Chiaroscuro în sufrageria de familie. Lumina, aurie, radiază doar dinspre un lampadar bătrân ca un străbunic, o veioză și numeroasele lumânări aromate presărate prin cameră. În surdină poate se aude un jazz; sau un Händel. Tatăl e bine așezat într-un fotoliu primitor, cu un nordic noir în mână. Fiul, întins pe burtă pe carpeta pufoasă din mijlocul încăperii, răsfoiește jurnalul de călătorie al unui explorator arctic. La capătul canapelei generoase, mama devorează pagină după pagină dintr-un roman feminist franțuzesc, iar cuibărită în brațele ei fetița silabisește literele de-o șchiopă de pe pagina pe care meșterul Geppetto își cioplește emoționat băiețelul. Într-un colț, sclipiri intermitente de culori pestrițe dansează ca spiridușii în lumea lor feerică. Sunt luminițele din brad.
O scenă tipică de Crăciun. De Crăciunislandez. Tradiția dă tonul Crăciunului, aici, și nu există islandez care să nu o cunoască. Ea are un nume: Jólabokaflód – în traducere aproximativă, „avalanșa de cărți de Crăciun”. Începe în noiembrie, când fiecare gospodărie din Islanda primește gratuit un Bókatíðindi (catalog al cărților scos de Asociația Editorilor Islandezi) pe care îl consultă pentru a alege din el volumele de făcut cadou familiei și prietenilor. În seara de Ajun, toată lumea își desface cadourile și se pune pe citit, cu o cană de ciocolată caldă alături.
Cum a apărut tradiția? Aici părerile diferă în funcție de imparțialitatea pe care ți-o poți păstra (sau nu) față cu sentimentul mândriei naționale… Cei care se fălesc în mod deosebit cu apartenența lor la cultura care a dat lumii o specie literară titanică, saga, păstrătoare a spiritului primului sfârșit de mileniu (d.C.) al omenirii, tind să creadă că Jólabokaflód are de-a face cu gradul de culturalizare al islandezilor. Respectiv, unii susțin că „avalanșa” s-a pornit în secolul XIX din dorința de a alfabetiza populația insulei (căci pe la 1800 doar 50% dintre locuitorii ei știau citi). Iar alții sunt de părere că tradiția a izvorât în anii ’30 la clubul de carte numit Fundația Bibliotecii Reykjavik, care voia să încurajeze lectura în rândul islandezilor pe durata (prea) lungii și întunecate ierni.
Adevărul, însă, pare să aibă de-a face cu starea economiei din timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Deși Islanda a fost neutră în acel conflict, restricțiile monetare instituite au dus la limitarea drastică a importurilor. Importul de hârtie, totuși, rămăsese mai puțin sever reglementat, ceea ce făcea ca această materie să fie disponibilă la un preț relativ scăzut – ceea ce făcea din cărți cel mai accesibil bun de achiziționat. Așa încât, începând cu 1944, când a fost publicat primul Bókatíðindi, cartea a devenit cadoul de Crăciun pe care lumea îl cumpăra cu predilecție, întrucât și-l putea permite.
E frumos, dar e oare și bine că Ajunul Crăciunului constituie „coloana vertebrală” a industriei cărții, în Islanda? E eficient ca piața de carte să înregistreze un așa tsunami de sărbători (60% din cifra de vânzări anuală), cu rafturile librăriilor inundate pentru două-trei luni de titluri noi, pentru ca apoi să cam stagneze? Librarii islandezi observă că în urma „avalanșei” rămân uneori „troiene” de hârtie de calitate irosită: cărți nevândute, în ediție de lux, cu copertă tare, concepute pentru a fi făcute cadou, deci nepotrivite pentru vânzare în restul anului.
Așadar, Jólabokaflód nu presupune chiar cea mai inspirată strategie de marketing… Însă ca reacție la această observație, în ultimii ani editurile islandeze și-au schimbat abordarea. Au creat, pe lângă sezonul sărbătorilor de iarnă, noi ocazii de impulsionare a vânzării de carte (de pildă, în aprilie, în preajma Zilei Internaționale a Cărții). Și au promovat mai activ, inclusiv prin reclame pentru pachete de șase cărți plasate în băcănii, volumele broșate (cu copertă moale) ca potrivite pentru lecturile estivale, pe durata vacanței de vară.
Iar noile strategii pică, pe cât se pare, pe teren fertil, fiindcă islandezii rămân, după toate statisticile, o națiune de șoricei de bibliotecă:
• prima bibliotecă publică din insula nordică s-a deschis în 1786 și a avut un rol semnificativ în auto-alfabetizare, Islanda devenind prima țară din lume care a realizat alfabetizarea completă a populației
• în 2009, Librăria Municipală din capitală a înregistrat 1,2 milioane de împrumuturi – asta, într-un oraș de 200.000 de locuitori
• în 2011, Reykjavik a devenit cel de al cincilea oraș din lume (și primul unde engleza nu e limba nativă) desemnat de UNESCO Oraș al Literaturii
• Islanda are cea mai mare rată de cărți publicate pe cap de locuitor – între 3,5 și 5 la mia de locuitori
• potrivit unui studiu din 2013 al Universității Bifröst, 50% dintre islandezi citesc cel puțin 8 cărți pe an, și 93% cel puțin una
• se spune că fiecare islandez visează să scrie o carte în viață, iar realitatea e că unul din zece într-adevăr publică măcar o carte pe durata vieții sale
Există în Islanda chiar o emisiune TV extrem de îndrăgită despre literatură, „Kiljan”, iar adevărul e că islandezilor le place să vorbească despre cărți, să le discute, să le comenteze, să le despice firele narative în pasionate remarci, păreri, minunări… Iar pentru asemenea adoratori de carte, ce răsfăț mai sublim ar putea exista decât Jólabokaflód? Imaginați-vă: vine Crăciunul, curg titlurile noi în librării, biblioteci, cafenele, ceainării și școli, radiourile și televiziunile promovează în cascadă ultimele apariții, scriitori cunoscuți, în carne și oase, devin pentru o zi librari, oamenii se revarsă la evenimente editoriale și lecturi publice printre rafturi cu parfum de carte proaspătă.
O realitate pentru mulți paradisiacă, o tradiție căreia nu i-ar ședea rău împământenită, alături de cele existente, și în România…
Pentru a onora tradițiile românești, vă propunem de sărbători două pachete speciale:
• Crăciunul regal (ed. II). Zăpezi de basm în stațiuni montane, prințese și prinți în jurul unui brad somptuos decorat ca-n vis, un fluviu de cadouri și un ospăț chiar regesc – bucură-te de toate prin acest volum-bijuterie ilustrat cu fotografii de colecție.
• Monarhiile secolului XXI. Monarhii sunt nu doar liantul ce unește țări diferite în relații pașnice și armonioase, ci și stâlpii tradiției unei națiuni – din Andorra până în Thailanda, fosta Șefă a Protocolului Casei Regale a României ne descoperă valoarea acestor personalități regale.
• Eticheta regală. Atunci când punem masa pentru prânzul sau cina de Crăciun, la noi acasă, respectăm, poate inconștient, o anume etichetă. Eticheta regală ne poate fi, odată ce ne familiarizăm cu ea, inspirație pentru niște cutume familiale și mai fine, și mai admirabile.
• Maramureș în bucate. Dacă România are mai multe suflete, unul dintre ele e sigur Maramureșul! Tărâm al tradițiilor pitorești adorat de autohtoni și străini deopotrivă, acest loc are de oferit un meșteșug culinar de excepție, ale cărui savuroase secrete ne sunt dezvăluite aici.
• Top 50 rețete pas cu pas. Cartea de rețete tradiționale românești impecabil gândită! Pentru fiecare fel de mâncare, fiecare pas al procesului de pregătire este ilustrat prin poze de calitate care ne arată dintr-o ochire exact ce avem de făcut pentru a sfârși cu o bunătate în farfurie.
• Duminica la prânz. Dacă e duminică, e masă în familie. Un obicei care trebuie onorat prin mâncăruri la prepararea cărora pui nu numai ingrediente, dar și timp și suflet. Pentru că o mâncare bună binedispune inimile și apropie oamenii ca nimic altceva.