Acum citești
INTERVIU cu psihologul cognitiv Gabriela Manolescu. Cum construim relația părinte-copil. Cartea Cele cinci limbaje ale iubirii pentru adolescenți

INTERVIU cu psihologul cognitiv Gabriela Manolescu. Cum construim relația părinte-copil. Cartea Cele cinci limbaje ale iubirii pentru adolescenți

Cartea Cele cinci limbaje ale iubirii pentru adolescenți, scrisă de Gary Chapman și publicată de editura Curtea Veche Publishing este un adevărat ghid care poate ajuta un părinte să înțeleagă și să decripteze limbajul de iubire al copilul adolescent.

Adolescenții se confruntă zilnic cu o multitudine de presiuni, fie ele sociale, mentale sau spirituale. Cum trebuie părinții lor să-și manifeste iubirea față de ei astfel încât să-i ajute să treacă cu bine de această perioadă de transformări profunde și să-i sprijine necondiționat? Cât de importantă este puterea exemplului din familie și care este cel mai frumos și adevărat dar pe care îl putem oferi copiilor noștri adolescenți?

Gabriela Manolescu, co-fondator și psiholog cognitiv-comportamental la Emotion Center – centru de psihoterapie si dezvoltare personală a vorbit într-un interviu pentru site-ul cărțicheie.ro despre puterea celor cinci limbaje ale iubirii care vor schimba profund relația pe care o aveți cu copilul vostru adolescent.

 Veți afla cum se simte adolescența din perspectiva copilului și din cea a părintelui, pornind de la cartea lui Gary Chapman, Cele cinci limbaje ale iubirii pentru adolescenți.

Totodată, pornind de la cartea lui Gary Chapman, mâine (n.r. – joi, 18 iunie 2020) , de la ora 11:00, Miruna Meiroșu, PR Manager la Curtea Veche Publishing va fi live cu Gabriela Manolescu, co-fondator și psiholog cognitiv-comportamental, la Emotion Center – centru de psihoterapie si dezvoltare personală, pe pagina de facebook @curteavechepublishing.

CE SPUNE PSIHOLOGUL GABRIELA MANOLESCU DESPRE RELAȚIA PĂRINTE-ADOLESCENT:

Reporter: Vremurile sunt într-o continuă schimbare, la fel și tehnologia și la fel și generația de tineri care au alte repere, alte mecanisme după care se ghidează, alte așteptări. Cum trebui să vorbim cu copiii noștri? Cum purtăm cu ei un dialog adevărat? Gary Chapman vorbește în cartea Cele cinci limbaje ale iubirii pentru adolescenți cum le putea copiilor noștri că îi iubim cu adevărat. Este greu nu doar să spunem că îi iubim, ci să le și demonstrăm?


Gabriela Manolescu : Într-adevar, trăim vremuri în care lucrurile evoluează, se schimbă rapid și asta nu întotdeauna într-un mod pozitiv, din păcate. Nu a fost niciodată ușor să fii părinte, în special părinte de adolescent. Cred ca rolul acesta, de părinte, din momentul in care ni-l asumăm, vine cu tot felul de provocări. Pe unele nici nu ni le-am fi imaginat. Acum 40-50 de ani, această etapă a evoluției nu reprezenta o atât de mare provocare sau cel puțin, nu era văzută ca fiind o etapă atât de importantă în evolutia ulterioara a adultului. În esență, este vorba de aceeași căutare a independentei și identității proprii, prin aceleasi metode (muzică , îmbrăcăminte, limbaj), însă într-un context altfel, influențat foarte mult de mass-media, cu mai puține valori, familii separate.

Unora dintre noi le este dificil să le spuna propriilor copii că ii iubesc. Poate ca nici ei, ca si copiii, nu au primit aceste cuvinte. Unora le este dificil să și spună, dar să și arate acest lucru. Iarăși, din aceeași lipsă pe care au experimentat-o. Prin “Cele cinci limbaje ale iubirii pentru adolescenți” învățăm “să vorbim”, într-un mod extrem de interesant și practic, limbajele prin care putem crea comunicarea, relația dintre noi și copiii nostri. Învățăm să spunem că ne pasă de ei, că îi iubim necondiționat, că le suntem alături folosindu-ne de ceea ce se întâmplă în viața noastră de zi cu zi. Nu asteptând vreo ocazie specială pentru a o face.

Părinții își doresc să fie cât mai aproape de copiii lor, să le afle secretele, să aibă oarecum un control asupra a ceea ce fac aceștia. Este bine sau este așa o sabie cu două tăișuri care îndepărtează tânărul care are nevoie de spațiul lui, de libertate? Este bine să ne lăsăm copiii să ia propriile decizii și să-i îndrumăm undeva din umbră?
La vremea adolescenței principala întrebare pe care și-o adresează, mai mult sau mai puțin conștient, este “cine sunt eu?”. Nevoia aceasta de a se cunoaște, de a testa oameni, relații, situații, de se testa pe ei înșiși poate intra în contradicție cu așteptările părintelui. A-l controla, a-l ține într-un soi de disciplină continuă, a-l întreba imperativ unde se duce, ce face, cu cine, creează distanța între părinte și adolescent. Un părinte care își dorește o relație cu copilul său și nu să își impună propria sa opinie pe care tânărul/tânăra doar să o execute, este un părinte prezent : își alocă timp pentru a-l petrece împreună, comunică real, ascultă părerea celuilalt, îl acceptă, îl susține, dă dovadă de empatie, îi respinge comportamentele urâte și nu pe el, ca individ. Din această interacțiune, în primul rand, adolescentul începe să afle răspunsuri la întrebarea “Cine sunt eu?”.

Asumarea consecințelor (bune sau mai puțin bune) ca urmare a unei decizii este un exercițiu de responsabilizare de care tinerii au nevoie. Învață despre ei și despre influența propriilor lor decizii asupra lor și a celorlalți. Putem să îi ajutăm comunicând cu ei, rugându-i să vadă din mai multe perspective, ajutându-i să vadă următorii pași ai deciziilor lor. Este un exercițiu de încredere între părinți și adolescenți.

Care dintre cele cinci limbaje ale iubirii – cuvintele de încurajare, contactul fizic, serviciile, timpul acordat, darurile – este cel mai important pentru a construi și a consolida relația părinte- copil?

Toate sunt importante, e bine că avem mai multe variante cu care putem experimenta în relația cu adolescentul. Exista limbaj primar și limbaje secundare. Important este să ne dăm seama care sunt specifice copilului nostru și să le folosim ori de cate ori avem ocazia. Ca părinte, este de ajutor să știm cum să ne adaptam fiecare dintre aceste limbaje la propriul nostru copil, trasmițându-i mesaje pozitive. Astfel, le vom putea înțelege mai ușor momentele de blocaj în comunicare, momentele de furie sau momentele în care își doresc să fie lăsați în pace.
Niciunul dintre aceste cinci limbaje (cuvintele de incurajare, serviciile, timpul liber, darurile si atingerile) nu trebuie sa reprezinte vreun mijloc de manipulare. Nu este o metoda prin care obținem obediența celuilalt.

Apropo de daruri, unul dintre limbajele iubirii pentru adolescenți de care amintește și Chapman, există părinți care evită să le cumpere copiilor tot ceea ce vor, motivând că este bine ca aceștia să învețe valoarea banilor și a lucrurilor. Care este cel mai frumos și adevărat dar pe care-l putem oferi copiilor noștri?


Prin natura sa, darul nu este un lucru pe care adolescentul să îl merite – este oferit de părinte pentru a-i comunica iubirea sa necondiționată. Nu este o plată pentru ceva ce a făcut sau va trebui să facă. Darul trebuie să transmită mesajul “îmi pasă de tine, ești important pentru mine”. Atunci când eu ca parinte aleg, de exemplu, să îi ofer bani copilului meu fără a-l face să realizeze că e nevoie de muncă pentru a-i obține, îi transmit că banii se pot obține ușor, fără un prea mare efort. Întrebări ca “Ce vreau să învețe copilul meu din acest comportament?” , “Este vorba de o nevoie de a mea sau a copilului?” ar fi bine să îl însoțească pe fiecare părinte în relația cu copilul sau, mai ales când vorbește limbajul darurilor sau al serviciilor.

Cred că cel mai frumos dar pe care îl putem oferi copiilor nostri, adolescenți sau nu, este de a îi susține, de a comunica cu ei, de a fi responsivi la nevoile lor, de a-i asculta, de a-i accepta, de a le accepta părerile chiar dacă, uneori, sunt diferite de ale noastre. Sunt mici daruri pe care noi le putem oferi ajutându-i să își crească și încrederea în ei.

Articol recomandat
"Tot mai destept", de Elizabeth Ricker

Perioada de epidemie a schimbat mult regulile jocului pentru adolescenți, începând cu școala online și culminând cu reguli noi la examene. Cât de importantă este susținerea părinților, încurajarea adolescentului, indiferent dacă trece sau pică un examen?

Este poate cea mai importanta dovadă că îi înțelegem și că le suntem alături, orice s-ar intampla. A pica la un examen nu trebuie să fie definitoriu pentru ei, nu înseamnă că nu sunt buni, nu înseamnă că nu îi mai iubim. Există părinți care se valorizează ei înșiși în rolul de părinte bun prin faptul ca copilul lor a trecut un examen, cu notă foarte mare de cele mai multe ori :” Sunt bun ca parinte pentru că a luat nota mare la examen”. Le transmit astfel copiilor că dacă ar pica un examen sau, mai dramatic, orice ar face dincolo de școală, nu e important, nu e valorizant, nu contează:“ Tu nu contezi dacă nu treci acest examen”. Mesajul nu e transmis atât de direct (din fericire!), dar comportamentele parintelui transmit acest lucru într-un mod indirect.

Cum îi ajutăm pe adolescenți să navigheze apele tulburi ale emoțiilor intense, provocate poate de un eșec, aparent banal, sau de prima îndrăgosteală sau de primul lor examen important?

Prin validarea emoțiilor lor, susținere, disponibilitate emoțională față de ei. Poate că nu vor ști să exprime ceea ce simt în acele momente dar îi putem ajuta, cu calm și fără a crea așteptări mari, să spună în cuvintele lor ceea ce se întâmplă sau s-a întâmplat. Este un moment în care putem să le arătăm că pot avea încredere în noi și noi, la rândul nostru, în ei.

Cum aducem pe drumul cel bun un adolescent rebel, un adolescent care se revoltă împotriva părinților săi?

În primul rând e nevoie să înțelegem ce a dus la această rebeliune, dacă e ceva ce s-a acumulat de mai mult timp și acum a răbufnit, dacă e un comportament care durează de ceva timp, dar abia acum ne-am dat seama pentru că a vut o intensitate mai mare. Cauzele pot fi multiple, de diferite origini. E dificil pentru un parinte să își dea seama că și el a contribuit la atitudinea copilului său. Dar e nevoie să aibă conștientizarea aceasta pentru că schimbarea trebuie să vină de la părinte și să meargă către copil, nu invers. Ca forma de exprimare a rebeliunii, adolescentul apelează și el la implozie sau explozie, de cele mai multe ori pe același tipar cu al unuia dintre părinți.
“A fi un bun părinte înseamnă a acționa corect atunci când copilul acționează greșit” – înseamnă să îl ascult, să știu când să tac, să îl susțin, să îi accept punctul de vedere, să știu cum să îi transmit punctul meu de vedere. Să aibă încredere în mine atunci când întâmpină greutăți.

Cât de importantă este puterea exemplului? Cât de important este în formarea lui, ceea ce adolescentul vede în familie?

Pentru un adolescent în plină formare a personalității sale, puterea exemplului din familie este extrem de importantă. Este fundația pe care își va construi Adultul din el. Iar noi, ca părinți, dacă înțelegem acest lucru încă din perioada copilăriei mici îi vom oferi mai multe șanse de a fi bine cu el însuși și cu cei din jurul său. Astfel, prin puterea exemplului personal, va învăța ce înseamnă familia, ce înseamnă să comunici cu ceilalți, cum poți lua decizii, cum le arătăm celorlalți că ne pasă, cum reacționăm în momentele de conflict, cum să ofere, cum să primească, cum ne urmăm valorile – tot ceea ce înseamnă universul relației de familie.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus