Ce ne dorim de la o lectură de vacanță? Să fie ușoară. Să ne amuze. Să ne țină companie în tren, să nu ne lase să ne simțim singuri așteptând pe aeroport. Să ne tihnească, pe bancă, în parc, la umbră – sau, și mai bine, în hamac. Să poată fi ușor de urmărit chiar și în bătaia brizei, în rumoarea de pe plajă. Să traseze în noi niște profunzimi rezonante cu aerul și altitudinea Muntelui. Să ne umple timpul liber: cu umor sau cu fiori, cu mirări sau cu provocări; cu povești extraordinare sau cu povești de viață ca a mea și a ta; cu personaje excepționale, cu personaje ca mine și ca tine. Ne dorim de la o lectură de vacanță să se potrivească cu sufletul nostru destins, cu momentul și cu mood-ul. Alege-ți deci bine, și vacanța aceasta, cartea-pereche.
Cuprins
Olivia Laing
Critic cultural multipremiat, britanica Olivia Laing a fost mereu o experimentatoare. Ca adolescentă, a devenit vegetariană și s-a specializat în participarea la proteste (fie că erau împotriva ingineriei genetice sau a vânătorii de vulpi). La 20 de ani a petrecut o primăvară singură într-o cocioabă creație proprie de pe lângă o fermă abandonată. A refuzat un loc la Cambridge, a studiat literatură la Universitatea din Sussex, a renunțat la facultate, s-a licențiat apoi, în mod surprinzător, în fitoterapie. Pentru a scrie prima ei carte de non-ficțiune (To the River: A Journey Beneath the Surface, 2011), a mers pe jos de-a lungul râului Ouse, în care s-a înecat Virginia Woolf. Pentru cea de a doua carte de non-ficțiune (The Trip to Echo Spring: On Writers and Drinking, 2013), a traversat America colectând fapte despre mari scriitori în viețile cărora creativitatea s-a împletit cu alcoolismul (Ernest Hemingway, F. Scott Fitzgerald, Tennessee Williams ș.a.). Azi, trăiește cu soțul ei Ian Patterson într-o căsuță unde până și dormitorul e tapetat cu cărți, iar Andy Warhol, ne asigură, e „spiritul casei”. Ce altceva? E membră a Royal Society of Literature din 2019, scrie cu regularitate pentru The Guardian, Financial Times și The New York Times, și se identifică drept non-binară.
Cu o protagonistă inspirată de scriitoarea experimentală americană Kathy Acker, Crudo (însemnând „brut” în italiană) este el însuși un roman experimental întrucâtva autobiografic: început în vacanță în Italia, scris în timp real în vara lui 2017, incluzând știri zilnice din feed-ul de Twitter (isprăvile lui Trump, controversele post-Brexit, amenințările nucleare ale lui Kim Jong Un, etc.), și needitat. În carte, Kathy, proaspăt căsătorită, încearcă să deprindă știința angajamentului marital, străduindu-se totodată să țină piept avalanșei de realități politice schimbătoare de la o zi la alta. Cum (mai) știm cine suntem și cum (mai) avem ochi și urechi pentru aproape, sub rafalele evenimentelor zilnice care ne modelează (sau mutilează) lumea? E întrebarea pe care ne-om fi punând-o, la un moment dat sau altul, toți. Și care găsește în Crudo răspunsul lui Laing – desigur, unul dintre multele.
Roman premiat cu cel de-al 100-lea James Tait Black Memorial Prize pentru următoarele merite: „Este literatură de cea mai bună calitate: un roman îndrăzneț și reactiv care surprinde, ritmat, cu farmec și umor, o mostră brută de istorie contemporană”. Traducerea în limba română îi aparține Oanei Zamfirache.
Sally Rooney
Unora le e scris în stele să devină scriitori. Irlandeza Sally Rooney pare să se numere printre ei. În adolescență participa la un cenaclu literar, scria cu regularitate nuvele și a finalizat chiar un roman, „rețeta” de intrigă pe care o folosea la 15 ani fiind încă prezentă în ce scrie acum, ne asigură. La 22 de ani, în urma câștigării titlului de debater european nr. 1, publică în The Dublin Review un eseu în care explică de ce debate-ul i se pare la limită un joc neetic. Articolul este atât de bine scris, încât atrage îndată atenția unei agenții literare care îi sugerează să scrie și altceva. Rooney preia sugestia. Finalizează un roman și trimite manuscrisul agenției. Primește prompt oferte de publicare de la nu mai puțin de șapte edituri. Cariera ei e lansată. Publică trei romane de succes, dintre care două sunt ecranizate pentru BBC Three, Revista Time o include printre cele mai influente 100 de persoane ale anului 2022, iar New York Times o numește „prima mare autoare milenială”. Cum cucerește? Prin flerul ei excepțional pentru relații; prin finețea cu care ne convinge de puterea lor transformatoare.
Naratoarea Frances și Bobbi, fostă iubită, acum best friend, sunt studente pasionate de literatură. Participând la o seară de lecturi poetice, ele fac cunoștință cu Melissa, fotografă și eseistă mai în vârstă decât ele cu vreo zece ani, și, ulterior, cu soțul ei, Nick, actor. „Bobbi gravitează spre Melissa”, iar Frances se combină cu Nick. Avem aici un complicat, dacă nu chiar conflictual (însă în orice caz ingenios) menage à quatre care subminează temeinicia prieteniei în vreme ce alimentează maturizarea protagoniștilor – totul, într-un climat intelectualicește captivant, cu nuanțe psihologice desprinse din viața oamenilor obișnuiți și dialoguri sclipitoare.
Roman de debut nominalizat la Premiile Dylan Thomas și Folio, tradus în limba română de Theo Herghelegiu.
Ce șanse are o dragoste de liceu? Dar una de facultate? Connell și Marianne trăiesc într-un orășel din vestul Irlandei. El, un licean îndrăgit de colegi, atrăgător, încrezător, „pe val”. Ea, o singuratică inadaptată. Exact: extremele care se atrag. Totuși, el îi cere să mențină relația secretă, fiindcă mama lui își câștigă existența ca menajeră pentru familia ei înstărită. Trec anii. La facultate (Trinity College Dublin), ea înflorește printre studenți de același nivel social, în vreme ce el, fiul de menajeră, devine tot mai retras și marginal. Așadar: ce șanse are o dragoste de tinerețe, când chimia e… corodată de diferențele de statut social?
Roman câștigător al Costa Book Award și British Book Award, nominalizat la Man Booker Prize și Women’s Prize for Fiction, tradus în limba română de Mihaela Buruiană.
Alice Kelleher e o romancieră premiată care tocmai a trecut de un burnout și se reface psihologic într-o casă parohială de pe coasta de vest a Irlandei. Eileen Lydon e prietena ei cea mai bună încă din facultate și lucrează la o revistă literară din Dublin. Ambele împlinesc 30 de ani și țin legătura prin email. Treptat, din mesajele lor se conturează două povești de dragoste: a lui Alice cu Felix, un lucrător la depozit întâlnit pe Tinder, și a lui Eileen cu Simon, pasiunea ei din liceu, consilier politic. Critica socială nu lipsește nici din această poveste marca Rooney, cele două prietene întrebându-se dacă, într-o lume amenințată foarte concret de catastrofe ecologice și de violență politică (vezi extrema dreaptă în ascensiune), mai au oare dreptul să discute literatură, să facă filosofie și chiar să se îndrăgostească? Un „patrulater al dragostei” care se străduiește să fie o oază de romantism în vremuri tot mai ostile și turbulente.
Bestseller New York Times declarat Romanul Anului 2021 de Irish Book Awards, tradus în limba română de Mihaela Buruiană.
Dolly Alderton
Să se fi lansat cu doar câțiva ani mai devreme, Dolly Alderton ar fi fost un copil-minune al mass media britanice. Licențiată în literatură și cu un masterat în jurnalism, s-a angajat editorialistă la un site de lifestyle masculin pentru care a scris o cronică de reality show atât de bună, încât emisiunea respectivă (Made in Chelsea) i-a oferit repede un job de scenaristă. După câțiva ani petrecuți pe platouri, a făcut saltul în liga întâi a presei, cu o rubrică permanentă în The Sunday Times și colaborări la The Telegraph, The New Statesman, Marie Claire, Cosmopolitan, Elle ș.a. A urmat, natural, un volum de debut care i-a atras prompt National Book Award pentru autobiografie și a fost ecranizat pentru BBC One. A mai regizat două filme, a lansat un podcast de pop culture care avea să înregistreze în patru ani 30 de milioane de descărcări și a fost inclusă pe lista Forbes 30 Under 30. Iar în plan personal, apelând la un număr remarcabil de site-uri și aplicații de dating, în doar doi ani a reușit să-și aranjeze peste 100 de întâlniri romantice cu tipi aleși întru totul democratic: de la taximetriști și conspiraționiști la avocați și bancheri. Toate acestea, până în 30 de ani. Secretul succesului ei? În tot ce face, spune și scrie, Dolly Alderton este perfect ea însăși.
Aceasta e cartea primei tinereți a generației milenialilor, trăită în bulversanta ei plenitudine. Ea relatează cu sinceritate și naturalețe deceniul de maturizare cuprins între vârstele de 20 și 30 de ani. Cu toate ale sale: amoruri cu rateuri și despărțiri dureroase; lecții usturătoare despre ce să cauți cu adevărat în dragoste; beții clădite pe incapacitatea de a înfrunta realități; nesiguranță, rușine, temerea că devii un loser; primele joburi, cu entuziasmele și frustrările lor; prima casă, cu necazurile domestice teribil de practice. Mai presus de orice, cartea este o odă dedicată colacului de salvare pe care poți conta oricând, ca adult în devenire: salvatoarea prietenie.
Volum premiat cu National Book Award pentru autobiografie (2018) și inclus pe lista scurtă a British Book Award pentru non-ficțiune (2019).
Autoarea acestui roman de debut articulat cu un remarcabil simț al observației declară că a vrut să exploreze în el cum se mai desfășoară azi relația heterosexuală, pentru cei ajunși la frumoasa și promițătoarea vârstă de 30 de ani. O face prin intermediul personajului principal, Nina Dean, redactor culinar de relativ succes care trăiește la Londra. Inițial single și având senzația că devine tot mai insignifiantă pentru prietenele ei care se căsătoresc și fac copii în vreme ce propriul ei ceas biologic ticăie în gol tot mai alarmat, Nina caută să-și construiască o viață amoroasă online. Când, grație unei aplicații de dating, îl descoperă pe Max (sexy, deștept, amuzant), iar acesta îi declară de la prima întâlnire că o va lua de soție, viața pare minunată. Doar că se întâmplă ceea ce Alderton descrie drept cel mai contrariant și obsedant lucru din relațiile de azi: ghosting. Max dispare brusc. Cu totul. Fără nicio explicație. Cum se poate digera acest tip de agresiune? Cum își poate reveni Nina?
Roman inclus printre cele mai bune cărți ale anului de către NPR și Vogue, tradus în limba română de Ludovic-Ștefan Skultety.
Nicola Barker
„Sunt doar un om care scrie cărți”, se prezintă autoarea britanică multipremiată Nicola Barker. Aparent, simplu. În realitate, se cer nuanțări. Îi place, de exemplu, ideea că ar putea fi o vietate precum „viermele de ficțiune”, scormonitoare în corpuri literare. Când lucrează la un roman, se afundă 100% în carte, iar scrisul îi înghite cu totul viața. Chinuitor? Nicidecum; o distrează. Se simte bine ca „pustnică” a scrisului, îi plac misterul și spiritualitatea, dar e și foarte amatoare de umor pieziș. (O mostră: umblând să cumpere o căsuță pe coastă, în Hastings, își imaginează cum inundațiile ar putea prăvăli căsuța de pe stâncă în mare și se simte „incitată de perspectiva pericolului. Toți banii ăia, bâldâbâc în mare.”) Preferă personajele cu un trecut (pe care ni-l devoalează parcimonios și contrariant) și e foarte conștientă de faptul că poveștile ei nu plac instant – mai degrabă, ți se strecoară treptat pe sub piele. Se gândește: cărțile ei sunt ca o cămașă urâtă pe care o pui pe tine azi fiindcă nu ieși din casă, și care, realizezi pe măsură ce-o porți, începe să-ți placă – mult de tot! Visul ei, ca autoare? „Să produc o micuță schimbare în cineva”. Unde, cititorule, tu ești cineva.
Într-un viitor aproape post-lumesc, Tinerii au reușit să creeze o societate perfectă. Dispărute sunt patimile de pe vremea Bătrânilor, lăcomia și ura, agresiunea, tristețea, durerea, ba chiar moartea și Dumnezeu. Acum, totul e absolut echilibrat și ponderat, la standarde de conștiință ce nu permit devieri emoționale (pozitive sau negative), respectarea lor fiind monitorizată eficient non-stop. Gândurile și acțiunile tuturor sunt de o transparență totală, grație unui sistem tehnologic omniscient și atotprezent, și nimeni nu are vreo intenție (ori șansă) de a tulbura serenitatea desăvârșită a existenței. Nimeni, în afară de Mira A: muziciană care începe brusc să aibă dificultăți în a respecta sistemul, căci mintea ei se-apucă să aibă gânduri și senzații de-o emoționalitate neconformă. Cum se va strecura ea, așa deviantă, printre rigorile unui totalitarism fără cusur? În povestea aceasta, distopică și nu lipsită de umor, ni se demonstrează că o societate perfectă nu poate fi decât post-umană.
Roman câștigător al premiului Goldsmiths (2017), nominalizat pentru Women’s Prize for Fiction (2018) și declarat Cartea Anului de către The Guardian, The Telegraph și The Independent. Tradus în limba română de Oana Zamfirache.
Charles, strângător compulsiv și comerciant de ursuleți de pluș, a moștenit de la mama sa Branimira (bulgăroaică emigrată în Țara Galilor în anii ’60) o casă urâțică ticsită cu vechituri, din nefaimoasa localitate Llandudno. Agenta imobiliară Avigail, fugară dintr-un mediu hasidic, îl ajută să o vândă și, spre norocul lor, apar cumpărători interesați: apriga chinezoaică Wang Shu și fiica ei Ying Yue, în a căror cultură de baștină numărul opt, unde este situată neatrăgătoarea construcție, e purtător de noroc. Povestea, experimentală, urmărește gândurile și dialogul lor pe durata vizualizării, cu sprinteneală de stand-up comedy și ironie bine condimentată. Nu lipsește sarcasmul la adresa infailibilelor rețete de self-improvement și a vastelor cunoștințe despre lume și viață ale influențerilor de pe YouTube…
„O cărțulie demențială care întreabă cine când deține controlul asupra a ce” (Daily Mail), tradusă în limba română de Oana Zamfirache.
Toate romanele menționate în acest articol pot fi cumpărate online de AICI.