Acum citești
Pierdut STIMĂ DE SINE, cine o găsește să pună preț pe ea!

Pierdut STIMĂ DE SINE, cine o găsește să pună preț pe ea!

Cartea Manualul stimei de sine, scrisă de dr. Glenn și R. Schiraldi și publicată la editura Curtea Veche Publishing, vorbește despre un lucru căruia nu i se acordă mereu atenția cuvenită, dar care contează enorm în evoluția unei persoane și a felului în care aceasta se raportează la cei din jur: stima de sine. Dar ce este stima de sine? Cum o construim și, mai ales, cum o reconstruim când o pierdem? Care sunt abilitățile de care avem nevoie pentru a ne îmbunătăți constant stima de sine de-a lungul vieții?

Niciodată nu m-am gândit că stima de sine de care avem cu toții nevoie pentru a ne construi sistemul de valori poate fi o idee atât de complexă, din care poți afla atât de multe lucruri despre tine ca persoană.

Pe ce se bazează valoarea umană?

Partea bună este că această carte este un curs practic, cu metode și strategii eficiente și cu teste de autoevaluare. Ni se arată cum valoarea umană nu se bazează în mod esențial pe performanță, căci orice ființă este prețioasă în sine.

Citind-o, am înțeles mai bine decât oricând că este norocos cel care are stimă de sine. Că asta nu înseamnă că ești arogant sau superior sau că îi desconsideri pe cei din jurul tău. Dimpotrivă, stima de sine are un rol esențial dacă vrem să avem o bună sănătate mintală și fizică, în timp ce o imagine negativă degradează sănătatea și scade performanța.

,,Această carte propune un program pas cu pas format din metode sigure care să te ajute să ai o stimă de sine sănătoasă, realiste și stabile. Această abordare presupune ca abilitățile de aici să fie aplicate și practicate. (…) Așadar, rezistă tentației de a trece rapid prin acest volum. În loc de asta, ia-ți angajamentul să aplici și să devii expert în practicarea fiecărei abilități înainte de a o încerca pe următoarea”, ne sfătuiesc cei doi autori.

Cum se definește STIMA DE SINE?

,,Stima de sine este în general stabilă, dar poate fluctua, chiar și de la o zi la alta, în funcție de tiparul gândurilor care pot fi influențate printre altele de sănătatea fizică, chimia internă, aspectul fizic și relații.
Stima de sine este o părere realistă și apreciativă despre propria persoană. Realistă înseamnă adevărată și sinceră. Apreciativă implică existența unor sentimente pozitive și de acceptare față de sine. (…) Este de preferat să spunem simplu că oamenii au stimă de sine când au o părere realistă și apreciativă despre ei înșiși. Stima de sine se află exact la jumătatea distanței auto-sabotoare și orgoliul auto-sabotor”, afirmă autorii cărții Manualul stimei de sine.

Cine sunt cei cu orgoliu auto-sabotor?

Tot din această carte aflăm că cei cu un orgoliu auto-sabotor încearcă să fie o specie umană superioară, aroganți și narcisiști, închipuindu-și că sunt persoane mai bune și mai importante decât alții.

Dar, ironia sorții, orgoliul auto-sabotor este adesea înrădăcinat în nesiguranță. La polul opus, îi găsim pe cei cu sentimente de rușine auto-sabotoare sau cu o modestie auto-sabotoare, care au impresia că sunt o specie umană inferioară, fără încredere în ei înșiși și fără niciun dram de stimă de sine.

Autorii ne explică apoi un lucru extrem de important și anume conceptele legate de stima de sine. Mai exact, ceea ce definește stima de sine:

Identitatea – răspunde la întrebările: Cine sunt eu? Ce mă definește și ce îmi definește esența caracterului?

Aprecierea – este despre a gândi bine despre, a prețui și a te bucura, a evalua corect calitatea sau importanța cuiva sau a ceva.

Acceptarea – acceptarea de sine înseamnă a crede în tine și a te accepta în mod favorabil. Dialogul interior este: ,,Îmi cunosc defectele. Mă iubesc, dar nu neapărat cu toate comportamentele mele. Pe măsură ce îmi îmbunătățesc comportamentul, mă voi simți bine cu mine însumi și cu comportamentul meu.”

Încrederea în sine – înseamnă încrederea în tine însuți ca persoană, conducând la un sentiment constant care susține o stare de genul: Pot să o fac.

Articol recomandat
Festivalul NARATIV 2024

Orgoliul. În legătură cu orgoliul, ministrul englez Charles Caleb Colton scria: ,,Orgoliul îi face pe unii oameni să fie ridicoli, dar îi ferește pe alții să devină așa.”
În schimb, orgoliul sănătos reprezintă un simț realist al propriei demnități sau valori și el presupune respect de sine, conștiință și încântare față de propriile realizări, talente, servicii sau apartenențe.

Modestia. Există, de asemenea, două fațete ale modestiei: modestia auto-sabotoare și modestia sănătoasă. În primul caz, simți că ești ultimul om de pe pământ, în timp ce modestia sănătoasă are legătură cu comportamentul blajin, însemnând să fii calm, răbdător și să nu te enervezi ușor. Mai exact, cu partea pozitivă și sănătoasă a lucrurilor care ți se întâmplă și a omului care ești.

Egoismul. Unii oameni pun, în mod eronat, semnul egal între egoism și stima de sine. Total fals, deoarece sunt două lucruri absolut diferite! Nu uitați însă faptul că a-ți construi stima de sine implică eforturi considerabile.

Renunțați să vă comparați cu ei din jur!

Cartea Manualul stimei de sine reprezintă un adevărat ghid care vă va convinge să renunțați la comparațiile cu ceilalți și la criticile inutile, ceea ce va duce la dobândirea sau redobândirea stimei de sine, un factor esențial al vieții împlinite.
Astfel, cultivând compasiunea, iertarea și iubirea necondiționată față de sine și față de ceilalți, veți avea o nouă perspectivă asupra vieții. De asemenea, veți descoperi informații prețioase despre plasticitatea creierului, despre cum dieta, somnul, exercițiile fizice regulate și nutriția influențează și ele stima de sine.

Totodată, veți afla în ce constă valoarea oamenilor, dar și despre cât de importantă este puterea gândului. O carte care te ajută să te redescoperi, să-ți evaluezi stima de sine și să-i privești cu alți ochi pe cei din jur.

Primul pas este să aveți răbdare să citiți cartea Manualul stimei de sine și apoi veți descoperi ce înseamnă cu adevărat stima de sine și cum vă poate face viața mai frumoasă, indiferent de dificultățile prin care treceți.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus