Ce-ți mai spune creierul tău zilele astea? Poate că avem un an de pandemie. Un an de restricții și de distanțări. Un an în care viața ne-a fost schimbată la 180 de grade. Nimic nu mai este la fel, iar organismul nostru, creierul nostru simt cel mai bine acest lucru.
Cuprins
Creierul nostru ne poate fi cel mai bun aliat, dar și cel mai mare dușman. El preia ca un burete toate stările noastre. Așa că, dă-i cu optimism, dă-i cu zâmbete, dă-i cu o carte bună și oameni dragi alături și vei vedea că recompensa va veni. Medicul neurochirurg, prof.dr. Alexandru Ciurea spunea într-un interviu că ,,scrisul de mână și cititul reprezintă gimnastică pentru creier”.
Într-adevărar, nu este cea mai roz perioadă din viața noastră, însă cred că este cea mai bună perioadă să aplicăm vorba ,,fă Rai din ce ai!”. Este momentul să citim mai mult, să ne reinventăm, să ne schimbăm unele obiceiuri nocive și să avem grijă de creierul nostru, motorul funcționării organizmului.
Și pentru că știu că este greu să începi de undeva în drumul spre schimbare, îți spun că pe site-ul editurii Curtea Veche Publishing găsești cărțile potrivite. Trebuie foar să ai răbdare să le citești și dorință să schimbi ceea ce trebuie schimbat. Ajută-ți creierul să te ajute!
Cum să-ți păstrezi sănătatea creierului – de Jean Carper
Nimeni nu mai crede astăzi în mitul potrivit căruia avem în cutia craniană un mecanism predefinit. În era creierului fără vârstă s-a demonstrat: sediul gândirii și al conștiinței este un organ care se dezvoltă permanent, iar modul în care îl tratăm îi poate influența radical capacitatea și vitalitatea.
Vestea bună: creierul-minune poate fi chiar al tău!
Astfel, creierul-minune nu bate recordul la mărime sau la număr de neuroni, ci la calitatea neurotransmițătorilor. Ei sunt ca niște autostrăzi pe care circulă gânduri și sentimente, esența memoriei, a inteligenței și a creativității.
Ce trebuie să știi despre ce-i place creierului tău
Află din cartea de față tot ce ai de făcut ca să îl menții sănătos și tânăr, ce trebuie să mănânci, care sunt suplimentele alimentare și vitaminele care te ajută, ce obiceiuri este bine să păstrezi și la care trebuie să renunți chiar azi, cât de bun prieten îți este zahărul și dacă într-adevăr ai nevoie de cofeină. Înțelegând și punând în practică doar câteva principii, vei ajunge să îți folosești întregul potențial intelectual, creator și emoțional, la orice vârstă.
Cartea Tratamente și vindecări miraculoase – de Jean Carper
Trăim într-o epocă în care numeroși oameni cred că medicina modernă poate fi completată eficient cu metode tradiționale de tratare a diferitelor afecțiuni. Mulți doresc să găsească remedii alternative, neștiind însă foarte clar nici unde ar trebui să le caute, nici la ce riscuri se expun dacă le aleg.
Cartea Tratamente și vindecări miraculoase umple tocmai acest gol, oferind o amplă perspectivă, atât asupra a ceea ce în popor se cheamă plante de leac, cât și asupra suplimentelor nutritive care există pe piață.
Jean Carper nu face asta. Ea apelează în permanență la studii și aduce dovezi științifice solide pentru a susține utilizarea pe scară largă a unor remedii naturale (sau, dimpotrivă, a evitării acestora), inițiind astfel un dialog constructiv între medicina convențională și cea alternativă.
Cartea 100 de metode simple prin care puteţi preveni boala Alzheimer si tulburările de memorie asociate vârstei – de Jean Carper
Cei mai mulţi dintre noi cred că sunt foarte puţine măsuri de prevenţie sau chiar că nu este nimic de făcut pentru a evita boala Alzheimer. Ei bine, există întotdeauna speranță!
Îți spun că oamenii de ştiinţă ne demonstrează însă că lucrurile nu mai stau aşa. De fapt, cercetători renumiţi din acest domeniu ştiu în prezent că cea mai bună soluţie pe care o avem la îndemână sau, poate, chiar singura noastră speranţă în lupta împotriva bolii Alzheimer este aceea de a preveni instalarea ei.
După ce renumita autoare de bestselleruri Jean Carper a descoperit că este purtătoarea genei care o face susceptibilă de a dezvolta boala Alzheimer, s-a hotărât să găsească toate dovezile ştiinţifice recente în sprijinul evitării acestei boli, care face ravagii în întreaga lume. Ea a descoperit astfel 100 de modalităţi extrem de simple, testate ştiinţific, prin care putem reduce la minimum posibilitatea de a cădea victime bolii Alzheimer, declinului memoriei şi altor forme de demenţă.
Ştiai că vitamina B12 are un rol important în a împiedica deteriorarea creierului?
Că sucul de mere are aceleaşi efecte favorabile ca unul dintre medicamentele folosite în boala Alzheimer? Că navigarea pe Internet întăreşte celulele creierului şi le împiedică să îmbătrânească? Sau că infecţiile banale şi o substanţă folosită pe scară largă pentru anestezia generală pot declanşa boala Alzheimer? Ori că meditaţia favorizează dezvoltarea de noi neuroni? Şi că exerciţiile fizice au rol benefic pentru creierul nostru?
Ei bine, cartea lui Jean Carper vă va schimba atitudinea faţă de această boală şi vă va oferi nişte răspunsuri surprinzătoare în privinţa sănătăţii creierului, ajutându‑vă să nu vă confruntaţi cu această boală necruţătoare.
CINE ESTE JEAN CARPER
Jean Carper (născută pe 3 ianuarie 1932) este autoare de succes, redactor de ziar și o autoritate de prim rang în domeniul sănătăţii și nutriţiei.
A scris 24 de cărţi, dintre care la Curtea Veche Publishing au apărut: Cum să-ți păstrezi sănătatea creierului, Tratamente și vindecări miraculoase și 100 de metode simple prin care puteți preveni boala Alzheimer și tulburările de memorie asociate vârstei.
A fost corespondent principal pe probleme de sănătate pentru CNN, perioadă în care a primit pre-stigiosul premiu de televiziune ACE pentru o serie de reportaje despre cancerul cerebral.
Jean Carper, Premiul de Excelenţă în Jurnalism
A primit acest premiu pentru inovatoarea sa carte Cum să oprim îmbătrânirea din partea Asociaţiei Americane pe Probleme de Îmbătrânire, în cadrul căreia a ocupat și funcţia de vicepreședinte.
Este membră a consiliului consultativ al American Botanical Council, cea mai avizată entitate în domeniul plantelor medicinale. A absolvit Universitatea Wesleyan din Delaware, Ohio, din partea căreia a primit un premiu pentru realizări deosebite în carieră.