Meseria de părinte nu este una ușoară. Atunci când ai un copil, îți dorești să-i fii un prieten bun, dar să ai și autoritate în fața sa, astfel încât să îl poți ghida cel puțin în prima etapă a vieții sale. Stilul tău de parenting poate influența foarte multe lucruri, de la deciziile pe care le ia copilul tău atunci când nu te afli în preajma sa, până la felul în care se percepe pe sine însuși. În acest articol vom realiza o tipologie a părinților în funcție de stilul lor de parenting. Descoperă ce tipuri de părinți există și ce cărți poți parcurge pentru a-ți perfecționa stilul de parenting.
Cuprins
Părintele democratic
Un părinte democratic știe cum să alterneze registrele astfel încât să se comporte și inclusiv să fie perceput ca un prieten al copilului atunci când e nevoie, dar să și fie autoritar în momentele în care acest lucru este necesar. Un astfel de părinte va respecta timpul de joacă al copilului său, îl va ajuta și-l va susține în ce privește performanța școlară și va ști inclusiv ce abilități să-l învețe astfel încât să se descurce mai departe în viața adultă.
Un copil al unui părinte democratic va crește pentru a ajunge independent, asertiv și cu spirit critic. Acestuia nu-i va fi frică să-și exprime nemulțumirile și părerile, va ști cum să accepte criticile constructive fără ca imaginea de sine să aibă de suferit, va învăța din greșeli și îi va respecta pe cei din jur. Un astfel de copil va crește armonios, cunoscând o evoluție rapidă și statornică, fără prea mari fluctuații în ce privește încrederea în forțele proprii.
Părintele permisiv
Un părinte permisiv își iubește foarte mult copilul, dar nu își poate asuma rolul autoritar pe care ar trebui să-l exercite orice părinte în anumite situații. Copilului îi este satisfăcută orice dorință sau poftă, dar comportamentele neadecvate sunt foarte rar sancționate. Desigur, orice părinte își poate dori ce e mai bun pentru copilul său, însă acesta are nevoie de îndrumare atunci când greșește, nu de ranforsarea unui comportament nepotrivit. Cel mic poate deveni neascultător, obraznic și răsfățat, manifestându-se agresiv atunci când nu i se face pe plac.
Printr-un astfel de parenting, copilul poate ajunge să ignore normele sociale, ba chiar să le încalce cu bună-știință. Acesta își va construi cu greu un sistem de valori morale, de multe ori într-o etapă mai târzie din viață, când va realiza că poate deveni o prezență dezagreabilă pentru cei din jur.
Părintele hiperprotector
Una dintre greșelile neintenționate pe care le pot face chiar și părinții binevoitori este să fie prea atenți la nevoile copilului. Acest lucru poate duce la sufocarea liberului arbitru al copilului și la o dezvoltare întârziată sau deficitară a simțului de independență. Copilul poate simți că nu este în stare să se descurce fără ajutorul părinților săi.
Un părinte hiperprotector își va crește copilul cu o grijă excesivă și va vedea peste tot pericole potențiale, iar la maturitate acesta va avea probleme în a se descurca atunci când trece prin situații dificile. Cel mic, neavând oportunitatea de a realiza propriile alegeri, de a face greșeli și de a învăța din ele, va dezvolta mai târziu în viață o dependență față de cei din jur, fiind incapabil să ia o decizie singur. Astfel, se va integra mai greu în societate și își va dezvolta personalitatea mult mai târziu, deoarece procesul său de individuație va fi întârziat în neștiință de cauză de către părinții săi.
Părintele autoritar
Părinții autoritari, în general, din dorința de a-și proteja copilul, stabilesc anumite reguli care trebuie urmate fără întrebări. Cel mic este dirijat în permanență, îi sunt curmate inițiativele, pretinzându-i-se să facă numai ce i se spune. Acest lucru poate avea efecte negative pe termen lung în dezvoltarea copilului, deoarece acesta nu are ocazia să-și exercite capacitatea de decizie și de acțiune.
Un astfel de comportament din partea părinților se remarcă mai ales atunci când copilul ajunge la vârsta adolescenței, însă este tratat în continuare ca un copil mic. Părintele autoritar respinge ideea maturizării copilului său și este posibil să-l priveze de anumite libertăți pe care alți adolescenți de vârsta lui le au. În acest caz, reacția copilului poate fi una de respingere afectivă, din cauza faptului că se simte constrâns, iar legăturile familiale pot avea de suferit din această cauză.
Cu toate acestea, autoritatea din partea părinților este justificată atunci când e vorba de un copil cu probleme, care are nevoie de o îndrumare corespunzătoare. Exercitarea acestei autorități, însă, nu trebuie să se facă în permanență, deoarece atitudinea și comportamentul copilului se pot schimba, cu timpul, în bine.
Părintele indiferent
Din nefericire, există și părinți indiferenți. Aceștia sunt nepăsători și lipsiți de interes față de copiii lor. Cel mic se poate confrunta cu lipsa de afecțiune, suprasolicitare, ba chiar respingere. Părinții care sunt reci și ostili își pot certa copilul pentru lucruri minore, îl pot ignora sau pedepsi. Într-o familie în care au loc dispute frecvente, un copil crescut de un părinte indiferent poate fi antrenat în aceste certuri familiale.
În această situație se pot găsi chiar și părinții care-și dedică prea mult timp vieții profesionale. Copiii se pot confrunta cu nenumărate probleme pe care nu le pot depăși, mai ales dacă părinții nu sunt alături de ei. Aceștia pot dezvolta un sentiment de inferioritate, ajungând să trăiască eșecurile cu foarte mare intensitate. Un astfel de copil poate renunța ușor la efortul a mai încerca, putând ajunge chiar și în situația de abandon școlar.
Atunci când un copil are anumite deficiențe, acesta poate fi îngrijit corespunzător la nivelul nevoilor fizice de către un părinte indiferent, dar se poate întâmpla ca mama sau tatăl să se detașeze emoțional față de copil. Cel mic poate ajunge să fie comparat cu alți copii sau chiar cu frații și cu surorile sale, deoarece părintele se află în stadiul de negare a problemelor acestuia. Copilului i se pot cere rezultate asemănătoare cu al altor copii de vârsta sa, fără să-i fie luată în considerare deficiența.
În acest caz, atitudinea de respingere față de copil se poate manifesta prin negarea oricărei calități sau abilități a acestuia, fiind-i în permanență ignorată sau chiar minimalizată importanța sa ca ființă umană. Un astfel de copil se va confrunta cu mari probleme de adaptare mai departe în viață și va avea foarte puțină încredere în forțele proprii.
Cărți de parenting: 4 titluri recomandate
Parenting-ul nu este întotdeauna ușor, dar dacă te „înarmezi” cu soluții pentru problemele punctuale pe care le confrunți zilnic sau aproape zilnic atunci când vine vorba de copilul tău, poți fi un părinte excelent. Descoperă recomandările noastre de lectură pentru un parenting realizat ca la carte!
Copilul invizibil
Traumele care apar în relațiile dintre părinți și copii se pot transmite din generație în generație. În momentul în care internalizăm o traumă fără să o conștientizăm, tipul de tratament pe care l-am primit și care a cauzat trauma se poate transforma într-o „normalitate” pe care o acceptăm ca atare. În virtutea acestei normalități percepute, putem repeta comportamentele părinților noștri cu proprii copii. De aceea este important, în primul rând, să le conștientizăm și apoi să le adresăm, rupând ciclul care le perpetuează.
Gáspár György tratează acest subiect în cartea sa, Copilul invizibil, dând exemple din viața personală, arătând cum poți avea grijă de propriul tău copil interior și cum acest lucru te transformă într-un părinte mai bun, capabil de o relație sănătoasă cu propriul copil.
Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte
Cartea Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte, scrisă de Joanna Faber și de Julie King, este ideală pentru părinții care au copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 7 ani. Aceasta tratează totul din perspectivă aplicată, oferind soluții pentru situații cu care orice părinte se confruntă în viața reală. Spre exemplu, poate copilul tău nu vrea să se spele pe dinți, țipă pe bancheta din spate a mașinii în timpul unei călătorii, își ciupește fratele sau sora, refuză să-și mănânce legumele din farfurie, ia cărți din bibliotecă și le aruncă de colo-colo, iar lista poate continua.
Autoarele adresează o multitudine de astfel de situații și oferă sfaturi de parenting pentru convingerea sau calmarea copilului în cea mai eficientă manieră. Nu doar atât, dar dezvăluie inclusiv cum ar trebui să te comporți și ce i-ai putea spune copilului tău în cazul în care acesta are nevoi speciale sau are o tulburare de spectru autist.
Inteligența emoțională în educația copiilor
În cazul în care ai avut la un moment dat realizarea că ți-ai tratat copilul într-un mod în care nu i-ai permite nimănui altcuiva, atunci cartea Inteligența emoțională în educația copiilor cu siguranță este pentru tine. Autorii (Brian S. Friedlander, Steven E. Tobias și Maurice J. Elias) sunt de părere că orice părinte ar trebui să aibă o regulă de aur în educația copiilor lor: să ai aceleași așteptări de la tine în modul în care îți tratezi copilul cum ai față de alte persoane (fie că e vorba de prieteni de familie, de educatori, de învățători sau de rude).
Citind această carte, îți poți da seama cum să comunici cu propriul copil într-o manieră mai profundă și cum să îl ajuți să controleze cu succes felul în care relaționează cu cei din jur. Fie că e vorba de rivalitate între frați, de certuri cu prietenii, de situații neplăcute la școală, de presiunea colegilor săi, strategiile pe care le prezintă autorii în această carte te vor ajuta să întărești încrederea în sine a copilului tău, să îi stârnești curiozitatea, să îi arăți cum să își afirme independența și cum să ia decizii responsabile.
Parenting conștient
Copii ar trebui să înțeleagă faptul că au dreptul de a fi iubiți exact așa cum sunt în realitate, iar această primă „lecție” o primesc de la părinții lor. Susan Stiffleman, în cartea Parenting conștient: cum să creștem copii responsabili, încrezători și afectuoși, oferă instrumente concrete care sunt foarte utile pentru întărirea relației între părinți și copii.
Diagnosticată ea însăși cu tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD), trecută printr-un divorț și nevoită să-și crească singură băiatul, autoarea ne arată că nu trebuie neapărat să fim perfecționiști în parenting-ul copiilor noștri, cele mai importante lucruri fiind sprijinul pe care îl oferim și prezența plină de afecțiune. Aceasta dă exemple concrete de situații cu care te poți confrunta și oferă soluții pentru transformarea conflictului într-o negociere inteligentă, alegerile dificile în oportunități de învățare și disputa în joacă.
Tipurile de părinți nu sunt bătute în cuie pentru că, uneori, părinții nu se încadrează doar într-o singură categorie, așadar nu-ți face griji dacă uneori ești mai permisiv, iar alteori ești mai autoritar. În definitiv, există o diversitate de tipuri de copii, iar dacă cel mic este un copil problematic, spre exemplu, atunci un stil autoritar de parenting este justificat.
Cu siguranță îți dorești să fii cel mai bun părinte pentru copilul tău și să menții o relație plină de afecțiune cu acesta, dar în același timp să-ți afirmi și autoritatea într-o modalitate sănătoasă. Important este să înțelegi efectele pe care le poate avea fiecare tip de parenting asupra copilului tău și să încerci să menții un echilibru între rolul de părinte și cel de prieten.