Acum citești
,,Psihologia minciunii”, o carte tulburătoare și fascinantă despre ,,pactul cu diavolul” și despre SPERANȚA de a vindeca răul uman

,,Psihologia minciunii”, o carte tulburătoare și fascinantă despre ,,pactul cu diavolul” și despre SPERANȚA de a vindeca răul uman

Avem speranță de a vindeca răul uman? Cât de mult poate vindeca iubirea răul din noi? Cum putem alunga cu adevărat acea parte întunecată din noi care nu ne dă pace și care ne poate transforma întreaga existență într-un iad? Cum ne salvăm de noi înșine și de simbolicul ,,pact cu diavolul” pe care oamenii sunt tentați să-l facă la un moment dat?

Cartea Psihologia minciunii. Speranța de a vindeca răul uman, scrisă de M. Scott Peck și publicată de editura Curtea Veche Publishing răspunde acestor întrebări la al căror răspuns nu îndrăznim de multe ori să ne gândim.

Este o carte cu adevărat tulburătoare și fascinantă, ce redeschide vechea discuție despre esenţa răului uman. Deşi de-a lungul timpului această problematică a fost dezbătută mai degrabă de filozofie şi religie, avem acum o altă abordare – din perspectiva unui psihiatru cu o remarcabilă deschidere interdisciplinară.
Cartea oferă o viziune asupra naturii umane și reprezintă un dialog deschis între psihologie şi religie. Cazurile clinice prezentate aici, manifestările răului în viaţa cotidiană deşi la prima vedere pot fi catalogate drept maladii psihice, la o analiză psihiatrică atentă refuză să se înscrie în categoriile standard ale psihologiei sau psihiatriei.

Povestea lui George sau obsesia letală a gândurilor noastre

Cartea debutează cu povestea lui George – un agent de vânzări de prima mână, un om extrem de manierat, arătos și cu un mare dar de a povesti – a cărui viață se schimbă total în momentul în care începe să sufere de nevroză-compulsivă clasică, ceea ce psihiatrii numesc gânduri stăpânite de obsesii care acaparează viața și mintea omului.
Ajuns în cabinetul autorului M. Scott Peck, George îi mărturisește acestuia că, încercând să îndepărteze aceste gânduri obsesive terifiante, a fost nevoit să facă un pact cu diavolul.

De aici pornesc sentimentele de vinovăție ale lui George, discuții despre viață, moarte și iubire, dar și despre cum vindecăm răul uman care poate încolți în orice moment în fiecare dintre noi.

,,Nu putem începe să sperăm că vom vindeca răul uman până când nu vom putea să l privim direct. Nu este o imagine plăcută. Mulţi au făcut observaţia că lucrarea mea anterioară, Drumul către tine însuţi , este o carte plăcută. Aceasta de faţă nu este o carte plăcută. Ea vorbeşte despre partea întunecată din noi şi în mare parte despre cei mai întunecaţi membri ai comunităţii umane – oameni pe care eu sincer îi judec ca fiind răi. Ei nu sunt persoane plăcute. Dar judecata trebuie făcută. Teza principală a acestei lucrări este aceea că aceşti oameni – la fel ca răul uman, în general – trebuie studiaţi în mod ştiinţific. Nu abstract.”

Minciuna, simptom și cauză a răului

O altă idee pe care autorul o evidențiază în această carte este aceea că minciuna este trăsătura cea mai relevantă a răului ce sălăşluieşte în oameni, ea fiind atât un simptom, cât şi o cauză a răului.
Deşi oamenii consideră în general că psihoterapia şi exorcismul sunt lucruri complet diferite, Scott Peck ne demonstrează că amândouă sunt nişte procese psihoterapeutice, atât ca metodă, cât şi ca rezultat.

Diferenţa majoră dintre cele două constă în faptul că în cazul psihoterapiei există o libertate totală, pacientul putând să încheie şedinţa oricând doreşte. Nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul exorcizării.
În acest caz, pacientul se află la discreţia celui care conduce şedinţa şi nu poate să întrerupă singur procesul de exorcizare, ceea ce îl poate transforma într-o victimă, pentru că exorcismul este până la urmă un război spiritual.

Aflată la limita dintre ştiinţă şi religie, Psihologia minciunii îi oferă cititorului o nouă perspectivă asupra unor subiecte controversate, iar în final îi poate schimba chiar viziunea asupra vieţii.

Iată ce mărturisește autorul despre această carte:

,,A fost extrem de dificil de scris din mai multe motive. Cel mai important dintre ele a fost acela că ea a fost mereu în transformare. Eu nu am învăţat la un moment dat despre răul uman, ci învăţ mereu. De fapt, abia încep să învăţ. Unul dintre capitole este intitulat „Către o psihologie a răului“, tocmai pentru că nu avem un corp de cunoştinţe ştiinţifice despre rău suficient de mare pentru a fi onorat cu numele de psihologie. Aşa că vreau să mai adaug o notă de avertizare: nu consideraţi nimic din ceea ce am scris aici drept ultimul cuvânt în materie. Scopul acestei cărţi este de a ne face să fim nemulţumiţi de ignoranţa în care ne aflăm acum în privinţa acestui subiect.”

Cum ne vindecăm însă sufletul de răul din noi?

Iată ce mărturisește autorul M. Scott Peck: ,,Vindecarea este rezultatul iubirii. Este o funcţie a iubirii. Oriunde există iubire există vindecare. Și oriunde nu există iubire există totuşi puţină – dar preţioasă – vindecare. În mod paradoxal, o psihologie a răului trebuie să fie o psihologie care să arate iubire. Trebuie să fie plină de iubire de viaţă.

Fiecare pas spre această cale trebuie să fie un punct de vedere metodologic, supus nu doar iubirii pentru adevăr, dar şi iubirii pentru viaţă: pentru căldură, lumină, râs, spontaneitate şi bucurie, grijă omenească şi slujire (…) Vindecarea răului, în mod ştiinţific sau în alt fel, poate fi dusă la bun sfârşit doar prin iubirea indivizilor. E nevoie de un sacrificiu benevol. Cel ce vindecă trebuie să permită ca sufletul său să devină un câmp de bătălie. El trebuie să absoarbă sacrificial răul.”

Psihologia minciunii. Speranța de a vindeca răul uman este o carte despre putere, despre gânduri, despre obsesii, dar mai ales despre puterea iubirii care devine cheia vindecării sufletului fiecăruia dintre noi.

Articol recomandat
Minus. Stiinta reducerii la esential

Pactul cu diavolul

Redăm aici un fragment din conversație dintre George și dr. Scott – acela în care George îi face mărturisirea că a făcut un pact cu diavolul pentru a scăpa de gândurile care-l torturează zi de zi.

,, – Vă amintiţi că acum două şedinţe v am întrebat dacă credeţi în diavol? Iar dvs. aţi vrut să ştiţi de ce mă gândeam la asta? Ei bine, bănuiesc că nu am fost chiar sincer faţă de dvs. Știu de ce mi a venit în minte acea întrebare. Dar mă simt jenat să vă spun.
— Continuă.
— Încă mă simt un pic ridicol. Dar vedeţi, dvs. nu m aţi ajutat. N aţi făcut nimic pentru a mă împiedica să mă reîntorc în locurile unde îmi veneau gândurile.
A trebuit să fac ceva pentru a nu mai ceda compulsiilor. Aşa că am făcut.
— Ce anume ai făcut? l am întrebat.
— Am făcut un pact cu diavolul. Vreau să spun, eu nu cred cu adevărat în diavol, dar trebuia să fac ceva. Aşa că am făcut această înţelegere, că dacă cedez compulsiei şi mă întorc, atunci diavolul va avea grijă ca gândul să devină adevărat. Înţelegeţi? — Nu sunt sigur, i am răspuns.
— De exemplu, ieri, când eram aproape de Chapel Hill, am avut următorul gând: „DATA VIITOARE CÂND VEI VENI PE AICI VEI TRECE PESTE DIG ȘI VEI FI UCIS.
În mod normal, bineînţeles că aş fi fiert vreo două ore şi în cele din urmă m aş fi întors la dig doar pentru a demonstra că gândul nu e adevărat. Corect, nu? Dar făcând acest pact, mă înţelegeţi, nu mă mai pot întoarce. Deoarece, ca parte a înţelegerii, dacă mă întorc, diavolul va avea grijă ca eu să trec peste dig şi să fiu ucis. Știind că voi fi ucis, nu mai am niciun motiv să mă întorc.
De fapt, este un îndemn să nu mă întorc. Acum înţelegeţi?
— Înţeleg mecanismul, i am răspuns inexpresiv.
— Ei bine, se pare că funcţionează, a spus fericit George. De două ori am avut gânduri şi niciodată nu a trebuit să mă mai întorc. Trebuie să admit că am nişte „vinovăţii“ în această privinţă.
— „Vinovăţii“?
— Știţi, un sentiment de vinovăţie. Vreau să spun că nu e bine ca oamenii să facă un pact cu diavolul, nu i aşa? În plus, eu nici măcar nu cred cu adevărat în diavol. Dar dacă se pare că merge, atunci care i problema?
Am rămas tăcut. Nu aveam nicio idee despre ce i aş putea spune lui George. M am simţit copleşit de complexitatea cazului şi de complexitatea propriilor sentimente.
Privind la lumina blândă a lămpii de pe masa care ne separa, în biroul meu liniştit şi aparent în siguranţă, am devenit conştient de sutele de gânduri care îmi treceau prin minte fără legătură între ele. Am simţit că nu pot să găsesc o cale de ieşire din acest labirint al gândirii obsesive, să mă lupt cu acest pact cu diavolul care nu există, dar care anula compulsia, care anula gândurile, care ele însele nu erau reale. Dându mi seama că nu sunt în stare să văd pădurea din cauza copacilor, am stat pur şi simplu privind la lampă şi ascultând ticăitul ceasului din biroul meu.”

Cine este Morgan Scott Peck

Morgan Scott Peck (1936–2005) a fost un cunoscut şi apreciat psihiatru şi autor american.

A absolvit Friends Seminary în 1954, Harvard în 1958 şi a obţi¬nut titlul de doctor în medicină în 1963, la Case Western Reserve University. De-a lungul carierei sale de psihiatru, a ocupat diverse funcţii administrative guvernamentale. A fost director la New Milford Hospital Mental Clinic şi a practicat psihiatria în cadrul unui cabinet particular în New Milford, Connecticut.

Lucrările lui Peck reprezintă o sinteză a experienţei obţinute din practica psihiatrică şi a unei puternice şi distincte perspective religioase. Una dintre convingerile sale este că oamenii în care săl㺬luieşte răul îşi atacă semenii în loc să se confrunte cu propriile eşecuri. Opiniile sale religioase au fost criticate de anumiţi fundamentalişti creştini (de exemplu, Debbie Dewart).

În 1984, Peck a colaborat la înfiinţarea Foundation for Com-munity Encouragement, o fundaţie nonprofit de educaţie publică, a cărei misiune declarată a fost de „a învăţa indivizii şi organizaţiile principiile comunităţii“. Fundaţia şi-a încetat activitatea în 2002.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus