Acum citești
Cum să ai o atitudine pozitivă în fața propriilor probleme

Cum să ai o atitudine pozitivă în fața propriilor probleme

Într-unul din capitolele cărții Crede în tine, Joseph Murphy vorbește despre rolul subconștientului în afaceri. În viața noastră de zi cu zi suntem obligați să facem față anumitor probleme, provocări pe care trebuie să le rezolvăm sau să le depășim. În general, sintagma „ești ceea ce îți imaginezi că ești” este adevărată. După cum se spune în Biblie și după cum remarcă autorul, ești așa după cum gândești în inima ta.

Toate gândurile și ideile noastre sunt stocate în subconștientul nostru, subconștient care este un slujitor al nostru, pentru că ne ajută să ne folosim toate aceste resurse în momentele potrivite. Trebuie însă să avem grijă căror gânduri și căror idei le permitem să pătrundă în subconștientul nostru. Prin imaginație, ideile și gândurile noastre sunt îmbrăcate în haine mai mult sau mai puțin frumoase. Este decizia noastră ce fel de haine îmbracă gândurile și ideile noastre. Dacă vrem ca tot ceea ce este bun și frumos din sufletul nostru să devină manifest, atunci trebuie să ne folosim imaginația într-o direcție pozitivă.

De pildă, nu trebuie să ne imaginăm că dacă fiul nostru întârzie, i s-a întâmplat cu siguranță ceva rău. Trebuie dimpotrivă să înlocuim emoțiile negative care ne cuprind cu gânduri pozitive și să ne imaginăm lucruri care să ne amplifice credința că totul este bine.

Când mama unui copil de 14 ani era bolnavă, copilul își imaginase că vorbește cu Hristos și că Hristos i-a spus că mama sa se va vindeca. Deși doctorii nu îi mai dădeau nicio șansă de supraviețuire, credința copilului a trecut la mama sa și femeia a fost vindecată.

Un alt exemplu pe care ni-l oferă autorul este acela al unui om de afaceri care era pus zi de zi în poziția de a lua decizii de o mare importanță pentru companie. Își folosea imaginația într-un mod constructiv și credea că vorbește cu Sfântul Apostol Pavel. Toți erau uimiți de modul în care omul lua deciziile și de cât de eficiente erau acestea pentru afacerile sale.

Articol recomandat
"Inconfortabil", de A.J. Bond

Procedeele de vindecare dau rezultate pentru că oamenii își imaginează că pot fi eficiente și pentru că au credința că acestea vor fi cele care îi vor vindeca. Între imaginație și credință este doar o diferență de grad. Dacă cunoaștem legile minții, putem să facem saltul de la imaginație la credință și să avem rezultate dintre cele mai bune.

Așa după cum spune Troward, mintea noastră lucrează precum un silogism: dacă premisa este corectă, atunci și concluzia va fi la fel. Mișcarea interioară a minții, după cum arată autorul, este de dragul acțiunii, iar mișcarea exterioară care este acțiunea este răspunsul corpului la mișcarea interioară și acest răspuns se materializează în acțiunea însăși.
Autorul ne îndeamnă să ne folosim deci de subconștient și de imaginație într-un mod pozitiv pentru a putea să facem față problemelor de zi cu zi.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus