Acum citești
Invitație într-o lume atotfeminină: „Matrix”, de Lauren Groff

Invitație într-o lume atotfeminină: „Matrix”, de Lauren Groff

"Matrix" de Lauren Groff

Lauren Groff este un om obișnuit. A crescut într-un orășel de 2000 de locuitori unde toată lumea cunoaște pe toată lumea, iar biblioteca locală vindea cărți vechi, mucede cu 10 cenți bucata. A absolvit Amherst College și a făcut un masterat în arte la Universitatea din Wisconsin-Madison. A scris cinci romane și două volume de proză scurtă. A câștigat patru premii literare. Trăiește în Gainesville (Florida) cu soțul ei, Clay Kallman, și cu cei doi copii ai lor. Nu se plânge, doar observă că meseria de scriitor e solitară și că se simte adesea singură. Obișnuiește să vorbească cu câinele ei.

De la persoană la personaj

Și poate pentru că e un om obișnuit, Lauren Groff are fler pentru neobișnuit. Căci total ieșită din comun este Marie de France, una dintre extrem de puținele poete și traducătoare medievale cunoscute azi, născută în Franța, dar prezentă o vreme la Curtea Angliei, a cărei viață Groff a cercetat-o ani de zile, pentru a-și construi pe baza ei personajul principal din Matrix – primul ei roman tradus în limba română.

Personaj, la rându-i, ieșit din comun: „cu trei capete prea înaltă”, masivă și ciolănoasă, cu un chip cabalin străin de normele frumuseții feminine și lipsită cu desăvârșire de delicatețea regulamentară a domnițelor de la Curte, Marie a lui Groff e o virago puternică la trup ca și la minte, fostă participantă la cruciadă alături de mătușile și mama ei amazoane, cunoscătoare a patru limbi străine și a științei administrării unei moșii, călăreață vajnică și temută mânuitoare de sabie. Și rod al violului: pe când era o copiliță de 13 ani, mama ei fusese răpită din câmpul pe care culegea flori, dusă în cortul de campanie al unui cap încoronat și siluită. Marie bastarda, cu sânge de Plantagenet (care, se zice, se trag din zâna Mélusine și au moștenit o sclipire din magia ei) este, astfel, „sora vitregă a Coroanei”.

Ce se întâmplă în roman

Povestea, care se întinde din 1158 până puțin după 1213, începe la curtea regală de la Westminster a „fratelui vitreg legitim” al lui Marie, Henric al II-lea. Regina Eleanor tocmai a decis că Marie, care are 17 ani și face parte din suita ei, este incomodă pentru că nemăritabilă, deci trebuie îndepărtată. O dispensă papală a fost obținută pentru ca atipica fecioară indezirabilă să fie numită prioră la o abație regală din subordinea lui Eleanor. Un lăcaș aflat într-o stare deplorabilă, unde măicuțele care au reușit totuși să scape de-o boală de plămâni ce le-a decimat colectivitatea n-au a mânca decât coji de pâine și supă de napi străvezie.

Marie e mai degrabă agnostică. Spațiul limitat al abației o sufocă, regulile locului îi par stupide, iar inima o arde de dorul Reginei – care o detestă, pe care o adoră… În faza de revoltă față de nedreptul surghiun în afara civilizației, Marie se lansează febril în scrierea de poezie. Are să compună un volum întreg și are să-l trimită la Westminster. Are să-l dedice regelui ca să stârnească invidia mândrei reginei. Iar versurile or să fie atât de măiestre, încât toată Curtea va vorbi despre talentul și geniul bastardei. Iar regina va fi nevoită să o recheme din exil.

Când niciuna dintre aceste așteptări nu se concretizează, iar tot ce emană dinspre anturajul regal e o tăcere suverană strivitoare, Marie are un declic: dacă tot a fost numită prioră, are să-și ia rolul în primire. Apucă frâiele mănăstirii și se lansează într-o serie de acțiuni pe care astăzi le-am numi nemijlocit manageriale: îi constrânge pe chiriașii care au în folosință pământurile abației să își plătească datoriile; deleagă fiecărei măicuțe doar sarcini corespunzătoare abilităților ei specifice; creează un scriptoriu și promovează serviciile de copiere a manuscriselor la preț mult mai mic decât cel practicat de călugări; recrutează ca novice copile de meșteșugari, astfel încât în scurt timp are măicuțe-brutar, măicuțe-țesător, măicuțe-doftor, măicuțe-fierar, măicuțe-tâmplar, măicuțe-olar, măicuțe-zidar, ș.a.m.d.

În câțiva ani, abația se pune pe picioare. În alți câțiva, prosperă. Peste încă puțin, devine înfloritoare. Și apoi, viziunile. Cu Fecioara Maria, care are chipul mamei ei, cu demoni și cântări îngerești, cu fiare apocaliptice și stâlpi de foc. Marie, care a ajuns ăst timp stareță, le notează detaliat „în latină în cartea sa personală, Cartea Viziunilor.” Din ele se nasc proiecte, iar din proiecte – realitatea tot mai particulară a abației. Întâi, transformarea tuturor proprietăților mănăstirii în teritoriu locuit în exclusivitate de femei, pentru a se evita sarcinile nedorite în rândul șerbelor nemăritate și bârfele lumii. Apoi, construirea unui labirint care să descurajeze incursiunile străinilor în microcosmosul comunității monastice. Apoi, înălțarea unei noi, moderne clădiri pentru stăreție. Apoi, ridicarea unui baraj și amenajarea unui lac. Un total de nouăsprezece viziuni modelează, peste ani, dezvoltarea lăcașului sfânt. Și a sufletului lui Marie.

Paradigme interpretative

Roman mistic? Întrucâtva. Dar și roman politic: cu încordatul balet diplomatic dintre regina Eleanor, superiorii diecezani și chiar o rivală internă, pe de o parte, și stareța Marie, pe de alta, cu strategiile ei machiavelice (în sensul pur tehnic al termenului). Dar și roman de dragoste: căci nu e oare iubirea lui Marie pentru splendida, măreața, intangibila Eleanor axul intrigii înseși, mobilul tuturor acțiunilor eroinei? Și nu fac amorurile inter-feminine (abundente în Evul Mediu, ca și umorul, ne asigură Groff) notă aparte, în scene impregnate de onirică senzualitate? Dar și roman istoric, cu imersiunea lui în mentalitatea, mijloacele, năzuințele și complicațiile traiului în secolele XII-XIII – întreg ecosistemul acelui timp, cu alimentele consumate atunci, cu hainele îmbrăcate, cu bolile îndurate și leacurile lor. Dar și, în fine, roman de acțiune: nu în van și nu fără semnificație este indicativul prezent timpul narativ pe tot parcursul poveștii (cu excepția viziunilor, care sunt relatate la trecut). Prezentul utilizat permanent și absența totală a dialogurilor (redate exclusiv prin Reported Speech/vorbire indirectă) conferă narațiunii dinamismul unui comentariu sportiv: asistăm continuu la o acțiune în curs de desfășurare.

Iar acțiunea este construirea unei lumi atotfeminine. Piramidal: de la violul ce statuează amprenta (incalificabilă a) masculinului și impune afirmarea unei familii de femei puternice, la ultima viziune a lui Marie, în care Dumnezeu și Duhul Sfânt sunt descrise la feminin. Acesta este romanul construirii de către o lideră de proporții mitice, o femeie-titan, a unei lumi-contrapartidă. Cărămidă cu cărămidă, ocupând pas cu pas toate rolurile din distribuție, toate pozițiile ierarhiei, cu femei, și nu bărbați: femeia-poet, femeia-conducător, femeia-soldat, femeia-meșteșugar, femeia-constructor, femeia-executor judecătoresc, femeia-preot, femeia-sfânt, până la „Dumnezeu, care nu este împărțit în trei, ci singular. Dumnezeu, singur, femeie.”

Romanul lui Groff izbutește cu naturalețe o de-patriarhalizare (cel puțin temporară) a mentalității cititorului. El demonstrează cum o femeie cam „nefeminină” construiește o lume de femei într-o lume a bărbaților – neezitând să își dojenească, la nevoie, egoul o nuanță prea proeminent, să folosească șiretenia împotriva ipocriziei și minciuna împotriva lăcomiei, dar mânată în tot ce face de un simț al dreptății care se întâmplă să fie, e de recunoscut, just și echitabil. Adăugăm acestei descrieri și observația că avem de-a face cu o carte perfect ecranizabilă și, în mod ideal, rămânem în urma lecturii întrebându-ne: „De ce nu, în fond?”  

Fragmente reprezentative

Iată însă, în încheiere, câteva „mostre” din proza în general impecabil articulată și pe alocuri de-a dreptul cuceritoare a lui Lauren Groff în Matrix, în traducerea pricepută a Brîndușei Cotea:

• „Pe câmpuri, semințele se desfac în întunecimea solului rece, gata să sfredelească pământul spre libertate. Ea zărește pentru prima oară abația, o siluetă nedeslușită în depărtare, cocoțată pe o ridicătură de pământ în această vale umedă, unde norii înfiripați din ocean se rup fără încetare deasupra dealurilor. În cea mai mare parte a anului, locul are culoarea smaraldului și a safirului, irupând sub vălul de umiditate, și e înțesat de oi, cinteze și tritoni, de ciuperci delicate care răsar din solul bogat.”

• „… religia în care fusese crescută i se păruse întotdeauna cumva absurdă, deși bogată în mister și solemnitate. Căci de ce s-ar naște copiii în păcat, de ce s-ar ruga forțelor nevăzute, de ce ar fi Dumnezeu o trinitate, de ce ar trebui ea, care își simțea sângele aristocratic fierbându-i în vene, să fie considerată mai puțin importantă din cauză că prima femeie a fost făurită dintr-o coastă, a mâncat un fruct și a pierdut astfel huzurul din Eden? Era lipsit de noimă.”

• „Marie ar fi plecat să caute Graalul, și-ar fi tăinuit sexul ca să plece călare la război și ar fi ucis fără remușcări, ar fi răbdat cruzimi cu capul plecat, ar fi trăit răbdătoare printre leproși, ar fi făcut orice i-ar fi cerut Eleanor. Pentru că din ea se revărsau toate lucrurile bune de pe lume: muzică, și voie bună, și dragoste curtenească. Frumusețea ei crea frumusețe, oare cine nu știe că frumusețea este semnul exterior al privilegiului divin?”

• „… Marie sigur va învăța repede rânduiala lor, regina nu a pomenit vreo lipsă de istețime a copilei. Îi descrie o zi la mănăstire. Sunt opt ore de rugăciune: Utrenia în toiul nopții, Laudele în zorii zilei, urmată de Rugăciunea de dimineață, apoi Terța, Sexta, adunarea canonicilor, Nona, Vecernia, o gustare, Completoriul, somn. Muncă, liniște și contemplație de-a lungul întregii zile. Nu își apleacă corpurile decât în rugăciune; oficiul zilnic este rugăciune, munca grea a corpului este tot rugăciune. Tăcerea măicuțelor este rugăciune, lecturile pe care le ascultă sunt rugăciune, smerenia lor, tot rugăciune. Iar rugăciunea este, bineînțeles, iubire. Supunere, îndatorire, subordonare; toate acestea sunt manifestări ale iubirii, îndreptate către marele creator.”

• „… lăutele încep a cânta într-un colț, două voci împletindu-se într-un cântec trist de dragoste curtenească. Marie înțelege mersul acestui nou și palpitant fel de iubire: căsnicia nu este o scuză pentru a nu iubi, cel care nu este gelos nu iubește, nimeni nu poate iubi doi oameni odată, iubirea crește sau scade continuu, iubirea obținută ușor este demnă de dispreț, însă imposibilitatea iubirii este ceea ce o face neprețuită.”

Articol recomandat
transplant de cap

• „O femeie. Ca un pumn în piept a fost uimirea pe care Marie a simțit-o atunci, prima iubire.”

• „Femeile de pe lumea asta sunt vulnerabile; doar reputația le ajută să nu fie zdrobite.”

• „Noaptea totuși, în dormitor, îndoiala i se strecoară în suflet, cel mai întunecat și amar sentiment posibil. Că a făcut o greșeală nenorocită atunci când și-a acceptat propria moarte vie. Își lasă lacrimile să-i curgă din colțul ochilor pe tâmple, să fie absorbite de țesătura care încă poartă mirosul oilor și al mâinilor care au tors-o și țesut-o.”

• „Simte nevoia, chiar acolo în stradă, de a-i mulțumi Fecioarei, nu numai prin cuvinte rostite cu gura, ci prin cuvinte rostite cu inima, iar sinceritatea lor o surprinde. Cât de ciudat, gândește ea. Credința i-a cuprins sufletul. Poate, crede ea, este asemenea unui pământ roditor.”

• „… ca să-și împiedice gândurile să i se împrăștie precum sporii păpădiilor …”

•  „… după ce a gustat din fructul oprit, Eva a prilejuit cunoașterea, iar cunoașterea a făcut cu putință capacitatea de a înțelege perfecțiunea rodului din pântecele Mariei și darul oferit de aceasta lumii. Și fără defectul Evei, nu ar exista puritatea Mariei. Și fără pântecele Evei, care este Casa Morții, n-ar fi existat pântecele Mariei, care este Casa Vieții. Fără cea dintâi matrix*, n-ar fi putut exista salvatrix …”

• „…lui Marie i se pare că parfumul straniu al femeii încă persistă în aerul din încăpere, ca o rămășiță a sufletului ei.”

Romanul Matrix costă 56,95 lei și poate fi achiziționat din librării sau, online, de AICI.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus