Indiferent de vârstă, nu e întotdeauna ușor să recunoști că ești speriat sau îngrijorat. Unul dintre motive ar fi că îți este rușine. De multe ori credem că suntem prea mari ca să părem speriați în fața celor din jurul nostrum. Dacă ești mic sau dacă ești mare, relaxează-te! Este normal să ai griji și temeri! Dacă pretinzi că ele nu există, e mult mai greu să le faci față, în special dacă te supără foarte mult.
Cuprins
Cartea Ce să faci când ești speriat & îngrijorat. UN GHID PENTRU COPII, scrisă de Dr. James J. Crist și publicată la editura Curtea Veche Publishing, te poate ajuta, indiferent de vârstă, să-ți înțelegi temerile. Și să le combați. Iar dacă ești copil să faci Hocus-pocus pentru ca ele să dispară.
Deși grijile și stările pe care le trăim sunt dificil de înțeles, dar mai ales de înțeles, la orice vârstă le-ai trăi, este bine totuși să încerci să explicit ce te supără. Ce nu îți dă pace. Dacă vorbim despre copii, este bine ca părinții să discute cât mai deschis și cât maicalm cu ei atunci când simt că sunt anxioși și temători.
De ce ţi-e ţie frică? De furtuni? De întuneric? De bătăuşi? De lucrări de control? De terorism? De monştri? De a face greşeli? De faptul că nu te vei putea adapta la şcoală? Că vei fi departe de părinţi? Că vei sta singur acasă?
TIPURI DE TEMERI ȘI GRIJI
1. Lupe, 12 ani, se teme că nu se va putea integra la școală. Își face multe griji când e acolo, dar nu se poate opri nici acasă. Se simte rău și numai dacă se gândește la școală.
2. Salim, 9 ani, se teme că or să cadă păianjeni pe el când doarme. El crede că păianjenii vor mișuna pe tavanul încăperii și, pentru că e întuneric, el nu-i va putea vedea. Salim știe că nu ajută la nimic să-ți faci griji, de fapt, nu a văzut niciun fel de păianjeni, dar nu se poate opri sã nu se gândească la ei. Aceste griji îl fac să adoarmă foarte greu.
3. Emily, 10 ani, se teme de furtuni. Când vede fulgerele și aude tunetul, aleargă repede la părinți. Chiar și câinele ei se sperie și urlă.
Nu uita! Îți poate fi de ajutor să scrii lista în jurnal sau într-un caiet, ca s-o poți găsi oricând. Mulți copii folosesc jurnalele pentru a-și acrie scrie gândurile și sentimentele lor intime. Dacă îți place ideea de a ține un jurnal, iată câteva lucruri despre care să scrii:
Cum te simți când ești speriat sau îngrijorat?
Ce se întâmplă în mintea și în corpul tău?
Care temeri îți dau mai multă bătaie de cap și de ce?
Cu cine poți vorbi despre ceea ce te supără?
Ce ai putea să spui? Cum te-ar putea ajuta această persoană?
Poate te ajută să-i întrebi și pe ceilalți din familie despre temerile și grijile lor. Ce îi sperie? Cum fac față acestor temeri?
Vorbește cu mama sau cu tatăl tău, cu fratele tău sau cu sora ta, cu un bunic sau cu o bunică sau cu orice altă persoană în care ai încredere. Dacă vrei, poți scrie ceea ce ai aflat în jurnalul tău.
DESPRE Dr. James J. Crist…
Dr. James J. Crist este director de clinică şi psiholog de resurse umane la Child and Family Counseling Center din Woodbridge, Virginia. A lucrat şi a ajutat o mulţime de copii care s-au confruntat cu diverse temeri şi îngrijorări.
Dr. James J. Crist este licenţiat în psihologie clinică şi consilier certificat pentru abuzul de substanţe chimice la Centrul de consiliere pentru copil şi familie din Woodbridge, Virginia. El lucrează cu un spectru larg de clienţi, inclusiv copii, adolescenţi, adulţi, cupluri şi familii
E specializat în tulburări de atenţie, depresii, sindrom bipolar, sindrom de anxietate, abuzul de droguri şi alcool. Este, de asemenea, membru adjunct din partea corpului didactic universitar în programul de consiliere profesională la Universitatea Argosy. Dr. Crist este absolvent al Williams College din Massachusetts şi al University of North Carolina din Chapel Hill, unde şi-a dat doctoratul în psihologie clinică. Aceasta este a patra carte scrisă de el.