Toți copiii sunt diferiți. Unul e creț și roșcat, alta are nas pistruiat, altul – urechi ca de maimuțică. Trăsătura (fizică ori de personalitate) care te face diferit/ă este un dar. Și, totodată, măsura unicității tale. Ea înseamnă, concret, că în toată lumea asta mare, există ceva ce tu și numai tu poți face, ai de făcut. Prețuiește-ți, deci, diferența. Descoper-o, cultiv-o, fructific-o, apără-ți-o. Acesta e, în esență, sensul unei serii temerare de patru povești despre a fi diferit/ă. Apărute în colecția LitKids, destinate copiilor de 4-8 ani: poveștile cu Norișorul Roz scrise de Cristina Donovici și doldora de ilustrațiile atinse de spiritul basmului, aproape palpabil de pufoase, realizate de Anda Ansheen.
Cuprins
Cum a ajuns Cristina scriitoare
Cristina și soțul ei Alex Donovici îi citeau multe povești fetiței lor Alexandra încă de când aceasta avea doi ani. Multe. În timp, Alexandra, selectivă, a ajuns să prefere mai degrabă basmele pozitive, nu sumbre, în care se întâmplau lucruri pe care poate le trăia și ea, nu enormități și nenorociri. Se înțelege de la sine, „Scufița Roșie” sau „Fetița cu chibriturile” nu erau deloc printre preferatele ei. De fapt, n-avea nicio poftă să le audă sau citească. Și-atunci, Cristina a început să născocească ea însăși povești pe placul Alexandrei, punându-le și pe hârtie. Azi așa, mâine așa, poveștile s-au strâns, iar Cristina a dăruit din ele și prietenilor Alexandrei. Cărora le-au plăcut! Și-atunci, Alex s-a gândit că istorioarele home-made ale soției merită s-ajungă la cât mai mulți copii; iar fiindcă era nostalgic după discurile cu povești ascultate de el în copilărie la pick-up, Donovicii și-au rugat colegii din Pro TV și alte cunoștințe din showbiz să le înregistreze, pentru a fi puse online. Și-atunci s-au născut Poveștile Cristinei: un website unde copiii pot asculta gratuit istorioarele părinților Alexandrei depănate de voci celebre – Andreea Esca, Liana Stanciu, George Buhnici, Elena Lasconi, Andreea Marin, Teo Trandafir, Pavel Bartoș și mulți alții.
Și-apoi, de la online la tipar n-a fost decât un pas. Astăzi, Cristina și Alex Donovici au publicat la editura Curtea Veche, împreună sau separat, peste 20 de volume.
Cristina este, mai presus de toate, o mamă care scrie povești. Se vede, se simte. La fiecare pagină. Ea înțelege, limpede și empatic, dificultățile foarte specifice ale vieții de părinte. E o înțelegere care vine din practica foarte concretă a creșterii unui copil. Toate provocările cotidiene ale acestei frumoase dar grele sarcini își găsesc loc, sub bagheta magică a ficțiunii, transformate în personaje simpatice, metafore frumoase sau întâmplări cu tâlc, în poveștile Cristinei: de la frica de întuneric sau de dentist la refuzul de a merge la grădiniță sau excesul de ecrane și device-uri. Iar rezolvările își găsesc și ele locul în scrierile Cristinei, care includ astfel, implicit, ponturi chiar pentru părinți. Așa încât avantajul e dublu: poveștile plac copiilor, care rezonează cu stilul contemporan, cu tematica actuală și cu personajele ce vorbesc pe limba lor, și totodată sunt de folos părinților, oferindu-le soluții – totdeauna atente, rezonabile, practice – pentru dilemele cu care aceștia se confruntă în creșterea copiilor.
„Să ai mereu curajul să fii diferită!”
Citatul este din dedicația scrisă de autoare către fiica ei, Alexandra. Se adresează însă la fel de bine însuși protagonistului acestor povești. Căci dintre cei cinci frați ai lui și printre toți ceilalți nori de o sută de nuanțe de alb și de gri din Cer, numai Norișorul Roz are această delicată altă culoare. În plus, e incapabil să plouă. Așa că toți râd de el și îl necăjesc. Iar el, din cauza asta, nu se prea place, nu are încredere în sine și se întreabă ce noimă are să existe. Răspunsul presupune o lungă călătorie în universul vast al autocunoașterii: călătoria descoperirii de sine. Există copil care să n-o întreprindă, crescând?
Într-o zi, Norișorul Roz hotărăște să nu mai suporte zeflemeaua confraților săi albi și gri, și-și ia lumea-n cap, hotărât să afle de la mai-marii Cerului de ce el e altfel. Soarele habar n-are. Luna – nicio idee. Fulgerul n-ar putea nici el să-i spună. În fine, Curcubeul îl liniștește puțin: îl îndeamnă să se accepte așa cum e, căci fiecare are rostul lui sub Soare, iar într-o zi și-l va afla și Norișorul Roz pe-al lui. Iar când Zâna Somnului face o vizită prin Cer, cu o propunere inedită, rostul acela nu întârzie să se contureze. Se va ridica Norișorul Roz la înălțimea rolului care îi este încredințat? Și, mai ales, își va găsi el mulțumirea?
• „Norișorul Roz era atât de supărat că nu a reușit să afle nimic, încât s-a hotărât să ceară explicații chiar de la Regele Cerului: Curcubeul. Toată suflarea cerului știa că nu există cineva mai înțelept decât mărețul Curcubeu. „El trebuie să știe!“ gândi Norișorul Roz. Când a ajuns în fața lui, i-a povestit ce are pe suflețel și l-a rugat să îi dea o explicație. Curcubeul îi răspunse însă doar atât:
– Dragul meu norișor! Nimic nu este întâmplător. Nu trebuie să fii supărat că ești diferit de ceilalți. Fiecare are rostul lui atât în cer, cât și pe pământ. Încearcă să fii fericit, iar într-o bună zi vei înțelege care este menirea ta.”
Norișorul Roz își face de nota zece treaba cu care l-a însărcinat Zâna Somnului, însă lui de fapt îi e cam… Nu contează. El veghează copiii la culcare, iar aceștia adorm liniștiți, numai că el, când rămâne singur… În fine. E secret. Norișorul Roz are un secret. Până când se împrietenește cu Lukas, un băiețel care adoră să citească până noaptea târziu. Iar între prieteni până și secretele devin transparente. Așa că Lukas va face tot ce știe el mai bine (și el știe, fiindcă citește enorm!) ca să, hmmm, rezolve secretul Norișorului Roz. Va avea succes? Va scăpa Norișorul Roz de apăsarea, hmmm, secretului său? Și ce rol joacă oare cărțile în această operațiune?
• „Norișorul ridică din sprâncene, nevenindu-i să creadă că Lukas își dăduse seama. Și, mai mult, că nu râdea de el!
– Nu e nimic ciudat și nimic rușinos, continuă Lukas. […] Un copil deștept și cu suflet bun nu ar râde niciodată de cineva căruia îi e teamă de ceva. Ci l-ar ajuta să își învingă teama. Iar ceilalți? Nu trebuie băgați în seamă. […] Îți era teamă de necunoscut. Așa că, ascultă-mă în continuare, cu cât vei afla mai multe, cu atât îți va fi mai puțin teamă.”
Norișorul Roz și coșul cu dulciuri
Norișorul Roz e mare amator de fructe culese chiar din livada familiei, pe care o îngrijește cu maxim drag. Dar într-o bună zi vin în vizită doamna Cumulus și domnul Nimbus, și nu vin cu mâna goală: vin cu un coș plin ochi de dulciuri – bomboane, caramele, acadele, bezele, ciocolată, tot tacâmul… Și care norișor roz ar putea rezista dulcii ispite? Nu al nostru. În scurt timp, Norișorul Roz ajunge dependent de dulciuri, cu rezultatul direct că face o carie. Dureroasă. Îl va putea vindeca doctorul dentist Altostratus? Și pentru cât timp, dacă continuă să spargă dropsuri între măsele? Sau… va găsi drumul înapoi spre livadă?
• „Norișorului Roz nu prea îi mai păsa de fructe de când mânca dulciuri în fiecare zi. Nici de pomi nu mai avea grijă. Nu îi mai uda, nu le mai ștergea frunzele, iar aceștia, lipsiți de dragoste și grijă, se uscau văzând cu ochii. Supărate, fructele cădeau sub ei, unul după altul, chiar înainte de a se coace. Nu asta îl îngrijora însă pe Norișorul Roz, ci faptul că nu mai avea dulciuri. Coșul se golise, așa că i-a rugat pe părinții lui, cu lacrimi în ochi, să îi mai cumpere unul. Le-a promis chiar că va mânca mult mai rar bomboane și ciocolată, iar părinții l-au crezut.”
Norișorul Roz merge la grădiniță
Iată că a sosit și vremea ca Norișorul nostru Roz să meargă la grădiniță. Îl rod însă o mulțime de temeri: dacă or să râdă copiii de el? Dacă o să-i fie dor de mami și tati? Dacă n-o să-l placă doamna educatoare? Și tot așa… Însă când face cunoștință cu educatoarea Mima și se prinde la joacă cu codana de Mara, Lulu cea dolofană și Dimi năzdrăvanul, spulberate-s toate temerile! Și totuși: rămâne un mister de ce educatoarea Mima, pe care Norișorul Roz o spionează discret în timpul orei de somn, plânge încetinel în fiecare zi, când copiii dorm. Ce o supără? De ce suferă? Norișorul Roz își pune-n minte să afle! Și, dacă poate cumva, să ajute.
• „Drumul către grădiniță l‑au făcut cu sania, peste dealuri întortocheate, formate din norii de toate formele care acopereau cerul. Da, era o zi înnorată. Grădinița nu era foarte departe, dar drumul i‑a oferit Norișorului suficient timp cât să mai verse niște lacrimi roz, care rămâneau în urma lor. Treceau pe lângă case făcute din nori mai mici sau mai mari, gri-închis, gri-deschis sau albe, prin geamurile cărora se vedea căpșorul vreunui copilaș‑nor care se juca sau își lua micul dejun. «Ce bine e de norișorii mici care încă nu merg la grădiniță!» se tânguia în gând Norișorul Roz.”
Cele patru părți ale poveștii Norișorului Roz, de Cristina Donovici, pot fi achiziționate cu 10% reducere de AICI.