Acum citești
Recomandări de la oamenii din spatele cărților – Top 3 (Mai)

Recomandări de la oamenii din spatele cărților – Top 3 (Mai)

 Cum văd oamenii de carte cărțile? E spirit critic acolo, dar și multă tandrețe. În cum le privesc, cum le citesc, cum se raportează la ele, la conținutul lor, la fiecare cuvânt și construcție stilistică în parte. Luna aceasta, recomandările cu suflet vin de la Luana Schidu (director editorial) și Ludovic-Ștefan Skultety (editor și traducător), iar volumele sunt Homo Faber de Max Frisch, Oameni obișnuiți de Diana Evans și Fantezia zborului de Richard Dawkins.

Max Frisch, Homo faber

(Luana Schidu, director editorial)

O nouă versiune a Lolitei? Poate că da, la prima vedere, dar, de fapt, nici pe departe. Mai degrabă un dans subtil între rațiune și jocul lipsit de reguli al sorții și al întâmplării. Walter Faber, un inginer elvețian care nu crede decât în rațional și palpabil, pornește într-o călătorie de afaceri și își vede brusc viața dată peste cap de un șir de coincidențe care par să nu se mai oprească. La prima escală, în mod inexplicabil, nu mai vrea să-și continue călătoria cu avionul și face tot ce-i stă în puteri pentru asta. Și totuși ajunge înapoi în avion, unde enervantul vecin de scaun se dovedește a fi fratele unui bun prieten de tinerețe. Prieten care se căsătorise cu femeia pe care o iubea Faber, dar între timp divorțase și acum își pierduse urma într-un colț uitat de lume. Și asta îl determină pe Walter să facă un drum – fizic și spiritual – pe care altfel nu l-ar fi făcut niciodată. Apoi, pe un vas de croazieră, întâlnește o fată de care i se pare că se îndrăgostește. Numai că… și aici imprevizibilul crește, iar rațiunea și priza la real au din ce în ce mai puțină relevanță.

Povestea e spusă cu o economie de mijloace stilistice frapantă, uneori chiar iritant de rece și detașat, și totuși înfățișează și stârnește un carusel de emoții, tensiunea crește, destinele se complică, enigmele se dezleagă, dar brusc asta nu mai e important, pentru că totul cotește din nou, în direcții nebănuite. Și pe fundalul ăsta sec se dezvăluie sentimente intense, ironii, întâlniri neprevăzute, tragedii adânci – viață. Viața nu așa cum credem că știm că e, ci așa cum știe ea să fie – haotică, inexplicabilă, nesupusă, mereu surprinzătoare.

Și parcă, ajuns la capătul cărții, îți vine s-o reiei, fiindcă îți dai seama că era plină de straturi, că poate nu le-ai prins pe toate, că e mult mai mult acolo decât ai văzut la prima lectură.  

Traducerea, fidelă și cursivă, îi aparține Marei Giurgiuca, iar coperta, plină de mister, talentatei noastre colege Gabi Toma.

Diana Evans, Oameni obișnuiți

(Luana Schidu, director editorial)

Oameni obișnuiți? Ei bine, da, oameni ca mine și ca tine, astăzi, în realități și sisteme de valori bine-cunoscute, cu viețile lor de zi cu zi, cu trăiri de cele mai multe ori nebăgate în seamă, aparent mărunte, dar care se adună, cresc, sapă, se transformă aberant în nemulțumiri mari, cărora crezi că le știi explicația, dar te înșeli. Și despre toate astea Diana Evans scrie o carte fascinantă, în care banalul devine intens, cupluri aparent fericite se destramă încet și implacabil, fără să le fie măcar clar de ce, fiecare personaj trăiește, ca noi toți, în propriile clișee, și ele sunt aproape rețeta sigură pentru depresie sau eșec, fiindcă îți limitează nu numai posibilitatea unor relații reale, complete până și cu cei pe care îi iubești sau crezi că-i iubești, ci și pe aceea de a-ți cunoaște cu adevărat propria identitate.

E o analiză remarcabilă a micilor probleme care capătă proporții dramatice pentru că le învestim cu prea mult, a fragilității relațiilor, a  felului în care ele sunt modelate de contactul cu restul lumii, de apariția unui copil, de istoria personală. O carte inteligentă, care amintește de puterea de introspecție a Lydiei Davis, dar cu mai multă căldură, umor, tristețe, înțelepciune și poezie. Ba chiar și un strop de supranatural. Personajele sunt extrem de bine conturate, vocile sunt credibile, scenele sunt vii. O carte în care ne recunoaștem și cădem pe gânduri și avem revelații despre noi înșine.

În plus, autoarea ne oferă și un playlist pe care să-l ascultăm în timp ce citim și care ne sugerează starea potrivită fiecărui moment, ne oferă o cheie a lecturii (pe care putem s-o folosim sau s-o refuzăm, firește). Și pe care revine obsedant Johnny Legend, care ne șoptește, între altele, că We’re just ordinary people,/ We don’t know which way to go…

Traducerea, care prinde perfect tonul cărții, i-o datorăm Oanei Zamfirache, iar coperta, aceleiași minunate Gabi Toma.

Richard Dawkins, Fantezia zborului (ilustrații de Jana Lenzová)

Articol recomandat

(Ludovic-Ștefan Skultety, editor și traducător)

Nu știu alții cum sunt, dar eu în copilărie îmi închipuiam că dacă o să exersez vânturatul din mâini, până la urmă o să ajung la o viteză mare, mare și o să mă ridic de la sol. Nu dădeam pe-afară de deșteptăciune, dar nici n-aveam cărți ca Fantezia zborului. În care, de pildă, ți se explică de ce zânele din Cottingley ar fi putut zbura fără probleme (dacă ar fi fost… din carne și oase, așa cum credea creatorul lui Sherlock Holmes), în timp ce un înger de talia noastră ar trebui să aibă niște aripi uriașe doar ca să se urnească din loc (admițând că sunt aripi normale, firește). Sau să fie Superman, și atunci ar rezolva-o fără aripi. Cu alte cuvinte, eu n-aș fi avut șanse nici dacă aș fi bătut din „aripi“ de o sută ori mai repede ca un colibri.

La început, cei mici – categoria de cititori cea mai vizată de Fantezia zborului – s-ar putea să fie dezamăgiți că nu se suflă o vorbă de sus-numitul Superman, de Batman sau de alte ființe zburătoare celebre. În schimb, vor citi despre și vor vedea (uraaa, e cu poze) creaturi cel puțin la fel de interesante. Sau vor afla că unele deja știute de ei au puteri care ar putea trece drept paranormale, dacă nu am avea de-a face cu o carte de știință serioasă, scrisă de un om de știință serios. Ca, de exemplu, puricele, care, de ar fi de dimensiunile unui om, ar putea sări peste Turnul Eiffel. Take that, Spider-Man. Or tu, Ninja cel Invizibil (pe ăsta nu l-ați văzut niciodată, se înțelege de ce).

Că știința (în cazul de față, biologia, paleontologia, astronautica etc.) e plină de poezie și de povești o știm. Toate astea se întâlnesc la un nivel superior, în ciuda faptului că lectura rămâne mereu una ușoară: modul cum se îmbină intuitivul cu opusul lui, intimitatea și reveria cu obiectivitatea și inducția, banalul pus într-o altă lumină împletit cu senzaționalul… (Oh, acele plante viclene care manipulează bietele insecte și păsări!)

Una dintre concluzii e că uneori nu strică să fii aerian. Mai ales când din reveria ta se nasc minunății, ca balonul cu aer cald sau bicicleta cu elice (care nu zboară, dar încă nu e timpul pierdut). O alta ar fi că poți să aduni într-o carte pterodactili, semințe zburătoare, îngeri, lilieci, zâne, planoare, păsări mitologice, veverițe-zburătoare și rachete cosmice și să iasă ceva minunat.

Carte frumos tradusă de Andreea Florescu și redactată conștiincios de mine. Pentru copii și visători, 8–88+.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus