la public.
În 1946, primeşte la Bucureşti vizita lui Yehudi Menuhin. În luna septembrie, împreună cu soţia sa Maria (Maruca, născută Rosetti-Tescanu, devenită la prima căsătorie prinţesă Cantacuzino) , pleacă în turneu în Statele Unite ale Americii. La revenirea în Europa se stabileşte la Paris, din protest faţă de regimul comunist instaurat în România.
Printre ultimele creaţii se numără Cvartetul de coarde op. 22 nr. 2, poemul simfonic Vox Maris op. 31, Simfonia de cameră op. 33. George Enescu se stinge din viaţă în noaptea de 3 spre 4 mai 1955 şi este înmormântat la Père Lachaise din Paris.