Acum citești
În perpetuă dualitate: 3 cărți despre Rusia cea de neînțeles

În perpetuă dualitate: 3 cărți despre Rusia cea de neînțeles

carti despre Rusia

În Epoca de Aur ceaușistă, elevilor români li se preda la școală Apus de soare: dramă istorică în patru acte scrisă de Barbu Ștefănescu Delavrancea. Opera îl portretiza pe Ștefan cel Mare (și, azi, Sfânt) la fragilizata vârstă a treia, mai degrabă decât ca figură viguroasă a marșului triumfal al istoriei române, așa cum era el etalat de regimul comunist. Iar spre deosebire de domnitorul-erou care zdrobea dușmanul, păgânii și trădătorii de neam cu exemplară neclintire, Ștefan, în piesă, se mai arăta și vulnerabil, și șovăielnic, amărât; în plus, umbla vorba că fusese cam muieratic și își înșelase nevestele. Între protagonistul oficial al unui discurs naționalist megaloman și bărbatul „scund la stat” care nu rareori „călca pe alături” era o nepotrivire cât se poate de incomodă politic. Cum o rezolvau profesorii de literatură ai vremii? Abordând piesa lui Delavrancea înarmați cu o salvatoare dualitate: le vorbeau elevilor despre „Ștefan Domnul” și „Ștefan omul”. Pretabil atât la patriotică adulație, cât și la eventuală dezaprobare morală.

Așa și cu Rusia: inspiră sentimente contradictorii. Din punct de vedere politic, îndeosebi azi, Rusia este agresorul care a invadat în mod neprovocat o țară vecină unde, în plus, a comis hidoase crime de război. În vreme ce în plan intern statul rus a zdrobit orice posibilă opoziție democratică, întemnițând sute de cetățeni care protestau pașnic împotriva războiului, eliminând fizic, în stil mafiot, opozanți politici (cazurile Anna Politkovskaya și Boris Nemțov) și instituind legi care suprimă activismul și libertățile civice. Din punct de vedere cultural, însă, Rusia nu poate să nu impresioneze prin valori covârșitoare în literatură (Tolstoi, Dostoievski, Cehov, Pușkin, Turgheniev), muzică (Ceaikovski, Șostakovici, Prokofiev, Oistrah, Rostropovici), balet (Barîșnikov, Nureev, Plisețkaia) sport (Șarapova, Kurnikova, Medvedev) ș.a.m.d.

O țară cu o cultură ilustră e totodată o țară cu o politică criminală. Cum e posibil? Și cum, oare, ar putea fi de înțeles? Un posibil răspuns vine de la un scriitor disident rus de geniu, Mihail Șișkin. Potrivit lui, Rusia se află, istoricește, prinsă într-un cerc vicios ce pornește cu o revoluție și se încheie cu un regim autocratic. Ciclul a atins, azi, în „epoca Putin”, faza de dictatură: „o țară unde puterea a fost înșfăcată de un regim corupt criminal, unde statul e o piramidă de hoți, unde alegerile au devenit o farsă, unde tribunalele servesc autoritățile, nu legea, unde există deținuți politici, unde televiziunile de stat au devenit o prostituată, unde haite de impostori adoptă legi smintite care ne aruncă pe toți înapoi în Evul Mediu”. Acest regim, punctează Șișkin, se află în relație de dușmănie frontală cu cultura rusă.

Aceasta din urmă – iar cititorii români vor recunoaște aici un tipar familiar – are datoria de a asigura supraviețuirea morală și spirituală a rușilor, în aceste circumstanțe politice adverse, și de a se strădui să promoveze fața valoroasă a Rusiei în lume, în ciuda prestației odioase a statului și a oficialităților ruse. Pentru Șișkin și o miriadă de disidenți ruși asemenea lui, există încă, într-o lume paralelă susceptibilă de idealism cronicizat, „Rusia mea”: „o țară liberă de impostori, o țară cu o structură statală ce apără drepturile individului, și nu dreptul la corupție, o țară cu o presă liberă, alegeri libere și oameni liberi”. În această Rusie cred oamenii de cultură ruși disidenți, răspândiți prin lumea largă, pentru această Rusie continuă ei să scrie, să compună, să danseze, să creeze. Pe aceasta o reprezintă, în numele acesteia vorbesc, pentru ea luptă prin cuvânt și idee. Tiparul? Rezistența prin cultură

Se spune că seva acestei mari culturi e „sufletul rusesc”. Profund, fecund și tragic de neînțeles. Aproape inexprimabil și totuși sublim, în omenescul lui tulburător, răscolitor. Pe care, ni se reproșează, vesticii nu sunt în stare să-l deslușească, să-l cunoască. Suflet incomprehensibil, suflet-enigmă. Scuza (sau rațiunea de a fi) perfectă pentru adesea gălăgiosul invocat excepționalism rusesc.  

Celor ce doresc totuși să exploreze acest „mister” contrariant, frustrant le propunem o tentativă de familiarizare prin intermediul, de data aceasta, nu al marilor scriitori ruși contemporani disidenți (categorie bine reprezentată în portofoliul editorial Curtea Veche Publishing prin Vladimir Șarov, Viktor Pelevin, Tatiana Tolstaia, Marina Stepnova sau Vladimir Sorokin), ci al unui număr de trei cărți de non-ficțiune despre Rusia de ieri, de azi, eternă.  

Articol recomandat
autocompasiune

Arta bucătăriei sovietice, de Anya von Bremzen

„Spune-mi ce mănânci ca să-ți spun în ce regim politic trăiești” – nimic mai valabil pentru URSS. Rememorând viețile a trei generații din familia ei, autoarea demonstrează că istoria se poate perfect de bine povesti și în termeni culinari și revizitează fiecare decadă a epocii sovietice prin intermediul mâncării ei tipice: plăcinta lui Lenin în anii ’20, pâinea de mălai a anilor ’60, borșul anilor ’80… În fond, oricât de mari penuriile, de gătit se gătește și în dictatură.

Drumul Rusiei, de Rüdiger von Fritsch

Fost ambasador al Germaniei la Moscova în perioada 2014-2019, autorul s-a plasat ferm de partea dialogului și a argumentului rațional, inclusiv după anexarea ilegală a Crimeei, otrăvirea lui Serghei Skripal și doborârea avionului MH17. Cât de eficace s-a dovedit această poziție în interacțiunea sa cu Putin, Lavrov, șeful Gazprom, dar și cu studenți, jurnaliști și disidenți ruși ne ilustrează acest volum înscris în coordonatele elementare ale diplomației.

Paltonul cu gaică, de Mihail Șișkin

Folosindu-se de persoana întâi naratoare, acest volum de eseuri și povestiri autobiograficefiltrează istoria ultimelor decenii de epocă sovietică prin ochii tânărului nealiniat gândirii oficiale, cititor ilicit al lui Soljenițîn. Amalgamate în apele nostalgice ale amintirilor avem observații razante despre natura opresivă a sistemului instaurat de Stalin, despre îndoctrinare și impostură – toate însoțite consecvent de susurul inextingibil al unui spirit eminamente liber.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus