Acum citești
Proiectul Frankenstein: transplantul de cap la final de secol XX. Plănuit de dr. White, relatat de dr. Schillace

Proiectul Frankenstein: transplantul de cap la final de secol XX. Plănuit de dr. White, relatat de dr. Schillace

transplant de cap

Într-o zi, un prieten neurochirurg a chemat-o pe Brandy Schillace la biroul lui, să îi arate „ceva interesant”. A împins către ea o cutie de carton și Brandy, aplecată spre bizar, a simțit nevoia să facă o glumă: „Ce-i aici, un creier?” Bărbatul a răspuns oarecum enigmatic: „Nu tocmai”. Era un caiet de însemnări vechi din anii ‘50, uzat, cu colțuri de pagină îndoite, cu file inundate de-un scris înghesuit și de grafice, pe alocuri cu pete maronii ce s-au dovedit a fi sânge… „Nu înțeleg. La ce mă uit?” a întrebat nedumerită cercetătoarea. Era carnetul de laborator al doctorului Robert J. White – prima persoană care a transplantat cu succes un cap de primat în anul 1970.

O filă de istorie

Dr. Brandy Schillace, fostă cercetătoare la Muzeul de Istorie a Medicinii Dittrick și în prezent editor-șef al Medical Humanities Journal, căreia îi place să spună că profesează la intersecția dintre istorie, medicină și misterul cu potențial literar, a fost pe dată captivată de această descoperire vrednică de un roman gotic: avea sub ochi, mărturisește impresionată, 50 de ani de medicină. Cu descrieri de proceduri chirurgicale care salvează vieți și astăzi, în spitale, dar și cu schimbări de mentalitate privind etica, viața, moartea, și cu ecourile Războiul Rece, mustind de rivalități între părți ce căutau să-și revendice, fiecare prima, reușita întâiului transplant din istoria omenirii.

Portretul eroului

Material cu asupra de măsură consistent pentru o carte inedită: Mr. Humble & Dr. Butcher / Mr. Humble și dr. Butcher (2023, traducere Diana Botescu), avându-l ca protagonist pe proprietarul carnetului din cutia de carton, neurochirurgul american Robert J. White (1926-2010). Un personaj ambivalent, ne atenționează Brandy Schillace. Pe de o parte, era un credincios catolic practicant, om de familie și tatăl a 10 copii, prieten cu doi papi și co-fondator al Consiliului de Bioetică al Vaticanului, medic cu misiunea autoasumată de a salva oameni în numele Domnului – și căruia îi plăcea să își spună, smerit, „Mister Humble”. Pe de altă parte, un spirit cercetător curios să împingă limitele științei cât se putea de departe, în căutare de răspunsuri la întrebări capitale: cine suntem? Unde existăm, noi, personalitatea noastră, eul? Unde există sufletul? Oare nu în creier? Oare nu suntem niște creiere cu picioare? Și cum ar fi ca creierul să trăiască mai mult decât restul corpului? Cum ar fi să putem transplanta sufletul? Găsise un țel: să realizeze primul transplant de cap uman. N-a ezitat să exerseze pe maimuțe. Organizațiile pentru drepturile animalelor i-au fixat supranumele: „Doctor Butcher” (doctorul măcelar).  

Degustare narativă – principalele evenimente din povestea dr. White

Mizând cu bună știință pe ideea de bizarerie care oripilează și fascinează în egală măsură, pe atractivitatea stereotipului omului de știință ciudat și pe factorul șoc, povestea croită de Brandy Schillace ridică totuși o întreagă încrengătură de probleme serioase, de la etice și sociale la filosofice și religioase. Ea ne va lăsa nu doar cu un bagaj de (aparent) fapte diverse de-ale istoriei, ci și cu dilemele deloc neglijabile pe care acestea au adesea puterea de a le naște. Lăsând formularea posibil tulburătoarelor întrebări în seama acelei stări de spirit contemplativ-fertile care se conturează în siajul lecturii, să ne îndreptăm atenția, în continuare, asupra pașilor celor mai memorabili din parcursul cu totul extraordinar al acestui… smerit „măcelar” cu stofă, trebuie să recunoaștem, de geniu.

Creierul omenesc: un organ de circa un kilogram și jumătate, cu o sută de miliarde de celule nervoase. Nu îl vedem, dar el, din spatele craniului, e autorul a tot ceea ce gândim, simțim și facem. Datorită lui suntem. Accidente, agresiuni și boli ne pot distruge trupurile, dar sinele adăpostit în creier, conștiința propriei noastre persoane, cu amintirile, speranțele și visurile ei, va rămâne, neperisabilă, în creier. Iar dacă scoți creierul din corp… Aici începe povestea spusă de această carte.

• În anii Războiului Rece, în spatele Cortinei de Fier, Uniunea Sovietică găzduia niște experimente despre care încă nu se știu prea multe: în anii ‘50, în Occident au ajuns imagini cu o inimă care bătea în afara corpului, niște plămâni care se umpleau singuri cu aer, un câine transformat chirurgical astfel încât să aibă două capete.

• Robert J. White era atât de talentat și ambițios, încât Harvard l-a cerut prin transfer de la Universitatea din Minnesota. După absolvire, tânărul medic asista la primul transplant reușit de rinichi, realizat de mentorul său Joseph Murray, și își punea următoarea întrebare: de ce să transplantezi rinichii și inima separat, când poți să înlocuiești toate organele concomitent transplantând doar capul?  

• În multe privințe, medicina face o călătorie de la ceea ce ținea de literatura științifico-fantastică la realitate științifică. De la plămânul de fier la ventilatoarele medicale de azi; de la criogenie la tehnicile lui White de răcire a creierului extras din corp și la rețelele neuronale implantabile din prezent. Nu-i, deci, de mirare că un medic ca White a ajuns să se întrebe ce se întâmplă cu sinele dacă faci un creier să supraviețuiască în afara corpului. Sau, precum a pus el problema: se poate transplanta sufletul omenesc?  

• În 1961, lui White i s-a făcut o ofertă profesională irezistibilă: să construiască de la zero o secție de neurochirurgie la Spitalul Metropolitan din Cleveland, să predea ca profesor asistent la Facultatea de Medicină a Universității Western Reserve și să înființeze un Laborator de Cercetare a Creierului (LCC). Acesta a devenit funcțional în luna septembrie a aceluiași an. Aici, White avea la dispoziție spațiu, o echipă și, cel mai important, maimuțe. Își propunea să înceapă prin a izola creierul de primat și promitea să reușească primul, în cursa cu sovieticii.

• În 1962, White a obținut finanțare pentru LCC de la Serviciul de Sănătate Publică al SUA pentru a încerca izolarea creierului la primate. În cererea de finanțare, neurochirurgul se angaja să descopere cum metabolizează creierul energia, de câtă energie (sub formă de glucoză) și de cât oxigen are nevoie creierul pentru a nu sucomba după ablațiune, ca organ izolat.

Articol recomandat
thriller psihologic

• În 1966, în urma vizitei la LCC a unei delegații ruse, White este invitat să viziteze Uniunea Sovietică. I se face un tur complet al Institutului Creierului, cu excepția Camerei 19, unde creierul lui Lenin era studiat pentru a se descoperi originea anatomică a geniului (!), și constată cu ochii lui că, în ciuda existenței unor capete de câini despărțite de trup și atașate la aparatură menită să le țină în viață, rușii erau cu mult în urma lui. Capetele nu aveau activitate cerebrală decât câteva secunde, după separarea de trup, apoi creierul murea. Or, el în laboratorul lui reușise deja să păstreze creierul viu și activ timp de ore, ba chiar zile.  

• Pe durata șederii în URSS, White îl vizitează pe Vladimir Demihov, autorul creării chirurgicale, cu aproape un deceniu în urmă, a câinelui cu două capete – savant marginalizat din motive politice. Cei doi devin aproape amici, iar Demihov, care cu cercetările lui independente subfinanțate găsise totuși 22 de metode de succes de a-i transplanta unui câine-gazdă o inimă secundară, îi inspiră două lucruri. Întâi, această întrebare: cum putea oare dovedi că creierul transplantat rămâne viu, gândește și e conștient? Apoi, acest plan: să efectueze două operații simultan, pentru transplantul de cap de la maimuța A la maimuța B, și să o facă public!

• Martie 1970. Cei doi macaci rhesus, „maimuțele perfecte pentru cercetare”, fuseseră rase și marcate: cap A, corp B. La intervenție, numită oficial „transplant de corp” (donarea organelor unui primat creierului altuia), urmau să ia parte 30 de specialiști: chirurgi, anesteziști, asistenți medicali, tehnicieni veterinari, cercetători. Întâi, capul A a fost separat de corpul său. Apoi a sosit din sala alăturată corpul B, iar fluxul de sânge din acesta trebuia transferat rapid spre capul A. Au urmat ore în care echipa a împletit cu migală cele două creaturi. Pe măsură ce fiecare tub de plastic de la B începe să îl hrănească pe A, încă un pic din creierul lui B murea. Pe măsură ce fiecare vas din capul A era înlocuit de corpul B, încă un pic din corpul lui A murea. Cele două deveneau o ființă mixtă – asemenea câinelui cu două capete creat de Demihov. În cele din urmă, corpul A și capul B au fost aruncate, și toată lumea aștepta ca noua creatură să se trezească din anestezie – dacă se mai trezea. Întâi, o pleoapă mișcându-se. Apoi, un spasm al buzelor, un plescăit. Peste puțin, creatura i-a recăpătat cunoștința, a deschis ochii și i-a privit. Toți cei din sala de operații au izbucnit în urale. Reușiseră. Intervenția durase 18 ore. Creatura a trăit nouă zile, înainte de trupul să respingă capul transplantat. Iar White, etern preocupat de salvarea vieții omenești, a rămas pe gânduri: oare putea transplanta un cap uman pe un corp aflat în moarte cerebrală?…

• În 1996, White apărea la emisiunea TV de știri mondene Hard Copy alături de Craig Vetovitz, un inventator apreciat inclusiv de NASA care, în urma unui accident, își pierduse controlul asupra jumătății inferioare a corpului și devenise tetraplegic. Craig auzise de reușitele lui White și era pregătit să se ofere voluntar pentru un transplant de corp. (White însuși aspirase să realizeze revoluționara operație pe fizicianul Stephen Hawking, un creier strălucit captiv într-un corp devenit tot mai inutil, însă acesta se arătase dezinteresat de „upgradarea” corporală cu pricina.) Bucuros de oferta lui Vetovitz, White s-a apucat să conceapă o procedură chirurgicală adaptată pentru ființe umane. Avea să fie ușor, deoarece cunoștea creierul uman mai bine decât pe cel al maimuțelor. Avea însă nevoie de o echipă complexă și de o sală de operație mai mare. Costurile totale, cu tot cu îngrijirile postoperatorii și medicația antirejecție, aveau să ajungă, probabil, spre 4 milioane de dolari. Avea să le acopere cei de la National Institutes of Health? Puteau fi convinși cei din comisiile de etică?

Volumul Mr. Humble și dr. Butcher costă 73 de lei și poate fi achiziționat din librării sau, online, de AICI.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus