Acum citești
Există o carte care ți-a schimbat viața?

Există o carte care ți-a schimbat viața?

Astăzi, vă propun un exercițiu de imaginație. Nu îmi plac bilanțurile de sfârșit de an. Să socotești, să aduni, să tai, pentru ca mai apoi să pui la loc. Am învățat că obiectivele se realizează atunci când te ții de ele. Mi-ar plăcea însă, ca după aceste luni în care am văzut atât partea plină, cât și partea goală a paharului, să facem bilanțul cărților pe care le-am citit.

Există o carte care te-a marcat mai mult? Care te-a schimbat în bine? Care ți-a schimbat destinul? Care te-a învățat ce este dragostea? Cum să fii tu, indiferent de cel din fața ta? Cum să-ți folosești inteligența emoțională? Cum să le oferi copiilor tăi bucuria de a trăi într-o lume mai bună?

Astăzi, te provoc să facem bilanțul cărților! Spune-mi ce carte te-a făcut să vezi altfel viața/ Care te-a schimbat cu adevărat ca om/ Care te-a făcut să-ți dai seama că ești pe un drum greșit.

Te invit să te oprești și la secțiunea cărților de dezvoltare personală de la editura Curtea Veche Publishing, poate te inspiră ceva! Aștept să-mi spui care a fost cartea care ți-a deschis apetitul pentru lectură, dar care și-a dat și o altă viziune asupra vieții!

Orice carte are o poveste. Povestea înseamnă viață, personaje, experiențe noi. Redescoperire. Readaptare. Jocuri. Citește! Vei vedea altfel viața! Găsești mai jos patru dintre cărțile de la Curtea Veche Publishin, pe care le găsești, pe site-ul editurii, la secțiunea dezvoltare personală.

Ar putea să fie un început spre altceva! Aștept să facem împreună bilanțul cărților și s-mi spui care este preferata ta!

Inteligența emoțională. Ediția a II-a – de Daniel Goleman

Formidabila carte a lui Daniel Goleman a declanșat un efect de proporții în societatea occidentală: inteligența emoțională se studiază în centre ce cercetare, se predă în şcoli şi în universităţi, competenţele sale au devenit criterii de angajare sau de promovare în carieră, iar programele de educaţie pe baza sa au devenit punctul de plecare în politicile sociale de prevenire a îmbolnăvirilor sau criminalităţii.

Mai exact, cartea a marcat o revoluţie uluitoare în psihologie prin analiza importanţei covârşitoare a emoţiilor în dezvoltarea personalităţii umane. Studiul său ne explică cum, atunci când ne înţelegem sentimentele, situaţia în care ne aflăm devine mai limpede. Descoperim chiar un nou mod de a privi cauzele bolilor care ne macină familia şi societatea.

Inteligenţa emoţională (EQ) presupune în primul rând conştientizare de sine, autodisciplină şi empatie. Ea dă seama de felul în care ne controlăm impulsurile şi sentimentele. Deşi copilăria este extrem de importantă în punerea unor baze solide pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale, ea poate fi îmbunătăţită şi cultivată inclusiv la vârsta adultă.

Cartea Conflicte – de Edward de Bono

Oare cum s-ar define conflictul și de ce este inevitabil? – Pentru că întregul sistem de gândire occidental se bazează pe el: principiile logicii presupun un antagonism. Prin urmare, atunci când ne aflăm în fața unui dezacord, adoptăm o metodă conflictuală chiar fără să conștientizăm asta.

Edward de Bono oferă instrumente practice care permit oricui – nu doar celor considerați creativi – să-și dezvolte capacitatea de a descoperi soluții ingenioase și inedite. Metodele lui se bazează pe înțelegerea mecanismelor gândirii logice și pe depășirea lor în vederea unor rezultate mai bune.
Mai exact, creativitatea trebuie înțeleasă ca o aptitudine care poate fi îmbunătățită și exersată, și nu ca un talent misterios. Sistemul gândirii laterale, cel al gândirii paralele sau „al celor șase pălării“ și-au dovedit eficiența în contexte dintre cele mai diverse.

Scapă-ți pielea! Devino narcisist – Fabrice Midal

Tu când ai fost ultima oară narcissist? – Radical diferită de egoism și blamată pe nedrept de gândirea comună, iubirea de sine a devenit, în cursa nebună a zilelor noastre, un gest necesar și un antidot pentru autohărțuire. Șarmant în stil și incomod în discurs, Fabrice Midal o demonstrează.

Narcis nu mai este tânărul vinovat de a se fi îndrăgostit de el însuși, ci devine model pentru ființa care învață să se întâlnească, să se respecte și să aibă încredere în sine. Surprinzătoarea interpretare a mitului propusă de Fabrice Midal așază vechea poveste în perspectivă contemporană și ni se potrivește de minune. Pentru că deși o iluzie tenace și general împărtășită pare să afirme contrariul, numai fiind narcisiști, adică împăcați cu noi înșine, putem să dezvoltăm legături autentice cu ceilalți.

Articol recomandat
cititul pe diagonala


Șic, șarmant și iconoclast, proful de meditație à la française revine cu un nou eseu luminos și provocator. Midal se plimbă relaxat printre poeți și filozofi antici, gânditori iluminiști și psihanaliști ai secolului al XX-lea, zdruncinând cu inspirație gândirea dominantă. Filozofia lui de buzunar se dovedește neașteptat de profundă și nu uită să condimenteze cunoașterea cu savoare, așa că poate fi citită pe nerăsuflate în metrou sau într-o binemeritată pauză pentru felia de tort. Căci, apropo: între tort, cireașă și narcisism există o strânsă legătură…

Fericit fără motiv – de Marci Shimoff , Carol Kline

Crezi că este greu să fii fericit fără motiv? Dă îți dai puțin silința și vrei cu adevărat asta, ar putea să fie extrem de ușor. Nu e obligatoriu să deții gena fericirii, să câștigi la loterie sau să slăbești 10 kilograme. Înainte de a termina cartea, vei ști deja cum să dobândești fericirea pentru tot restul vieții!

Marci Shimoff este expertă în terapia fericirii şi în consilierea transformaţională, inspirând de-a lungul anilor milioane de oameni din întreaga lume, prin mesajul său despre infinitele posibilităţi pe care ni le rezervă viaţa. Important orator motivaţional, ea a creat programe pentru diferite tipuri de public şi organizaţii, inclusiv pentru o serie de companii din topul Fortune 500. De peste 20 de ani, este larg apreciată pentru metodele revoluţionare pe care le propune celor care vor să atingă împlinirea personală şi succesul profesional.

Se numără printre cei mai de succes autori de nonficţiune din toate timpurile, fiind şi coautoare a 6 dintre cărţile apărute în celebra serie Supă de pui pentru suflet, care a fost citită de peste 150 de milioane de oameni. Cărţile ei au fost traduse în 33 de limbi, s-au vândut în peste 13 milioane de exemplare şi s-au menţinut în topul New York Times timp de 108 săptămâni. De asemenea, au intrat şi în topurile elaborate de USA Today şi Publishers Weekly.

Marci Shimoff este membru fondator al Executive Committee of the Transformational Leadership Council (o comunitate formată din 100 de consultanţi de top din domeniul dezvoltării personale, care lucrează cu peste 10 milioane de persoane). E dedicată trup şi suflet îndeplinirii visului şi scopului său de-o viaţă: acela de a ajuta cât mai mulţi oameni să fie mai stăpâni pe vieţile lor şi să devină mai fericiţi.

Detalii despre programele, cărţile şi seminarele sale se găsesc pe: www.happyfornoreason.com.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus