Acum citești
Cei șapte ani de acasă

Cei șapte ani de acasă

Terenul de joacă al adulților nu e chiar curtea școlii, dar noi suntem mai neștiutori decât în copilărie în ceea ce privește racordarea emoțiilor personale la rutina relațiilor interpersonale.

Daniel Goleman analizează în cartea Inteligența emoțională, publicată la Curtea Veche Publishing, acest simț social pe care fiecare ni l-am însușit, după aptitudini și posibilități, ca disciplină obligatorie „în lume”, fără să-l chestionăm.

Emoțiile ni se citesc în gesturi, în postură, în mimică, în ton, în felul în care pronunțăm cuvintele înainte ca înțelesul frazei să fie perceput. Un bun cercetător al comportamentului uman ar depista imediat dacă există o urmă de disimulare a emoțiilor. Pentru un ochi mai puțin încercat va fi greu să distingă mai departe de starea de confuzie care i se comunică. Să înțelegem că e dezirabil să fim sinceri și să ne exhibăm trăirile cât mai aproape de forma lor interioară?

Cum obținem echilibrul între ce simțim și cum ne comportăm?

Standardele sociale ne obligă să ne camuflăm emoțiile mai puternice, fie că sunt negative sau pozitive. Intensitatea îi tulbură pe majoritatea, cu atât mai mult dacă emoțiile sunt manifestate într-un cadru public steril. A menține aparențele unei stări de calm și răbdare într-o situație care te stârnește pare la fel de neadecvat, discrepanța între ceea ce simți și ceea ce arăți fiind resimțită nu numai în interior, dar și în jurul tău.

Convenția pare complet inflexibilă în ceea ce privește excesele. Furia provoacă o stare de anxietate în martorii scenei, iar excesul de entuziasm, știm bine, e la fel de neplăcut prin ignoranța sa caracteristică. Cu toate astea, nici excesul de bunătate nu e privit prea bine și nici cel de iubire. Dar cine delimitează ce e exces și ce nu?

Racordarea la dimensiunea socială

Goleman pornește de la racordarea emoțională cu mama – etapă care se întâmplă în primii ani de viață – când prin empatie, aceasta stabilește o legătură de rezonanță în care emoțiile copilului sunt reflectate în manifestarea ei. În acest fel, ființa umană primește confirmarea propriei existențe și a efectului ei în exterior. Copilul are siguranța că este înțeles, că este în acord cu mama și prin asta, cu exteriorul, cu restul oamenilor.

Felul în care mama răspunde și comunică are rolul de a educa emoțional copilul și de a-l pregăti pentru a lua parte la țesătura de emoții colective. Reacția mamei este ecoul întregului univers uman în prima parte a vieții noastre și construiește baza înțelegerii dinamicii sociale.

Din acele momente începem să cuprindem felul în care ne marchează evenimentele din exterior și ce amprentă proprie lăsăm în viețile celorlalți. Întrevăzând miza colaborării, descifrăm regulile nescrise ale interacțiunii sociale și ne avântăm în jocul de nuanțe care se poartă între limita excesului, pe de-o parte, și cea a lipsei de reacție, pe cealaltă.

Suntem actori pe scena societății?

Suntem deci obligați să ne configurăm eul social în așa fel încât să nu jignim, să nu părem dezinteresați, să fim agreabili, să fim acceptați, să ne putem integra. Am pornit în acest proces de antrenare al abilităților sociale încă de la sânul mamei și am descoperit că e nevoie de o racordare constantă. Vă propun să dăm anii înapoi până prin clasele primare când încă ne jucam leapșa în pauze.

Într-una dintre sesiunile de alergare haotică, se întâmplă ca unul dintre copii să fie accidentat, dărâmat la pământ de colegul care s-a grăbit să-l plesnească pe umăr și să-i dea leapșa și a ajuns să-l doboare în avântul lui. Băiatul cade și se lovește, iar reacțiile pe care acest eveniment le trezește sunt dintre cele mai diverse. Unii se grăbesc să-l ajute pe cel căzut, alții se grăbesc să-l muștruluiască pe agresor, iar în timpul ăsta mai sunt și cei care stau deoparte, fie că n-au curajul să intervină, fie că se amuză, fie că înregistrează totul în cel mai mic detaliu ca să facă dreptate la final sau să pârască așa cum se cuvine doamnei învățătoare.

Dacă reușești cu adevărat acest exercițiu de memorie vei descoperi că, în mare, felul în care colegii tăi au reacționat îi caracterizează și în prezent. Poate același lucru e valabil și pentru tine.

Conștientizare sau iluzie de sine în raport cu ceilalți?

Fiecare avem câte un fel de-a fi singuri acasă-n pijamale și altul machiat, frezat și împrospătat, pe care îl îmbrăcăm în convențiile sociale, fie că e vorba de job sau de cumpărături la magazinul de la colț. Încercăm să exprimăm cât mai mult din ce simțim și gândim, dar avem pudoare și, ca să fim sinceri până la capăt, uneori mai bine ne lipsim de onestitate pentru a nu fi nevoiți să ne obosim cu explicații.

Ne păstrăm cât de aproape de linia mediană, încercând să tulburăm cât mai puțin apele. Jucăm la zero mai degrabă decât să fim provocatori prin comportament, o abilitate la care lucrăm sârguincios.

„Cei care fac o foarte bună impresie în societate sunt capabili să își monitorizeze propria exprimare a emoțiilor și să și-o adapteze la felul cum reacționează ceilalți, deci sunt capabili să racordeze permanent comportamentul lor social, făcând în așa fel încât să obțină efectul scontat, asemenea unor actori talentați”, spune Daniel Goleman

Unii au un talent înnăscut de a fi pe plac în orice circumstanță, iar Goleman îi numește cameleonii sociali. A fi întotdeauna agreabil, îndrăgit, la locul tău, e, desigur, imposibil, dată fiind natura imprevizibilă a vieții, dar nu și când acesta este un rol bine învățat și bine interpretat.

Cameleonii sociali au capacitatea de a-și ascunde cu ușurință întreaga gamă de trăiri interioare, modelându-și reacțiile după imaginea socială etalon. Nu putem nega că acești oameni se strecoară sinuos prin convențiile sociale, ies nepătați și de cele mai multe ori, câștigați. Mai departe însă de satisfacția formală a eului social care a găsit un pattern de mișcare ce îi conferă siguranță, cât de câștigată îi e integritatea interioară? Putem numi un astfel de comportament social ca unul inteligent emoțional?

Articol recomandat

Cine sunt cameleonii sociali?

Cameleonii sociali par a fi vedetele scenei, iar la polul opus al conștientizării de sine îi depistăm pe aceia care se manifestă în acord profund cu sentimentele lor. Expresia lor socială este imaginea cât mai fidelă a trăirilor interioare. Pentru ei, integritatea și sinceritatea cu sine sunt mai importante decât vreun rol distribuit automat pe piața socială. Nu ne miră că ei sunt cei pe care adesea îi întâlnim în postura incomodă de a rosti adevărul, de a spune faptelor pe nume.

Întorcându-ne la ideea de exces al exprimării în arena socială, acești oameni care își auto-impun ca normă de bază manifestarea conștientă a valurilor de emoții interioare fac parte din categoria celor care depășesc adesea linia mediană. Ei deranjează învelișul fragil de calm pe care societatea ne educă să îl păstrăm cu tot dinadinsul, uneori chiar strivesc corola de euri sociale adecvate expuse pe stindard.

Manierele pică în favoarea justiției sincerității. Acest tip de comportament e absolut necesar pentru curățarea recurentă a umanității de forme găunoase, îmbătrânite, discriminatorii, dar când atinge fanatismul își pierde empatia și devine un jucător solitar.

Undeva între onestitate și abilitatea de integrare socială, de interacțiune armonioasă cu restul oamenilor, obținem echilibrul specific felului fiecăruia de a fi.

Cartea Inteligența emoțională pune lanterna pe niște aspecte esențiale ale dimensiunii noastre emoționale, a căror conștientizare ne-ar ușura mult din efortul pe care îl depunem ca să menținem balanța sănătoasă între cine sunt și cum mă prezint.

Cine este Daniel Goleman

Daniel Goleman este psiholog şi cercetător în domeniul psihologiei clinice şi al ştiinţelor comportamentale, discipline în care şi-a obţinut doctoratul la Harvard. A primit premiul Premiul pentru Întreaga Carieră din partea Asociaţiei Americane de Psihologie.

A colaborat cu numeroase publicaţii prestigioase, printre care The New York Times, People, Time, Journal of Social and Clinical Psychology etc. Pentru articolele sale, a fost nominalizat de două ori la Premiul Pulitzer.

Dr. Goleman a publicat mai bine de 12 ani articole despre ştiinţele creierului şi științele comportamentale în The New York Times și a editat zeci de cărți de specialitate.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus