,,Psihologia minciunii. Speranța de a vindeca răul uman”, scrisă de M. Scott Peck și publicată de editura Curtea Veche Publishing. Sincer, o carte tulburătoare, cu o cazuistică și cu probleme la care nu te-ai fi gândit niciodată. O carte care întoarce pe toate părțile răul umam care poate lua forme nebănuite.
Cuprins
Deşi de-a lungul timpului problematica minciunii a fost dezbătută mai degrabă de filozofie şi religie, avem acum o altă abordare – din perspectiva unui psihiatru cu o remarcabilă deschidere interdisciplinară. Un tur de orizont asupra naturii umane, un dialog deschis între psihologie şi religie.
Cazurile clinice prezentate aici, manifestări ale răului în viaţa cotidiană, deşi la prima vedere pot fi catalogate drept maladii psihice, la o analiză psihiatrică atentă refuză să se înscrie în categoriile standard ale psihologiei sau psihiatriei.
Povestea tulburătoare a lui George și obsesia morții
Cartea debutează cu povestea lui George – un agent de vânzări de prima mână, un om extrem de manierat, arătos și cu un mare dar de a povesti – a cărui viață se schimbă total în momentul în care începe să sufere de nevroză-compulsivă clasică, ceea ce psihiatrii numesc gânduri stăpânite de obsesii care acaparează viața și mintea omului.
Obsesia morții – fie că puterea gândului îl făcea să creadă că va muri pe podul pe care trecuse cu mașina sau că atunci când a luat curba a omorât pe cineva – pune pe George și pe întreaga lui viață stăpânire totală. Nopțile devin adevărate coșmaruri, la fel și nevoia imperioasă de a se întoarce la locul presupusei crime din imaginația lui.
Despre gânduri obsesive și Pactul cu Diavolul
Mărturiile lui George sunt de-a dreptul tulburătoare. Stăpânit de gândurile negre și a teama care ajunge să-l însoțească minut de minut, întreaga existență a lui George se schimbă total, începând de la dezastrul din căsnicie, delăsarea de la locul de muncă și până la distanțarea de propriii copii.
Ajuns în cabinetul autorului M. Scott Peck, George îi mărturisește acestuia că, încercând să îndepărteze aceste gânduri obsesive terifiante, a fost nevoit să facă un pact cu Diavolul. De aici pornesc sentimentele de vinovăție ale lui George, discuții despre viață, moarte și iubire, dar și despre cum vindecăm răul uman care poate încolți în orice moment în fiecare dintre noi.
,,Aşa cum am spus, sunt bucuros că te simţi vinovat. Dacă nu te ai simţi rău după ce decizi să alegi o cale uşoară, nu contează care, nu aş putea să te ajut. Ai aflat că psihoterapia nu este calea cea uşoară. Este o cale pe care trebuie să te confrunţi cu lucrurile, chiar dacă acest fapt este dureros, chiar dacă este foarte dureros. Nu este o cale a fugii. Aceasta este calea dreaptă, nu calea uşoară”, îi spune M. Scott Peck lui George, după ce acesta recunoaște pactul său imaginar cu Diavolul. Un pact în care îi oferă Satanei viața lui și pe cea a fiului său mai mic, feblețea lui.
Minciuna este trăsătura cea mai relevantă a răului ce sălăşluieşte în oameni, ea fiind atât un simptom, cât şi o cauză a răului.
,,Aceasta este o carte periculoasă. Am scris-o deoarece cred că este nevoie de ea. Cred că, în ansamblu, efectul ei va fi unul vindecător. Dar am scris-o plin de îndoieli. Ea conţine posibilitatea de a face rău. Unor cititori le va produce durere. Mai rău, unii ar putea folosi ceea ce este scris aici pentru a i răni pe alţii.
Înainte de a trimite cartea la tipar, am pus următoarea întrebare unor cititori pentru judecata şi integritatea cărora am un deosebit respect: „Credeţi că această carte despre răul uman conţine ceva rău în sine?“ Răspunsul lor a fost negativ. Unul însă a adăugat: „Unii dintre noi, cei ce slujim Biserica, avem o vorbă care spune că până şi Fecioara Maria poate fi folosită pentru fantezii sexuale. (…) Le cer scuze cititorilor şi publicului pentru răul pe care l ar putea cauza cartea mea şi vă sfătuiesc să o mânuiţi cu grijă.
Unul dintre înţelesurile cuvântului grijă este iubirea. Fii blând şi iubitor cu tine însuţi dacă ceea ce vei citi îţi va cauza durere. Și te rog să fii blând şi iubitor cu aceia din jurul tău pe care poate vei ajunge să-i consideri răi. Ai grijă – ai multă grijă”, scrie autorul la începutul cărții.
Ne este teamă de tot ceea ce înseamnă răutate umană, minciună, boală, depresie, obsesii și lista ar putea continua. Ei bine, haideți să afllăm care este strategia autorului de a învinge toate aceste fețe chinuitoare ale răului.
,,Nu putem începe să sperăm că vom vindeca răul uman până când nu vom putea să-l privim direct. Nu este o imagine plăcută. Mulţi au făcut observaţia că lucrarea mea anterioară, Drumul către tine însuţi, este o carte plăcută. Aceasta de faţă nu este o carte plăcută. Ea vorbeşte despre partea întunecată din noi şi în mare parte despre cei mai întunecaţi membri ai comunităţii umane – oameni pe care eu sincer îi judec ca fiind răi. Ei nu sunt persoane plăcute. Dar judecata trebuie făcută. Teza principală a acestei lucrări este aceea că aceşti oameni – la fel ca răul uman, în general – trebuie studiaţi în mod ştiinţific. Nu abstract. Nu doar din punct de vedere filozofic, ci ştiinţific. Iar pentru acest lucru trebuie să fim dispuşi să facem judecăţi”, mărturisește M. Scott Peck.
Cazurile prezentate de autor în această carte – copii în pragul depresiei, vina unor părinți, soția dominantă pentru care soțul, sjuns în pragul sinuciderii, este o povară – emoționează, te revoltă și te fac să te gândești la răul uman care există pretutindeni. Care pare să nu aibă leac. Care se scunde chiar și după cele mai perfide zâmbete. Chiar și după cele cele mai bune intenții. Ce alegem? – Iată o întrebare la care trebuie să ne gândim înainte de a lua decizii.
,,Problema răului este într-adevăr un mister foarte mare. Ea nu se supune cu uşurinţă unui reducţionism. Totuşi, vom descoperi că unele probleme ce privesc răul uman pot fi reduse la o dimensiune care să le facă proprii pentru o investigaţie ştiinţifică.
Însă piesele jocului sunt atât de legate între ele, încât este dificil şi deformator a le cerceta separat. În plus, harta jocului este atât de imensă, încât nu putem spera în realitate să obţinem mai mult decât licăriri din marele tablou. Aşa cum se întâmplă cu primele încercări de explorare ştiinţifică, şi noi vom fi nevoiţi să sfârşim cu mai multe întrebări decât răspunsuri.
Problema răului, de exemplu, cu greu poate fi separată de problema binelui. Dacă n-ar exista bine în lume, n-am putea să luăm în considerare problema răului.”
Care este scopul acestei cărți care te face să te oprești o clipă, să o lași puțin pe noptieră și să o redeschizi iar și iar și iar, întrebându-te ce știi despre răul uman.
,,Scopul acestei cărţi este acela de a ne încuraja să luăm viaţa omenească în serios, într un mod atât de serios, încât să luăm şi răul uman mai în serios – îndeajuns de serios pentru a l studia cu toate mijloacele care ne sunt la îndemână, inclusiv cu metodele ştiinţei. Intenţia mea este de a ne încuraja să recunoaştem răul drept ceea ce este, în toată realitatea lui îngrozitoare. Nu este nimic morbid în propunerea mea. Din contră, este o dedicaţie în sensul „viaţă să aibă şi din belşug să aibă“.
Singurul motiv valid pentru a recunoaşte răul uman este acela de a-l vindeca aşa cum putem şi – aşa cum se întâmplă deseori – atunci când nu putem, să-l studiem până când vom descoperi anumite forme de vindecare, iar în cele din urmă îi vom şterge urâţenia de pe faţa pământului.
Aşadar, este clar că în încurajarea de a dezvolta o psihologie a răului eu vorbesc nu de un studiu al răului în abstract, nici de o psihologie abstractă, despărţită de valorile vieţii şi ale faptului de a trăi. Nu poţi studia o boală fără intenţia de a o vindeca decât dacă eşti un fel de nazist. O psihologie a răului trebuie să fie o psihologie care să aducă vindecare”, conchide franc autorul.
Autorul vorbește nu doar despre răul uman – sub toate formele și fețele lui, unele nemiloase și înspăimântătoare, altele mult mai languroase, dar la fel de nocive și distructive – ci și despre speranță, iubire și vindicate. Pare paradoxal, dar acolo unde este rău, este și bine. Și invers.
,,Vindecarea este rezultatul iubirii. Este o funcţie a iubirii. Oriunde există iubire există vindecare. Și oriunde nu există iubire există totuşi puţină – dar preţioasă – vindecare. În mod paradoxal, o psihologie a răului trebuie să fie o psihologie care să arate iubire. Trebuie să fie plină de iubire de viaţă. Fiecare pas spre această cale trebuie să fie un punct de vedere metodologic, supus nu doar iubirii pentru adevăr, dar şi iubirii pentru viaţă: pentru căldură, lumină, râs, spontaneitate şi bucurie, grijă omenească şi slujire.”
Deşi oamenii consideră în general că psihoterapia şi exorcismul sunt lucruri complet diferite, Scott Peck ne demonstrează că amândouă sunt nişte procese psihoterapeutice, atât ca metodă, cât şi ca rezultat.
Diferenţa majoră dintre cele două constă în faptul că în cazul psihoterapiei există o libertate totală, pacientul putând să încheie şedinţa oricând doreşte. Nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul exorcizării. În acest caz, pacientul se află la discreţia celui care conduce şedinţa şi nu poate să întrerupă singur procesul de exorcizare, ceea ce îl poate transforma într-o victimă, pentru că exorcismul este până la urmă un război spiritual.
O carte despre care nu poți vorbi în puține cuvinte. O carte care ridică probleme pe care nu mulți îndrăznesc să le adordeze. O carte în care răul – cu care ne întâlnim atât de des sau chiar noi suntem sursa lui – este pus în diverse roluri, ipostaze, trăiri, sentimente, temeri. Un rău pe care trebuie să avem puterea sî-l înfruntăm și nu să-l evităm cu lașitate.
O carte despre puterea care se găsește în fiecare dintre noi, acea putere de a alege drumul mai greu pentru că, paradoxal, la sfârșitul lui putem găsi vindecarea. Liniștea. Credința. Speranța. Mângâierea.
Cine este Morgan Scott Peck
Morgan Scott Peck (1936–2005) a fost un cunoscut şi apreciat psihiatru şi autor american. A absolvit Friends Seminary în 1954, Harvard în 1958 şi a obţi¬nut titlul de doctor în medicină în 1963, la Case Western Reserve University. De-a lungul carierei sale de psihiatru, a ocupat diverse funcţii administrative guvernamentale. A fost director la New Milford Hospital Mental Clinic şi a practicat psihiatria în cadrul unui cabinet particular în New Milford, Connecticut.
Lucrările lui Peck reprezintă o sinteză a experienţei obţinute din practica psihiatrică şi a unei puternice şi distincte perspective religioase. Una dintre convingerile sale este că oamenii în care săl㺬luieşte răul îşi atacă semenii în loc să se confrunte cu propriile eşecuri. Opiniile sale religioase au fost criticate de anumiţi fundamentalişti creştini (de exemplu, Debbie Dewart).
În 1984, Peck a colaborat la înfiinţarea Foundation for Com-munity Encouragement, o fundaţie nonprofit de educaţie publică, a cărei misiune declarată a fost de „a învăţa indivizii şi organizaţiile principiile comunităţii“. Fundaţia şi-a încetat activitatea în 2002.