Nu-i ușor să invalidezi stereotipuri. Totuși, Marian Godină a făcut-o. Dacă înainte de 2015, „polițistul tipic” (figură ce descindea direct din milițianul ceaușist) era obtuz, burtos, cătrănit existențial și degrabă iubitor de șpagă, odată cu afirmarea lui Marian în spațiul public românesc neprielnica imagine a început să se nuanțeze până la a se schimba în bine.
Cuprins
The good cop
Marian Godină a fost polițistul altfel. Care, așa cum puncta Wall Street Journal în primul material internațional dedicat lui (2016), stârnea mirare: un „polițist cinstit și celebritatea lui de pe Facebook iau România prin surprindere”. Agent rutier pe vremea aceea, Marian posta pe pagina lui povești de la locul de muncă, din trafic. Istorisirile france și popularitatea lui crescândă i-au determinat pe rigizii lui șefi de atunci, mari fani ai lipsei de transparență, să îi ordone să își șteargă postările și să își desființeze pagina. Marian a refuzat ordinul abuziv, iar în sprijinul lui s-a exprimat întreaga comunitate online pe care o formase. Șefii din poliție și-au retras ordinul, și-au revizuit atitudinea. Foamea publicului de a avea, în fine!, un good cop fusese atât de puternică, încât Marian se profila deja ca influent lider de opinie.
O personalitate în afirmare
Au urmat colectarea și publicarea într-un volum, Flash-uri din sens opus, a textelor postate pe Facebook (2016); transferarea lui Marian de la Serviciul Rutier Brașov la mult mai dinamicul Serviciu de Acțiuni Speciale/SAS (2017) – așa-zișii „mascați” care intervin în situații de mare risc; căsătoria cu frumoasa Georgiana în aceeași zi în care a avut loc și nunta princiară dintre Harry și Meghan (2018); și venirea pe lume a primului copil al familiei Godină, o fetiță pe numele ei Maria (2022). Agentul rutier și-a asumat rolul de activist civic anti-corupție, apoi pe acela de soț, de tată și, tot mai consistent, de scriitor: căci după volumul de debut, Marian a publicat între 2016 și 2023 alte patru cărți. Și a coagulat, în acest răstimp, o comunitate de peste o jumătate de milion de fani, pe Facebook.
Marca Godină
Definitorie pentru autorul Marian Godină este, o spun followerii lui, dar și o personalitate precum Moise Guran, sinceritatea sa. Apoi, umorul. Fie că povestește despre un bunic bolovănos care înjură la fiecare trei vorbe, fie că schițează atmosfera Bucureștilor în timpul summitului NATO (aprilie 2008) din perspectiva polițistului rutier, Marian e totdeauna franc și deschis, vorba lui – ponderată, cu tâlcul ițindu-se hâtru de după câte-o frântură de propoziție. Cu el, știi că „ce-i în gușă și-n căpușă” – un povestitor dintr-o bucată, cu haz. În plus, experiențele pe care le împărtășește, că sunt familiale sau de serviciu, sunt foarte relatable – cititorul român obișnuit rezonează ușor cu ele, fiindcă sunt fapte, pățanii și probleme cotidiene la un moment dat sau altul prezente în viața oricui trăiește în țara și cultura aceasta.
Cea mai recentă carte a lui Godină – extrase
Formula autobiografică de succes întrebuințată în Flash-uri din sens opus se reia, cu aceeași savoare, în ultimul volum scris de Marian Godină, Drum fără prioritate (2023). Cartea deapănă amintiri din copilărie nu lipsite de ecouri din Creangă, ca și mici dar grăitoare anecdote din viața profesională care s-ar putea strecura lin, fără sincope notabile, într-o cărticică de „momente și schițe” caragialești. Tonul direct, stilul „natur” aparent nepolizat contribuie și ele la impresia generală că ni se servesc experiențe de viață fără fasoane, fără zorzoane, totdeauna autentice. Să degustăm câteva:
• Prima zi de școală: „Eram mic, tare mic, eram cel mai mic dintre toţi copiii. Eram şi slab tare, cel mai slab dintre toţi copiii. Cu lacrimi în ochi, m-am aşezat în ultima bancă, în mirosul pătrunzător de motorină, miros bine întipărit în minte şi asociat pe vecie cu începerea anului şcolar. Din cauza lacrimilor, vedeam două buchete de flori în loc de unul şi le ţineam strâns, de teamă să nu mi le ia cineva cum îmi luase locul din prima bancă de pe rândul de la mijloc.”
• Micul-dejun în copilărie: „Pentru noi, viaţa nu era tocmai uşoară, şapte guri la o masă erau greu de hrănit, dar mama reuşea întotdeauna să ne trimită la şcoală neînfometaţi. Pe o masă mare, punea ditamai oala cu ceai, iar într-un bol golea o conservă de pate, peste care punea câteva linguri mari de margarină. După ce amesteca bine, ieşea o pastă care nu mai semăna nici cu margarina, nici cu pateul, dar era comestibilă şi suficientă cât să ne amorţească foamea. După încă două felii de pâine cu margarină şi gem de prune, plecam spre şcoală cu burţile pline.”
• Cu plugușorul la bunic: „Imediat după ce am zis «La anul şi la mulţi ani», bunicul a început să râdă. Dar era un râs d-ăla cu poftă, din tot sufletul. În timp ce râdea cu sughiţuri, fără să se ridice de pe canapea, şi-a băgat mâna în buzunarul de la pantaloni, apoi şi-a scos-o cu pumnul strâns şi a început să ridice uşor degetul mijlociu până l-a îndreptat complet spre noi.”
• Grija pentru scrisul corect: „Aceeaşi profesoară ne spunea mereu că unui bărbat îi stă mult mai rău să fie prost decât unei femei. Şi ne-a povestit că, pe vremea când era tânără şi o curta cineva, fiind încă la modă scrisorile, primea astfel de texte în plic de la băieţi. Le citea cu atenţie şi corecta cu roşu toate greşelile gramaticale pe care le găsea, apoi le returna expeditorilor. Din păcate nu am mai primit nicio veste cu privire la doamna Perepeliţă, căci aşa o cheamă, dar dacă citeşte asta, sper să se bucure că a reuşit să-l influenţeze pe unul dintre elevii săi şi sunt convins că a avut acelaşi efect asupra multor altora.”
• Pe traseu, cu un coleg polițist rutier pre-pensionar: „«Mariane, eşti tânăr, vrei acţiune, crezi că vei dărâma munţi şi că vei schimba lumea. Aşa eram şi eu la început. Am 30 de ani de când lucrez numai aici. De câte ori mi-am făcut treaba, am ajuns ba să fiu certat de şef, ba să scriu rapoarte, ba să ajung cercetat la Parchet.» […] Deşi nu zicea ceva greşit, mi se părea imoral şi tot nu puteam fi de acord cu el.”
• Infractor din răutate: „Am întâlnit un om atât de rău, care a simţit o atât de puternică dorinţă de răzbunare, încât atunci când a fost tamponat de o maşină din spate şi impactul a fost uşor, de nu s-a văzut nicio urmă, s-a dus şi a dat intenţionat cu spatele în zidul unei clădiri pentru a-şi crăpa spoilerul şi stopurile. A procedat astfel ca accidentul să pară mai grav şi, în mintea lui, amenda pentru celălalt şofer să fie mai mare. Când mă gândesc că pe zidul ăla era o cameră de supraveghere, iar apoi a trebuit să plătească zidul şi s-a ales cu un dosar penal […].”
• Deplasare la colegii din Buzău: „Am ajuns la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi am fost îndrumaţi spre sala de şedinţe, care se afla la etaj. În timp ce urcam, am observat că pe pereţi există încă zugrăvite tablouri cu câmpii, tractoare şi spice de grâu. Sala de şedinţe era şi ea la fel, timpul rămăsese în loc, iar singurul aspect care trăda trecerea la democraţie era lipsa tabloului cu Ceauşescu de pe perete.”
• Pe drum, cu mașina, la SAS: „Port mereu centură când merg chiar şi pe locurile din spate. Nu pentru a nu fi văzut de careva fără centură, ci pentru că, în cazul unui accident, aş zbura ca o rufă printr-o maşină de spălat ajunsă la centrifugare.”
• O învățătură amară: „Concluzia mea e că, dacă alegi vreodată să devii avertizor de integritate sau să ieşi în evidenţă în organizaţia din care faci parte, trebuie să te înarmezi cu multă putere. Vei observa că nu şefii sunt cei care te şicanează, ba ei chiar te respectă – din teamă –, ci chiar colegii, cei care la început te felicită, vor încerca treptat să te scoată din rândurile lor, aşa cum un corp bolnav se chinuie să scape de corpul străin care îl macină pe interior.”
Volumul „Drum fără prioritate” costă 58,50 lei și poate fi achiziționat din librării sau, online, de AICI.