Un fapt poate trist care îngăduie, totuși, o umbră de speranță și-o rază de recunoștință: în contextul schimbărilor climatice actuale, copiii pot încă afla din cărți că Natura, cel puțin în părțile noastre de lume, obișnuia să-și aibă rosturile ei bine așezate, cu patru anotimpuri ce se succedau în hora lor ritmată, parcă sub vraja armoniei astrelor, fiecare cu trena lui caracteristică de culori, mirosuri, sunete, priveliști, senzații, îndeletniciri. Fie ca cele patru să rămână mereu în memoria încântată a copiilor, indiferent de evoluția climatică a planetei, grație atâtor povești care le-au surprins și sărbătorit frumusețea. Și dintre care, azi, amintim patru: scrise în versuri frumușele de Giuditta Campello, ilustrate dulce de Ariana Cicciò și traduse grațios din italiană în română de Diana Ilie. Dedicate cu toată simpatia tuturor copiilor de 3-9 ani.
Cuprins
Povestitoare aproape din născare
Născută la Tradate (provincia Varese, Italia) în 1987, Giuditta Campello trăiește de când se știe în comuna tot varesiană Castiglione Olona. Ea a crescut cu poveștile bunicii și s-a apucat încă de mică, împreună cu sora ei și cu prietenii, să inventeze istorioare și să confecționeze cărticele ilustrate. Pe de altă parte, și citea mult. Îi plăceau vrăjitoarele lui Rachel Hawkins și scheletele lui Janet și Allan Ahlberg. Profesoarele ei erau convinse că micuța avea să devină scriitoare sau ilustratoare de cărți pentru copii. Și cine era ea, să le dezamăgească? Așa că după obținerea licenței în Litere Moderne la Università Statale di Milano, s-a pus pe scris și pe publicat.
Mărturisește că scrie cu precădere pentru preșcolari și în principal ca să îi distreze pe copii, fără a strecura „prelegeri” sau mici lecții morale printre rânduri. Îi place să creadă că poveștile ei sunt citite cu voce tare. Iar ca să scrie pe placul celor mici, încearcă să își amintească ce fel de istorioare, poezioare, cântece și personaje îi plăceau ei când era copil, și de ce, și se străduiește să scrie povești care i-ar fi plăcut micuței Giuditta.
Se consideră foarte norocoasă să aibă minunata îndeletnicire de a scrie pentru copii. Că adoră copiii și poveștile se vede și din ocupațiile ei colaterale: ține ateliere de lectură pentru cei mici, organizează laboratoare creative și afterschool pentru elevi de gimnaziu în cadrul asociației „La Piuma di Dumbo”, înființată alături de o prietenă, iar împreună cu muzicianul Claudio Cornelli derulează proiectul „Povești cântate” în școli, biblioteci și librării.
În fine, nu îi place doar să scrie și să povestească tot timpul. Îi mai place să se răsfețe cu câte o ciocolată și să se plimbe prin pădure. E de părere că pădurea are o atmosferă magică pe care caută să o surprindă și să o redea în multe dintre poveștile ei.
E primăvară, dragă Veveriță
Soarele scaldă pădurea în lumină și-n căldură, totul dă în floare, și brândușele, și forsiția, și piersicul, și cireșul, și păducelul, și macii, numai narcisa plantată de Veveriță – nu. Mare-i tristețea care-o cuprinde pe mica roșcățică: ce i-a făcut sau nu i-a făcut neînfloritei sale flori preferate, cu ce i-a greșit, de nu se deschide nicicum? Și o pot oare animăluțele pădurii convinge, până la urmă, pe narcisă să înflorească și ea?
„Pădurea pare nouă dis-de-dimineaţă,
nu mai e urmă de zăpadă, nici de gheaţă.
Soarele urcă pe cer şi călduros salută,
iar din pământ iese o râmă încrezută.
În aer blând pluteşte o singură petală.
Ba nu! E-un fluture trezit din amorţeală.
Au apărut primulele, şi nu erau aseară, nu mai e loc de dubii…
ESTE PRIMĂVARĂ!”
E vară, dragă Pițigoi
Pădurea e plină de fructe, totul zumzăie vesel, soarele strălucește și Pițigoi are o idee genială: va organiza un picnic la amiază sub măr, pentru prietenii lui. Singur, singurel, pregătește harnic totul: salată de căpșuni, frigărui de pepene, prăjitură de caise, înghețată de lămâie, brioșe din coacăze… ce mai, un festin! Doar că prietenii, după o scaldă bună în iaz, pică răpuși de somn. Și așa se înserează… Va rămâne oare Pițigoi profund dezamăgit că n-a apărut nimeni la picnic?
„E bucurie mare! Din verdeaţă,
florile preschimbate-n fructe au prins viaţă.
Ca nişte bile mici zvârlite prin pădure,
vezi pretutindeni afine, căpşuni şi mure.
Păsările cântă, fac mare tărăboi,
şopârla doarme pe-o piatră cam greoi,
albinele cu treburi zboară. Ei bine, se vede că e iarăşi… VARĂ!”
E toamnă, dragă Aricel
A venit toamna, Natura își strânge frumusețile, să închidă taraba, iar Aricel, după cum îi e firea, trebuie să intre la hibernat. Doar că nu vrea. De ce să se despartă de prietenii lui, de ce să nu se mai joace încă un pic? De încercat, încearcă el să rămână treaz, dar îl cuprinde degrabă picoteala pe te miri unde. Și ce rău îi pare! Cine ce idee genială va avea, să-l convingă în final pe Aricel să-și asculte firea și să se ducă frumos la culcare până la reîntâlnirea din primăvară?
„Veveriţă strigă: Toamnă? O, ce ghiduşie!
În găletuşe am adunat ciuperci o mie!
Piţigoi îşi ia zborul spre cer, zglobiu:
– Cât vezi cu ochii, pădurea s-a-mbrăcat în arămiu!
Iepuraş zice: Ce de plimbări în lung şi-n lat,
prin frunze aurii să te tot ţii de umblat!”
E iarnă, dragă Iepuraș
După o așteptare de-a dreptul înfrigurată, începe să ningă și animăluțele pădurii nu-și mai încap în piele de-atâta chef de joacă! Are loc prompt o bulgăreală pe cinste, apoi urmează ascunselea. Chitit să nu fie ușor găsit, Iepuraș pornește în căutarea ascunzătorii perfecte. Și merge, și merge, și merge… până ce totul în jur e alb neatins, locurile sunt toate noi și trebuie să recunoască: s-a rătăcit! Va găsi drumul înapoi? Vor da prietenii lui de el? Sau…?
„Piţigoi zburătăceşte zăpăcit.
– Nimic nu văd! Mai vine ori s-a rătăcit?
De unde să vină? Pe cin’ să revadă?
Uite-o! De sus a început să cadă…
E DOAMNA ZĂPADĂ!
Fulgii se cern domol şi fără sfadă.
Câţi vor cădea? Din ce în ce mai mulţi, grămadă!
Coboară plutind în dansul lor lent
şi-n linişte se-aştern, suflaţi de curent.
Biluţe albe de bumbac, ghemotoace de pene
acoperă copacii şi malul râului alene.”
Cele patru volume despre anotimpuri scrise de Giuditta Campello pot fi achiziționate online cu o reducere de 25%, AICI.